CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  





O secţiune în gordianul nod...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
 
  
ION PACHIA-TATOMIRESCU  
  
 
  
O secţiune în gordianul nod...  
  
 
  
La „cunoscuta“ operă poetică „de până-acum“ a lui George Schinteie, după cum o ştie Distinsul Receptor, graţie „radiografiei eternizatoare“, «Din clepsidra cu vocale în timpul din ramă», din lucrarea noastră mai veche, «Pagini de istorie literară valahă de mâine» (vol. al II-lea, Waldpress, 2015, pp. 237 – 242), se mai adaugă „un carat proaspăt“, mai „de din vale“ de titlul de sugestie stănesciană ca „negordianizare“, 67 – poeme deznodate (Timişoara, Ed. ArtPress [ISBN 978-973-108-679-8], 2016), poeme care beneficiază şi de o „ariadnică“ prefaţă, «Rotund despre dragoste şi timp», de Marian Odangiu, de unde-i bine a se reţine:  
  
«Proiectul lui George Schinteie continuă cu „67 – poeme deznodate“ (2016), volum care, de astă dată, beneficiază de ilustraţiile semnate de Edith Torony, de o frumuseţe şi stranietate aparte, un mix semitransparent de culori violente, temperate de fundaluri şi sugestii gri. Poezia lui George Schinteie dobândeşte astfel un spaţiu grafic ideal, care pune în valoare fractura profundă ce pare a fi intervenit în discursul său liric. Parcimonia de altădată, concentrarea imagistică şi metaforică din volumele anterioare sunt dislocuite de o voluptate a rostirii vecină cu verbiajul. În multe dintre poezii, autorul lasă jos garda cenzurării cuvintelor, poemele („deznodate“ !) se desfăşoară pe suprafeţe ample, realitatea imediată inundă versurile pentru a se transforma adeseori într-un soi de suprarealitate, populată de asocieri imprevizibile, neobişnuite, şocante [...]. Poemele sunt, aşadar, ample, discursive, eliberatoare, întemeiate pe aceeaşi succesiune debordantă de imagini şi metafore care continuă să sugereze, mai degrabă decât să spună adevărul despre viaţă şi moarte, despre trecere şi vârste, despre stări, trăiri intense şi sentimente puternice. Tot mai mult, textele lui George Schinteie seamănă cu nişte litanii desacralizate, se prezintă ca nişte scenarii egocentrice în care imaginarul e împins până aproape de frontierele suprarealismului. Sub aparentele dialoguri cu instanţe grave (sinele, moartea, Dumnezeu, Îngerul) se ascunde, în fond, un nesfârşit monolog, o mărturisire fără ascunzişuri, o confesiune fără limite ce caută, în starea de perpetuă visare, sensurile propriei existenţe [...]» (p. 11 sq.).  
  
Reamintim Distinsului Receptor că sintagma subtilă („bolduită“ / „subliniată“ infra) la care frumos recurge Marian Odangiu, distins critic literar de poezie din Dacia de Sud-Vest, evident, în aserţiunea „...imaginarul împins până aproape de frontierele suprarealismului“, vrea să desemneze ceea ce am relevat şi solid-teoretizat în urmă cu vreo câteva decenii drept paradoxism (bine temperat). Şi spre a nu se crede cumva faptul că lui Marian Odangiu i-ar fi fost frică de neopaukeriştii „de pe etajele administrativ-superioare ale breslei“ (dintre „ceilalţi“, „profanatori“ / „scârnăvitori“ a tot ceea ce-i valoros, frumos, în Valahime, „programatic-atotdistrugători de sisteme bune“ din spaţiul fostei Dacii a lui Burebista / Regalian, îndeosebi, din România de după 1989), desigur, ca să caligrafieze cel mai aplicat, aici, termen teoretic-literar, paradoxism, numele curentului literar întemeiat în literatura valahă, de unde s-a propagat şi în alte literaturi, cu „începere“ din orizontul anului 1965, datorită generaţiei / „promoţiei lui Vasile / Vasko Popa, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ş. a., mai precizăm Distinsului Receptor („din semanticul sens giratoriu“) că prefaţatorul scânteian n-a folosit nici pleonasticul neomodernism („nou-nou-ism“), ori semnificanţii – „foşgăitori de prin mass-media noastră“ – fără semnificaţi : postmodernism, transmodernism etc., tot pentru a nu deranja cumva din vreo vecinătate „colonia de pelicani“ – excelentă sintagmă sinestezică pe care o datorăm lui Adrian Marino – a criticilor literari semănători – de-aproape trei decenii – de „muniţie diabolică“, de „bombe neutronice“ – întru impunerea şi expansiunea „de cancere ale excrementismului“ în mai toate compartimentele literaturii / artelor, în mai toate „spaţiile“ / reliefurile de litere ale firescului catharsis. Dar „amendez“ pe distinsul prefaţator scânteian, Marian Odangiu –  
  
