CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  




Autor: Lucia Elena Locusteanu         Ediţia nr. 3443 din 04 iunie 2020        Toate Articolele Autorului

PĂPUŞI DIN LACRIMI - RODICA RĂDIŢA RĂPEANU (PREFAŢĂ)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PREFAŢĂ 
  
,,Poezia rămâne pentru mine locul 
  
unde mă întâlnesc cu sufletul…” 
  
Marin Sorescu 
  
Poezia Rodicăi Rădiţa Răpeanu e o avalanşă, o descărcare de sentimente îmbrăcate în haina de sărbătoare a cuvântului, e ca şi pentru Marin Sorescu ,,locul unde se întâlneşte cu sufletul” 
  
Fire reflexivă, se decide târziu să debuteze editorial, deşi a publicat prin reviste şi online, unele poezii fiind chiar premiate. 
  
Poezia puternic senzuală, emanând o energie de o rară vitalitate, e uneori ingenuă, tandră, dar şi cinică sau şi ironică. 
  
Nu descoperă poezia, ci descoperă o lume imaginară. Imaginarul poeziei sale stă sub semnul fie al iubirii neţărmurite faţă de trecut, istorie sau prezent al patriei, fie stă sub semnul inspiraţiei din nemuritorul izvor nesecat - folclorul, fie sub cel al nucleului cald al familiei, al iubirii fără de sfârşit, fie cel al trecerii prin timp – anotimpurile. 
  
Titlul volumului - „Păpuşi din Lacrimi” - e o sintagmă metaforică ce defineşte poetul drept ,,păpuşă”, fixându-i astfel locul acestuia în ,,circul vieţii”, dar şi modul, felul în care e receptat de cei neavizaţii, incapabili de a înţelege înaltele valori, în timp ce creaţia, poezia e ,,lacrimă”, sugerând puritate, veşnicie, fiind motiv al apei, dar şi al durerii, motiv al jertfei creatoare. 
  
1. 
  
Volumul ,,Păpuşi din Lacrimi” – un document spiritual al raportului poetei cu lumea contemporană, cu Universul – reprezintă o aranjare selectivă, pe o tematică bine gândită a câtorva dintre poemele sale. 
  
Un ansamblu în calupuri tematice, uneori neomogene, datorită amalgamului de motive ce se interpătrund, poemele încadrându-se fie în lirica subiectivă – intimă sau adresativă, fie în cea obiectivă, având titluri, de obicei, sintagme, dacă luăm fiecare capitol în parte, cu o mare diversitate de specii literare, dar şi cu modalităţi prozodice fie clasice, fie contemporane, în care versul lung, alternează cu cel scurt, chiar în cadrul aceluiaşi capitol. 
  
Acelaşi lucru poate fi semnalat şi în ceea ce priveşte stilistica, arhitectura, broderia de imagini metaforice. 
  
Se deschide cu, am putea numi-o artă poetică, poezia program - ,,Mă recompun din miez de lut”: ,,Zidesc iubirii un totem din muguri de lumină, / Şuvoi de lacrimi izvorăsc în mijloc de pronaos. / Din unda sfântă mă ridic în cercuri diafane / Ca să rotesc la infinit atomi de veşnicie.” 
  
Sintagmele metaforice inedite definesc creaţia – poezia:, care este în accepţiunea poetei ,,muguri de lumină”, ,,Şuvoi de lacrimi”, ,,atomi de veşnicie”, în timp ce Universul, ca sursă de inspiraţie e ,,unda sfântă”, dat fiind şi faptul că talentul şlefuirii, ,,sensibilizării” cuvântului – cum l-ar defini criticul Titu Maiorescu, e har divin. 
  
