CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  





PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: „Transilvania“ (ianuarie 1868 ‒ decembrie 2017)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Ion Pachia-Tatomirescu  
  
 
  
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE:  
  
 
  
Transilvania“ (ianuarie 1868decembrie 2017)  
  
 
  
 
  
TRANSILVANIA. «Foaia Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român», Transilvania, fu fondată în Braşov, în orizontul datei de 1 ianuarie 1868, de George Bariţiu  
  
(fiul Anei Rafila ‒ Cornea, după numele-i de familie anterior căsătoriei ‒ şi al preotului Ioan Pop-Bariţiu, fiu născut la 24 mai 1812, în localitatea Jucu de Jos, din Dacia Porolisseană, provincia Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal ‒ azi, aparţinătoare judeţului Cluj, al României, nicidecum al vreunei „ţări valah-evmezice“, Transilvania, nume atât de drag „scursorilor anacronic-reînvietoare-de-imperii“ şi „semănătorilor de confuzii istorice“, inclusiv „ale Wikipediştilor“ ‒ cf. https://www.google.ro/search?q=Jucu ‒, „scursori“, îndeosebi, dinspre fostul Imperiu Austro-Ungar, „scursori“ ce tot „visează / clocesc de vreo trei decenii sfârtecarea României în aşa-zise euroregiuni, căci nu le erau suficiente istoricele provincii / ţări de râuri / munţi ‒ Ţara Bârsei, Ţara Haţegului, Ţara Moţilor / Zarandului, Ţara Oltului / Alutuania > Oltenia, Basarabia etc. ‒“ şi „cel puţin“ alipirea provinciilor Ardeal, Maramureş, Crişana, Banat, la vreo Ungarie, la vreo Ukraină etc., „mai bogat-grase, neapărat, cu minele de aur / uraniu dacic de la Roşia Montană etc.“, fiu decedat în valah-dacica davă / urbe a sighinelor > sibinelor / „săbiilor“, Sibiu, din Dacia Apulensis / Alba-Iuliană, la data de 2 mai 1893, licenţiat ‒ în 1832 ‒ al Facultăţii de Filosofie din Cluj-Napoca şi în 1835 ‒ al Facultăţii de Teologie, profesor, mai întâi ‒ în anul şcolar, 1835-1836 ‒ în Blaj, apoi ‒ din anul şcolar 1836-1837 ‒ director al Şcolii Valahe din Braşov ‒ „şcoala fiilor de valahi-negustori din Braşov ‒, profesor devenit, din 1837 ‒ când scoate de sub tipar prima sa publicaţie, Foaie de săptămână / cf. DGLR-I-A / B, 378 sq. ‒, şi unul dintre primii / marii gazetari ai Pelasgimii > Valahimii, nu numai din provincia Ardeal, ori din „statul valah-evmezic Transilvania“, ci din întreaga Dacie Nord-Dunăreano-Pontică, adică şi din statul evmezic-valah al „Ţării României / Româneşti“, cât şi din statul evmezic-valah al Moldadavei > Moldovei),  
  
în următoarele circumstanţe:  
  
(a) în 23 ‒ 26 octombrie, 1861, pe baza unor Statute elaborate acribios (de George Bariţiu, Ioan Puşcariu, Timotei Cipariu şi Andrei Şaguna), dinspre clasicul spirit iluminist-naţional al Şcolii Ardelene şi din / dinspre «programul Revoluţiei de la 1848» (acest nou spirit valah fiind totodată şi „firesc-antiimperial[ist]“), ia fiinţă la Sibiu As[ociaţiunea] Tra[nsilvană] / Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ‒ cu prim-preşedintele ales, Andrei Şaguna, cu vicepreşedintele Timotei Cipariu şi cu secretar-1: George Bariţiu  
  
(cam „pe aceleaşi vase comunicante“ şi în acelaşi timp cu Societatea Junimea din Iaşi; e de observat, Distinse Receptor, că „politicile celor trei imperii sfârtecătoare de Dacie“ reuşiseră ‒ spre a nu se trezi conştiinţa naţională a Valahimii ‒ să substituie etnonimul nostru, Pelasg > Valah, cu etnonimul Român, ca să nu mai vorbim de toponimul strămoşesc, Dacia etc., cum le aflăm cu câteva decenii mai înainte, ca, de pildă, în documentele iluministe ale Şcolii Ardelene, ori ale Şcolii Paşoptiste Ieşeano-Bucureştene: Elementa Linguae Daco-Romanae sive Valachicae / „Elemente ale Limbii Daco-Romane sau Valah[ic]e“, din anul 1780; Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae / „Codicil rugător al Valahilor Transilvaniei“, din anul 1791; Dacia Literară, Iaşi, 1840; etc. ‒ cf. DGLR-I-A / B, 264; PMAst, 207 sqq.)»;  
  
(b) capitolul 33 din Statutele Astrei prevedea: „înfiinţarea unei publicaţii periodice“ în care să fie tipărite: „afacerile Asociaţiunii“  
  
(«procese verbale ale şedinţelor Comitetului Central, ale comisiilor de specialitate şi ale adunărilor generale, lansarea de concursuri pentru diferite premieri, burse de studiu, rapoartele funcţionarilor etc.» ‒ https://revistatransilvania.ro/istoric/);  
  
(c) Statutele Astrei precizau că „responsabilitatea redactării periodicului astrist“ revine „Secretarului Întâi al Asociaţiunii“, adică lui George Bariţiu, pentru că, dintre toţi astriştii, era „cel mai în măsură“, „cel mai specializat“ în jurnalistică, de vreme ce, între anii 1838 şi 1850, fusese „redactorul responsabil“ al Gazetei de Transilvania, «primul ziar politic şi cultural al românilor» (HDplr, 152) din Statul / Principatul Valah al Transilvaniei;  
  
(d) cum din 23 ‒ 26 octombrie, 1861, trecuseră „cei şapte ani frumoşi, dar fără gazetă“, şi cum se ivise prilej de reînviere şi repunere în practică a principiilor din articolul-program al Gazetei de Transilvania (la care trudise între anii 1838 şi 1850), căci o revistă în limba valahă face să renască Naţiunea / Valahimea prin «lucrarea şi îmbogăţirea literaturii sale» (ibid.), George Bariţiu extrage din sintagma-titlu a vechiului periodic ‒ la care slujise doisprezece ani ‒ doar cuvântul esenţial, Transilvania, şi, ca întemeietor / fondator de dorită «foaie a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român», îl pune drept „nou“, „inconfundabil“ nume / titlu, Transilvania.  
  
Şi revista Transilvania îşi făcu apariţia în Braşov, fondatorul ei, vestitul profesor enciclopedist, reuşind să dea luminii tiparului chiar trei numere ale gazetei, între 1 ianuarie şi 1 februarie 1868 (cf. HDplr, 341), apoi, fără întreupere de ritm, unsprezece ani, scoţând de sub teascurile tipografiei braşovene câte două numere în fiecare lună, între «15 februarie 1868 şi 15 decembrie 1878» (anul I / 1868 ‒ anul al XI-lea / 1878).  
  