ce, evidenţiind, în Rotund despre dragoste şi timp, faptul că poetul celor „67 de poeme deznodate“, «mehedinţean de origine, dar cu studiile universitare absolvite la Oradea, s-a consacrat presei scrise nu doar ca jurnalist, ci şi ca iniţiator şi promotor de publicaţii, reviste, caiete literare şi antologii de poezie, după cum a înfiinţat şi coordonat cercuri şi cenacluri, tabere de creaţie, festivaluri culturale; între acestea din urmă, Festivalul de poezie contemporană „Nichita Stănescu“...» (p. 6) –,  
  
neîndoilenic, pentru că uită să spună „verbele esenţiale“ despre interesanta revistă de cultură, Dreptul la timp, cu apariţie în Timişoara anului 1990  
  
(dispărută subit „sub presiunea neo-pauker-istilor şi a soros-iştilor“ aproape de „întâiul Crăciun liber al României“ de după Revoluţia Valahă Anticomunistă din Decembrie 1989),  
  
revistă trimestrială fondată de George Schinteie şi al cărei director / redactor-şef este până-n „al patrulea anotimp“, evident, în fruntea unui colectiv de redacţie destoinic, alcătuit din Marian Odangiu, Ion Pachia-Tatomirescu, Deliu Petroiu, Adrian Dinu Rachieru, Titus Suciu şi Gh. I. Tohăneanu (secretar de redacţie: Dan Pampu; prezentarea grafică: Sergiu Nicola).  
  
 
  
Într-adevăr, la încheierea celui de-al 67-lea ocol al Soarelui, poetul George Schinteie (n. 4 aprilie 1948, Livezile-Mehedinţi, Dacia Nord-Dunăreano-Pontică) marchează evenimentul prin publicarea volumului de «67 – poeme deznodate» (2016), „anul“ / „ocolul“ şi „textul preponderent-meditativ“, dintre albul Cal / Pegas Năzdrăvan al „pământului naşterii“, al „copilăriei“ (p. 15), şi «un ghem de lumină» antrenându-se cu sisificul „bulgăre de ens-umbră“, „ghem scufundător“ «în sufletul timpului», „în ’cercare horaţiană“ – fugit irreparabile tempus – „de a-i sorbi trecerea“ (p. 96), poeme nicidecum „hermetizate“, „gordianizate“, încorolându-se într-un volum notabil, în trena întregului val refluxgeneraţionist, sau în trena refluxgeneraţiei, ori, şi mai exact spus, a generaţiei retragerii la matcă şi a cristalizărilor în profunzime (the Generation of Deep Clearness), op ce stă sub peceţile întomnării scânteiene depline întru arta cuvântului.  
  
