CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





PINUL DIN AJUN
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Până la urmă avem sau nu brad? 
  
Victoriţa îşi privi întrebător tatăl. De câteva zile o ducea cu vorba şi uite că aşa şi n-au în casă nici măcar o creangă împodobită. 
  
- De unde să vă aduc eu vouă brad? îi răspunse, întrebător, nea Vasile. Am o grămadă de treabă, nu să vă caut vouă brad… 
  
- Dar cât e să tragi o fugă până în pădure? 
  
- În pădure sunt doar pini. Ăia nu sunt brazi! 
  
- Pini? 
  
Victoriţa rămase cu gura căscată, copacii de acolo erau pentru ea tot brazi. Obrajii i se înroşiră, avea deja doisprezece ani şi încă nu ştia diferenţa dintre un pin şi un brad. Oricum, la şcoală a văzut că s-a împodobit un pin anul ăsta, deci pinii pot înlocui brazii. Bună idee! Victoriţa alergă într-o fugă în casă: 
  
- Ionuţaaa! îşi strigă ea surioara mai mică. 
  
- Ce mai e? se auzi un glas subţirel. Din cealaltă cameră apăru o fetiţă, care nu avea mai mult de opt anişori. 
  
- Vrei brad? o întrebă Victoriţa. 
  
- Ştii bine că da, normaaaal! 
  
- Atunci, e timpul să mergem noi să îl aducem. 
  
- Noi? întrebă Ionuţa mirată. 
  
- O, da! E o nimica toată. Luăm sania şi imediat îl aducem din pădure, doar nu e chiar atât de departe. 
  
Zis şi făcut! Fetiţele s-au îmbrăcat cât au putut de gros, au luat sania şi o toporişcă şi au pornit voioase la drum. Erau atât de preocupate de cum vor tăia copacul, încât nici nu şi-au dat seama când au reuşit să ajungă la maginea satului. 
  
- Mamăăă, ce mare e dealu ăsta! exclamă Ionuţa. 
  
Victoriţa privi la dealul întroienit şi-i făcu un semn surioarei mai mici să vină după ea. Drumul era foarte greu, picioarele intrau până la genunchi în zăpadă, iar broboanele de sudoare începură să le picure pe faţă. Pe la jumătatea dealului fetele se trântiră în zăpada pufoasă, încercând sâ-şi tragă răsuflarea. 
  
- Saniaaaa! strigă Ionuţa. 
  
Victoriţa reuşi să prindă imediat de funie sania. 
  
- Doamne, era cât pe-aci să coborâm după ea, spuse cu teamă, dar şi cu o mulţumire în glas. 
  
- Exact asta ne mai trebuia! Daca ţi-e greu, să mi-o dai şi mie, zise Ionuţa. 
  
- Nu, lasă că mă descurc, răspunse Victoriţa cu un ton superior, doar era sora mai mare. 
  
Într-un final au reuşit să ajungă în vârful dealului. Fetele începură să sară în sus de bucurie! 
  
- Acum vom alege cel mai frumos copăcel pentru noi! exclamă Victoriţa. 
  
- Daaaaaa! Se auzi ca un ecou glasul Ionuţei. 
  
Şi deodată… fâââşşşşşşşşşşşşşşşşş, sania începu să lunece la vale. 
  
- Prinde-oooo! strigară în acelaşi timp ambele fete. 
  
Cine să o mai prindă? Sania o luă frumuşel la vale, pe zăpada argintie, ca pe un patinoar. Fetele priveau, în urma ei, cu groază. Asistau ca la o scena dintr-un film fără să facă nimic. De fapt, erau conştiente că nu mai puteau face nimic altceva decât să coboare şi să aducă din nou sania în vârful dealului. Fără să mai comenteze, o luară uşurel la vale ca apoi să urce iarăşi muntele lui Sisif. Ştiau ce vor! Îşi doreau cu ardoare un pin, aşa că nu mai ziseră nimic până sus. Ajungând din nou pe deal, proptiră bine sania de un copac şi începură să analizeze cu multă atenţie copăceii din jur. Feţele lor erau din nou vesele şi uitară cu desăvârşire că au urcat de două ori dealul. 
  
- Sunt cam înalţi, îşi dădu cu părerea Ionuţa. 
  
- Nu e o problemă asta, îi vezi pe ăia de acolo, arătă Victoriţa către un şir de puieţi, tăiem vârful unuia. 
  
- Ne ajunge? 
  
- Da, bineînţeles, ne luăm unul micuţ şi finuţ. Uite vârful de colo, e perfect! 
  