Revista Transilvania îşi întrerupe apariţiile pentru doi ani ‒ 1879 şi 1880 ‒, dar nu numai din cauză că „energicul militant valah“, George Bariţiu, se mută din Braşov la Sibiu, căci reprezenta „mai bine“ interesele Valahimii «în Dieta din Sibiu şi în Parlamentul din Viena» (DGLR-I-A / B, 379), ori pentru că «la Sibiu editează ziarul Observatoriul (1878 ‒ 1885)», ci şi din cauză că Astristul Comitet Central decisese în 28 iulie 1878 ca Transilvania „bariţiană“ să fie «înlocuită de Analele Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, începând cu anul 1879; sibian-astrista „cherelă“ (< querelle) ţine până «în anul 1880, [când] Adunarea Generală de la Turda decide reluarea apariţiei revistei Transilvania în locul Analelor, începând cu 1 ianuarie 1881, tot în 24 de numere pe an, la Sibiu de această dată» (https://revistatransilvania.ro/istoric/).  
  
Şi la Sibiu, revista Transilvania s-a ivit din nou, de la 1 ianuarie 1881, din cel de-al XII-lea an al său de apariţii şi până în prezentul anotimp al anului 2017, adică până în acest al CXXIII-lea an  
  
(de apariţii, căci nu se numără, Distinse Receptor, şi anii de întrerupere a apariţiilor, anii de „sistare a bimestrialului“, 1879 şi 1880, ori anii de „interzicere a periodicului Transilvania“, 19471971, cât şi a Asociaţiunii, a Astrei, «desfiinţată în 1950» ‒ DGLR-I-A / B, 264 ‒, aşadar, o întrerupere „deaproape două decenii şi jumătate“, cu începere din epoca proletkultistă, sau de genocid al intelectualităţii întemniţate a Valahimii, ani de cumplită cenzură paukerist-stalinist-dejistă etc.; din păcate, acest „principiu elementar-gazetăresc“ nu a fost respectat, Distinse Receptor, şi de „tinerii redactori-şefi ai Transilvaniei“ din 2016 / 2017, Dragoş Varga / Radu Vancu, „grăbiţi a scrie greşit pe copertă / prim-clapetă“, la nr. 6 / 2017, după cum clar vezi şi tu, dar nu cei ce au „orbul găinilor în decimare sub cod roş-portocaliu de gripă aviară“: «serie nouă, anul XLVCXLIX ‒», în loc de ...anul XLVI CXXIII ‒, cum era corect; da, Distinse Receptor, în ianuarie, 2018, revista Transilvania sărbătoreşte, într-adevăr, 150 de ani de la apariţia primului său număr, cel din ianuarie 1868, însă nu 150 de ani de apariţii, căci nu sunt decât 124; deci pe coperta / clapeta-1 de la numărul din ianuarie, 2018 trebuie scris: anul XLVII CXXIV ‒, ori, de se vrea „academic“: anul al XLVII-lea al CXXIV-lea),  
  
dar şi mai departe, căci nu sunt motive de „nouă cenzură“, nici „neopaukeristă“ / „neostalinistă“, nici „dictatorial-imperialistă“, ci-i doarneapărată nevoiede un redactor-şef înrăzărit ca prof. univ. dr. Mircea Tomuş ce, în ciuda cumplitei cenzuri ceauşiste, a reuşit să propulseze revista Transilvania „pe cea mai înalt-înfotonată culme a euro-naţional-valorilor“ ‒ „culme“ pe care „urmaşii redactor-şefi“ n-au putut să menţină acest mensual, fireşte, din cauză că „sunt dintre cei iremediabil-cuprinşi de „gripă epigonică“, adică de „epigonită cronică“, fără să aibă habar de ce înseamnă în era contemporană a „imperialismului sălbatic“, ori „democratic-junglier“: „o mai bună gospodărire“, „o strategie valah-naţional-călăuzitoare, de vreme ce cu cât eşti mai profund-naţional cu atât te relevi mai universal ‒ principiu valabil şi pe întregul mileniu al III-lea al acestei ere, mileniu al cristalizării conştiinţelor naţionale ale tuturor popoarelor libere, nicidecum supuse globalizării ‒ „cealaltă faţă, faţa încă nevăzută a comunismului, dar nu sub deviza „Proletari din toate ţările, uniţi-vă...!“, ci, mai mult ca sigur, sub lozinca planetar-păguboasă: „Popoare ale planetei, globalizaţi-vă...!“ până deveniţi „gloabele“ de la „carul tragic“ („Noul Turn Babel“ ?) al Marelui Stăpân Terestru etc.  
  
Considerându-se, Distinse Receptor, că un astrist secretar-1 / „astrist secretar-prim“ reprezenta pentru caseta redacţională a periodicului, din 1868 şi până în 1919 (căci din 1920 se impune şi funcţia de redactor-şef), cam ceea ce înseamnă în presa modernă un „director de publicaţie“, îngăduie să relevăm pentru „lupa de istoric al culturii din Valahime, din spaţiul spiritual valahofon“, ordinea cronologică a redactor-şefiilor de la revista Transilvania, prin cei 150 de ani scurşi de la „primul număr“ şi în cei 123 de ani de apariţii: George Bariţiu (1868 ‒ 1889); Ioan Popescu (1890 ‒ 1891); Zaharia Boiu (1892 ‒ iulie, 1895); Cornel Diaconovici (august, 1895 ‒ 1906); Octavian Goga (1906, după demisia lui Cornel Diaconovici în Adunarea Generală Astristă din Braşov); Octavian C. Tăslăuanu (1907 ‒ 1913); Andrei Bârseanu (1914 ‒ 1919); Ioan Georgescu (1920 ‒ 1923; în caseta redacţională se precizează „pentru prima dată“ că există un redactor-şef, I. Georgescu, şi un director, A. Bârseanu); Horia Petra-Petrescu (1924 ‒ 1933); Iuliu Moldovan (1 ianuarie, 1934 ‒ 1940); Ion Breazu (1941 ‒ 1946); Mircea Tomuş (mai, 1972 ‒ noiembrie, 1989; 2000 ‒ 2001); Ion Mircea (decembrie, 1989 ‒ 1999); Corvin Lupu (2002 ‒ 2008); Dragoş-Valentin Varga (Dragoş-Valentin Varga-Santai: 2009 ‒ martie, 2017); Radu Vancu (din aprilie, 2017, şi nu de la „solstiţiul de vară“...).  
  
