CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  




Autor: Lucia Elena Locusteanu         Ediţia nr. 3120 din 17 iulie 2019        Toate Articolele Autorului

O CIOCOLATĂ
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(Flash-uri din timpul celui de al Doilea Război Mondial, 
  
văzute şi păstrate de memoria unui copil atunci) 
  
M-am născut la 19 noiembrie 1939, în oraşul Dorohoi. 
  
Acum, când împlinesc 80 de ani, retrăiesc amintirile unei copilării marcată de război, de acea jertfă a bunicilor, părinţilor noştri şi nu numai, pe atunci tineri şi ei – care au hrănit cu sângele lor pământul acesta românesc atât de iubit de strâmoşi, oameni capabili de jertfa supremă, pământ atât de râvnit şi călcat şi jefuit de mulţi... 
  
Doamne, de ce nu se mulţumesc unii cu pământul ce le-a fost dat de Dumnezeu??? 
  
Patima pământului dezumanizează... E păcat să râvneşti la ceva ce nu-ţi aparţine... 
  
Scriu şi regret că nu i-am îndeplinit această dorinţă tatălui meu – plutonier – major Petroschi I. Gheorghe - cât a fost în lumină. Tata mereu ne-a rugat pe cei trei copii: pe mine, cea mai mare, pe Costel – născut la 3 februarie 1945, în Ineu, într-un bloc al Cazarmei Militare, bloc în care am locuit cu intermitenţă. Şi eu şi fratele meu suntem profesori de limba şi literatura română. L-a rugat tata şi pe Gigi, născut la Dorohoi, în 17 noiembrie 1946 – pictor grafician. Toţi pensionari acum. Dar în mintea noastră tata ar fi fost etern, de aceea îi replicam: nu acum, avem tot timpul... Dar timpul e trecător sau noi trecem prin timp... Şi tata a plecat, luând cu el în veşnicie date şi nume atât de necesare acum... Regrete prea târzii! 
  
.............................................................................................................................. 
  
Eram de câţiva ani la Bacău, tata fiind militar la Şcoala de Ofiţeri Rezervă. 
  
Mă jucam când tata a intrat în casă şi, după ce m-a sărutat, a îmbrăţişat-o pe mama, i-a spus cu o tristeţe ce n-am înţeles-o atunci că ,,am intrat în război!” 
  
-E război?!? a repetat maşinal mama, schimbându-se la faţă... 
  
-Ce-o fi însemnând cuvântul ,,intrat” mă întrebam eu, că ,,război” îl asociam eu cu ceva... Dar ,,a intra pe uşă sau pe poartă” îmi era clară noţiunea, dar cum ,,să intri în război” –nu! Şi apoi de ce e atât de tristă mama, iar tata e pus pe gânduri?!?!?! 
  
M-am mai frământat eu o vreme, dar nu prea mult timp. M-am luat cu joaca şi problema / dilema sintagmei ,,am intrat în război” plecase în vacanţă! Nu mi-a mai pus-o până în ziua următoare, când a venit la noi în vizită soţia unui camarad de-al tatei, şi ea cam agitată şi îngrijorată... Şi dilema mea a reapărut, mai ales că din vorbele ei sintagma buclucaşă era prezentă: 
  
,,intrarea noastră în război”. 
  
-Ei, cum să fie asta??? mă întrebam nedumerită că doar nici mama, nici eu, nici tati n-am intrat decât în casă... 
  
Între timp, m-au luat lângă ele şi încercau să mă înveţe că nu e bine să primim ceva, orice lucru de la nimeni, de fapt, de la persoane necunoscute sau că nu e bine să ridicăm ceva, vreun obiect de pe stradă că acest gest ne poate costa scump, chiar şi viaţa, obiectul poate fi otrăvit sau poate să exploadeze. 
  
