CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Impact > Istorie >  




Autor: Irina Constantinescu         Ediţia nr. 3884 din 19 august 2021        Toate Articolele Autorului

ELENA, FIICA LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT, DOMNITORUL MOLDOVEI În cazul nostru, dramatismul firului de viață al domniței Elena merită o atentă și delicată atenție. Datele consemnate vin
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ELENA, FIICA LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT, DOMNITORUL MOLDOVEI  
  
 
  
Puține lucruri se spun despre fiica lui Ștefan cel Mare din prima lui căsătorie cu Evdochia, fiica principelui Alexandru Olelkovich, conducătorul Lituaniei. Practica vremii lega politic relații matrimoniale. Țările creștin-ortodoxe căutau ca mirii să fie de credința ortodoxă. Alianțele lor vizau apărarea în fața pericolului otoman. De multe ori, domnițele erau prin aceste trasee diplomatice cele mai defavorizate. În cazul nostru, dramatismul firului de viață al domniței Elena merită o atentă și delicată atenție. Datele consemnate vin mai mereu în prim plan atunci când se studiază epoca țarului Ivan al III-lea. Elena devine nora acestui țar în anul 1482.  
  
Studiul istoriei bisericii ortodoxe, cu fondul ei bizantin și în corelare cu ritul apusean creștin, cu liniștea mereu tulburată de rătăciri eretice, de fracturi doctrinare, de invenții țesute cu teoria bunelor intenții asupra propășirii, ridicării spirituale în rândul oamenilor, creștini sau nu, se oprește asupra perioadei infuențată de mișcarea iudaizantă care a constituit un fenomen aparte în Rusia sfârșitului de secol XV, și care a dat iconoclasmul rusesc.  
  
Aici și atunci o regăsim pe Elena (Olena), nora lui Ivan al III-lea, pe fiul ei, Dimitrii, primind „Cușma Monomahă” de la bunicul său în anul 1498 ca însemn de ”cneaz al Vladimirului, al Moscovei și al Novgorodului”. De la acea vreme, în viitor, la orice încoronare vor apărea însemnele/barmele puterii , această cușmă ducând legitimitatea cnezial/imperială la momentul confirmării.  
  
La timpul despre care vorbim, lucrurile se complică până la tragic datorită apariției ereziei iudaizante la Novgorod, înaintând spre Moscova. În fond o mișcare umanistă, purtând amprenta renașterii europene, via Renașterea italiană. Un tsunami progresist căruia i se va opune din răsputeri și în final, cu succes plătit cu victime mirene, monahale, nobile sau nu, cărturari cufundați în pasiunea pentru carte bisericească sau laică, ajungând prin componenta invidiei intrigante, la Elena și fiul său.  
  
(Sf.) Iosif de Volokolamsk, monah (provenit dintr-o familie nobilă, bogată în consecință), stareț vreme de câteva decenii pentru o obște monahală condusă ferm. Este ceea ce a însemnat Sf. Teodor Studitul în Constantinopolul secolului VIII – epoca de vârf a iconoclasmului manifest bizantin care ataca mentalul spiritualității romeilor și nu numai (gândind la susținătorii papali ai cultului icoanei și beneficiari ad-hoc ai grupurilor de zugravi (iconari), refugiați din calea hărțuirii dictate de la vârful imperial. Un tablou este o opera inspirată a unui virtuoz, în cazul icoanei, ea nu caută impresia artistică și lauda autorului, ea are o misiune care transcende realitatea mundană, ea este imaginea care te duce la prototip – este dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu.[1]  
  
Ioan Sanin, numele de mirean al starețului Mânăstirii Volokolamsk, va grupa în jurul său adepții averilor mânăstirești. Ei sunt partida „posesorilor” : de partea cealaltă a baricadei duhovnicești, se vor găsi „ne-posesorii”, ucenicii, asceții, cei din jurul isihastului Nil Sorski. Subtilitatea este că acești dăruiți cu Rugăciunea lui Iisus, privesc monarhia, stăpânirea omenească cu aceeași detașare/indiferență cu care primii creștini priveau Caesarul. Dealtfel cum privesc bunurile, averile, tot ce ține de dependența nonspirituală.  
  
