- Ortacule … unde ești ortacule ?  

Mergea în patru labe. De fapt mai mult se târâia din pricina arsurilor de pe brațe și picioare.  

- Mă Ghiorghiţă, răspunde odată mă, unde ești ?  

Galeria era cufundată în cel mai negru întuneric. Își pierduse lampa de miner, masca de salvare, tașca cu suplimentul nemâncat, în momentul în care suflul exploziei îl aruncase cu câțiva zeci de metri înapoi. Norocul lui fu o nișă cu cofrete electrice în care se adăposti atunci când a doua bubuitură zdruncină din plin pereții armați cu fier TH ai galeriei principale.  

- Vin Ghiorghiţă, vin către tine, las’ că te scot eu viu de aici !  

Pipăind, dădu de un obiect dreptunghiular pe care îl recunoscu instantaneu. Era o mască, masca lui sau poate masca altcuiva, dar care putea să-i salveze viața aici și acum.  

- Ah… de-aș găsi și o lampă, îngână pentru sine Istrate.  

………………………  

Mai aveau două ore până la terminarea șutului când maistrul îi trimise - pe el și Ghiorghiţă - să repare cât mai repede cu putință un transportor metalic pentru scoaterea cărbunelui către suprafață, căruia i se rupseseră câțiva ocheți.  

Producția … trebuiau să dea producție … era nevoie de cărbune …de cât mai mult cărbune …  

Ceilalți patruzeci și patru de mineri care fuseseră mult mai aproape de frontul de lucru, sau chiar în abatajul cu banc subminat unde și-au făcut aparițiile primele pungi cu metan în stratul de cărbune, apoi o scânteie de undeva, în mod sigur au sfârșit sfârtecați în bucăți de prima explozie.  

……………………….  

Îl cuprinse o stare de leșin. Realiză instantaneu că inhalase monoxidul de carbon emanat în urma celor două explozii. Cu greu scoase masca de salvare din husă, o desfăcu cu mâinile tremurânde și prinse strâns cu dinții muștiucul din cauciuc, după care își blocă nările cu clemele de metal. Trase în piept prima gură de aer și se linişti. Deși aerul inspirat era fierbinte, masca funcționa.  

„Lampă, trebuie să găsesc o lampă … musai să găsesc o lampă, altfel nu știu încotro să mă îndrept.” - gândi confuz Istrate.  

După câteva minute în care continuă să se târască prin întuneric, atinse cu dosul palmei stângi ceva moale și realiză că îl găsise pe cel pe care îl căuta. Trupul se afla întins pe spate și Istrate începu să-și plimbe amândouă mâinile - deși îl dureau groaznic din pricina arsurilor - pe corpul lui Ghiorghiţă, ortacul lui. Pe mâini, pe picioare, apoi pe partea de jos a trunchiului, după care mâinile lui urcară către pieptul acestuia și atunci simți lichidul cald care îi acoperi palmele.  

„Sânge!” – realiză speriat Istrate.  

Vru să prindă în mâini capul lui Ghiorghiţă, dar rămase încremenit. Ortacul lui nu-l mai avea. Îi fusese smuls de suflul celei de-a doua explozii.  

„Nuuuuuuuu ! Nu se poate …!” - urlă în sinea lui minerul neputincios.  

……………………………  

După un timp, în spate, la câțiva zeci de metri în sus pe galeria de mină, zări câteva luminițe și distinse clar cum acestea creșteau cu repeziciune, semn că purtătorii lămpilor se apropiau în viteză. În acel moment Istrate leșină. Căzu fără să vrea peste trupul decapitat al ortacului său, ultimul lui gând îndreptându-se către Salvatorii Mineri care se apropiau și care aveau să-l scoată la lumină.  

…………………………….  

O a treia bubuitură, cu mult mai puternică decât primele două, își făcu auzită dureroasă prezența, moment în care o uriașă limbă de foc scuipată parcă din iadul lui Scaraoțchi, înghiți tot ce întâlni în cale pe galerie, făcând să dispară instantaneu luminițele care încercau să se apropie de locul dezastrului, semn că salvatorii pieriseră și ei.  

După care se așternu, din nou, LINIȘTEA ȘI ÎNTUNERICUL MORȚII.  

POST SCRIPTUM :  

De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și până în ziua de azi, în minele din Valea Jiului - datorită exploziilor de metan și praf de cărbune - au pierit trei sute treizeci și șase de mineri, iar șase sute optzeci și opt au fost grav accidentați, răniți prin ardere și semi-strivire, cu sechele de sănătate pe viață.  

Cei care au murit pe altarele huilei din Vale, Dumnezeu să-i odihnească și să le ofere pacea veșnică !  

Amin.  

NU VĂ VOM UITA NICIODATĂ, EROI ORTACI AI NOȘTRI !