CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





„ZĂTRENI, FILE DE ISTORIE” (Amintiri din copilărie) - autor ION ST. COBRESCU
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„ZĂTRENI, FILE DE ISTORIE” (Amintiri din copilărie) - autor ION ST. COBRESCU (Zătreni/Vâlcea) - PREMIUL SPECIAL la Concursul Internațional de proză scurtă „Zătreni- filă de legendă” 
  
Satul aproape pustiu îşi revenea uşor din amorţeala lasată de greutăţile anilor 1916-1919, perioadă în care au ramas foarte mulţi copii orfani şi multe mame vaduve. Săracia domnea peste tot şi a „rezistat” peste 20 de ani. Suferinţa, lipsurile, bolile aduse de sărăcie, erau lipite scai de bieţii ţărani. Starea localnicilor care se împăcaseră cu săracia şi cu munca pe conacele boierilor locali, a fost străbătută, într-o seară aproape de asfinţit, de bătrânul gornist, Traşcă din Zătrenii de Sus care, dupa ce atragea atenţia prin sunetul repetat al goarnei, striga cât îl ţineau plămânii, cu vocea lui tabacică: 
  
- Toţi tinerii şi bărbaţii în putere din comună trebuie să fie pregătiţi de mobilizare. Războiul, care se arată dispre răsărit, ne bate la uşă. 
  
Şi tot aşa repeta ştrăbătând comuna în lung şi în lat. 
  
Vestea a căzut ca un trasnet peste sate: bărbaţii care participaseră la război ştiau ce grozăvii urmau să se petreacă, ce suferinţe va aşterne peste sate viitorul război, ce lipsuri va aduce. Mamele care aveau feciori buni de luptă plângeau soarta grea a acestora. 
  
O dată cu vestea dureroasă a gornistului Traşcă, au încetat cântecele fluierelor şi flautelor de pe dealuri, nu s-au mai ţinut horele săptămânale, nu s-au mai făcut planuri de cununii şi alte cumetrii. Copiii nu mai alergau pe dealuri şi trăiau şi ei teama zilelor următoare. Casele cu muşcate la micile ferestruţe şi-au pierdut stralucirea. Parcă şi privighetorile şi-au rărit concertele nocturne. 
  
Pe drumurile întunecate ale satelor, seară de seară se formau grupuri de săteni care discutau despre starea ţării şi aşteptau ordinele de mobilizare. Îşi aprindeau câte o ţigară făcută în foaie de ziar, umplută cu tutun crescut şi pregătit local, prin opărire, lipită cu salivă. Aşa era de cumplită sărăcia că ţigara se aprindea cu amnarul şi iasca coapată în spuza de pe vatră. 
  
Bătrânii îi încurajeau pe flăcăi cântându-le din cavalul scos de la chimir baladele lui Mihnea Haiducul şi a lui Iancu Jianu. 
  
Pentru a fi pregătiţi să serveasca ţara şi să înfrunte luptele, se mobilizau tinerii care aveau vârsta de armată precum şi două letauri mai mici. 
  
Într-o seara a anului 1940, bătrânul Traşca a anunţat mobilizarea pentru tot efectivul apt de luptă. Patria mama avea nevoie de braţele lor, de dârzenia şi curajul lor. Tatăl meu a fost şi el mobilizat. A ieşit de la maşina de cusut, i-a pus mama într-un sac câteva lucruri şi ceva mâncare pentru două zile, şi-a încălţat opincile din piele de porc şi însoțit de mine, fratele meu, mama şi bunicii am plecat spre locul de întâlnire. La şosea, la cârciuma lui Totâlcă a avut loc întâlnirea cu camarazii şi tot acolo a avut loc şi dureroasa despărţire. După ce au ciocnit câte un ţoi de Secărică, toţi au luat-o la pas, ocupând toată şoseaua spre Drăgăşani. 
  
