CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Impact > Istorie >  




Autor: Irina Constantinescu         Ediţia nr. 3887 din 22 august 2021        Toate Articolele Autorului

Feodor Kurâțin, Ivan (Ivasco) Peresvetov și contemporanii lor
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FEODOR KURIȚÂN, IVAN (IVAŠCO) PERESVETOV ȘI CONTEMPORANII LOR  
  
 
  
Călători prin Țările Române, două personalități renascentiste cu destinație statul moscovit, cu traseu personal diferit, dar cu aceleași idealuri pentru ridicarea Rusiei la nivelul pe care îl visau conducătorii.  
  
Este vorba despre Feodor (Théodore) Kurițân (Kuritzyn)[1], secretar III al Ligii Hanseatice (ligă/corporație comercial-maritimă olandeză. Venit în anul 1471 odată cu delegația/suita Marelui Duce de Lituania Mihail Olelkovici – cu interese diverse, de la negustorie la influență cărturărească de substanță european renascentistă, cu premise reformist-protestante, va rămâne, împreună cu fratele său Ivan Wolf în slujba lui Ivan al III-lea. Om de încredere (1482-1504) în afacerile externe ale Rusiei, maestru pentru o alianță cu Ungaria împotriva Poloniei și Lituaniei.[2]  
  
Al doilea fiind Ivan (Ivašco) Peresvetov (n.? -1550-60)[3], ambii autori laici într-o epocă marcată de Niccoló Machiavelli, Erasm din Rotherdam sau Guillaume Budé și cu ajutorul intelectual și umanist unguresc și românesc vor defini autoritatea princiară.[4]  
  
La Buda, F. Kuritân a început redactarea „Povestirii despre voievodul Dracula[5], completată cu informații din Moldova (1483-85), terminată în 1486, o copie va fi destinată bibliotecii mânăstirii Sf. Chiril de Belozero (1490), care pe vremea aceea îndeplinea funcția de arhivă și depozit princiar arhivistic pentru statul moscovit.[6] Străinii au aflat adevărata istorie dar nu s-a știrbit cu nimic fascinația pentru Vlad. Revin să vadă locurile care au dat un conducător potrivit speranței omului „care a pierdut o pungă cu bani într-un loc, să o găsească tot acolo!”.  
  
Cu seriozitate, Feodor Kurâțin prezintă acest text despre domnia lui Vlad Țepeș în Țara Românească (1448; 1456-62, 1476) Marelui cneaz Ivan al III-lea, cu intenția de a-i procura o seamă de idei la o primă lectură, de a insinua precepte de guvernare potrivite prin aplicare, Rusiei. Anecdotele puse pe seama cruzimii îmbinată cu înțelepciunea, prezente în versiunea latină și germană, nu sunt redate în varianta lui Feodor. Sunt prezentate episoadele-portret pentru un prinț întru dreptate și adevăr (cum într-adevăr l-au memorat românii).  
  
O primă idee, nouă și foarte importantă, este egalitatea tuturor în fața legii, principiul suprem de guvernare la Vlad Țepeș. Evoluția sistemului de pedepse de la faza simplă – vinovat-victimă, la faza modernă: vina-victima-justiție; câțiva ani mai târziu (1497) regăsim tema în „Justițiarul” (Sudebnick)[7], la elaborarea căruia autorul nostru ar fi fost parte activă. În această lucrare frapează severitatea în raport cu legislația anterioară. Prințul justițiar nu tolera niciun avantaj privat între părți – laici sau clerici, ceea ce denotă o subordonare a Bisericii. Totuși, din episoadele legate de clerici (călugări) se poate întrezări că autorul nu era total împotriva participării Bisericii la afacerile statului, cu condiția să fie oameni pregătiți să judece acțiunile suveranului din perspectiva binelui public reprezentat de acesta[8].  
  