Rădiţa este şi ,,…călător desculţ pe drum”: ,,amalgam de plâns şi vrere, / corindon ce-ţi dă putere, şi de-ai vrea şi de n-ai vrea / să-mi vânezi printre creneluri fluturii de prin cerneluri / ce-ţi tulbură viaţa grea”, dar şi ,,Vizitiu prin luminişuri”: ,,Am fost şi vânător, am fost, de vreţi, şi pradă / M-am încrezut în oameni, în stele şi-n mister/ Şi mi-am lăsat destinul, într-un cupeu de 
  
2. 
  
fier, / Să facă-n astă lume, o scurtă promenadă! // Hoinar, în haine scumpe, cu sufletul rănit / M-am rătăcit firetic în maldărul de fiare, / Iubirea agăţându-mi de două felinare, / De unde cu lumină, de-a pururi m-am hrănit!” 
  
Istoria, trăită în contemporaneitate e îmbrăcată în haina dragostei, a caldului şi autenticului patriotism: ,,Acolo este Ţara mea de piatră!”: ,,Acolo este Ţara mea de piatră / Şi inima-mi se zbate româneşte / Acolo-n spuza pitei de pe vatră / De jarul ei să zici:,,Doamne fereşte! // Acolo Apusenii nu se-ndoaie / Râmeţii din ţâţâni înălţând rugă: ,, Uniţi! Uniţi! … şi răguşind în ploaie / Chiar mama hoţilor vrem azi să plângă!” 
  
Din versurile Rădiţei închinate iubirii de ţară, ţară-mamă, răzbate acea fierbinte dorinţă de unitate naţională, ca în: ,,Lumină din lumină vă unească!”: ,,Nedumerit se-ntreabă azi străbunul / De ce-aşteptăm ca alţii să ne-ncalţe? / Se miră Horea că-i uscat gorunul / Şi c-am rămas cu focul viu în braţe! // La sânul mamei, azi nu mai plâng pruncii / Ardeal, Moldovă, Ţară Românească! / Înalţă mâna şi fă-ţi semnul crucii / Lumină din Lumină vă unească!” 
  
Pentru că există acea legătură - ,,Verigă” ,,Din arborele lumii mă cobor / Înzăuată, nobilă verigă! // ,,Acelaşi sânge rupe-n cavă / Inscripţii pe un răboj nemuritor / Născută-n vatră Argedavă,/ Eu port în pântec viţa dacilor // Iar pruncul meu de azi e pui de dac / Şi mândră sunt ca mamă şi româncă!”, dar şi neţărmurita mândrie a apartenenţei. 
  
Uneori acea litanie terminată în rugăciune - tulburătoare trăire dusă până la jertfa de sine în şi pentru binele Ţării ca în ,,Clemenţă”, în care ,,Lasă-mi, Doamne” devine laitmotiv: ,,Lasă-mi, Doamne, doar un ochi / … un picior / … un plămân / … o mână / … numai gura, / Lasă-mi, Doamne, doar un dinte,/ Făr' 
  
3. 
  
de dinţi de-o să mă porţi / Pravila TA cu dreptate / Să muşte din idioţi! // Şi de n-o fi-ndeajuns / Doamne, cât ţi-am dăruit / Scoate inima din mine / Să-mi ştiu neamul mântuit!” 
  
O radiografie a situaţiei Ţării îmbracă forma unei satiri tăioase, din care răzbate revolta sfâşiitoare ce-i dă putere cuvântului ce doare pentru că este ,,Democraţia, o curvă!”: ,,…o curvă deşănţată ce-a întors un popor pe dos / Ne-a dus viaţa în ruină şi cuţitu-i pân la os! // Am ajuns de râsul lumii! Râd şi curcile de noi ! / Am pătat floarea de nufăr tăvălind-o prin noroi! // Guvernări prin furtişaguri fac mari găuri în buget // un ciot aspru de durere cu al său tacit fior / Încovoaie fiii noştri, fără nici un viitor…” 
  
Deplânge în versuri situaţia în care a ajuns Ţara, datorită unui ,,Vot Steril”: ,,Aţi scos în evidenţă jegul septic, / Secreţii de fluide infestate, / Homunculoşi, cu creiere spălate… / Nebuni, imuni la orice psiholeptic! // Prea mulţumiţi să lingeţi la ciosvârte / Lingăi ce sunteţi! … vă târâţi distrofic, // Un vot steril pe lanţuri şi sclavie?” 
  
