CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  




Autor: Kessy Ellys Nycollas         Ediţia nr. 2680 din 03 mai 2018        Toate Articolele Autorului

Fragment din viitorul volum ,,Jurnalul unui suflet ciudat``
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când iubeşti  
  
 
  
Când iubeşti zilele trec mai repede, mai plăcut, mai uşor. Lumea ţi se pare mai bună, greutăţile sunt mai uşor de învins.  
  
Când iubeşti pe cineva simţi că zbori, că pluteşti de fericire, întreg corpul îţi este învăluit într-o dulce amorţire.  
  
Am avut puterea să mai cred că viaţa mea mai are încă sens. Ce bine m-am simţit în clipa aceea. O vorbă, un cuvânt, o rază de lumină în viaţa asta, atât de scurtă şi de imprevizibilă dar ce multă au contat.  
  
Sunt oameni, persoane speciale, care ne apar în cale şi care ne intră în viaţă atunci când ne aşteptam mai puţin şi pentru care ajungi să simţi ceea ce nici tu nu ai fost capabil să crezi că eşti în stare.  
  
Apar atunci când aveai atâta nevoie să simţi că poţi iubi din nou, că totul este frumos, aşa cum ţi-ai dorit intodeauna şi nu credeai că mai există iubire!  
  
Ce e iubirea asta?  
  
Dorinţă, suferinţă, prietenie, durere, amăgire!  
  
Unde ajungem?  
  
Cât de mult poţi spera la un moment dat şi cât de mult îţi poţi dori ceva ştiind, de fapt ce se va întâmpla şi fiind conştient că toate iubirile mor !?  
  
Există iubiri pe care nu le poţi duce.  
  
Te ard, te consumă pe dinăuntru, încep frumos şi nu se termină aşa cum ai visat pentru că, pur şi simplu, sufletul nu poate să le încapă atât de mari, atât de intense, atât de neobişnuite.  
  
Poate sunt prea sensibilă, melancolică, am prea multă dragoste de oferit.  
  
E greu, atât de greu! Simţi că totul se năruie, că nimic nu mai contează, simţi că tot timpul este înnorat, chiar dacă afară este soare, nimic nu te bucură, trec zilele pe lângă tine, fără să observi, fără să îţi pese.  
  
Citeam undeva că ascultându-ne inima vom începe să ne îndreptăm în direcţia bună, fără să ne gândim măcar la ce e bun sau rău. Am încercat şi asta. Am încercat să nu mă mai gândesc la gura lumii, să nu mă intereseze ce va spune societatea, să nu mă intereseze nimic altceva în afară de propria-mi persoană şi propria-mi fericire.  
  
Este o soluţie, nu spun nu, dar amestecul acela de iubire şi durere este foarte greu de suportat. Trăim îndepărtaţi. Trăim spunându-ne cuvinte care uneori au o aşa mare încărcătură emoţională încât rămân pentru mult timp într-o stare de rău, de leşin, de durere de cap şi de amorţeală a buzelor.  
  
De ce oare este să fie aşa? Trecem zilnic pe lângă fel de fel de oameni dar nici unul nu ne transmite nimic! Trecem ca şi cum nu ar exista şi trăim cu durerea în suflet pentru cineva care nu poate să ne fie alături fizic. Iubim cu aşa mare intensitate acel suflet încât doar gândul că există în viaţa noastră ne dă puteri nebănuite.  
  
Cuvintele, gândurile curg şi nu se mai opresc. De fiecare dată când scriu mă gândesc la,,el”, la noi şi nu aş vrea să simtă nimeni ceea ce simt eu de fiecare dată.  
  
Uneori mi-e teamă să adorm.  
  
Mă tem pentru că sunt nopţi în care îl visez şi aş vrea să nu mă mai trezesc din acel vis cu speranţa că doar aşa vom rămâne împreună.  
  
E trecut de ora trei,e dimineaţă şi încă n-am somn...  
  
Dacă aş încerca să descriu acum ceea ce simt, cuvintele ar da naştere unor versuri dintr-o poezie tristă şi nu aş vrea nici să întristez dar nici să bucur pe cineva.  
  
În sufletul meu este o harababură de sentimente şi trăiri, un gol imens creat de singurătatea în care trăiesc. Sufletul din mine se zbate între iubire şi iertare, între iubire şi teamă, între uitare şi dorinţă.  
  
Simt că este aşa de mult pentru mine!  
  
Trăiesc o poveste de iubire prea grea!  
  
Mă străduiesc să înţeleg dacă merit eu toate astea sau nu!  
  
Nu mai ştiu nici eu ce e cu mine. Starea asta însă, a devenit ceva normal de la o vreme.  
  
Încerc să-mi ascult inima.  
  
Încearcă să îmi spună că regretă!  
  
Acum aș vrea să dau timpul înapoi!  
  
Mintea mă ceartă iar eu încerc să mă folosesc de cea mai banală scuză spunându-i că n-a fost vina mea.  
  
Tot ce aş mai vreau acum ar fi să recapăt acea ,,părticică" pe care Bunul Dumnezeu mi-a dăruit-o într-o sfântă zi de miercuri, prima zi de după ultima zi de Paşte şi ştiu că e în zadar.  
  
A început să se audă deja cântecul cocoşilor. Este dimineaţă! Îmi amintesc de dimineaţa în care ne-a prins zorii zilei făcându-ne declaraţii care acum îmi fură liniştea la gândul că am avut martor pe Bunul Dumnezeu.  
  
O nouă zi abia începe!  
  
Şi mă cuprinde o teamă... mi-e frig. Simt cum totul din jurul meu ia parte la suferinţa mea...  
  
Mi-e frică de moarte... mi-e teamă de oameni... mi-e frică de propriile mele mâini... mă tem de Dumnezeu...  
  
Şi adorm... aşteptând acelaşi coşmar ce-l am de luni întregi... şi care lasă în sufletul meu multe semne de întrebare... mi-e teamă să închid ochii... îl vreau pe Dumnezeu, rana e prea adâncă. Şi... recunosc că vina... a fost... doar a mea.  
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Fragment din viitorul volum ,,Jurnalul unui suflet ciudat`` / Kessy Ellys Nycollas : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2680, Anul VIII, 03 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Kessy Ellys Nycollas : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Kessy Ellys Nycollas
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!