La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască țestoasă de 108 de ani, în valea mieilor. Le auzi glasul?Înaintez...
Iarba înrourată se înalță, se pliază cumințică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-și fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienței.
Țintuită în pământul reavăn de inspirație, călătoresc pe traiectoria vieții.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, își dezmorțesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri și nuferii de neînvins ai anilor.
(5 febr.2019)