Cuvintele sunt puţine pentru a descrie durerea şi disperarea soţiilor tinere rămase cu copiii în braţe, a mamelor care îşi îmbrăţişeau poate pentru ultima dată feciorii, a iubitelor care îşi plângeau iubiţii, a bătrânilor care trecuseră printr-un război şi ştiau cel mai bine ce urmează. Ţipetele de durere se auzeau până în Stoboroasa în inima pădurii. Câinii au început să latre, cocoşii să cânte, toate astea adâncind durerea. Se auzeu glasurile mamelor care îşi strigau fii, a iubitelor care şi strigau iubiţii, a soţiilor cu copii în braţe care-şi chemau soţii. Se auzeau murmurele rugăciunilor pentru ca Dumnezeu să–i ocrotească, să-i ferească de gloanţele ucigaşe, să se întoarcă acasă învingători. O bucată de drum, până la fântâna lui Totâlcă, alaiul durerii rămas acasă, i-a însoţit pe cei mobilizaţi. 
  
Treptat satul a căzut într-o tristeţe adâncă. Războiul a început. Lipsurile erau tot mai mari. Cei rămaşi acasă se descurcau tot mai greu. Mamele nu prea aveau ce pune pe masă copiilor. Nu aveau gaz să aprindă lampa şi îşi plângeau durerile la lumina lumânării. 
  
Boierii comunei nu s-au dat în lături şi au contribuit fiecare la ajutorul familiilor nevoiaşe. Boierii Ion Popescu, Cristea Boicescu au ajutat familiile ţăranilor care au lucrat pe conacul lor. Nu la fel de generoşi au fost boierii Dan Iliescu şi Ion Boangiu. 
  
Chiar dacă durerea domnea peste tot, şcolile şi-au continuat cursurile şi şi-au primit copiii dornici de cunoaştere. Imbrăcaţi sărăcăcios, în haine din pânză de cânepă, cu opinci din piele de porc, cu traista din păr de capră, aceştia mergeau regulat la şcoală. Pe terenul şcolii, copiii jucau oină cu mingea făcută din păr de vacă, alţii fotbal cu mingea din cârpe, iar fetele se roteau în cercuri cântând „Alunelul”. 
  
Într-una din zilele în care ne aflam la şcoală, profesorul Ionel Mateescu ne-a scos în curtea şcolii să privim asfinţitul. Dintr-o dată cerul s-a colorat, zgomotul ne-a acaparat atenţia: un avioan inamic brăzda cerul îndreptâdu-se spre rafinăria de la Ploieşti. Avionul nostru, Ştiuca românească, i-a taiat calea şi a reuşit să-i întrerupă zborul. Avioanul s-a rupt în două, iar piloţii s-au aruncat cu paraşuta. Unul a cazut pe casa lui Ţirei vopsitorul de pe drumul Sasciorii şi celălalt s-a prăbuşit peste ştejarii din pădurea de lângă lacul Buţii. 
  
Primul pilot s-a salvat, a fost prins viu şi cu ajutorul fiului preotului Duică s-a comunicat cu el în limba franceză după care s-a predat autorităţilor. 
  
Avioanele germane au survolat mereu cerul comunei în drumul lor spre obiectivele economice. Chiar dacă avioanele noastre erau în număr mai mic, le ţineau piept cu dârzenie avioanelor inamice. Unul dintre acestea a fost avariat pe dealul boierului Popescu şi a căzut pe şoseaua Otetelişului. Pe traseul prăbuşirii au căzut componente diverse. La ceva timp după prăbuşirea avionului, copil fiind, am găsit o manetă a acestuia pe care o păstrez încă cu mare drag ca un fel de „captură de razboi” 
  
Tata se afla pe frontul de la Ploieşti. În urma unei scrisori a mamei în care îl anunţa că am căzut dintr-un dud şi mi-am rupt un picior, după aproape patru ani, a obţinut o permisie de trei zile. Venirea tatei acasă, pentru familie a fost un eveniment de neuitat. Se întâmpla în seara zilei de 27 decembrie, de Sfântul Ştefan. Eram cu mama, fratele şi bunicii acasă, la gura sobei, când cineva a bătut în poarta firavă făcută din câteva bucăţi de salcam: 
  
- Hei, ţaţă Miţă, ieşi afară să-ţi zic o doină! 
  
Mama, care ştia că tata nu este acasă şi nu avea bani să plăteaşcă lăutarii, a ieşit pe prispă, învelită într-o broboadă şi le-a făcut semn să plece că nu are inima pregătită să asculte muzică. În spatele lăutarilor a văzut o persoană, uşor ascunsă, care le-a făcut semn să înceapă cântarea. Bucuria mamei a foşt aşa de mare că a leşinat. Bunica i-a frecat obrajii cu zăpadă, iar tata a cuprins-o cu sete în braţe. 
  