Regele Matias, spune Aurelio Brandolino Lippo consideră că misiunea regalității este de a împiedica pe oricine „să comită o nedreptate contra altuia sau să recruteze un partid în stat”. „La noi”, a adăugat regele, „nimeni nu poate avea prea multă încredere în puterea lui (...). Punem o limită a favorizării încât nicio persoană să nu ducă lipsă de cele necesare, dar nici să posede prea mult”[9]. În paranteză fie spus, este mentalitatea bizantină evidentă mai ales în perioada primilor Comneni (sec. X-XI) brutal sancționată prin asasinarea „unei trestii [gânditoare]”, ultimul Comnen, împăratul Andronic I (sec. XIII)[10].  
  
Este de notat că în varianta rusă, prințul român apare cu autotitulatura de „suveran” , ceea ce în rusă înseamnă o persoană care are conștiința de sine de a nu fi vasal nici unei alte persoane (chiar dacă era vasal turcilor sau regelui ungar, în corespondență se adresa ca un domn). Niciodată în rusă gosudar ci numai gospodin sau gaspadin, ceea ce se traduce în latină senior, domn.  
  
Prinții valahi au purtat numai titlul de gospodin (domn singur stăpânitor) tradus prin bizantinul autocrator.[11]  
  
*  
  
Dacă Feodor Kurițân se arăta echilibrat în privința ingerinței Bisericii în viața statului, Ivan Peresvetov, călător/pelerin prin natura slujbei de mercenar în folosul diferitelor figuri împărătești din Europa centrală, nu amintește defel rolul Bisericii în treburile statului. Mai mult chiar, în „Marea petiție” (1549), lucrarea cea mai importantă[12], aduce ca argument al punctelor sale de vedere calitățile de conducător înțelept al statului/imperiului nou instalat în locul Imperiului Bizantin, Mohamed al II-lea.  
  
Anul 1538 îl găsește pentru cinci luni în anturajul/serviciul domnitorului Petru Rareș (1527-38; 1546, moare în același an), fiul (copilul în sens medieval, datorită ilegitimității) lui Ștefan cel Mare, la rândul său, văr cu Vlad Țepeș .  
  
Marea petiție, într-un stil direct și îndrăzneț, este prezentată lui Ivan al IV-lea (cel Groaznic), nepotul lui Ivan al III-lea.  
  
Importanța specială a operei lui Peresvetov este că el prezintă cea mai mare parte a observațiilor drept rezultatul conversațiilor cu prințul Moldovei, Petru Rareș. Autorul precizează, în mai multe rânduri că acestea avuseseră loc în prezența „doctorilor latini”, germani, unguri, produsul unor universități europene (Pisa și Padova acceptau, singurele, și studenți alții decât catolici) și „înțelepților filozofi (teologi)”: „La sfârșitul expunerii sale, Peresvetov afirmă că în cursul celor cinci luni petrecute la Suceava a putut constata, personal „marea înțelepciune” a lui Petru Rareș, (...) de la învățătura înțelepciunii filozofice, pentru că, o, suverane, prințul Petru, el însuși era un filozof și un înțelept doctor [teolog]”[13].  
  
Temele predilecte erau decadența Bizanțului și consecința „leneviei” grecilor care a dus la stabilirea Imperiului Otoman. Autorul, din propria experiență, a înțeles că superioritatea militară a otomanilor era expresia logică a sistemului lor politic, probat în războiul cu bizantinii și cu slavii meridionali, care le-a permis în veacul al XVI-lea crearea unui imperiu cu granițe pe trei continente. Crede că este o bună concluzie în vederea realizării cu succes a marilor campanii militare rusești contra tătarilor din Kazan și Astrahan.  
  
Petru spera o alianță cu Moscova destinată să contrabalanseze presiunea bunelor relații ale Poloniei cu turcii, și care, alături de lituanieni, era inamicul tradițional pentru ruși. Constata maniera egoistă a nobililor/boierilor[14]care a șubrezit social-economic țara, în special comerțul (ca fost negustor de pește știa ce spune), lăsând cale liberă injustiției, ereziei (aluzie la Unirea de la Ferrara-Florența din 1438-39) care încheie lista cauzelor căderii Bizanțului. „Într-un limbaj simplu, o lecție de egalitarism [justiție] și dușmănie antinobiliară”.  
  
