TUBĂ
Cu vocea sa profundă, de alamă,
Care ajunge-n suflete şi-n minte,
Vorbeşte tuba fără de cuvinte,
Ne-ademeneşte glasu-i şi ne cheamă,
Iar melodia-i, calmă, dar fierbinte
Şi-ajunge-n inimă, de bună seamă,
Însă nu ştim de ce privim cu teamă,
Mai mult spre înapoi, decât 'nainte.
Când hrana noastră-n blide ni se strică
Şi n-avem pâine, nici cuţit, nici linguri,
Mândria cade, nu se mai ridică,
E prăbuşită-n lupte şi în ringuri.
Acesta-i gândul ce ne ţine-n frică:
De-a nu rămâne resemnaţi şi singuri.
(Leonte Petre)
Sursa foto: Internet