Pentru mine, care avem vreo șase ani şi nu-l mai ţineam minte pe tata, când a plecat aveam trei ani, a fost o mare dilemă. Văzându-l în ţinută militară l-am asociat cu jardamul comunei şi mă feream de el. Venirea tatei a fost sărbătorită, sărăcăcios ce-i drept, şi toţi vecinii din sat au venit să afle veşti deşpre ai lor. 
  
Războiul şi invazia ruşilor a făcut ca multe grupuri de români moldoveni să-şi părăsească casele şi să se refugieze din calea cotropitorilor. Aşa au ajuns şi în comuna noastră multe familii refugiate. Localnicii care aveau case cu cel puţin două camere trebuiau să găzduiască refugiaţi. Noi am găzduit familia lui Loghea Vasile, care avea cinci membri. Au venit cu o căruţă cu doi cai şi au stat ceva timp la noi. Serile ni le petreceam împreună împărtăşindu-ne amintiri şi împărțind puţina mâncare pe care mama şi bunica reuşeau să o pregătească. 
  
După alierea ţării cu ruşii, duşmanii deveniţi aliaţi, au ajuns şi la noi. Căruţele le erau stricate, caii aveau copitele tocite de atât amar de drum, soldaţii erau obosiţi, murdari şi nemâncaţi. Pentru a completa lipsa cailor care erau prea slăbiţi de drum, ruşii luau fără aprobarea sătenilor caii şi boii din gospodării. Pentru hrana soldaţilor erau luate bunurile boierilor dar nu numai. Aşa s-a întâmplat şi la noi: ne-au luat un tăuraş de care eram tare ataşat. Durerea pierderii animalului a fost şi mai mare atunci când m-au văzut plângând. Din semnele făcute de bunica mea au înţeles că pierderea animalului era cauza, şi pentru că nu au reuşit să mă facă să înţeleg că era necesară sacrificarea animalului, mi-au luat micuţa armonică şi au spart-o de spătarul patului. 
  
Aceştia veneau în comună rânduri, rânduri şi zăboveau până venea tot regimentul. Mari stricăciuni au făcut în sat în special pe conacele boiereşti pe care le-au devastat. Toate uliţele erau ticsite de căruţele cu soldaţi. In faţa conacului lui Dan Iliescu şi-au instalat tabăra. Acolo îşi pregăteau masa şi cântau bătând în oale, cratiţe şi găleţi de tablă cântând Brali, Brali Catiuşa. Visul lor era să ajungă la Berlin. 
  
Invazia ruşilor a făcut ca tinerele, vădanele şi refugiaţi moldoveni să plece şi să se afunde în adâncul pădurii. Se întorceau seara târziu să vadă în ce stadiu se află gospodariile lor. Apoape două săptămâni comuna a fost călcată de prietenii ruşi. După trecerea lor viaţa satului a început să intre în ritmul ei. 
  
După trecerea ruşilor refugiaţii au început să plece spre alte zone unde se puteau descurca mai uşor. Au rămas în comună persoane care s-au angajat la şcoală, la poştă: profesorii Sărăţeanu Sava, Grandrabura precum şi Tărâţă Petre dirigintele poştei. 
  
Războiul s-a terminat, viaţa satului a revenit încet, încetla normalitate. Pe drumul care vine de la Drăgăşani, grupul celor care s-au întors a fost mult mai mic. Mulţi au rămas să îngraşe cu trupurile lor pamântul. 
  
Şi tatăl meu a fost printre cei care s-au întors şi am trăit bucuria revederii, ascultând în anii viitori poveştile dureroase ale tatei de pe front. 
  
Toate amintirile copilariei îmi sunt vii în minte şi m-au însoţit mereu. Din anii respectivi mai păstrez maneta avionului prăbuşit, maşina de cusut a tatălui şi o ie cusută de draga mea mamă! 
  
Referinţă Bibliografică:
„ZĂTRENI, FILE DE ISTORIE” (Amintiri din copilărie) - autor ION ST. COBRESCU / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2723, Anul VIII, 15 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!