Iubirea crinilor imperiali 

sau reintegrarea în Sensibil! 

,,Culorile sunt obsesia mea zilnică, bucuria şi tortura.”Claude Monet 

Şi a mea la fel...! 

A mai trecut o zi şi-n zborul ei încerc să-mi prind o amintire, un gând sau orice altceva, care să nu-mi usuce sufletul, atunci când voi avea timp pentru vreo odihnă mai îndelungată. 

E poate cel mai amprentat timp al zilei, acesta aproape de asfinţitul soarelui, când liniştea e numai a mea, când parfumul din grădină numai eu îl strâng şi ştiu a-l păstra pentru alte sărbători, când în toate cântecele văzduhului îmi pierd gândurile triste şi tot zgomotul de azi mi se preface-n şoapte, neimpresionându-mă. 

Pe vechea canapea maro la umbră de pruni bătrâni, cad ca de atâtea ori în aceeaşi stare de beatitudine curioasă şi dornică de o altă inhalaţie parfumată a crinilor imperiali. 

Crini imperiali… ! 

Sună grandios, sobru şi impun respect, decenţă şi simt cum privindu-i, capăt speranţă şi bunătate. 

La aceste flori, Dumnezeu a uitat să închidă supapa frumuseţii, dar puteam noi vedea astfel ceva mai deosebit ? 

Ţinuta lor nobilă şi elegantă, impune restului grădinii atenţie, dar poate să fie pusă orice regulă, orice restricţie, căci bucuria de a-i privi, le anulează pe toate. 

Prin aceste flori, am cunoscut în atâtea timpuri ale lor, limbajul superb al dragostei şi dacă Dumnezeu le-ar fi dat şi suflet, noi oamenii, oare puteam fi mai presus decât ele ? 

Când ticăitul ceasului vechi, îmi aduce aminte că sunt pe pământ, îmi fac mustrare în gând că nu am putere să închid cugetul trist asupra nemilosului timp. 

-Lasă timpul şi uite-te la crinii imperiali cum îşi scutură petalele de parfum, trezind fiinţele la bucurie! 

-Mă uit şi vreau să –mi arunc amintirile în colţul nevăzut al poveştii, dar fără voie îmi apar lacrimi, or fi de la polen ? 

-Vezi bine, că da ! 

-Mă întristez când mă gândesc la destinul florilor! 

-Asta este viaţa lor exact ca a noastră şi atunci stai şi tu ca şi mine pe o petală şi opreşte timpul. 

Aruncă spre ceas cu pulbere de ignorare, măcar să-l încurci de câteva clipe, da? 

-Gata, sunt pregătită! 

-Petalele minunaţilor crini, sunt ca de cea mai fină catifea şi grăunţii de aur stau împrăştiaţi ca şi cum strălucirea ne-o dă în dar de când floarea e boboc. 

-Adică, din vreme spre eternitate? 

- Ei, nu dormi? 

- Cum să dorm în acest loc de nemurire? 

Cum să faci analiza acestor flori? 

Cum să stabileşti cât farmec are una şi cât parfum are alta? 

Cum să spui cât de imaculat este crinul şi cât de inocent trandafirul? 

-Făcând toate astea, înseamnă că diseci muzica? 

Sau poate schimbi culori ale naturii, pe care le-ai vrea mai nuanţate? 

Sau poate schimbi glasurile păsărilor, pe care le-ai vrea mai melodioase? 

-Decât să încerci să pătrunzi în misterul acestor existenţe, mai bine stai şi bucură-te! 

Uluirea asta parcă este perpetuă, aşa o simt în fiecare primăvară şi vară când florile pe care le ştiu înfloresc şi mă îndeamnă la purificare sufletească. 

Privirea mea nu răpeşte crinului imperial nimic din puritatea lui şi poate că de aceea intru ca într-o febră primăvăratică şi par beată de frumusetea asta ca din vis. 

-Oare voi frumoase şi distinse flori, din ce sunteţi făcute ? 

Din picăturile de lapte ale zeiţei Hera, căzute pe pământ ? 

Sau poate din gelozia vreunei alte zeiţe cu care rivalizaţi în imaculare şi frumuseţe ? 

-Nu ştim, dar nu am vrea să ne daţi simboluri sinistre. 

Suntem aici, printre voi numai pentru bucurie.