Din articolul RevistaTransilvania“, primul număr publicat sub egida C(omplexul) N(ational) M(uzeal) AsTra ‒ „Adevărul e ceea ce continuă“, de Radu Vancu, deocamdată, „ultimul redactor-şef al periodicului sibian, Transilvania“, spicuim pentru Distinsul Receptor câteva fraze ca de articol-program, cu speranţa că vor fi respectate „în chip neepigonic“:  
  
«Ieri [20 iulie 2017], de la ora 17, la sediul Muzeului AsTra din Piaţa Mică, adică în splendida Casă Hermes, am lansat primul număr al revistei Transilvania [...]. Au vorbit Ciprian Ştefan (directorul general al C[omplexului] N[ational] M[uzeal] AsTra), Andrei Terian (decanul Facultăţii de Litere şi Arte a U[niversităţii] L[ucian] B[laga] din Sibiu) şi Dragoş Varga (redactor de aproape două decenii al Transilvaniei şi directorul Departamentului de Studii Romanice al U[niversităţii] L[ucian] B[laga] din Sibiu). Şi, fireşte, şi subsemnatul [R. Vancu], de asemenea redactor bi-decenal al revistei [...]. Andrei Terian a remarcat apoi excelenta branşare a revistei la mediile academice naţionale [...], realizându-se un transfer şi o sincronizare în timp real a temelor de interes ale revistei cu temele majore de cercetare din spaţiul naţional şi occidental [...]. În ceea ce ne priveşte, Dragoş Varga şi cu mine [R. Vancu] am procedat la câte un bilanţ confesiv al celor aproape două decenii de când suntem redactori ai Transilvaniei; din punctul meu de vedere, consider cei opt ani în care Dragoş Varga a condus revista (din 2009 până în 2017) la fel de consistenţi şi de admirabili ca anii în care Transilvania s-a aflat sub direcţia lui Ion Breazu [...] şi Mircea Tomuş [...] ‒ în toate aceste trei mandate, programul Transilvaniei a constat în acelaşi filo-umanism tenace şi aequanim, orientat înspre salvarea valorilor umanului în vremuri tulburi şi anti-umane. Nu altul va fi programul ei în perioada următoare ‒ tot ceea ce ţine de valorile acestea ale umanului esenţial (în special atenţia la celălalt, pasiunea moderaţiei, etica memoriei) se vor regăsi mai departe în paginile Transilvaniei [...]. Transilvania îşi duce mai departe programul filo-uman [...]. Încă de la începuturile ei din 1868, revista Transilvania a fost [...] un mediu eficient de coagulare şi de conservare a valorilor umanului [...]. Transilvania ‒ şi, implicit, programul ei filo-uman ‒ continuă.»  
  
  
 
  
Transilvania (Sibiu, fondator: George Bariţiu, redactor-şef: Mircea Tomuş), serie nouă, anul al XIII-lea (XC), nr. 6 / iunie, 1984 (pagini A-4: 56 + 8). Din articolul de fond al Transilvaniei, nr. 6 / ’84, se reţin câteva idei de care ar trebui să se ţină seama în oricare dintre anotimpurile umanităţii:  
  
(1) dintotdeauna, cultura este „componenta organică a vieţii, îndeplinitoarea funcţiei uman-educative de prim ordin şi trebuie înţeleasă în perspectiva practicii sociale“;  
  
(2) „pentru a răspunde cât mai bine dezideratului calităţii“ pe care „orice proces de dezvoltare complexă a societăţii / ţării, îl presupune, se impune «o intensificare a acţiunii tuturor factorilor culturali, educativi şi politic-ideologici» (p. a 3-a);  
  
(3) dovada unei înalte culturi dintr-o societate umană, dintr-un stat este „realizarea unei producţii de înaltă calitate atât din punctul de vedere al tehnicii de vârf cât şi din punctul de vedere al esteticii de apogeu“; «constituie un act de înaltă cultură realizarea unor noi descoperiri, perfecţionarea tehnologiilor, impulsionarea activităţii de cercetare în toate domeniile»; (ibid.; s. n.);  
  
(4) cultura activădezvoltă conştiinţa, promovează valori morale şi virtuţi umane, militează împotriva prejudecăţilor şi ignoranţei, a mentalităţilor şi a ideilor depăşite“;  
  
(5) numai prin cultură se poate dezvolta polidimensional personalitatea umană, „omul total“ ‒ despre care se tot vorbeşte tot mai des, cam de pe vremea euro-Renaşterii încoace, deci de câteva sute de ani ‒, omul celui mai încăpător orizont al cunoaşterii ştiinţifice, mereu aflat la rându-i în aria, între reliefurile „atoateîncăpătorului orizont al cunoaşterii metaforice“, omul capabil să transforme benefic-revoluţionar societatea / natura odată cu memorabil-aurifer-fotonica-i transformare / devenire etc.  
  
Din rubrica Tribuna ideilor (pp. 6 ‒ 8), unde prof. univ. dr. Tudor Cătineanu publică partea a III-la a studiului «Lucreţiu Pătrăşcanu ‒ sociolog al filosofiei», spicuim pentru Distinsul Receptor:  
  
«Perspective explicative. Ele sunt puse în joc de către Lucreţiu Pătrăşcanu şi în referinţă la nondiferenţierea curentelor, şi în referinţă la curentul mistic de tip trăirist [...]. Tacit sunt puse aici în joc două modele culturale numite de către Abraham Moles „modelul piramidal“ şi „modelul mozaicat“. Ca orientări virtuale sau dominate, primul model este elitar, al doilea este democratic [...]; ...şi în economia de ansamblu a unei macrostructuri sociale, modelul elitar este eficient pe termen istoric scurt, iar modelul democratic este eficient pe termen istoric lung. Aceasta înseamnă că marele spirit democratic care a fost Lucreţiu Pătrăşcanu a judecat filosofia românească interbelică ‒ dincolo de perspectivele explicative ‒ după un model normativ elitar.».  
  
În superba rubrică, Elogiu gândului cosmologic (p. 9 sq.), Distinse Receptor, prof. univ. dr. Liviu Sofonea are înrăzărite Reflecţii despre îmbătrânirea sistemelor fizice  
  
(«Materia la nivelul ei de organizare cel mai simplu, pe care-l numim „fizic“, ne apare „pasivă“: deşi în permanentă schimbare, prezentând chiar o impresionantă diversitate de mişcări (de transformări), materia-fizică rămâne „moartă“ (de fapt, ea este doar „inertă“). Lumea vie ‒ iar pentru noi, mai ales, condiţia umană ‒ ne apare, dimpotrivă, „activă“; constatăm că sistemele vii prezintă (inevitabil) vârste: ajung la bătrâneţe, şi apoi (inexorabil) la moarte. Proiectarea constatării (a simţirii, a conceptului) de „îmbătrânire“ asupra physis-ului pare, a priori, a fi o confuzie, o exagerare, un semn de subiectivism, o antropomorfizare [...]. Îmbătrânirea sistemului-fizic poate fi calificată şi urmărită corespunzător ‒ iar parţial chiar remediată ‒ din mai multe puncte de vedere: repere fizice, funcţionând concertat în unitatea sistemică a „lucrurilor fizice“. 1) Sistemul fizic conţine o anumită tensiune, i. e. un regim de forţe care ţine laolaltă, mai mult sau mai puţin strâns, părţile acestuia [...]. 2) Sistemul-fizic conţine o anumită rezervă de energie [...]. 3) Sistemul-fizic are un anumit grad de organizare; el este caracterizat printr-un raport de ordine-dezordine: i se asociază o entropie, respectiv anumite simetrii, cu invarianţii specifici ai transformărilor...»).  
  
