COMEMORARE
Tatălui meu, Alexandru Trifan
Din dragoste-a fost zămislit,
Primul din şapte hărăzit.
Din fiu de grec şi din româncă
Cu dor de viaţă şi de muncă.
S-a descurcat cu greu în viaţă,
A dat şi altora povaţă.
Sprijin şi nădejde-a fost,
Fraţilor mici le-a făcut rost.
Familie, cămin şi-a întmeiat,
Copiii i-a crescut, i-a educat.
Mulţi fini cu drag a cununat,
Zeci de copii frumoşi a botezat.
De lume-a fost hulit şi lăudat,
A fost un om de vază-n sat,
A petrecut mult şi a cântat,
Cu viaţa de mic, el a luptat.
În soartă lovit a fost,
Căzut s-a ridicat de jos,
Nevasta mereu l-a susţinut
Şi de-a avut şi n-a avut.
Rost copiilor el le-a făcut,
Cum a ştiut, cum a putut.
A trăit intens, la cote-aprinse,
Până inima îl învinse.
Într-un noiembrie frumos
Nemernica l-a tras în jos.
În zi de patru-n două mii
L-a luat codoaşa dintre vii.
Astăzi, de-ar mai fi trăit,
Cu strănepoatele s-ar fi mândrit.
Alături de soţie, copii, nepoţi,
I-ar fi iubit şi drăgălit pe toţi.
În ziua de comemorare,
La cinşpe ani de la plecare,
Pios omagiu, o lacrimă fierbinte
De la cei dragi, ce nu te uită!
De-acol, de sus, de unde eşti
Să ne veghezi, să ne păzeşti,
Cu duhul tău, cu neamul adormit
Din Univers, din infinit!
04.XI.2015
Ionel GRECU