De aceea, poate, caută o rezolvare, apelând la medicină: ,,Doctore, mă doare ţara…” ,,Doctore, mă doare ţara! Codrii plâng după obcini, / Câmpul este precum ceara; / Galben şi plin de ciulini! // Doctore, mă doare ţara! / Şi străbunul de sub şist! / Arde carnea mea ca para – Doctore, rămân cu Crist!” 
  
Dar iubirea de glie e mână-n mână cu izvorul nesecat al înţelepciunii populare, cu folclorul cald românesc, apă vie bogată în ritualuri magice, cimilituri, strigături, doine, cântece de dor, de jale, de cătănie… , dar şi în bocete, balade, legende… 
  
Şi Rădiţa îşi încearcă pana în ritmul şi maniera literaturii populare şi ne surprinde cu o poezie – ritual magică: ,,Cumpăr, n-aveţi flori de leac?”: ,,Cine 
  
4. 
  
are flori de leac, / C-aş vrea să cumpăr un sac, / De dragoste, ca să-i fac/ Până i-oi veni de hac, / Drăguţului de la Iaşi / Cu ochi negri pătimaşi” 
  
Magia e prezentă şi în ,,Drăgaicele”: ,,Uşoare ca fulgul, /De n-atinge crugul / Pline de fioruri, / Stăpâne pe doruri, / Zece preotese, / Din cele alese, / Mândre Sânzâiene, / Fete Cosânzene,/ Zânele fecioare, / Desprinse din Soare, / Tăvălite-n rouă, / Când e Lună nouă, / Născute-n zi mare, / Când Dochiţa moare! / Drăgaice iubite, / Surate menite / Să ne dăruiască / Dragostea lumească”. 
  
Ca-ntr-un descântec, îi dă glas şi frământărilor bărbatului, în ,,Haz de necaz”: ,,Acolo să te frământ / Cât oi umbla sub pământ, / Să uit, ţaţo, unde sunt, / De frigul din oase crunt. // Să mă ţii pe-un braţ de fân, / Să stau culcat ca pe sân ,/ Să mă ştii din nou stăpân / Că nu-s tânăr, nici bătrân-”. 
  
Îşi remarcă talentul şi într-o baladă de haiducie: ,,Haramin de Bărbuleţ”: ,,Anghele, Răduculeee! / Radule, haiduculeee… / De te-oi arăta niţel, / Ţi-oi pune pielea-n cinghel!”-, dezvoltând atât o tematică variată, cât şi alte specii literare, pe motivul dorului, al frunzei, etc… 
  
Poeziile de inimă din moşia sufletului Rădiţei sunt închinate familiei: tatălui, mamei, bărbatului, femeii, fraților, în genere, iubirii, dar, în special, celor doi fii: Alexandru şi Cătălin. 
  
Imaginea bunătăţii, dar şi dorul puternic păstrat în suflet faţă de capul familiei, îşi găsesc împlinirea în poezia: ,,Tata şi gutuiul”: ,,Avea tata un gutui, pe cărarea dinspre poartă, // Încă văd străini pe stradă cum râvneau poama gălbuie, / Şi pe tata cum le rupe, din gutui, câte-o gutuie… // Cine mi-l ştie pe tata, ştie sigur şi gutuiul. / Doamne, mă întreabă dorul: Oare cine-a fost întâiul?” 
  
5. 
  
Chipului luminos al mamei îi dedică versuri de o caldă sensibilitate, deoarece, pentru Rădiţa, mama e ,,Mama, matrioşca mea”: ,, Să nu afle ce e gerul / - vieţile prinse-n pănuşi- / Mama-şi leagă la piept cerul, / Să nu cadă pe păpuşi! // Cum să aibă mama vină / C-a făcut din noapte zi / Şi pe braţe de lumină - / A ales a ne păzi?” 
  