De „al treilea banchet alpin“  
  
‒ după celcătinean“, din Tribuna ideilor şi după celsofonean“, din Elogiu gândului cosmologic ‒,  
  
„banchet al intens-înrăzăriţilor neuroni valahi de aur de douăzeci şi patru de carate“, indiscutabil, Distinsul Receptor se poate bucura  
  
‒ „tot ca în buclă de zenit“ (ori, aproape barbian-paradoxist spus, „de-adâncul calmei creste“, poate ca şi de „lungimea citatului pus de mine la dispoziţie ‒ infra ‒ spre a nu mai consuma lanterna în căutarea „timpului / spaţiului de regăsit“) ‒  
  
şi în aria rubricii Eminesciana, unde-i vegheat şi „ariadnizat“  
  
(dacă Ariadna îmi îngăduie acest participiu electrizant pentru a desemna „iniţierea în zboruri deasupra labirintului pelasgo-cretano-minoic“),  
  
prin Cosmologia poetică a lui Eminescu, de neasemuit-de-albele stele ale „constelaţiei lui Eugen Todoran“ :  
  
«O reluare a caracterului ştiinţific al concepţiei lui Eminescu despre lume, ca substrat valabil pentru viziunea lui poetică, propune studiul lui Theodor Codreanu, Eminescu. Dialectica stilului (Editura Cartea Românească, 1984), şi, într-un inevitabil revers, şi o judecare a poeziei lui în virtutea intuiţilor lui ştiinţifice. Argumentarea vrea să ateste că „preocupările ştiinţifice ale poetului au fecundat fundamental universul stilistic şi nu pot fi despărţite de acesta decât cu riscul sărăcirii gândirii lui“ [...]. Admitem ca fiind pe deplin justificată, şi chiar necesară pentru critica literară, încercarea de a privi opera unui mare poet, cum a fost Eminescu, în concordanţă cu mişcarea de idei a epocii lui, actualizate şi pentru epoca noastră, după metodologii care apropie poezia de anumite concepte filosofice sau ştiinţifice; dar a încerca judecarea textului poetic ca valabil pentru intuiţiile ştiinţifice ale poetului, în forme care să demonstreze exactitatea exprimării ideii ştiinţifice, înseamnă a reduce imaginea poetică la ideea ştiinţifică şi a anula astfel valabilitatea ei poetică [...]. Din întreaga arhitectură a suprapunerii celor nouă „cercuri dialectice“, pentru exemplificrea şi verificarea, totodată, a valorificării ipotezelor ştiinţifice în actul critic întreprins, vom reţine pe cel ce priveşte universul simultan, cu problematica ştiinţifică implicată în cosmologia poetică a lui Eminescu. Este capitolul despre timp şi spaţiu, cu argumente ce vreau să susţină o teză fundamentală, după care poetul se detaşează de Kant, prin considerarea acestor dimensiuni ale universului ca fiind „încrucişate“, nu independente, ceea ce presupune ca viziune poetică structurală isomorfia cosmos sufletesccosmos natural. Teză care l-ar scoate pe Eminescu din romantism şi l-ar situa într-o nouă gnoseologie, aceea a ştiinţei contemporane, prin care poetul, în intuiţiile sale ştiinţifice, ar putea fi apropiat de teoria relativistă a lui Einstein, mai mult chiar, de un Einstein la rândul lui depăşit, în „teoria timpului deschis, neafectat de curbura spaţiului“, în direcţia teoriei lui Boltzmann despre „moartea termică a universului“, explicată după cea de-a doua lege a termodinamicii. Numai că teza despre întrepătrunderea spaţiului şi timpului subiectiv cu cel cosmic, considerată imposibilă la Kant ca urmare a separării timpului şi a spaţiului, nu se poate susţine, pentru că la Kant aceasta şi înseamnă transcendentalitatea: subiectivarea timpului şi a spaţiului obiectiv, ca forme apriorice ale sensibilităţii. Filosoful, e drept, a alungat Terra din centrul cosmosului, în teoria lui asupra cerului, premergătoare sistemului Criticelor, dar prin sistemul gnoseologic el a mutat forma simţului intern, iar spaţiul fiind forma simţului extern, şi tocmai prin această relaţie se face posibilă pentru om, ca subiect cunoscător, lumea obiectivă, existentă pentru conştiinţă în mod real. Iar romantismul filosofic postkantian a continuat doctrina idealităţii timpului şi spaţiului tocmai în direcţia relaţiei cosmos sufletesccosmos natural, fie idealismul subiectiv al lui Fichte, care reducea lumea la eu, fie prin idealismul obiectiv al lui Schelling, care admitea pentru relaţia lor un „suflet al lumii“, fie prin idealismul intuiţionist al lui Schopenhauer, pentru care timpul şi spaţiul se reduc la o simplă aparenţă, ca forme iluzorii de reprezentare a unui „nimic“ cosmic.» (pp. 11 ‒ 13 / s. n.),  
  
ceea ce nu înseamnă că nu poate trece „profund-cercetător“ şi „mai în valea textelor din această rubrică, ori din celelalte“  
  
(«Eminescu şi Alecsandri», de Mihai Cimpoi / p. 14 sq.; «Însemnări despre Eminescu», de Ion Dur / pp. 16 ‒ 18; etc.).  
  
Lăsând strategic „mai la urmă“ cele şase pagini ale departamentului de Poezie din Transilvania, nr. 6 / 84, dar imediat după lirica universală de are în fereastră „glastre-poeme“ de W. H. Auden“, îţi mai atrag atenţia, Distinse Receptor, şi asupra faptului că rubrica de Permanenţe transilvane are în „panoul central“ un CentenarTribuna“ (p. 19), că rubrica de Teatru îşi îngăduie „să demonstreze“ că n-au murittoţi dramaturgii din literatura valahă contemporană“, că mai sunt scrise şi în zilele noastre „piese de teatru originale, de talie naţională / universală“, cum, de pildă, Depărtarea oarbă, «dramatică schiţă în trei părţi», de Vasile Avram (pp. 21 ‒ 24), că rubrica Însemnări de scriitor acordă atenţia cuvenită ‒ graţie „penei de zestre“ a lui Radu Selejan ‒ şi pentru «Sibiul în anul 40 al devenirii sale» (p. 26 sq.), că în Cronica ediţiilor, Mircea Anghelescu te călăuzeşte «Între Clio şi Mnemosyne» (p. 28), că în rubrica de Literatură şi actualitate, dai de „radiografiile de mare fidelitate“ ale celor mai recent-apărute cărţi, „recenzii-radiografii“ făcute de I[on] M[ircea] («Nichita Stănescu, prima etapă a postumităţii» / p. 32), Didi Cenuşer («Romanesc şi substanţă epică», având în obiectiv conceptele de roman total, de extensiune tipologică etc., dinspre o altă valoroasă capodoperă romanescă ivită după «F», a lui Dumitru Radu Popescu: Viaţa şi opera lui Tiron B. ‒ Iepurele şchiop, 1980 / p. 32 sq.), Cristian Livescu («Baladescul parabolic al lui Ştefan Aug. Doinaş»,pp. 33 ‒ 35), Mircea Ivănescu, Dan C. Mihăilescu, Irina Petraş, Dumitru Chioaru, Vasile Chifor şi Mircea M. Tomuş («Ciberiada», III, p. 40 sq.),  
  
că în rubrica Mărturiile cărţilor călătoare eşti informat, graţie Annei Selejan, asupra dinamicii cărţii vechi în spaţiul valahofon  
  
