"De ce eşti trist şi-ngândurat
Şi stai aşa, în neputinţă,
Când gingăşie ai săpat
Pe paturi reci şi suferinţă?"
S-a aruncat în trandafiri,
Pe umeri îi creşteau petale
Şi singure, ca pentru miri,
În camerele lor regale,
Se deschideau sărace buze,
Prea umede de ce-au avut,
Se împleteau cu şapte muze,
Mai sȃngerau, poate, -n trecut...
Cu ochii-nfipţi ȋn fluturi vii,
Zburau aiurea ca-ntr-o sferă,
Venind călare, ca spahii,
Parcă din altă emisferă.
Întins-acum, pe trandafiri,
Acoperea culori şi fluturi,
Scuipând lumină-n amintiri,
În ochi, ca roua ce o scuturi,
Pierdută în culori de roşu
Şi alb şi negru, strâns, aproape,
Cu umeri goi, în infraroşu,
Scăpa privirea de sub pleoape.
De trandafirii toţi, sălbatici,
Se-acopereau pe-un piedestal,
Dormind aşa, ca doi tomnatici,
Cu luna-n palme de cristal.
18 mai 2016, Constanţa
