CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





DUMNEZEU PE TOATE LE ȘTIE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ați citit titlul? La început, avea să se intituleze altfel atemporalitatea faptelor descrise, și anume, din vorbele, ce i le aruncă, drept verdict, doctorul.  
 
Am ales, însă, acest titlu, întrucât tot ce se spune, pentru a evita responsabilitatea și omenia, nu poate să încapă într-un titlu.  
 
Și nici nu e cazul să plasez, ori să statuez, acel răspuns aici, spus, și murmurat, în același timp, de un om necunoscut, cu mâinile în buzunare, în halat alb, care o privea sfidător, cu mari rezerve, nepricepându-i, parcă, grava și dureroasa dificultate, voind să treacă la subiectul propriu-zis al discuției. Nu acesta era răspunsul, pe care îl aștepta, nici acum nu acesta e răspunsul la întrebarea, la întrebările ei.  
 
-Domnule șef, sunteți, deja, al nu știu câtelea șef, cu care discut, dar se pare, că sunteți cel mai important, pentru că în secția Dumneavoastră de reanimare se află acum fiul meu, fiind adus cu aproape 7 zile în urmă aici într-o stare extrem de gravă. Ce trebuie să fac, doctore? Vă rog, ajutați-mă, să îmi salvez copilul, Vă implor!  
 
Este unica șansă, din câte îmi dau seama. Celelalte au trecut atât de fulgerător, prin mine, prin toată ființa mea, lăsându-mi crispată pentru totdeauna speranța.  
 
O, speranța, am crezut în ea și în acest cuvânt, ce îl inlocuiam, uneori, cu Dumnezeu, apoi, când s-a abătut această nenorocire, pe neașteptate, o confundasem pe ea, speranța aceasta, abstractă la rostire, dar nu și la conținut, o confundasem cu răcirea Universului, cu sufletul rătăcit printre oamenii fără de prezență și conștiință.  
 
Știți, pentru mine iarna se deghizase în vară, Domnule. Știți, ce am simțit, când am aflat atâta durere în mine și în copilul meu?...  
 
Ea se opri, din a-și exterioriza bătăile inimii, încercă să vorbească pe un ton, abia auzit, altfel nu îi permitea nici dorința aceea ce o nutrea de a-i înșira acestui om necunoscut, pe care îl vedea prima oară, toată neliniștea ei, asemănătoare cu o viperă, ce stoarce câte un oftat din tine, câte un suspin, până ce tu nu ai vlagă și apoi te lasă. Te lasă, să te agiți, să te iai de plete, să te piepteni, să te încalți, ca și cum ai vrea să și zbori, și să cauți, să străbați până acolo, să vezi, ce-ți face băiatul, cu toată liniștea lui, cea de înger.  
 
Că ce o fi însemnând și aceste anotimpuri, când nu mai știi, de ce încalți o pereche de pantofi, când nu știi, de ce nu are rost să te machiezi ori să îți fardezi obrajii, când nu e nici un sens pe lume, și te îndrepți, involuntar, spre alt paradox de a nu înceta să gândești la speranță. Și gândești la ea, iar în spate, simți răceală, groază, nu e nimeni, dar este undeva, ori aici, speranța.  
 
Aseară o auzisem, când mă întorsesem, era deasupra mea, deasupra creștetului, atârna, ca o lumină solară, și deodată în casă dispăru întunericul.  
 
Mă chemă lângă ea. Mi-a spus:  
 
-Stai aici. Dezbracă-ți chipul acesta ursuz, taci, taci, nu încerca să îmi spui ceva.  
 
Și gândește-te doar, că mai ești aici, pentru puțin timp. Deși nu ai fi vrut, să fii aici cu mine, dar eu te-am așteptat.  
 
-Îți mulțumesc. Vrei să mă înveți să rezist? În aceste condiții? Ai știut, că se va întâmpla această nenorocire?  
 
Spune? Sau trebuie să taci, să intuiesc răspunsul din tăcerea ta?  
 
-Ea nu mi-a răspuns...Am așteptat preț de un minut, să îi aud vocea, însă drept răspuns, am văzut, că acționez în zadar. Acea lumină îmi deschise un perete, în care ardea un foc.  
 