Colonna Traiana este mărturia elocventă a unei anumite epoci de tipăritură, a unui anumit stil [...]; cum totul, în timpul Regelui-Soare, se făcea la dimensiuni monumentale [...] şi tipăriturile se vor grăbi să-şi asume acest stil [...]; gravorii ies repede din anonimat, ba chiar, printr-un edict al lui Ludovic al XVI-lea, profesiunea lor va fi proclamată nobilă şi liberă [...]. Colonna Traiana are în total 127 de foi cu gravuri [...]; ea este, în ansamblu, un grăitor document de istorie românească, un izvor de cercetare, pe care Constantin şi HAdrian Daicoviciu, specialiştii în Columnă, ca şi V. Pârvan, nu-l citează, iar R. Florescu în amintitul studiu arheologic menţionează: „cea mai veche publicaţie a monumentului ‒ anume aceea a lui Bartoli ‒ rămâne tributară acestei mentalităţi anticăreşti, reproducând în gravură reliefurile [...], despre războaiele lui Traian cu Dacii“». / p. 43)  
  
şi că în rubrica Din lirica universală (pp. 44 ‒ 47) faci cunoştinţă cu opera poetică a W. H. Auden ‒ graţie selecţiei textelor  
  
(poeme reprezentative ‒ În memoria lui W. B. Yeats..., I ‒ III, Paysage Moralisé, Călătorie către Islanda, Labirintul şi Scutul lui Ahile ‒ şi referinţe critice de Richard Ellman, Ursula Clemen şi Geoffrey Thurley)  
  
şi, bineînţeles, graţie tâlmăcirilor, din engleză în valahă, de uimitoare fidelitate faţă de originalul şi epoca auden-iană, datorate neîntrecuţilor anglişti, Mircea Ivănescu şi Mircea M. Tomuş.  
  
Inima Distinsului Receptor se mai poate înflutura (dacă mi se admite şi acest verb ivindu-se din euro-valah-radicalul flu- „suflet“) ca de arie cogaionic-alpină şi în departamentul de Poezie al Transilvaniei, nr. 6 / ’84, mai întâi, într-o „profund-sărbătorească“ Antologie Transilvania, 1944 1984 (întreaga pagină a 20-a, cu poeme „selectate parcimonios“: «Mijloc» ‒ de Al. Andriţoiu, «Lumina târzie» ‒ de Titus Andronic, «Răspuns unui trădător de Ţară» ‒ de Ion Mărgineanu şi «Karl Marx» ‒ de Franz Storch), apoi, în / între poeme-sfere lirice de rafinat paradoxism bine temperat, semnate de: Florenţa Albu («Somnia mării», «Privelişti marine», «Memento» şi «Extaz» / p. 25), Horia Lupu («Vis», «Lac», «Întoarcere» etc. / p. 27), Ion Pachia-Tatomirescu (Noul Turn Babel*, 1 ‒ 7, paginile 30 şi 31), Valeriu Bârgău («Pasărea», «Fotografie» / p. 42), Dorina Brânduşa («Poate este timpul...», «Zilele...» şi «Cu faţa fierbinte în ploaia...» etc. / p. 42).  
  
„Fermecătoare“, ca de obicei, rămân şi rubricile celelalte din acest număr al revistei Transilvania: Arta (pp. 48 ‒ 50),  
  
cu „articolul-pivot“, «Salonul judeţean de artă plastică», de Rodica Irimie, cu „subrubricile“: Carnet muzical (semnat de Mircea Ivănescu) şi Carnet teatral (unde Mircea Braga face cronica „spectacolului naţional-cluj-napocan“ reînvietor de „atmosferă de tragedie“ din celebra piesă de teatru, Vânătoarea de raţe, de Al. V. Vampilov);  
  
Cronica lunară (pp. 51 ‒ 55),  
  
cu interesantele „subrubrici“: Revista revistelorideologie, poezie, proză, critică, istorie literară; Curier («Săptămâna muzeelor sibiene» / p. 53); Calendar («Un laborios publicist sibian şi înflăcărat patriot, Elie Măgeanu», de Dumitru Titu Moga / «Simpozion: Centenar „Tribuna“» ‒ p. 54); Accente («Flairck»; «„Interpretări“ radiofonice», de Ileana Marinescu; «Non bis, sed... bis»; «Tudor Gheorghe»; «Să fie aceasta soluţia?»; «Reviriment în programele cinematografelor»; «„Zilele revistelor“ din Transilvania»; «Ziua Internaţională a Copilului»)  
  
şi Filatelie  
  
(„ultima rubrică“, în care Virgil Stoia semnalează ‒ Două excepţii ‒ de ştampile de oficii poştale: 1008-Rm. Vâlcea şi 8375-Giurgiu, rubrică unde Ion Opriş se ocupă de O ştampilă taxă de plată“ ‒ necunoscută, «dreptunghiulară [...] cu inscripţia [...] „SIBIU / Taxa de / plată“», «aplicată pe un plic expediat la 2 aprilie 1922 din Braşov cu destinaţia Sibiu», rubrică în care Mircea Braga cercetează Ştampilografia în pas cu istoria, din România anilor primului război mondial, îndeosebi, ştampila: «CENZURAT / CENZURA MILITARĂ / POŞTA CLA», «utilizată la 31 decembrie 1917» ‒ p. 56).  
  
Transilvania Historia Militans este un supliment încorporat de-o vreme revistei Transilvania  
  
(în acest număr 6 / ’84, mai la vale de pagina a 56-a, a rubicii de «Filatelie», Historia Militans având paginile „başca“ numerotate: 1 ‒ 8),  
  
supliment în a cărui rubrică primă, Cartea de istorie, Nicolae Nistor face o esenţial-cuprinzătoare recenzie la cartea: 1918 la RomâniDesăvârşirea Unităţii Naţional-Statale a Poporului RomânDocumente externe, vol. I (1879 ‒ 1916), vol. II (1916 ‒ 1918), de Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Ileana Chirtu, Valentina Costache, Ieliţa Gămulescu, Elena Moisuc, Cornelia Moraru, Mircea Muşat, Emilia Poştăriţă şi Constantin Vlad, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983 (pagini, I + II: 1342):  
  
«Sub auspiciile Direcţiei Generale a Arhivelor Statului din Bucureşti, a apărut recent (no[iembrie], 1983) [...] o nouă şi prestigioasă ediţie de documente consacrată aniversării evenimentului epocal de acum 65 de ani ‒ desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român, moment de referinţă pentru destinul contemporan al României; este vorba de o mare izbândă a istoriorafiei româneşti [...]; ambele volume cuprind izvoare documentare străine aduse sub formă de microfilme şi xerografii din cele mai importante arhive, biblioteci şi muzee de peste hotare (Anglia, Austria, Belgia, Elveţia, R. D. Germană, R. F. Germania, Italia, R. S. F. Iugoslavia, R. P. Polonă, Spania, S. U. A., Turcia şi R. P. Ungară). Documentele, în marea lor majoritate, sunt inedite [...]. Documentele provin de la conducători de state şi guverne, miniştri, diplomaţi aflaţi în România şi în alte ţări, personalităţi militare, corespondenţi de presă şi alte categorii [...]. Constatăm cu satisfacţie că documentele externe publicate în aceste două volume, prezentând, în cele mai multe cazuri, opinia oficială a diverselor state, recunosc cu obiectivitate dreptatea cauzei româneşti, în contextul politic european.» (p. 1 sq.).  
  
