Mereu m-am dat în vânt după înţelepciunea bătrânilor de la ţară. Povestea - foarte scurtă de altfel - pe care am să v-o spun este cât se poate de adevărată.  

Eram într-un tur turistic prin ţară (terminasem facultatea şi-mi dădusem licenţa, în toamnă urma să-mi iau în primire postul de inginer stagiar de la Rovinari), cu o Dacia 1310 fabricată la Colibaşi, lângă Piteşti, model în vogă pentru vremea aceea. Totul se petrecuse în vara anului 1987, an în care eu eram foarte… tânăr şi neliniştit ! Şi singur, mai ales … foarte singur.  

Ajunsesem în Maramureş, într-un sat pierdut la poale de dealuri împădurite şi cu copacii încă netăiaţi de escroci şi mizeri ai politicii române de după anul 1989, apoi o cârciumă unde până la orele 10.00 A.M. nu aveau voie să te servească, după o lege bună sau ne-bună, cu băuturi alcoolice.  

Bătrânul stătea pe un scaun şi avea un ceas în faţă. Unul mare, dintr-acela de „cheferist” de pe vremuri. În fapt era singurul client, în afară de mine bineînţeles. Se uita fix la ceas. Mai erau câteva minute până la orele 10.00.  

Subit, ceasul sună. Tare de tot, ca sirena unei locomotive.  

- O palincă dublă, comandă bătrânul.  

- O dublă şi pentru mine, cerui eu, deşi eram conducător auto.  

Bătrânul îşi priponi privirea asupră-mi, se încruntă un pic, eram doar un străin pentru el, apoi îmi făcu semn să vin la masa lui. M-am conformat tăcut şi l-am privit uşor amuzat.  

- Câţi ani îmi dai tinere ?  

- Şaptezeci şi… ceva ? îndrăznii eu timid.  

Bătrânul începu să râdă. Veniră şi paharele cu băutura comandată, degustarăm pe-ndelete pălinca de C.A.P. (din pălincia satului fireşte) şi plescăirăm amândoi de plăcere după ce am pus paharele pe masă.  

- Nouăzeci şi şapte, îmi şopti ospătarul în fugă, după care se reîntoarse după tejgheaua de lemn.  

- Da fiule, nouăzeci şi şapte. La treizeci şi şase de ani m-am îmbolnăvit de rac, adică de cancer. Am scăpat de boala asta, mulţumesc lui Dumnezeu, cu ajutorul unui leac băbesc. Şi de atunci respect acea „reţetă” care poate preveni boala asta aşa zisă incurabilă.  

Eram numai ochi şi urechi. Am fost mereu un fan al leacurilor băbeşti, empirice de la ţară, credeam cu sfinţenie în ele.  

- Tinere, continuă bătrânul după ce mai trase o duşcă din paharul cu pălincă, vrei să fii un om sănătos ? Atunci în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, ia o linguriţă de bicarbonat alimentar, bea o jumătate de litru de apă de izvor, după care stoarce o jumătate de lămâie şi bea-i zeama. Dacă ai şi un măr sau orice alt fruct la îndemână, mănâncă-l repede. O lingură de miere să-ţi fie desertul.  

Timpul trecu repede. Discutarăm vrute şi nevrute, crâşma se umplu încet-încet cu săteni care n-aveau de lucru prin sat, fiecare cu paharul lui de palincă în faţă.  

*********************  

Suntem în Anul Domnului 2015.  

Din ziua aceea (9 august 1987), reţineţi vă rog dragi cititori, au trecut douăzeci şi opt de ani pe muchie, bătrânul lecuitor este mai mult ca sigur oale şi ulcele, eu respect întru-tocmai reţeta aceea învăţată într-un sătuc din Maramureş.  

Zi de zi, fără nicio întrerupere.