Secularizarea ca plan al Marelui cneaz Ivan al III-lea (titulatura de țar apare consacrată ca atare odată cu domnia lui Ivan al IV-lea (cel Groaznic), nepotul celui amintit mai sus) este susținută de partida progresistă condusă, mai bine zis considerându-se diriguită de Feodor Kurâțin. El este un apropiat/obișnuit al Curții de la Tver (orașul dominion și reședința lui Ivan cel Tânăr, ginerele lui Ștefan cel Mare și tatăl moștenitorului de drept, nepotul cum este cunoscut în analele și documentele vremii, Dimitrii).  
  
Tverul revenise, pe linie maternă, lui Ivan cel Tânăr; după moartea cu semne de întrebare a acestuia în anul 1490, Olena și fiul ei Dimitri dau orașului un suflu cărturăresc.  
  
În urma unui complot pus la cale de Sofia și Vasili, dar descoperit, cei doi vor fi trimiși cu domiciliu, forțat. Curând după acest episod, Ivan al III-lea îl va confirma drept successor pe Dimitri „cneaz al Vladimirului, Moscovei și Novgorodului” (1498). Sofia reușește revenirea în postura dinainte. Intrigile și pungile cu bani schimbă balanța.  
  
Iosif și „iosifianii” invocau, în acuzele virulente la adresa curentului reformist, respingerea icoanelor, respingând astfel dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi.  
  
*  
  
Totul începuse în 1470, prin vizita lui Mihail Olelkovich de Kiev, vărul Elenei[2] (Olena prin rutenizare,, „voloșanka” - românca, pentru socrul său), invitat fiind la Kiev de partida pro-lituaniană. Suita cuprinde un grup de nobili și negustori și un maestru în tainele astrologiei, astronomiei, necromanției, magiei, pasiuni vestice pentru bogații mai mult sau mai puțin dedicați cunoașterii și capcane pentru cei săraci întru duh – Zaharia.[3]  
  
Suntem la Novgorod, Florența Nordului, care se vede nu egalul, ci chiar superior Moscovei. Bogat, cosmopolit, un nod comercial, cu tradiție și îndrăzneală. Urmează a doua vizită, cu tematica mistică a noii mișcări iar țarul invită la Moscova doi clerici din rândul reprezentanților acestei mișcări (protopopii Alexis și Denis). Cine nu s-ar fi întărit în speranța că odată ce țarul este interesat de predilecțiile manifestate, nu ar fi amplificat propaganda,[4] chiar de la amvonul catedralelor unde li se permisese să predice?  
  
Cert este că nu atât conceptul radical monoteist care anulează Revelația animă interesul elitei moscovite sau novgorodiene cât noutatea, cu literatura specifică, care anunță într-un fel apariția curentelor științifice moderne. Noul val care dorea restructurarea din interior a Bisericii, va găsi o rezistență (însă mai deloc din partea mitropolitului moscovit Zosima, aliatul clerului cucerit de nou veniți), cum altfel, din partea monahilor înduhovniciți, starețul Ioan Sanin și prietenul său, mitropolitul Ghenadie. Aceștia sunt admiratorii/aprobatorii metodelor inchiziției spaniole. Sentința obținută în 1499 va prelua modelul „regilor catolici” Isabela și Ferdinand, începând cu procesiunea „auto-dafé” și terminând cu arderea pe rug (o parte dintre „ereticii” iudaizanți la Novgorod, ceilalți la Moscova în anul 1500)[5], indiferent dacă vinovații s-au căit, ceea ce a strânit o furtună de indignare, exprimată fără echivoc de ucenicul și continuatorul lui Nil Sorski, Vassian Petrikeev.[6]  
  