Mai publică interesante pagini de istorie valahă în acest supliment al revistei Transilvania, nr. 6 / 1984: Radu Florescu, «Izvoare ale istoriei Transilvaniei», II (p. a 3-a); Nicolae Jurca, Tiberiu Coliban, «Documente din arhive vest-germane» (pp. 4 ‒ 6 / continuare din nr. 5 / 1984) şi Milton G. Lehrer, Transilvania Pământ Românesc («Alföldul»; «...şi Transilvania»; «Luptele cu românii»; «Organizaţiile politice ale românilor transilvăneni, cnezatele» şi «Voievodatele» / p. 7 sq.).  
  
_____________________________  
  
*Distinse Receptor, nu-ţi reproduc mai jos „odiseea-mi“ petrecută între 1966 / 1967 şi 1984, cu Noul Turn Babel, pentru a mă împăuna în ajun de Crăciun-2017, ci pentru a-ţi demonstra că există şi victorii în faţa cumplitei cenzuri ceauşiste ‒ cum cea înregistrată de Transilvania, nr. 6 / 1984, graţie, în primul rând, „celor trei Mircea“: Mircea Tomuş, Mircea Ivănescu şi Ion Mircea ‒, victorii ale rostirii adevărului în haina valoric-estetic-valahă precum a holopoemului Noul Turn Babel (rodit din 25 mai, 1965, an al marii explozii liric-paradoxiste din spaţiul valahofon“ şi până la 5 martie 1967)... Dar, mai întâi, iată „victoriosul text, în întregul lui“, publicat de Transilvania, nr. 6 / 1984, text (în şapte secvenţe) al cărui titlu, Noul Turn Babel, este o sintagmă care funcţionează ca „nume propriu“ şi „simbol“ în „cartea de identitate“ a fiinţării lui, poem „trecut“ / „netrecut“ de / printre cenzurile deceniilor de totalitarism ceauşist:  
  
À ...în ultima stare a materiei... : Cer striat al sfintei mele ciuperci, / miriapozi cât fulgerele şi-aceleaşi / furnici de crom, / şi spuma laptelui, printre argele, / şi nuferii negurii / pe limba vineţie a norului de duminică, / şi-aceiaşi fotoni din lanternele zeilor / interferează spre ceţos periciclu, / printre corturi vremuite, intrate-n izână, / să trec vămile ierbii / în ultima stare a materiei... //  
  
Á ...cuie de-aramă coclită... : Apele-mi cântă în fluiere lungi, de piatră, / fulgere se-ncaieră-n cutii solide, ermetice, / meridianele trec / prin inimile de aur ale Muntelui, / unde bubuie sângele, / zidari escaladează ceruri / pe scripeţi ficşi, de soare, pe rotile de lună, / printre heliocentrice reptile – / muşchii le zvâcnesc pe mandibule şi parietale, / circulă pe liniile de tramvai ale tibiilor / fără să bage în seamă / semafoarele macilor din rotule; / zidesc umbrele soţiilor / care nu mai vin cu mâncare prin ploi cu spume; / tâmplarii răstignesc în ferestre fecioare, / bătându-le-n sâni cuie de-aramă coclită... //  
  
 ...stelelor gravide... : Pajuri supersonice cu mii de inimi şi aripi / cară munţii-n gheare, la stăvilarele umbrei, / poartă-mi deschid, spre Samoş, / printre coloanele unui infinit păduros, de uraniu, / de-a lungul oului păsării cu strigăt înalt, răscolitor, / deasupra cerbilor, unde constelaţia sevelor / urcă-n brazi cu pâine şi lapte; / de la pupitre de comandă, / sondorii, minerii, geologii, medicii abisului / iau pulsul şi temperatura planetelor; / gările curcubeielor / salută entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid; / poeţii poartă colivii cu granguri de crom – / trimit stoluri, jerbe de fluiere, / înaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise / cocoriţa din craniul piramidei; / galactopitecantropii / fac respiraţie artificială la nouă argele, / împlântându-şi arterele-n câmpuri magnetice, / dirijează aştrii sterpi / în orbitele stelelor gravide... //  
  
à ...tradiţii solare aborigene... : Prin megafoane intergalactice / se-aude ultimul ordin de zi: / „Până la terminarea zidirii prea-ntârziate / a Turnului Babel, / conform Înaltului Plan de Perspectivă Cosmică, / n-aveţi voie să rămâneţi în urmă ! / Chiar dacă inima vă părăseşte / şi-i penurie de combustibili, / ori de lumina noastră cea de toate zilele: / trimiteţi-vă scheletele-nainte ! / Nu vă lăsaţi amăgiţi / de luxuriante zăpezi, de muzici îngereşti ! / Nu vânaţi / forfotitoare păsări de ceaţă / cu-aripile-nhămate la carul tragic...!“ / Lumină sublimă ţâşneşte din ochii savanţilor / aplecaţi asupra tainelor ce-şi aruncă ancorele / în porturi terestre-radare, / cu invitaţii de nuntă şi de botez / de pe insulele fertile numite Alfa-Centauri, / în sunetul unor tradiţii solare aborigene... //  
  
Ä ...în vreme ce munţii se ouă... : În Spintecă-Norul, în faţa oglinzilor, / în Spintecă-Aurul, pe mese de porţelan, / stau la dispoziţia copiilor / vaci de sticlă rumegând luminoasa iarbă – / ugerele-s doldora de lapte. / Mă cuprind / fotonice braţe de entuziasm / din ochii mărunţi ai răcăneilor – / întruchipări dorinţelor vegetale / când holde mănoase sorb torente de-ozon / prin ploi albastre de ioni, de sunete calde. / Moaştele martirilor-sfinţi / înviază-n mustul plaiurilor, / în sângele nestatornicilor navigatori / prin porţile uraniului domestic. / Pe Calea Lactee trec ultimele / autocisterne galbene cu steaguri negre. / Clopoţei se zbat / sub zăpezile ochilor mei – / şi Salmoş mângâie cu şapte degete / domnişoara de Floarea-Soarelui / în vreme ce munţii se ouă...! //  
  
Å ...din el însuşi... : Carele serii se retrag / în cerul dedesubt, împodobit / cu piei de soboli scurmând încă apusuri. / Turnul celest respiră-n fântâni, / şi-n balcoane / flutură cearceafuri înstelate, / luminându-ţi calea spre mine: / poţi veni / să-mi speli osemintele-n flăcări ! / Turnul, noul Turn Babel, / gheizer cu păsări-phoenix, / putere a zborului din proprie cenuşă, / chiar dacă-l sugrumă lujerii stelelor – / râmă tăiată peste mijloc, / iarăşi tăiată, / continuându-şi expansiunea / în toate direcţiile / până nu se mai vede / din El însuşi... //  
  
Æ ...înainte de-a-ncepe autodevorarea, sinistra... : Casă ne este / sublimul arbore cosmic, / noul Turn Babel – / şi nu cunoaşte decât doi timpi: / devorarea şi autodevorarea. / Dar acum, iubito, / e ziua a şaptea: / autocontemplarea, încântecul se cuvin / ca un iepure de păpădie / pe harfa câmpiei de rosa canina – / numai de n-ar încolţi prea iute în mine / cancerul fotonilor, / că nici un fruct nu mi-a fost oprit / şi singura morală admisă a fost a bunei lumini – / fereastră în moarte, / înainte de-a-ncepe / autodevorarea, sinistra...  
  