La focul, cu văpăi ușoare, ce nu aveau decât vreo șapte scântei mai frecvente, se încălzea cineva. Mă apropiasem, imaginar. De jur împrejur era alb, zăpada căpătase o nuanță ultravioletă, din cauza focului încins, iar în văzduh se așterneau undele la care am ajuns.Un vânt smerit, instant, îmi înfășură ochii, cu voalul de la gât, și îmi trecu ca săgeata pe la creștet.  
 
Mă cuprinse un dor de fiul meu și pentru o clipă, regăsisem în palme un fulg ce se oprise, pe pleoapă, am strâns bine ochii în pumni și începusem să urlu cu disperare.  
 
Din lacrimi, se rostogoleau fărâme de sare, îmi ștergeam fața cu ochii, cu focul ce ardea, cu tăcerea în care acel cineva dispăruse.  
 
Cine a fost?  
 
Vântul își continua răzvrătirea, iar neantul mă conducea înainte, spre focul, care îmi desena pe față niște lumini galbene, portocalii, ruinându-mi și mai mult incertitudinea. Îmi văzusem umbra pe zăpadă, tremura și ea în întunericul acela, căzut perpendicular înaintea mea, și i-am făcut un semn, apăsându-mi pe frunte necazul, să îl simt, precum ar fi să vrei să simți o bucurie.  
 
Îmi doream această dihotomie între bucurie și necaz, îmi doream să mă pierd în întregime, în speranța, în speranța, unica ce era, și pe care eu o lăsasem să plece, în speranța ceea, totuși, că există puterea maternă.  
 
Am contat pe mine. Pe forța neînțeleasă de unii, pe mine, dar chiar doar pe mine.  
 
Și atunci cine m-a adus aici, mi-am zis?  
 
Flăcările se destrămau, rând pe rând, și se lăsă un întuneric deplin. M-am așezat în genunchi, să iau de pe foc un mic cărbune ori o bucată de lemn aprinsă, să pot trece înainte.  
 
În acel moment, acel cineva s-a apropiat de mine.  
 
-De ce nu ai îndrăznit să mă chemi?  
 
-Te-am chemat. Nu ai venit. Te-am căutat. Pretutindeni. În fiecare zi. Oră. Clipă.  
 
Ți-am spus să vii. Peretele din fața mea, îmi aproba, că ești peste tot. Așa am învățat să privesc și să transcend spații. Să te pot găsi.  
 
Da anume în aceste momente, ceva a intervenit?  
 
Ce oare, să fi fost, Doamne?  
 
-Am știut, că mă cauți, am avut sufletul tău, al vostru, în palmele mele și am întins către ființele voastre credința și nemărginirea mea.  
 
-Dar noi de ce nu suntem ca altădată, încrezuți, Doamne?  
 
-Pentru că ați fost nevoiți, impuși, să Vă încredeți mai mult în oameni, decât în mine, mi-a răspuns Dumnezeu.  
 
Pe dată, se lumină, în fața ei, trase cu greu aer în piept, se apropie de doctor, și bulversată de acest monolog al ei, îl rugă încă o dată, rugă, care îi trăda nesiguranța și umilința.  
 
-Nu pot să plec, doctore, i-a răspuns atunci, doctorului, dați-mi copilul înapoi, sănătos. Vă rog, salvați, doar de ce sunteți doctori? Ce-ați făcut cu el? Ce trebuie, spuneți?  
 
-Stai, doctore, m-a ajutat Dumnezeu, îndeplinește acestei femei porunca.  
 
-Cine și ce vrea, răspunse el, într-un chip straniu.  
 
-Doctore, acum spuneți, ce ori cât costă acest timp pentru noi? Îl plătesc cu viața mea, doar să îmi salvați fiul meu.  
 
Nu a urmat nici un răspuns. De cine se intimidase omul cela necunoscut? O, Doamne? De cine?  
 
Focul continua să ardă în inima acelei femei, dar ce foc ardea în sufletul copilului ei, ce foc se înverșuna să se ridice în flăcări și mai mari, numai Dumnezeu știe! Pe toate le știe.  
 
 
Lilia Manole  
Referinţă Bibliografică:
DUMNEZEU PE TOATE LE ȘTIE / Lilia Manole : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2578, Anul VIII, 21 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Lilia Manole : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lilia Manole
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!