Zicând asta, Victoriţa se apropie de un pin subţirel, să fi avut vreo doi metri şi jumătate înălţime. Fata luă toporişca şi după ce îşi marcă zona de unde voia să taie copacul, începu să dea de zor cu toporişca în el. Ionuţa o privea întrebător, probabil nu era sigură de reuşită. Tulpina era subţire şi vârful de pin pică în câteva minute pe pătura moale de zăpadă. Ca la comandă, fetele îl apucară de ambele capete, aşezându-l cu grijă pe sanie. Ajunseră cât ai clipi în vale, au intrat pe uliţele satului, mergând vesele şi mândre de isprava lor. 
  
- Da de unde aveţi pinul? se auzi o voce dintr-o ogradă. 
  
Era tanti Ileana, poştăriţa. 
  
- Din pădure, răspunseră într-un glas fetele. 
  
- Păi şi v-a dat voie pădurarul? 
  
- Păi… mda… cum să nu… 
  
Fetele bodogoniră ceva neînţeles şi îşi văzură de drum. 
  
- De ce crezi că ne-a întrebat de pădurar? o întrebă Ionuţa pe sora mai mare. 
  
- Habar n-am, să se bage în seamă… eu ştiu... şi oricum, pădurarul e naşul unchiului Ştefan, deci avem voie. 
  
- Da, aşa e! o aprobă Ionuţa mulţumită. 
  
Se însera, frigul începea să se simtă printre hainele ude, dar fetele noastre păreau să nu observe acest lucru. Au ajuns, într-un final, acasă. Deschiseră poarta triumfătoare şi începură să strige, alergând spre ogradă: 
  
- Avem braaaad! 
  
- Aveeeem piiiin! 
  
- Ce aveţi măi? se auzi vocea lui nea Vasile. 
  
Acesta apăru din grădină, ducând o găleată cu cărbuni în mână. Privi uimit către sanie şi îşi întrebă fetele: 
  
- De unde aveţi copacul? 
  
- Din pădure, răspunse Victoriţa. 
  
- Aţi înebunit?! le întrebă tatăl speriat. Cum l-aţi adus acasă? 
  
- Cu sania… 
  
- Buuun, cu sania, dar pe unde? Pe unde aţi venit? 
  
- Prin sat? 
  
- Prin mijlocul satului?! Doamne! Ce copii mai am şi eu! Ziua în amiaza mare s-au dus să fure un pin şi mai şi merg cu el prin sat, aşa, ca să ştie toată lumea! 
  
- Dar nu ne-au văzut mulţi, încercă să se apere Victoriţa. 
  
- Bun, ce-a fost a fost. Vedeţi-vă de treabă şi încercaţi să nu mai faceţi prostii. 
  
Nea Vasile îşi luă găleata cu cărbuni de jos şi intră în bucătărie. Fetele parcă asta şi aşteptau. Luară de un capăt pinul şi începură să-l tragă în hol. Era destul de greu, avea nişte ramuri şi ţepi foarte mari. Până la urmă reuşiră. Au căutat o găleată curată, nişte bolovani de pus în galeată, pentru echilibrul pomului, au învelit totul în pânză albă şi au decorat cu nişte bulgăraşi de vată. A urmat apoi partea cea mai frumoasă, împodobirea pinului. Aveau destule globuri şi jucării, astfel că la sfârşit, pomul sclipea în diferite culori, împrăştiind în jur o melodie frumoasă de Crăciun. 
  
- Ce frumos este! exclamă plină de satisfacţie Victoriţa. 
  
- Foarte, se auzi murmurul plin de fericire al Ionuţei. 
  
Fetele s-au aşezat jos, în faţa pomului, admirând prin semiîntuneric, luminiţele jucăuşe. Dinspre bucătărie venea un miros plăcut de cozonaci, plăcinţele şi alte bunătăţuri… 
  
Ce frumoase au fost, sunt şi vor fi mereu aceste zile! Pline de bucurie şi mister! 
  
Morala: 
  
Fiecare zi îţi poate oferi o minune, aşa cum era şi acest pin. Era dorinţa împlinită a unor copilaşi, era fericirea lor în acele clipe magice. Era totul! 
  
Indiferent de câte ori trebuie să ridici un munte, aminteşte-ţi că la final vei ţine în mâini UN VIS ÎMPLINIT! 
  
Referinţă Bibliografică:
PINUL DIN AJUN / Lucia Batmindru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3807, Anul XI, 03 iunie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Lucia Batmindru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucia Batmindru
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!