Ion Pachia-Tatomirescu
SOBOR − în 33 de chipuri din „Marele poem pentru orgă“ :
25 (De ce Tu...)
De ce Tu, nouă, fost-ai dăruit,
că noi suntem doar dăruiţii Tăi,
refuzul animalelor răstălmăcit din cosmos
în iarbă-naltă,-n spicul şi în snopul
proptit în muzica atoatelegătoare,
în piatra ce se mişcă şi după mâna noastră,
în lutul care umblă şi după chipul nostru,
după sprânceana noastră adusă din luceafăr,
după genunchiul nostru, ori după coapsa noastră...?!?
Refuzul, chiar refuzul fosilelor din alb,
în lebăda ce încă nu le-a sărutat...!
26 (Robit nu vom lăsa...)
Robit nu vom lăsa săgeţilor viclene
despietritorul sunet, sau orga-adevăr
ce-n albia adâncă a muzicii coboară
când peştii se îndoapă cu grâul dintre stele –
grâul de preţ ce-n vasul tău se toarnă
peste avansul vidului de sub timpanul iernii,
când pleacă-n nefiinţă Cuvântul, El, Cuvântul,
El, marele, soritul, în rostogolire...!
27 (Coşciugul duce anii...)
Coşciugul duce anii pe-o apă, în cristalul
nopţii − în care peştii îşi lasă lapţii sterpi...
Eu vârsta am purtat-o prin aerul, prin sarea
poverilor cerute de-o ploaie, de-o ninsoare,
trimise dintr-un sud cu ferigi roşii-n gene –
oriunde am purtat-o eu, întotdeauna,
ca să-mi hrănească vrăbii la verticala mare,
când roua cade-n buza pocalului cu must,
când setea-i inutilă şi grâul fiert iubit e
de păsările mele ce zboară-n diamantul
ţinutului cerut la verticala mare...!