Versurile închinate mamei au întotdeauna o latură etică de înaltă ţinută ca în ,,De Ziua Mamei”: ,,Cinstiţi-o! Şi-L cinstiţi pe Dumnezeu! / N-o judecaţi aşa cum vă e vrerea… / Carnea de om se creşte cel mai greu… / Nu confundaţi durerea cu plăcerea! // Staţi lângă ea când poate-i este rău. / Hrăniţi-o cu respect şi cu iubire! / Iubind-o îl iubiţi pe Dumnezeu. / Şi-atunci veţi fi stăpâni pe fericire! ” 
  
Bărbatul, fiinţa care ne împlineşte şi pe care-l împlinim, la rândul nostru, e elogiat în: ,,Rotund şi plin cuvânt în gură –BĂRBAT!”: ,,Ai suflat peste mine suflarea de viaţă // Eu, femeia, mă bucur de fluidul vieţii tale, / iar tu, de sâmburele meu… / De aceea îți caut inima, mintea şi trupul… // Ce trebuie să fac, să te iubesc cu adevărat? / … rotund şi plin cuvânt în gură – BĂRBAT!”, dar şi în: ,,Priveşte-ţi, bărbate, copacul”: ,,Priveşte-ţi, bărbate, copacul! / Ce rădăcini adânci ţi-ai înfipt în numele meu” 
  
Fără prezenţa tulburătoare a femeii, bărbatul n-ar fi împlinit, şi, poate, de acea îşi pune întrebări ca în: ,,Întrupări”: , Mă-ntreb de eşti fiinţă ori fantasmă / Şi gust din nurii care mă îmbie, / Tresar răpus de o dorinţă vie… / Să-ţi fiu altar, să-mi fii catapeteasmă! // Când trupul tău se unduie doar mie, / Te caut în a mirului mireasmă / Îngenunchez pe lacrimi de agheasmă / Să mă închin, cum se cuvine, ţie…” 
  
Elogiul adus femeii îl găsim în multe poezii, dar şi în ,,Femeia-i viaţa 
  
6. 
  
tuturor”:,,Femeia-i adevăr şi mit / Auzi de ea poveşti diforme, / Şi veşnic eşti nemulţumit / Când taina sa ia mii de forme! // De la apus la răsărit, / A fost şi e a lumii, dramă / Și-n fiecare răsărit, /Femeia e dintâia mamă.” 
  
Iubirea e ,,Felină tărcată”, e pasiune încărcată de senzualitate: ,,Prin sânge mi-alergi, felină tărcată, / - ating apogeul iubirii totale - // Felină tărcată – izbuc de amoruri - / Mi-e dor să mă-nfrupt din ospăţul divin!” 
  
Ambiguă şi dureroasă e uneori luciditatea cu care trăieşte fiecare sentiment transpus metaforic, atât de bărbat, cât şi de femeie, ca în: ,,Cad merele din rai”: ,,Iubito, unde eşti? Treci de m-adună / Cu două mâini din poamele domneşti! / Cad merele din rai şi nu-i a bună - / Aşteaptă şarpele să mă hrăneşti! // Culege-mă şi iartă-mă, stăpână!/ Veni-va ceasul să păcătuieşti! / A mea vei fi chiar de voi fi ţărână, / Tu poftele n-ai cum să mi le-opreşti!” 
  