Urmărind „arcul voltaic“ al celor 67 de poeme din acest volum aniversar, prin excelenţă, „preponderent-blânde“ meditaţii pe tema infinit-ireversibilei dimensiuni fundamentale a existenţiei, timpul, cu abordare indiscutabil-modernă, din perimetrul paradoxismului, Distinsul Receptor are bucuria de a cunoaşte un erou liric scânteian, din soiul sisific  
  
(«de câteva nopţi, stelele trec prin venele mele / mai gonflate decât ale cailor [...], / în zbor invizibil, aripile plutesc tot mai sus / pentru a-mi da drumul într-o umbră rostogolită / pe oglinda ochiului de viperă flămândă...» – Umbră rostogolită, p. 95),  
  
după cum s-a mai spus (supra), însetat-elansat întru cunoaştere de orizont al împetalării spaţiale (orizont „buclat“, „înspiralat“, ori „ba“), chiar de la „deschiderea ochilor înfăşatului“  
  
(«trecuseră nori negri ca un tren în mare viteză, / rănindu-mi lacrima adormită în colţul ochiului stâng, / abia mă trezisem, soarele nu-ndrăznea să-mi ascută / privirea indiscretă, îndreptată spre orizont, / eram un fascicol...» – Calul alb..., p. 15)  
  
şi până la „permanent-deschisa-i uşă a vieţii“  
  
(«uneori îmi propun să intru în mine / ca într-un muzeu în care sunt aşezate pe ani / toate respirările, păcatele şi iubirile, / [...] / cu grija ceasornicarului pentru care / timpul devine propria-i existenţă / [...] / şi străbat cu privirea istorii necunoscute [...] // uşa vieţii mele rămâne permanent deschisă» – Uşa vieţii p. 94),  
  
„uşă“ a ieşirii din „labirintul rotativ“ (S. Almăjan), desigur, „ieşirea prin cer“ (M. Sorescu) şi nu numai, incluzându-se şi „evaporarea“ / „condensul“ de pe „marele ecran“ fiinţial, un erou poematic „rostogolind pietroiul umbrei“ în deşertul „existenţelor“, „rostogolire“ în a cărei dâră („caligrafiată“, ori „nu“) se înciorchinează «cuvintele rostite în alt timp» (p. 16), „post-genezic timp“, dar totuşi, „cu acele rostiri de cuvinte aidoma celor dintâi“, încă având „putere întrupătoare“ după voinţa rostitorului.  
  
Părelnic, erou liric scânteian abandonează „sfera sisificului“ şi intră în paradoxistul perimetru al ludicului de plai cogaionic, adică al ludicului cu nemuritor-zalmoxian, de vreme ce are „gene ale temporalităţii de îl „îmbie“ în «joc dezinvolt», astfel îngăduindu-i să-şi „arunce vârsta peste orizont“, «ca pe-o silabă frântă / dintr-un cuvânt ce abia încape-n dicţionar» (Vocea mării, p. 17), de vreme ce se poate avânta într-o «vânătoare de nemărginire» (p. 18), trecând – pe urmele unui Iulius Caesar – şi de vreun Rubicon, că alea jacta est  
  
(«timp de nouă luni, / mama le-a sădit în descântec / şi m-a proptit uşor în zarul hărăzit, / să facă destul zgomot la table. / iar în faţa morţii, câştigător, / să deschidă zări necunoscute / [...] / deşi zarul / poate fi aruncat oricând / la întâmplare» – p. 20 sq.),  
  
de vreme ce melcul străbate cerul în glactica spirală a casei-cochilii  
  
(«melcul înţeapă cerul cu vârful cochiliei, / ploi de curaj negurând viaţa» – p. 22)  
  
şi „apucă timpul de aripa stângă“ în pustietatea macedonskiană a zăpezii («cu dreapta, însingurându-mă nins» – p. 24), de vreme ce «se deschide poarta universului» (p. 27), pe când „zâmbetul divin al iubitei ajunge la el“, „croind din cuvinte un curcubeu“ de biblic / genezic legământ  
  
(«croiesc din cuvinte un curcubeu [...] / şi încerc să pictez timpul / din care pornesc toate amiezele spre izvorul tămăduirii» – p. 31),  
  
pe când «un fluture caută popas pe cubul de zahăr» (p. 32) şi pe când «ca un clopot în probă» (p. 42), „nu-şi dă seama că, / deşi bolnav, cuvintele-l scot în oraş / să-i arate poemul“ etc.  
  
Referinţă Bibliografică:
O secţiune în gordianul nod... / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2383, Anul VII, 10 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!