În consecință, Mahomed al II-lea, ca un prinț al Renașterii (era într-adevăr un admirator al Casei dei Medicis, autocrații luminați ai Florenței), a pedepsit inamicii. A pus ordine în afacerile noului stat, a instituit justiția și a reformat economia și armata. În fine, a făcut probă de „virtù”. „Această virtù este prima calitate a unui principe „teribil [groaznic] și înțelept”, epitete parcă izvorâte din simțul providențial pe care domnitorul Petru Rareș îl moștenea de la tatăl său și preluate de autorul Petiției, deveneau sinteză a virtuții aplicabilă țarului Ivan al IV-lea[15]. Groaznic prin justiție, egalitarismul care să descurajeze lenevia, infidelitatea și alunecarea spre erezie a marii nobilimi, înțelept prin pregătirea și echiparea unei armate, plătită din tezaurul public, oricând gata de apărare a frontierelor.  
  
Paralela între situația Bizanțului la 1453 și Rusia primelor trei decenii ale secolului XVI, atestă calitatea informațiilor politice care animau preocupările domnitorului Moldovei. O fermitate care nu excludea luciditatea și curajul de a recunoaște avansul turcilor în organizarea administrativ-instituțională și redresare economică. Haloul de invincibilitate în epoca lui Soliman Magnificul se baza pe unitatea dată de credința supușilor.  
  
Sfaturile lui Petru Rareș către Ivan al IV-lea reprezintă, în fapt, cel mai clar program de reforme preconizate de „reporterul” Peresvetov pentru Rusia.[16]  
  
Punerea sub semnul îndoielii a autenticității recomandărilor domnitorului Petru Rareș nu rezistă, având în vedere tendința epocii, în care Vlad Țepeș în Țara Românească, Ștefan cel Mare și Petru Rareș în Moldova, cărora li se alătură Matias Corvinul în Ungaria se manifestă prin vorbe și fapte pentru o monarhie absolutistă! O notă aparte se remarcă în scrierea lui Peresvetov când descrie mărturisirea de credință în fața icoanelor din palat, înconjurat de emisarii/ambasadori străini. Cu atât mai important, cu cât în spațiul european curentul laicizant, prin punerea în umbră a Bisericii, pătrundea la curțile princiare în general, dar prea puțin în manifestarea personal/individuală.  
  
Sunt și exagerări – Petru Rareș nu împărtășea antipatia, pe care Peresvetov i-o atribuia, pentru greci. Dovadă procesiunile pioase ale grecilor regăsite în scenele Asediului Constantinopolului de la mânăstirile Humor și Moldovița. Având în vedere planul de coaliție antiotomană, ale cărui amănunte nu-i erau cunoscute, atitudinea filoturcă atribuită de același Peresvetov este falsă. Stau mărturie bisericile ridicate sau pictate în vremea domniei, daniile la Sf. Munte Athos (Mân.Hilandar)[17]. Recomandările nu sunt simple exerciții retorice menite să exprime propriile idei, folosind autoritatea și prestigiul domnitorului român. Călătorul Peresvetov a regăsit în Moldova rezonanța propriilor convingeri.  
  
Alături de Feodor Kurițân, Ivan (Ivașko) Peresvetov nu ezită să aducă, prin intermediul Țărilor Românești, precum și din Ungaria, o ideologie caracterizată prin înclinația spre absolutism, care dincolo de diferențele confesionale, recomandă modelul de guvernare otoman autocrației ruse. „Erijându-se în porta-voce a domnitorului moldovean, care se bucura de mare autoritate în lumea ortodoxă, Peresvetov exprimă de fapt, propriul program de organizare a Rusiei”[18].  
  
Avem o veritabilă „Oglinda prinților”, opera destinată să inițieze un suveran în arta guvernării. Autorul este Petru Rareș, care asemenea lui Neagoe Basarab în Valahia anilor 1512-1521, este un gânditor politic și autor de lucrări cu caracter parenetic.[19]  
  
 
  

[1] Nu se cunoaște data nașterii, iar după 1500 datele despre el dispar.  
  