Trăirea pasională e transpusă în versuri ample ca în ,,Din rai căzut-ai”: ,,Din rai căzut-ai, doamnă, la mine-n aşternuturi, / Cu şolduri rotunjite, ce-ţi seamănă a liră? / Mă simt acelaşi tânăr, ce-aleargă după fluturi, / Vibrez făr să te mângâi – nimic nu mă mai miră -” 
  
Transpare acea permanentă sete de inexorabilă, uneori neprevăzută, dar atât de dorită împlinire erotică:,,Ascunde-te sub şoldul rotund ca un chimval, / Frământă-mă în mâini…, m-adună cu ardoare, / Prin sânge să-ţi alerge dorinţele în val, / Pe când tu mă culegi… să mă deschid de floare. // Şi-n revărsat de zori mă seamănă cu rouă” - ,,Inocenţă” 
  
Dificultate, refuz de a accepta neîmplinirea: ,,Mi te-am ales, bărbate, să-mi desluşeşti visarea / Şi să-mi îngropi singurătatea până la genunchi, / Din pâlcuri de lumină să-mi împleteşti cărarea // Mi te-am ales, bărbate, din vitrege secunde, / Chiar timpului vremelnic i-aş inventa recurs / Dar îţi rămân vestală peste virtuţi fecunde, / La rând stau peţitorii ce-mbracă piei de urs. // Nefericita fericirii va şti iubirea - / Am crucea înnegrită de corbi în funeralii,/ Şi-mi ciugulesc apatici, pe veci - / Nefericirea!” ,,Nefericita fericirii…” 
  
,,Şalul cel negru” aduce în vers adresativ, aceeaşi nelinişte dată de iubire: ,,Te-ai rătăcit, iubire, şi-n trandafirii mei / O şoaptă verde sapă speranţe de doi lei // Să ne vestească ploi, de-om fi semănători / Doar şalului cel negru, rămâne-vom datori / Şi de simţim în doi iubirea prea însemnată / Nici Puşkin n-ar ucide-o, de-ar mai trăi o dată.” 
  
Iubirea mereu ridică întrebări ca în ,,De ce visez nebun la tine”: ,,De ce visez nebun la tine? / Şi-n raiul tău vreau să-l găsesc / Odihnă viselor haine / De-mi dai răgaz să te iubesc // Şi ameţit de-a ta licoare / La cerul tău să mă închin / Şi-n ruga mea înălţătoare / Să mă îngropi în trup divin.” 
  
În timp ce poezia ,,Ospăţ”, de data aceasta în vers amplu, e încărcată de voluptatea gestului erotic, redat în maniera lui Arghezi din ,,Agatele Negre”: ,,Nurii mei în colţi destoinici erau pajişti cu otavă, / Gura lui cea pofticioasă mă cosea timp de-o octavă / Ca o coasă zimţuită şi curbată de dorinţă, / Coasa mă adună până-n măduvi de căinţă // Am ajuns ospăţul cinei, după mugetu-i prelung…gurii”. 
  
Rod al iubirii, copiii sunt imortalizaţi în calde poeme. Dacă în poezia ,,ÎNVAŢĂ SĂ FII LIBER!”, versurile pline de înţelepciune sunt dedicate fiului Alexandru: ,,Trăieşte ca un vultur…, precum un miel iubeşte / Fii bun ca o prescură… şi simte – româneşte! / Lui Dumnezeu învaţă să-i mulţumeşti prin fapte / Şi cere-i sănătate, să le-mplineşti pe toate! / Învaţă să fii tu…”, în poezia ,,Când icoana ţine cuiul”, iubirea şi gândurile, transpuse în cuvânt, sunt adresate fiului Cătălin: ,,Mi-am croit alt destin – iar muchea lamei / Cu durere ades mă-nfiera! / Mă visam embrion în pântecul mamei, / O, ce cald şi ce bine 
  
7. 
  
era! // Ce preţ ai, mamă? Tu şi rănile –ţi grele? / - dacă vrei şi de poţi să îmi spui - / Mama plângea, la întrebările mele, / Şi privea spre icoană… şi cui!” 
  
Motivul timpului e urmărit în scurgerea lui, fie ca timp al prezentului, fie al copilăriei ca în :,,Frumoasă copilărie”:,,Frumoasă copilărie, cu şotron şi bicicletă, / Te caut în colţ de suflet şi-am dat peste-a ta beretă / Agăţată într-un cui (mai bătrân decât e timpul) / E un pic decolorată, dar îţi protejează chipul… // Mai am doar o rugăminte că te văd prea năzuroasă: / De-or fi stele de cules… Tu să mă veghezi, de-acasă!” 
  
