Ion Pachia-Tatomirescu
Fotonii şi roua cuvintelor
Poezia de un notabil neotradiţionalism iţit de sub peceţi stilistic-pillatiene la „închiderea“ secolului al XX-lea şi la „deschiderea“ mileniului al III-lea d. H., constant cultivată şi de Miron Ţic (n. 22 mai 1939) într-o serie de volume ca Funigei luaţi de vânt (2007), Poeme de şapte zile (2008), Când ne ucide floarea de crin (2012) etc.
(despre care s-a scris în lucrarea noastră, Pagini de istorie literară valahă de mâine, vol. II, 2015, pp. 282 – 288*),
îşi sporeşte corola printr-o nouă carte de versuri caligrafiată de neobositul octogenar din Ilia-Dacia, Cuvântul în Sfânta Lumină (Deva, Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei [ISBN 978-606-8692-06-7], 2015), pe care Distinsul Receptor o descoperă sub motto-ul desprins din Crezul de la Niceea anului 325 d. H.
(elaborat la conciliul Creştinătăţii din întregul Imperiu Roman, conciliu iniţiat / patronat de faimosul împărat pelasgo- > valaho-dac, Constantin cel Mare):
«Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut».
Volumul de poeme, Cuvântul în Sfânta Lumină (2015), de Miron Ţic beneficiază de o Predoslovie
– semnată de preotul Emil Bota (şi datată: „Ilia, / 12 martie 2015“, predoslovie unde este subliniat faptul că: «în toate scrierile sale, poezii, proză, reportaj literar şi critică literară, se simte un suflet deosebit, plin de credinţă, cunoscător al tradiţiei strămoşeşti, tradiţii pe care Miron Ţic nu le-a lăsat în uitare, ci le-a transmis nouă şi celor de după noi; cele două izvoare din care Miron Ţic s-a inspirat, „Sfânta Scriptură“ şi „Sfânta Tradiţie“, le găsim în această carte de poezii [...]; în partea secundă a acestui volum, Miron Ţic se foloseşte, după cum el însuşi o mărturiseşte, de cartea lui Emanuel Copăcianu, intitulată „Viaţa lui Iisus“, inspirată din cei patru Evanghelişti; sunt alese şapte poeme în care sunt descrise Betleemul, Cina cea de Taină, Cana Galileii cu nunta de aici şi prima minune săvârşită de Iisus, îndoiala Apostolului Toma, Înălţarea Domnului şi Împărăţia lui Dumnezeu») –
şi de o Laudatio
− datorată primarului comunei Ilia, din judeţul Hunedoara, Marius Gabriel Omotă, „laudatio“ din care spicuim pentru Distinsul Receptor: «Prin aceste rânduri ţin să-l felicit pe poetul Miron Ţic, locuitor al comunei Ilia, pentru împlinirea lui sufletească şi să-i aduc un cuvânt de mulţumire pentru poezia pe care o scrie în [...] „Cuvântul în Sfânta Lumină“».
Textele poematice „dimensionate psalmic / liturgic“, din volumul Cuvântul în Sfânta Lumină, de Miron Ţic, relevă o structurare triadică:
(I) Rostiri din Crez (28 de texte, pp. 9 – 38), unde semnificanţii se lasă locuiţi cu graţie divină de „rugăciune“
− «Fie-ne acum şi-n vecie, / Mântuirea, / Cuvântul în Sfânta Lumină, / Icoanele binecuvântate, faţă la faţă, / Credem în creaţia luminii...» (p. 11) −,
de „biserica din lemn“, de „Bunul Dumnezeu ce lucrează în noi“, de „Taina zicerii Tale“, de „sfinţii miraţi“, de „aerul sacru din icoane“, de „cuvinte de suflet“, de „chemarea Ta în Câmpia Infinită“, de „sărbătoarea inimii şi a gândului Domnului“, „de ziua Învierii Mântuitorului Hristos“, de „aerul curat din colind“, de „poezia scrisă pe filelele sufletului“, de „lăstar tânăr şi de lan de grâu“ şi de-ale Mamei „şapte pâini cât cele şapte Laude“, de „poemul rostuit de Dumnezeu“ etc.;
(II) Fiul Omului – poeme în proză (şapte texte: de pe paginile 39 – 50), în care germinează câţiva „psalmi de laudă“ întru Iisus Hristos
(«misterul cel mai scump nouă», «prezenţa Sa sub chipul pâinii şi al vinului, găsindu-se într-o continuă întrupare, pentru răscumpărarea noastră» – p.47 sq.); şi
(III) Dăruindu-mi gândul în Lumina Sfântă (18 texte, pp. 51 – 70), unde
– graţie „Creştinismului Cosmic“ (luăm sintagma în accepţiunea lui Mircea Eliade), prin care Ortodoxia Pelasgimii > Valahimii Daciei (cea din orizontul anului 1600 î. H., al Reformei lui Zalmoxis I) îşi relevă Lumii Întregi extinderea credinţei într-Unul / Dumnezeul (Sacrul Întreg Cosmic în care Dacul e parte) pe-aproape patru milenii –,
se înrăzăreşte parcă „gena“ / „bosonul“ de douăzeci şi patru de carate din nucleul Zalmoxianismului :
«Eu nu vă întreb unde se află Dumnezeu / Fiindcă ştiu că El este peste tot...» (p. 54 / s. n. – El este Totul / Întregul / Unul).
________________