Coroborând cu existența rivalității partidei susținătoare a Sofiei Paleologa, fiica despotului Moreii și nepoata ultimului împărat bizantin, protejata papei Paul II, speranță catolică în inima Rusiei ortodoxe (la 1472 se realizase căsătoria ei cu vârstnicul Ivan al III-lea, devenind astfel a doua soție a țarului și mamă a țareviciului Vasilii), pe de altă parte cu panașul etichetei fastuoase bizantine inspiratoare nu inspirată din Renașterea italiană,[7] înțelegem țesătura de intrigi motivate de vanitate, răutate care au dus la închiderea Elenei și a fiului ei în anul 1502, întâi cu domiciliu forțat apoi între ziduri de cetate[8]. Din primăvara până-n toamna lui 1500, mai întâi i se retrag toate titlurile lui Dimitrii, mama și fiu nu mai sunt amintiți la slujbele din biserică, apoi lui Vasili îi sunt transferate prerogativele conducerii statului.  
  
În logica medievală recunoaștem un conflict stat-biserică. Intransigența starețului de Volokolamsk va reuși să convingă, înmănușarea statului cu puterea spirituală.  
  
Cu puțin înainte de a muri, țarul i-a cerut iertare lui Dimitrii, dar nu l-a eliberat decât pentru o scurtă perioadă. Știa că el și mama lui sunt victime colaterale în jocul puterii.  
  
Cât timp trăia tatăl său, Elena putea spera, după ce el nu a mai fost (+ iulie 1504) nu a mai rezistat (18 ianuarie 1505). În 1509, fiul Elenei și nepotul lui Ștefan cel Mare se va stinge întemnițat, fie din cauza frigului și a foamei fie sufocat cu fum.  
  
Vasilii va elimina astfel potențiala aripă rivală. Autocrația vizată de Ivan al III-lea, se bucură de suportul Bisericii, va deveni realitate, hrănită de ideologia Moscova a treia Romă.  
  
 
  
Irina Constantinescu, membru UZPR Olt, doctorand SDL, Universitatea București  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  

[1] Iosif de Volokolamsk, Epistolă către iconar, Ed. Sophia, Buc. 2010.  
  
 
[2] Coloratura familială dintre Elena și Mihail nu le-a fost de folos celor care au încercat teoria conspirației (corespondență) în favoarea Lituaniei. Intriga nu se va opri.  
  
 
[3] A.A. Zimin, Înfrângerea ereziei din Moscova, în lb. rusă, www.orphus.  
  
 
[4] Fiind prea siguri de reușita predicilor, gruparea reformistă iese din prudența/discreția de până atunci (1471-1487) și astfel află episcopul Moscovei, Ghenadie, ajutat de metodele de tortură, să smulgă de la convertiții la „umanism” numele liderilor: Alexis și Denis pentru Novgorod, Feodor Kurâțin, șeful diplomației țariste, sfătuitor și deținător al i secretelor statului.  
  
 
[5] Dimitri S. Lihaciov, Prerenașterea Rusă, Ed. Meridiane, Buc., 1975.  
  
 
[6] Ibidem. www.rusliterature.org. A se vedea și www.pushkinskijdom.ru Knizhnosti Drevnei Rusi, (L-Ya).  
  
 
[7] Elie Denisoff, art. Originile Bisericii ruse autocefale (lb. franceză); Jacqueline Rosembaum, Les trois Rome, www.persee  
  
 
[8] Cercetătoriul rus George Vernadsky lansează teoria atragerii Olenei la o sectă ezoterică, condusă de Maximov. Acesta împreună cu alți fruntași recunoscuți ai mișcării așa-zis iudaizante vor fi arși pe rug, ca eretici, în anul 1500. A.A. Zimin, Op.cit.  
  
 
 
Referinţă Bibliografică:
ELENA, FIICA LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT, DOMNITORUL MOLDOVEI În cazul nostru, dramatismul firului de viață al domniței Elena merită o atentă și delicată atenție. Datele consemnate vin / Irina Constantinescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3884, Anul XI, 19 august 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Irina Constantinescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Irina Constantinescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!