Dar timpul curge şi noi trecem prin el, devenind ,,Anii mei de mărgărint…”: ,,Anii mei de mărgărint, pe vergele de jugastru, / îi mai număr când şi când, după fiece dezastru; / Habar n-am de ce mă tem, să dau sorţii socoteală- / Fac din nou bilanţul vieţii şi-mi ies anii la iveală…” 
  
Şi iată că vine şi clipa când primim ,,Bilet în alb”: ,,Închişi în cuşca neputinţei / Suntem bătrâni, suntem în plus, //- Corvezi ai tinereţii voastre, / Ne-aţi luat în blanc, bilet de dus! // Ne zbatem nopţile cu gândul / C-am fost setaţi pentru a muri…- /Fă, Doamne, să ne treacă rândul / Să mai trăim pentru copii!” 
  
,,Dacă timpul ar intra într-o clepsidră”: ,,Ţie îţi va fi foame de lumină. / Mie îmi va fi sete de întoarcerea în eter.” 
  
Anotimpurile personificate sunt prezentate fie cu candoare, inocenţă, fie uneori strident într-o manieră şocantă, chiar în aceeaşi poezie, cum ar fi. ,,Odorul Primăverii”: ,,Îşi lepădase Primăvara-n ramuri /Copilul dalbelor ninsori cu plete, / (…) / De-aceea, ta-su, însuşi, Anotimpul, / Când a văzut că fiică-sa-i borţoasă”. 
  
8. 
  
Primăvara e şi anotimpul ce parcă face şi mai puternică setea de iubire: ,,A dat primăvara în noi / Cu scâncet de frunză şi floare! / Se-aud vocalize în ploi, / De parcă-s păpuşi vorbitoare… // Şi Craiul mai aprig scrâşneşte: / ,,Iubeşte! Iubeşte! Iubeşte!” - ,,Crai nou...” 
  
Vara, pe Rădiţa o ,,… plouă-n odaie!” :,,E vară şi plouă cu picuri fierbinţi / Şi haite de lupi se ascund din afunduri / Când streşina frunţii se-aplecă de gânduri, / Un scrâşnet sinistru mă scoate din minţi! // Mă plouă acid, mă plouă-n odaie!” 
  
De fapt, tema anotimpurilor e mai mult prezentă nu cu structura unui pastel, ci, mai degrabă, îmbracă forma unor meditaţii, uneori chiar filosofice, fie punând pe prim plan motivul timpului, fie pe cel al plenitudinii sau al neîmplinirii, motive, sentimente îmbrăcate în imagini vizualo - cromatice, dar şi auditive sau motrice, în acord cu tema... 
  
,,Bucolică” se deschide cu inflexiuni bacoviene: ,,De ftizie, prin falii pulmonare / Tuşeşte lutul pe sub rădăcini,”. 
  
Toamnei îi atribuie numeroase calificative, fie e ,,Toamnă, floare trecătoare”, fie e ,,Toamnă beţivă / cu sâni auriţi”,dar şi ,,Toamnă nebună / cu ochii tigraţi” în ,,Tipic de toamnă” sau simplu: ,,Toamna asta” e ,,Toamnă, toamnă dobrogeană” ,,Nici bătrână, nici codană, / Te ţii cu vântul de toartă / Ca şi de-o ulcică spartă…”, în timp ce în ,,Rut”: ,,…vântul plesneşte în şuier, / Şi suflă din gură flămând / Ai crede că-ţi tânguie-n fluier, / Din lujer de soc prea plăpând…”, ,,Pe masa solemnă-a naturii / Curg străchini cu jir şi carubi, / E gratis merinda pădurii / Servită de-un stol de hulubi…” 
  
Pictură în care nota cromatică se evidenţiază e şi ,,Toamna asta…” ,,Toamna asta ipohondră şi lipsită de onoare / A furat albastrul zării şi 
  
9. 
  
albastrul din cicoare, / Rubiniu a pus în pliul frunzelor în stricăciune”, poezie în care motivul timpului şi al morţii e prezent: ,,Toamna asta fără scrupul a tăiat din pomul vieţii / Ca să vândă din inele când s-or însura poeţii / Hotărâtă să îngroape grăuntele de iubire/ La-ntâlnire-şi cheamă moartea, cu un şuierat subţire!” 
  
