CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  




Autor: Lucia Elena Locusteanu         Ediţia nr. 3125 din 22 iulie 2019        Toate Articolele Autorului

ELIBERAREA PĂMÂNTULUI STRĂMOŞESC
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
ARAD – INEU 1943 – 1946  
  
SUB STINDARD TRICOLORTINERI AI ŞCOLII MILITARE  
  
OFIŢERI REZERVĂ DIN BACAU  
  
S-AU ACOPERIT DE GLORIE DÂNDU - ŞI VIAŢA  
  
ÎN LUPTELE DE LA PRUNIŞOR  
  
PENTRU  
  
 
  
Scriu acum la senectute, la 80 de ani şi în filmul mereu fragmentat al memoriei îmi apar câteva întâmplări legate de cel de al Doilea Război Mondial, momente ce le-am trăit ca şi copil aflat cu părinţii în teatrul de operaţiuni de la Ineu, Gurahonţ, Prunişor şi alte localităţi al căror nume nu mi le mai amintesc şi nu mai am pe cine întreba…  
  
Deschid cutia amintirilor, atât de viu păstrate, graţie emoţiilor puternic trăite atunci…  
  
Cele mai puternice trăiri sunt legate de două localităţi sau poate a fost doar una şi ne-am mutat în altă casă după schimbarea frontului, când i-am părăsit pe nemţi, aliindu-ne cu ruşii.  
  
Ca să nu mai ştie nemţii unde era depozitat armamentul – şi aşa precar – al elevilor de la Scoala de ofiţeri rezervă din Bacău, acum mutată la Ineu, românii au schimbat locaţia într-o casă cu o curte mare şi o poartă imensă de lemn, ca cele din Maramureş.  
  
Într-o zi, cred că era spre sfârşitul verii, sau poate spre toamnă, pentru că-mi amintesc de un teren unde erau nişte căpiţe de fân, iar liliacul îşi pierduse de mult florile, venise la noi un băieţel cu mama lui - soţia unui militar – camarad de-al tatei, cu care îngropam pe cei ce mai puteau fi aduşi de pe linia frontului. De data aceasta venise să ne jucăm.  
  
Joaca s-a transformat în curând în ring de bătaie. Hotărâtă să-mi apăr poziţiile, l-am lovit uşor în cap cu bastonul bunicului…  
  
Gestul meu a supărat-o foc pe mama. Drept pedeapsă, a decis să mă dea Doamnei, dacă aceasta e de acord să mă ia cu ea, întrucât ei nu-i trebuie o fetiţă bătăuşă.  
  
Noi – copiii - ne-am bucurat că vom mai petrece ceva vreme împreună  
  
ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic rău cu puţin timp în urmă. Aşa că am,  
  
plecat cu cei doi, jucându-ne şi bucurându-ne de ziua senină…  
  
Peste un timp, mama, care era însărcinată, a venit să mă ia acasă.  
  
Mergeam cam încet… Burtica mamei începea să ia proporţii… Vorbeam…Ce? Nu-mi aduc aminte! Dar râsul meu cristalin a fost dintr-o dată acoperit de uruitul îngrozitor al unor avioane care înnegriseră cerul senin, asemeni unui imens stol de ciori ce-şi făceau rondul… Erau avioane germane! Se întorsese frontul! Ne aliasem cu ruşii! Dar până la sosirea lor trebuia timp, timp de care nemţii au profitat… Nemţii – ieri prieteni şi aliaţi - ne erau acum duşmani… Cunoşteau poziţiile noastre, ştiau că cei care se vor opune lor şi ungurilor sunt nişte tineri, fără prea multă pregătire militară, fiind încă elevi, elevi ai unei Şcoli Militare, cu armament de şcoală / instrucţie… Ce nu ştiau - era puterea de luptă, de jertfă, de hotărâre de neclintit de-aş da viaţa pentru eliberarea pământului strămoşes. Erau rămâni!  
  
Mama însă nu ştia sau nu a realizat că nemţii ne erau duşmani şi, văzând avioanele, căscam gura privindu-le coborând în picaj, parcă să ne ia pe aripile lor, când, de după o poartă, iese un om şi făcând cu mâinile semne disperate încerca strigănd să acopere zgomotul infernal al avioanelor:  
  
-Adăpostiţi-vă! … Fugiţi!... Ascundeţi-vă undeva! Vor mitralia şi bombarda…  
  
Până să termine fraza, binevoitorul om / salvatorul nostru s-a prăbuşit mitraliat. Un morman de carne şi flori de sânge împrăşiate peste tot…!  
  
