AMURG DE VISE
Din nou lumina amurgului de toamna
Se contopeste strans in mantia ruginita a frunzelor de asta vara.
Ca intr-un dans nebun, se invartesc in hora, fosnesc, scrasnesc, alearga…
Frunze dezlantuite, scapate din imbratisarea verde a pomilor stapani.
Se aduna intr-un covor multicolor…
Manate de la spate de vantul sec si rece
Precum o turma ratacita de ciobanul lor,
Si-apoi se risipesc din nou galagioase.
Pitindu-se care-n-cotro.
Rugina frunzelor, amurgul trist si vantul rece
Presara dorul care nu mai trece.
Ma simt pustiu si ratacit,
Ca-ntr-o padure uscata.
Mi-e sufletul rau chinuit, ca o corabie esuata.
Sa ma intorc pe acelas drum…?
acum e prea tarziu…!
Urmele pasilor mei au disparut demult
Si vantul a spulberat poteca ce-o stiam.
Ma-ndrept spre “inainte”, fara sa ma uit inapoi.
Pasesc fara cuvinte, dar tacerea “tipa” in noi.
Frunzele uscate sunt tot ce-am iubit in trecut !
Se lasa strivite sub pasul meu, nehotarat.
Si toamna ce-apasa greoi peste pleoapele mele…~ !
Lasandu-si amurgul, ca o mantie rece
Imi sopteste plangand la ureche:
“….tu stii, ca TOTUL TRECE….!”
Liz