După ce ,,A fost ucisă toamna” - ,,Citesc în ,,Adevărul” o ştire deprimantă, / Prea plină de mistere m-anunţă debordantă: / ,,A fost ucisă toamna! i s-au furat din sân: / Fiole de parfumuri,ce miroseau a fân”, ,,Caii zăpezilor” aduc ultimul anotimp – ,,Iarna-şi tropăie vâltoarea / Sub potcoavele de ger / Înhămându-şi dalbii noateni / - cai sălbatici din eter-”, pentru că ,, Ninge peste câmpuri şi lespezi rupestre, / Se-nfioară viaţa ghemuită-n blănuri, / Mă cuprinde teama, mă-ngrădesc în cărnuri, / Te caut sub aripi, de păsări alpestre…” 
  
Dar Iarna, pentru Rădiţa, e şi anotimpul marilor evenimente ale istoriei patriei străbune: ,,Mă zidesc şi tremur în cetatea zilei, / Semn de resemnare,semn de rugăciune, / Plânsul mi se zbate-n zăpezi de tăciune,” sau în ,,Caii zăpezilor”: ,,Lacrimi sfinte, îngheţate, / Se transformă în zăpezi // Ninge peste România, / Ninge … mai frumos ca-n cer!” 
  
Neputinţa societăţii contemporane, pe care cu modestie şi-o asumă, în faţa unei nenorociri sau, poate, a unei minciuni / manipulări globale, aceea a Covid-ului 19, îşi găseşte haină în versurile din poezia ,,Colţii săi de malachit”:,, Mă sugrumă nodul neputinţei mele // Azi, bătrânii lumii-n lacrimi de agheasmă, / Îşi anină viul pe catapeteasmă, / Plânsul mamelor de fii e pus sub sechestru, / Dreptul lor de a trăi e blestem terestru! // Noua rânduială stă în pandemie, /A face metanii e o blasfemie! / Numai Dumnezeu de o vrea să ne-ntindă mâna, / Gâtu' lupilor va lua să-ntregească stâna…” 
  
10. 
  
Caracterizată şi prin încercarea unei simetrii a structurii compoziţionale, prin motivul timpului istoriei şi al anotimpurilor, şi nu numai, Cartea - Rodicăi Rădiţa Răpeanu - ,,Păpuşi din lacrimi” aduce cititorului bucuria trăirii unor momente de delectare autentică prin receptarea poemelor, îmbrăcate în cuvinte calde, uneori incisive, uşor ironice, dar pline de substanţă, turnate în forme variate, tonalităţi diverse ce-ţi menţin trează atenţia, pentru că Poetul din EA, Ea ,,Păpuşa” se topeşte în ,,Lacrimile sale - Creaţia sa”… 
  
,,Plecând spre nicăieri 
  
Purtând nevoi şi patimi! 
  
Am străbătut cărări 
  
Şi le-am spălat cu lacrimi…” 
  
Prof. Lucia-Elena LOCUSTEANU 
  
Membru al Ligii Scriitorilor Români, 
  
Filiala Cluj-Napoca, România 
  
Referinţă Bibliografică:
PĂPUŞI DIN LACRIMI - RODICA RĂDIŢA RĂPEANU (PREFAŢĂ) / Lucia Elena Locusteanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3443, Anul X, 04 iunie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Lucia Elena Locusteanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucia Elena Locusteanu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!