Ion Pachia-Tatomirescu
Oximoronizat-macrotematicul binom : „Eros – Leprocraţie“
Directorul revistei «Cafeneaua literară» din Piteşti-Dacia, Virgil Diaconu (născut la 28 noiembrie 1948, în Râmnicu-Sărat), unul dintre cei mai valoroşi poeţi, dar şi dintre eseiştii de marcă
− ai „clasei de iniţiaţi“ în ars poetica liric-valahofonelor „circuite“ ale ultimei jumătăţi de secol din mileniul al II-lea e. n. şi ale celor „trecuţi-fix“ optsprezece ani de „deschidere“ a mileniului al III-lea d. H., din România, Moldova etc., evident, „la cea mai înalt-wolframică incandescenţă“ (cf. V. Diaconu, Poezia postmodernă. Anchetă, Iaşi, Editura Feed Bach, 2015) −,
îşi îmbogăţeşte opera − destinată deopotrivă spaţiilor spirituale valahofon şi anglofon – cu un admirabil volum de versuri („antologie de autor“) de prospeţime ozonat-alpină, Eros şi leprocraţie / Eros and Leprocracy (tâlmăcirea „de fidelitate“ în limba engleză: Eduard Simion), Iaşi, Tipo Moldova – colecţia Opera omnia [ISBN 978-606-42-0206-2], 2017; pagini A-5: 160).
Oximoronizat-macrotematicul „binom“, Eros – Leprocraţie, a fost „pregătit cu deosebită atenţie“ de poet dinspre rafinăriile estetic-ultramoderne ale paradoxismului, fiind „anunţat“ / „încredinţat“ Distinsului Receptor din spaţiul spiritual valahofon, îndeosebi, din orizontul anului 2006 – când publică volumul de poeme, Jurnal erotic (Bucureşti, Ediura Muzeului Literaturii Române) – şi al anului imediat-următor, 2007 – când vede lumina tiparului şi opu-i inspirat-stihuit, Lepre şi sfinţi (Iaşi, Editura Revistei „Convorbiri Literare“), volume – între altele − despre care scris-am noi la vremea respectivă
(cf. Lira între „dimineţile Domnului“ şi „jurnalul erotic“; Poeme despre căderea în somnul de sub frunza de brusture; Eros, „atins de aură“ şi ens vulnerabil; Pentru Tribunalul Suprem al Poeziei şi al Ecriturii de Azi etc. − în Ion Pachia-Tatomirescu, Pagini de istorie litearară valahă de mâine, II*, Timişoara, Waldpress, 2015, pp. 89 − 95; 416 – 418).
Distinsul Receptor observă cu lejeritate că, în „voltaicizarea“ celor 34 de poeme înmănuncheate în volumul bilingv, Eros şi leprocraţie / Eros and Leprocracy (2017), este „fixată întru catharsis“ drama unui excepţional erou liric diaconian-paradoxist, dotat pentru înrolarea în cadrul cavaleriei „activ-cogaionice“ (adică „nemuritoare“) cu un Înaripat-Cal-Cuvântător de Cavaler al Zalmoxianismului
(împrumutat de la Pelasgime > Valahime de către Grecime / Latinime, dar rebotezat: Pegas / Pegasus)
de anvergură impresionant-ortodoxă, vârfurile-i de la aripi (la Virgil Diaconu) fiindu-i marcate de Facere şi de Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul
(de vreme ce «vorbele lui răsfoiesc, de la Facere la Apocalipsă, / Scriptura. / Iată-l pe Domnul ! a strigat trandafirul, / abia căţărat pe golgota frunţii.» − Laudatio Domini / p. 39; s. n.),
erou liric realist-mărturisitor al procesului de cancerizare cronică a Iubirii
− cea de toate zilele / coordonatele, ori „cea perenă, eternă, absolută etc. −,
lucrare malefică pricinuită Patriei sale de „scursorile euroimperiilor“, leproase „scursori“ / „hiene“ − de unde şi leprocraţia
(termen compus de Virgil Diaconu − prin analogie cu democraţie − din lepro- „lepră“ + -craţie < gr. kratos „putere“),
„lepre ale puterii“ ajunse în mai toate „posturile-cheie“ ale Ţării noastre de după Revoluţia Valahă Anticomunistă din Decembrie 1989, „de la vlădică până la opincă“:
«Din nou, leprocraţia se dă în stambă. / Gulerele albe din guvern fac tot ce pot / ca să-şi albească dosarele şi să scape de zeghe. / Faceţi puţină linişte: crocodilii tinerei noastre / democraţii / lucrează la legea imunităţii lor. / A nemuririi lor în fotoliile puterii. // [...] // Trăiesc în două Românii, Anomalisa e patria mea. // Din fotografia de grup a acestui secol nu lipseşte nimic, / sub tricolorul luminos al străzii, murmurul nu va / cunoaşte oprire.» (Anomalisa, patria mea − p. 66 sq.).
De reţinut (din „închiderea“ acestui volum) şi interesantul interviu acordat (în iulie 2016 traducătorului său în limba lui Shakespeare) de poetul Vilrgil Diaconu, unul dintre cei mai înrăzăriţi cunoscători (metodic, pe bază de chestionare, „anchete“ etc.) ai fenomenului poetic din literatura valahă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea şi din primele două decenii ale secolului al XXI-lea, Poezia nu există la nivel generaţionist, ci doar la nivelul poeţilor singulari (pp. 127 – 151):
«[Eduard Simion:] Există fragmente sau opere pe care le-aţi scris, însă nu vreţi să le publicaţi prea curând sau niciodată ?
[Virgil Diaconu:] În general, tot ce am scris este spre publicare. Totuşi, unele eseuri deranjante la adresa unor scriitori contemporani au fost deocamdată oprite de mine, iar altele au fost refuzate de anumite reviste literare, pentru că revistele acelea îi protejează pe acei scriitori. De exemplu, eseurile în care criticam poezia lui Mircea Cărtărescu mi-au fost respinse de câteva reviste aflate sub patronajul U[niunii] S[criitorilor din] R[omânia]» (p. 130 sq.).
___________________
*Distinsul Receptor este invitat să revadă şi cele de la adresele „mai la îndemână“: http://www.banaterra.eu/biblioteca/sites/default/files/002-vol-ii-pachia-tatomirescu_ion_pagini_de_istorie_literara_valaha_de_maine_ii_0.pdf ;
«Confluenţe literare» (fondatori: Octavian Lupu, din Bucureşti-Dacia şi George Roca, din Sydney-Asutralia; ISSN 2359-7593), anul al VII-lea, ediţia nr. 2418, luni, 14 august 2017 − cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1502700331.html;
«Aşii Români» (Nürnberg / Germania, ISSN 2191-7272, director-fondator: Ionela van Rees Zota), numărul de sâmbătă, 19 august 2017 − cf. http://www.asiiromani.com/poeseuri-despre-guvernul-absurdistanez-si-proprietarul-atelierului-de-fluturi/ ; etc.