În orizontul lui 6 martie 1967, am trimis Noul Turn Babel şi încă un poem («Destinaţii confidenţiale») criticului Vl. Streinu, pe adresa redacţiei revistei bucureştene Luceafărul, unde susţinea săptămânal rubrica Distinguo. M-au surprins totuşi promptitudinea răspunsului dat de marele critic şi generozitatea aprecierilor de sub titlul Ghiocei, din Luceafărul, numărul din 18 martie 1967; despre Noul Turn Babel, sublimă metaforă a absurdităţii construcţiei societăţii socialiste multilateral dezvoltate, sortită eşecului, după cum dovedit-a istoria, în anul 1989, desigur, cu prudenţă, marele critic scrie:  
  
«Imaginea arbitrară, dar uneori şi revelatoare, rotaţia timpilor şi a spaţiilor într-un vălmăşag obscur, deşi pe alocurea constelat, propulsia lirică neobosită, având totuşi ca punct de gravitaţie din nou pământul dacic, sunt de asemenea de reţinut din Noul Turn Babel. De data aceasta, o lume de meşteri-schelete, zidari, dulgheri şi salahori, nesupravegheaţi de nici un arhitect, construiesc turnul, care e poate al unei sublime absurdităţi. În amândouă poemele, gestul liric larg, expresia vociferantă şi haotismul impresiilor par să provină din declamaţia super-hugoliană a lui Lautréamont, după cum, de la noi, Constant Tonegaru este prezent în ton, în fantasticitatea reprezentărilor şi în recurenţa apostrofei.» (SPcl-IV, 92).  
  
Pentru secvenţa a 4-a, ...tradiţii solare aborigene... (v. supra), unde săgeata ţinteşte clar discursul dictatorului, cenzura nu a permis publicarea holopoemului (cf. PTDelrc, 206 ‒ 208) în volumele: Munte (Bucureşti, Ed. Eminescu, 1972), Încântece (Buc., 1979), Zoria (Buc., Ed. Cartea Românească, 1980), Lilium breve (Buc., Ed. Eminescu, 1981), Peregrinul în azur (Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1984); dar după 17 ani de la semnalarea de către Vl. Streinu, holopoemul Noul Turn Babel, integral, a văzut lumina tiparului în revista Transilvania (Sibiu – redactor-şef: Mircea Tomuş –, anul XIII / XC, nr. 6, iunie 1984, paginile a 30-a şi a 31-a); în volumul Verbul de mărgărint (Timişoara, Ed. Facla ‒ director: Ion Marin Almăjan; redactor-şef: Eugen Dorcescu; lector / „redactor-prim-cenzor“: Marcel Tolcea ‒, 1988), cenzura „ceauşist-făclisto-tolceană“ a admis doar publicarea secvenţei a 6-a, «...din El însuşi...», dar numai sub titlul «Carele serii...» (cf. Confluenţe literare ‒ ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia ‒, anul al VII-lea, ediţia nr. 2544, luni, 18 decembrie 2017 / http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1513570454.html).  
  
 
  
Transilvania (Sibiu, ISSN 0255-0539, fondator: George Bariţiu, redactor-şef: Dragoş Varga), anul al CXXII-lea, nr. 12 / decembrie, 2016. A mi se îngădui să plec de la „mejdină“ („hiat“) / „margine“ de stare cogaionică de încântec (din „bordură“, de se vrea, de Rai Zalmoxian, adică de „Împărăţie-a-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte), unde fui / fusei auto-projetat din cosmicul Nou Turn Babel, holopoemul zămislit, cum s-a mai spus, din 25 mai 1965 şi până în 5 martie 1967, holopoem ce-a tot „bătut“ ‒ din prima-i primăvară, pe la porţile straşnic zăvorâte de la „Curţile Cenzurilor de reviste şi de cărţi de poeme“ ‒, aproape două decenii, până deschisu-i-s-au, în ultimă instanţă, „porţile Transilvaniei“, întru „deplină lumină a tipăririi întregului (holopoem)“, chiar în cel de-al 6-lea număr, cel de cireşar-1984 (supra), Distinse Receptor, ca să-ţi confirm temeinicia bucuriei de ţi se arată în priviri şi după lectura făcută Transilvaniei, nr. 12 / decembrie-2016.  
  
Pentru că revista Transilvania, aflată în cel de-al 122-lea an de apariţie înfotonată a sa (nr. 12 / decembrie-2016), a reuşit să se menţină „pe linia de plutire“, „izbutind să nu cadă în vreun soi de epigonism“, dacă ne raportăm la apogeul înregistrat de mensual în perioada redactor-şefiei strategic-armonioase a lui Mircea Tomuş (mai 1972 ‒ noiembrie 1989 şi 2000 ‒ 2001) şi dacă nu ţinem cont de „reducerea“ numărului de rubrici din „constelaţia“ Transilvaniei (prin raportare, de pildă, la Transilvania nr. 6 / 1984 ‒ supra), în primul rând, pentru că direct / indirect, cei ce s-au perindat pe la cârma acestei distinse publicaţii de cultură (din noiembrie 1989 şi până în anotimpul prezent-iernos de 2016 ‒ 2017) s-au format „cât-de-cât“, ori „în mai mare / mică măsură“ la Înalta Academic-Şcoală Tomuşiană, inclusiv, redactor-şeful de fu până-n martie-2017, conf. univ. dr. Dragoş Varga (autor ‒ magna cum laude, din anul 2005 ‒ al tezei de doctorat, «Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei», maestru / coordonator ştiinţific fiindu-i prof. univ. dr. Mircea Tomuş), şi, în secundul rând, pentru că neepigonicii urmaşi tomuşieni în postul de redactor-şef şi-au însuşit foarte bine lecţia maestrului de strategie cultural-armonică în mass-media şi nu numai, reuşind (în ciuda „neopaukeriştilor cu fermoare-de-dinţi-fascişti“ şi a „corupţiei“ de pe anumite segmente vitregitor-financiare) să păstreze în rubrici / materiale, număr-de-număr (infra), o binecuvântată ţinută universitară / academică, dar şi să menţină „aproape nealterată“, „neatinsă de haotizare / haotism de sisteme“, atmosfera alpin-ozonată întru respiraţie înrăzăritoare de litere, ca, de pildă, la rubrica de Studii literare,  
  
prin: «Panta rhei: cu Mo Yan, despre schimbare în China», de Daniela Preda şi Olga-Margareta Stroia; «Octavio Paz: poezie, tradiţie şi modernitate. Puncte de convergenţă», de Rodica Grigore; «Receptarea poeziei de avangardă a lui Geo Bogza. De la scandalul pornografic la impermeabilitatea criticii faţă de fenomenul avangardist», de Emanuel Modoc; «Finding Bessarabian Literature on the Maps of Eastern Europe. Notes on a Case of Triangular Cultural Transfer», by Andreea Mironescu; «Consumism şi propagandă în romanul istoric românesc din perioada comunistă», II, de Dragoş Varga; «Scrisul în doi: Ionel Teodoreanu şi Ştefana Velisar Teodoreanu», de Maricica Munteanu; «Le dialogue des centres culturels-littéraires dans le roman roumain de l’entre-deux-guerres», de Lăcrămioara Berechet; şi «Antim Ivireanul ‒ un temperamental în avon», de Bogdan Creţu;  
  