-Ce-o mai fi şi asta mă gândeam eu în mintea mea de copil...E drept, nu prea mult a durat frămâtarea lăuntrică .M-am întors la bucuriile mele... 
  
Peste câteva zile, când mama, pregătind ceva în bucătărie, m-a scăpat pentru puţin timp din vizor, jucându-mă în curte, un zgomot ciudat, de uruit de şenile m-a determinat – curiozitate de copil – fără să-mi cer voie, să alerg la poartă, deschizând-o cu greu şi să privesc tabloul străzii. Am înlemnit! Deşi obişnuită cu oamenii îmbrăcaţi în uniformă militară, tata şi prietenii, camarazii lui fiind la Şcoala de Ofiţeri Rezervă din Bacău, convoiul de tancuri ce îşi târau parcă greoi şenilele, la distanţe destul de mari, încât părea un şir nesfârşit, acoperind strada de la stânga spre dreapta, era condus de militari, dar purtând altfel de uniforme decât cele pe care le ştiam eu. Unii-şi arătau doar partea superioară a corpului şi priveau cu atenţie în jurul lor. 
  
Dintr-o dată, un uruit puternic m-a speriat! Un tanc s-a oprit, făcându-le pe cele ce-l urmau să încetinească.ritmul... Un militar, mai târziu am aflat că era un ofiţer neamţ, deci convoiul de tancuri era nemţesc, a coborât şi mi-a oferit ,,o ciocolată”, frumos ambalată, care mi s-a părut imensă. 
  
În clipa aceea, a apărut mama care, ca o leoaică ce-şi apără puii, a smuls ,,ciocolata” din mâinile mele. 
  
Atunci, militarul a vorbit ceva ce n-am înţeles că nu era româneşte, a luat ,,ciocolata” din mâna mamei şi, desfăcând-o, a rupt o bucăţică, muşcând din ea. Apoi i-a înapoiat-o mamei. 
  
Mama l-a privit intrigată, dându-mă uşor în spatele ei. 
  
Atunci, Neamţul a scos de la piept o fotografie cu o fetiţă ca mine. A sărutat fotografia, în timp ce pe obraz îi şiruiau mărgele transparente – lacrimi de dor... A salutat milităreşte, m-a mângâiat pe cap, apoi, dintr-un salt era din nou în tanc, la datorie...Şi tancurile şi-au cotinuat drumul, în timp ce mama şi cu mine ne-am întors emoţionate în casă. 
  
Îmi aşteptam cu stoicism pedeapsa, care, de obicei, erau nişte cuvinte ce mă făceau să regret fapta necugetată. Niciodată nu m-au bătut! Cuvintele dor mai mult şi nu se pot şterge. O palmă îţi poate lăsa o urmă care cu timpul dispare! Cuvântul e nemuritor şi are rezonanţe mai profunde! 
  
În schimb, mi-a explicat pe înţelesul meu mai multe: sensul gestului de a-mi smuge speriată ,,ciocolata”, dar şi semnificaţia gestului ofiţerului neamţ de a-mi oferi acea ciocolată, gest tradus de înţelepciunea mamei ca expresie a dorului unui părinte, a unui om trist că, trebuind să-şi facă şi el datoria, a fost nevoit să plece în război, lăsându-i acasă pe cei dragi – familia. 
  
Am înţeles, în sfârşit, şi sensul sintagmei ,,ne-au târât şi pe noi – românii în război”. 
  
Aşa am ,,tradus” în mintea mea de copil sensul adânc al ,,dorului”, dar, mai ales, sensul trist al cuvintelor: ,,am intrat şi noi în război!” 
  
Prof. Lucia – Elena Locusteanu (n. Petroschi) 
  
Membru al Ligii Scriitorilor Român 
  
Filiala Cluj - Napoca. 
  
Referinţă Bibliografică:
O CIOCOLATĂ / Lucia Elena Locusteanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3120, Anul IX, 17 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Lucia Elena Locusteanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucia Elena Locusteanu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!