Dispare pasiunea din femeie,
Totul devine consumatorism,
Iubiţii stau ciorchine pe-o glămeie
Şi practică de zor amatorism.
Apare pe la câte-un colţ de stradă
O haită de posaci, care muncesc
Să-ntindă la uscat, pe balustradă,
Iluzii care ne-ndobitocesc.
Acum nu mai e timp de profunzime,
Emoţiile par că nu contează
În oameni, femecaţi cu sărbezime,
Şi poezii care, cumva, nu mai vibrează:
*
Unde eşti, mioriţă dragă, laie,
Ce mă-nvăţai cuvântul „bucălaie”,
Unde-aţi fugit, luceferi din trecut,
Lăsând graiul din cărţi aproape mut?
Unde e floare-albastră a iubirii,
Şi odele lui Voiculescu, mântuirii,
Şi mucegaiul lui Arghezi din Baudelaire...
Ah, binele şi răul lui Voltaire!
Dacă se mai vedea lumină în Stănescu
Şi deseori în cel ce-a fost Marin Sorescu,
Tot ce-am numit vreodată nălţare şi lirism,
S-a stins contemporan, în cel mai crud cinism.
Aţi împuşcat piciorul metric, şchiopătează
O poezie, azi aflată-n metastază,
Şi văd cum ritmul versului se duce,
Dintr-un condei, punându-i poeziei cruce.
*
Se pare că-i penurie de studiu,
În tot şi-n toţi găsiţi pornografie,
Şi dac-aţi căuta ce e preludiu,
Nici n-ar conta... „Aşa a fost să fie!”
Se folosesc doar termeni superfluu,
De altfel, inutili în combinaţii,
Sperând la recunoaşteri într-un clu,
Prin onomatopee de ovaţii.
Pe cine-ntrebi, mai toţi filosofează,
Dar n-au citit în viaţa lor un Nietzsche,
Se-nchină, fac trei cruci de bobotează,
Sperând că Dumnezeu nu îi abzice.
Şi nu m-abţin din a fi ambetantă,
Ar fi facil un şoc de mare clasă;
În ochii voştri sunt o diletantă,
Pe când biblioteca-mi este casă.
Însă, cu toate-acestea, mă-nfior,
Când văd cum îmi răsare-o bahahuie,
Ce-mi lasă spiritul inert şi-aproape chior,
Cerşind, umil, prostiei, o statuie.
26 mai 2016, Constanţa
Sursa foto:
Internet
#poezie #literatura #poezii #ArsMuriendi