Ca să nu mai retrăiesc spaima imaginii groteşti date de trenul bombardat într-o gară - când am venit de la Bacău la tata la Ineu - dar asta e altă poveste - mama mi-a acoperit ochii cu palma în timp ce ne-am ascuns sub o tufă imensă de liliac, aflată în curtea casei din imediata apropiere.  
  
Baletul avioanelor, orchestrat de zgomotul funebru a durat parcă o veşnicie… Coborau în picaj, mitraliau, pământul sărea încercând şi el să-le lovească, dar ele se înălţau fulgerător să nu poată fi atinse…Şi cerul şi pământul se răscoleau, se luptau…Ceva nevăzut parcă rupea bucăţi din pământul din apropierea tufei de liliac.. De câteva ori s-au rupt, sărutând pământul, şi câteva crengi ale adăpostului nostru… Uneori aveam impresia că avionul - poate nu acelaşi - va ateriza pe tufa noastră de liliac ce-şi pieduse de mult florile…  
  
Tremuram, dar nu de frig… Tremura şi mama care mângâindu-mă îmi  
  
spunea la ureche ca să aud.  
  
-Să nu ieşi de sub tufa de liliac până nu te va lua cineva… Poate eu n-o să pot să mă ridic… Dacă vezi că-mi curge sânge, să nu te sperii…, să aştepţi lângă mine până cineva va veni să te ia…  
  
……….E greu să exprimi în cuvinte trăirea apăsătoare a aşteptării clipei când poţi fi lovit… Nu atât frica, cât aşteptarea ca haosul să înceteze devine teroare.  
  
Şi în sfârşit – cerul s-a limpezit, ciorile şi-au schimbat direcţia şi o linişte ca de mormânt s-a aşternut. Tremuram încă şi am tremurat până seara…  
  
În drum spre casă mi s-a deschis privirii ,,tabloul în relief lăsat amintire de raidul avioanelor nemţeşti nimicitoare  
  
Într-o curte neîngrădită sau poate loc viran lângă nişte căpiţe de fân rânduite ca pentru paradă erau aşezaţi morţii. Poate n-au fost aşa mulţi cum a păstrat memoria mea, dar mintea mea a fotografiat încercarea unor oameni de a scoate din braţele încleştate ale unei femei moarte – pruncuşorul care plângea.  
  
..........Acasă, altă surpriză: bunicul paralizase, crezând că noi am murit ca şi tatăl meu împreună cu cei ce veniseră după armament, întrucât gara a fost bombardată. Ne-a povestit tânărul militar care păzea armamentul că vechea locaţie, cea pe care nemţii o ştiau, a fost bombardată, că între timp, cât noi am fost plecate, tata, care se ocupa cu aprovizionarea, împreună cu vreo doi camarazi au încărcat un vagon cu cele necesare frontului. O locomotivă şi un vagon, o mână de oameni au avut aripa divină protectoare şi au ajuns cu bine pe front cu armamentul necesar, dar insuficient în confruntarea cu forţele inamice – magheare şi nemţeşti.  
  
Atunci, sub Stindard Tricolor, Tinerii Ostaşi ai Armatei Române au dat Ţării jerfa cea mare – şi-au dat viaţa, acoperindu-se de glorie veşnică! A fost la Prunişor...  
  
Din acea luptă a fost adus şi tânărul, care, cu câteva zile înainte, a cioplit o cruce de lemn, încrustând pe ea o cască şi o baionetă. La câpătâiul lui i-am pus-o – noi cei ce aveam această sarcină: Preotul, Groparii, Mama, acea Doamnă, mama băieţelului, şi eu care ţineam o tăviţă cu lumânări şi chibrite...  
  
Amintiri! Amintiri păstrate cu sfinţenie! De atunci, în inima mea a rămas: Slăvirea celor ce s-au jertfit sub tricolor şi mândria de a fi român!  
  
Lucia – Elena Locusteanu (n.Petroschi)  
  
Membru al Ligii Scriitorilor Români  
  
Filiala Cluj – Napoca  
  
Referinţă Bibliografică:
ELIBERAREA PĂMÂNTULUI STRĂMOŞESC / Lucia Elena Locusteanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3125, Anul IX, 22 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Lucia Elena Locusteanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucia Elena Locusteanu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!