la rubrica de Istorie şi studii culturale,  
  
prin: «Globalisation des modèles de politiques publiques et investissement de formes. Les cas de l’Education à l’information en France et en Roumanie», par Corina Maria Stănilă et Eric Delamotte; «Antropocenul şi Antropocenia ‒ câteva detalii dintr-o lume în schimbare», de Dan Popescu; «Lumea rurală şi comunismul în Europa de Est: problematici, interpretări şi perspective de cercetare», II, de Sorin Radu; «R. W. Seton-Watson şi revizionismul pragmatic ungar (1933 ‒ 1940)», de Radu Racoviţan şi Daniel Creţu; «Georges Duby şi economia rurală în Evul Mediu occidental», de Dragoş Dragoman;  
  
ori la rubrica de Ştiinţele comunicării,  
  
prin: «Implications for Language Acquisition Theories: a Fresh Look at the „Genie Case“», by Iulia Elena Gîţă; «Aspecte privind metodele folosite în predarea limbii române ca limbă străină sau despre „cel mai lesnicios extract al sistemului de învăţătură a limbii române», de Monica Borş; «O incursiune stilistică pe tărâmul sintaxei», de Roxana Grunwald; «Lumina vine de la Răsărit. Despre buna întrebuinţare a gramaticii», de Adriana Stan; etc.  
  
 
  
Transilvania (Sibiu, ISSN 0255-0539, fondator: George Bariţiu, redactor-şef: Radu Vancu), anul al CXXIII-lea, nr. 6 / iunie, 2017. Chiar dacă Distinsul Receptor al Transilvaniei, nr. 6 / 2017, se lasă impresionat de ceea ce vede tipărit pe prima jumătate a clapetei de la copertă, cea cu Colegiul de redacţie ‒ a cărui primă parte, Colegiul ştiinţific, e alcătuit din admirabile nume de personalităţi: nouă academicieni şi profesori universitari doctori, fără „sergent“ / „redactor-şef“, desigur) şi cu partea secundă, Colegiul consultativ (din Î. P. S. prof. univ. dr. Laurenţiu Streza, prof. univ. dr. Pamfil Matei şi prof. univ. dr. Zeno Pister) ‒, pe când privirile-i ajung de cercetează ceea ce-i scris pe a doua jumătate a clapetei de la aceeaşi copertă, înmărmureşte constatând că, de fapt, redacţia se reduce la trei persoane: redactorul-şef, Radu Vancu; unicul redactor „de serviciu“, Dragoş Varga şi tehnoredactorul Mihaela Basarabă.  
  
Spre deosebire de Transilvania, nr. 6 / iunie, 1984, „de apogeu tomuşian“ (supra), unde-s vreo două duzini de rubrici, Transilvania, nr. 6 / iunie, 2017, „de perigeu vărgăuan / vancuan“, are doar „cinci rubrici“: (I) «Studii literare», (II) «Istorie şi studii culturale», (III) «Filosofie şi studii politice», (IV) «Ştiinţele educaţiei» şi (V) «Ştiinţele comunicării» (infra).  
  
(I) În fereastra rubricii de Studii literare din revista Transilvania, nr. 6 / 2017, se înfăţişează unsprezece personalităţi de tineri cercetători, speranţe ale primenirii valoric-neepigonice (ordinea prezentării noastre pentru Distinsul Receptor este cea alfabetică): Ştefan Baghiu («Figura boemei la Pierre Bourdieu: câmpul literar modern» / pp. 35 ‒ 41); Lăcrămioara Berechet («Noaptea de Sânziene. Locuirea sacrului în hermeneutica recuperatoare» / pp. 48 ‒ 53); Dumitru Chioaru («[In]actualitatea teoriei blagiene a influenţelor» / pp. 32 ‒ 34); Maria Tereza David («Franco Moretti ‒ despre supravieţuirea literară. Analiză şi explorare» / pp. 42 ‒ 47); Sunhild Galter («Das siebenbürgische Dorf in der Perspektive von Rolf Bauerdicks Roman „Wie die Madonna auf den Mond kam“» / p. 59 sqq.); Mihai Ignat («Onomastica în romanele lui Ştefan Agopian» / pp. 13 ‒ 18); Angelo Mitchievici («Traian Demetrescu. Gustul estetic» / pp. 6 ‒ 12); Ovio Olaru («Douămiismul poetic românesc. Condiţiile unei schimbări de paradigmă» / pp. 19 ‒ 24); Adriana Stan («Piramidele se construiesc altfel decât miturile» / pp. 54 ‒ 58); Mihaela Vancea («Proza douămiistă ‒ detabuizarea cuplului homosexual» / pp. 25 ‒ 31); şi Radu Vancu («Despre instituţii & continuităţi. Lecţiile lui H. R. Patapievici & Mircea Cărtărescu» / pp. 1 ‒ 5).  
  
(II) Rubrica de Istorie şi studii culturale se mândreşte cu două materiale: «The Archaeology of the Medieval Towers in Mount Athos» (pp. 65 ‒ 67), by Petre Beşliu-Munteanu; «Cultural Translation Enabling a Dialogue Between West and East» (pp. 68 ‒72), by Iulia Elena Gîţă.  
  
(III) În hubloul rubricii de Filosofie şi studii politice se află Viorella Manolache cu «Making Sense of Jürgen Habermas: politica scurtelor introduceri filosofice» (pp. 73 ‒ 78).  
  
(IV) Rubrica Ştiinţele educaţiei are în obiectiv, graţie cercetătoarei Olivia Andrei, «Chestionarea ca proces cognitiv: ilustrarea în „Viaţa mea“ a lui Charles Darwin şi implicaţiile sale în educaţia modernă» (pp. 79 ‒ 85).  
  
(V) Şi în ultima rubrică, Ştiinţele comunicării, sunt publicate două interesante studii de teoria comunicaţiei: «Televiziunea ‒ între jurnalismul de informare şi cel de comunicare», de Mihaela Ilea (p. 86 ‒ 88) şi «Children and Public Street Protests ‒ A Public Debate of Striking Immediately in Romania», by Minodora Sălcudean (p. 89 sq.).  
  
 
  
Bibliografia siglată“:  
  
  • DGLR-I-A / B = Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, vol I, A / B, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic (ISBN 973-637-070-4, general / 973-637-071-2), 2004.
  • HDplr = Ion Hangiu, Dicţionar al presei literare româneşti (1790 – 1982), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
  • PMAst = Pamfil Matei, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986.
  • PTDelrc = Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-8-6), 2003.
  • SPCL-IV = Vl. Streinu, Pagini de critică literară, vol. IV (ediţie alcătuită de George Muntean), Bucureşti, Editura Minerva,1976.
 
  
Referinţă Bibliografică:
PAGINI DE ISTORIE A PRESEI VALAHE DE MÂINE: „Transilvania“ (ianuarie 1868 ‒ decembrie 2017) / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2545, Anul VII, 19 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!