 
[2] Matei Cazacu, Aux sources de l autocratie russe. Des influences roumaines et hongroisse XV-XVI. A.A. Zimin, Peresvetov și contemporanii săi, Moscova, 1956. S.Ya. Lur’e, art. „Skazanie o Petre, voevode Volosskom”[Povestire despre Petru, voievodul Valahiei], în Slovar knizhnikov i knizhnosti Drevnei Rusi 3.3 (XVII v., P-S), Sankt Petersburg 1998, pp. 428-429. A se vedea și Gruber Yeshayahu, Relațiile creștin-musulmane 1500-1900”. www.rusliterature.org  
  
 
[3] O referire, „înregistrare neagră” a lui Peresvetov se află în arhivele țarului (dosarele procedurilor judiciare), de unde opinia că a fost supus unor represalii. www.rusliterature.org  
  
 
[4] Ibidem.  
  
 
[5] Epistola laodiceană (The poem on the soul), lucrare reprezentativă pentru latura rational-renascentistă, dar și ezoterismul diplomatic, prin acrostihuri, criptarea semnăturii. Conține încă surprize pentru cercetători. A se vedea Konrad Onasch, Civilizația marelui Novgorod, istoria culturală a unui vechi oraș rus și a ținutului lui de colonizare, În românește de D. Marian, Cuvînt înainte de Dan Zamfirescu, Ed. Meridiane, Buc., 1975, Moshe Taube, The Fifteenth-Century Ruthenian Translation from Hebrew and the Heresy of the judaizers: is there a connection? www.academia.edu  
  
 
[6]Domnitorul Constantin Brâncoveanu plănuia același lucru, alegând Mân. Hurezi.  
  
 
[7] Codul judiciar care adună la un loc gramotele (scrisori) și ucazurile (ordine individuale).  
  
 
[8] În „Luminătorul” (1504), Sf. Iosif de Volokolamsk în cap. 7 aplică răului prinț (tutelat de păcat și impietăți) epitetele de tiran.și călău, un joc de cuvinte într-un text care nu este de inspirație patristică, ci adaptat la evenimentele stârnite de „erezia iudaizanților”; la Moscova pretins lider și „formator de opinie” pentru marele cneaz, inamicul Feodor Kurițân; „(...) un asemenea țar nu mai este un servitor al lui Dumnezeu, ci al diavolului [Dracula/Draculea?], nu mai este un țar ci un tiran, de asemenea, călău” (subl.aut.). Conf. Matei Cazacu, Op. cit.  
  
 
[9] Matei Cazacu, Op. cit., pp. 9-11 ș. u.  
  
 
[10] Andronic I ( 1186), prin reforma socială favorabilă celor vulnerabili a atras ura celor foarte bogați. Conf.A.A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, Trad. și note de Ionuț-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurențiu Nazâru, studiu introductiv de Ionuț-Alexandru Tudorie, Ed. Polirom, Iași, 2010, pp. 422-424.  
  
 
[11] Episodul 1 – tratarea insolenței ambasadei tucești de către Țepeș a influențat Cronica rusă despre Kazan când se arată cum Ivan al III-lea a pedepsit la sânge pe tătarii care reclamau ultimativ neplata tributului (1476). Ibidem, p. 12.  
  
 
[12] Se adaugă Mica petiție, Povestire despre sultanul Mohamed al II-lea, Povestea cărților ș.a.  
  
 
[13] Matei Cazacu, Op. cit.  
  
 
[14] Personal încercată la bătălia pentru Pocuția, Obertyn (1531) când polonezii au „câștigat ca prin minune”. Conf. Giurescu Constantin C., Giurescu Dinu C., Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pînă astăzi, Ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Albatros, Buc., RSR, 1975 p. 327.  
  
 
[15] Matei Cazacu, Op. cit., pp. 25-26 ș. u.  
  
 
[16] Ibidem.  
  
 
[17] Ibidem, pp. 67-68 ș. u.  
  
 
[18] Ibidem.  
  
 
[19] Ibidem, pp. 29-30.  
  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Feodor Kurâțin, Ivan (Ivasco) Peresvetov și contemporanii lor / Irina Constantinescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3887, Anul XI, 22 august 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Irina Constantinescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Irina Constantinescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!