CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





DREPTUL DE A TRĂI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dreptul de a trăi 
  
- Ion Nălbitoru – 
  
Daria era o femeia tânără și iubitoare a familiei sale. Se căsătorise din dragoste, cu câțiva ani în urmă, cu un tânăr din satul vecin, Darius. Se cunoșteau încă din copilărie și de atunci se îndrăgiseră. După terminarea studiilor, s-au hotârât să se căsătorească. Au devenit o familie exemplu, în fața colegilor, a rudelor și a prietenilor. Daria și Darius erau ”pâinea lui Dumnezeu”, cum afirmau cunoscuții. Și, nu după mult timp, se născu, din dragostea lor, o făptură minunată, pe care o botezară Maria. Era un îngeraș care le aduse bucurie, fericire și împliniri. Cei doi părinți o iubeau ca pe lumina ochilor și nimic în lumea asta nu mai putea constitui un obstacol în calea fericirii lor. 
  
Și fetița creștea, devenea din ce în ce mai zglobie și-și scotea în evidență, de fiecare dată, istețimea, cu care divinitatea o înzestrase. 
  
Dar, cum nimic nu este perfect în lumea aceasta, pe la șapte anișori Maria începu să se simtă rău. Părinții intrară în panică și apelară la doctori specialiști. Spre disperarea lor, aflară că Maria suferea de o boală care-i punea viața în pericol. Era vorba de leucemie. 
  
Trecuse ceva vreme, de când fetița se afla internată într-un vestit spital din capitală. La îndemnul celor care erau alături de suferința părinților, aceștia deschiseră un cont în bancă, pentru donații, ca să-și poată trimite odorul în străinătate, la transplant de măduvă. Suma era destul de mare, iar cei cu suflet nu aveau bani, iar celor bogați nu le păsa. 
  
Maria era pe patul spitalului cu perfuzia la mână. Pe perete, lângă fereastră, se afla o icoană cu Maica Domnului. Lângă pat, pe un scaun, era Daria, cu fața palidă, nedormită și cu ochii înroșiți de plâns. 
  
- Of, Doamne! Oare cu ce Ți-am greșit, de m-ai pedepsit așa de rău? Chiar trebuie să-mi iei ceea ce îmi este mai scump pe lume? 
  
Între timp, pe ușă pătrunse medicul. Se apropie de pat, studie perfuzia, apoi luă pulsul fetiței. După câteva secunde, puse palma pe umărul mamei: 
  
- Liniștiți-vă! Nu mai plângeți, căci durerea sufletească se transmite ușor, de la mamă la fiică. 
  
- Cum să am pace, domnule doctor, când știu că mai are de trăit doar foarte puțin? oftă femeia în timp ce lacrimile îi umeziră din nou ochii. 
  
- Din partea noastră, am făcut tot ceea ce s-a putut. Am pregătit toate actele ca să fie transportată în străinătate, unde să i se facă transplant de măduvă. 
  
- Dar încă nu avem strânși banii necesari... Îmi trebuie 30 000 de euro și avem în contul deschis doar puțin peste douăzeci de mii.. 
  
- Să sperăm că un suflet nobil vă va salva fiica! 
  
- Sunt atâția oameni bogați care cheltuie prin cluburi și cazinouri cu miile de euro, dar care n-au un gram de milă în sufletul lor și nu le pasă de o micuță făptură, care se zbate între viață și moarte! reuși Daria să șoptescă mai mult pentru sine, printre hohotele de plâns. 
  
- Vă rog să n-o treziți! Ar trebui să mai verificați contul... Trei mii vi le promit eu! completă medicul, cu glasul înduioșat și ieși, cu lacrimile jucându-i în ochi. 
  
- Ajută-mi, Doamne, fetița! Nu-ți este milă de o făptură așa de plăpândă să se lupte cu durerile morții? Are dreptul la viață, Doamne, are dreptul de a trăi! Fecioara Maria, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, și tu ai fost mamă și înțelegi durerea mea, fă-i, te rog, o minune și salvează-mi fiica! se rugă mama Mariei, căzând în genunchi, cu fața spre icoană. 
  
Ca o boare de vânt, pe ușă pătrunse soțul ei, Darius, cu chipul palid, de parcă era un cadavru. Puse mâna tremurândă pe umărul numai piele și os al soției și șopti înlăcrimat: 
  
- M-am întâlnit cu doctorul pe hol... Zice că este grav. Ne trebuie urgent bani pentru operație. 
  
Daria ridică privirea blândă către soțul său și exclamă cu patimă: 
  
- Vai, dragul meu, ce-ai slăbit! Ești galben ca ceara de atâta suferință... 
  
- Dacă aș putea să schimb soarta fiicei noastre, aș prefera să mor eu în locul ei... 
  
- De-ar fi posibil ne-am da viața amândoi pentru ea... Of, leucemia asta care nu ține cont de vârstă... 
  
- Draga mea, am să trimit pe bunica să stea cu ea. Tu trebuie să te refaci. Ai să te îmbolnăvești plângând zi și noapte la capul ei. 
  
- N-am s-o las singură nicio clipă... Mă voi lupta cu moartea pentru fiica mea... 
  
- Te rog, liniștește-te!... Eu merg la bancă, să văd dacă a mai intrat ceva în cont. 
  
Apoi își sărută fiica pe frunte și se îndreptă spre ușă, plângând. 
  
- Te rog, dragul meu Darius, treci pe la vreo biserică ce-ți iese în cale și mai plătește niște acatiste, pentru Maria noastră, să se facă bine. 
  
- Nu mai plătesc nimic, Daria! Am tot dat bani pe la biserici și mănăstiri pe acatiste și situația nu s-a îmbunătățit cu nimic. În loc să strângem bănuț cu bănuț pentru operația fetiței în străinătate, i-am împrăștiat la popi, răspunse mâhnit Darius. 
  
- Nu te mânia, te rog! Să nu uiți să citești și deseară un acatist și rugăciuni pentru fiica noastră. 
  
- Draga mea, noapte de noapte, citesc în genunchi, în fața lumânării aprinse, câte două-trei acatiste și zeci de rugăciuni. Din păcate... imporările mele disperate nu sunt auzite! și Darius ieși dezolat pe ușă. 
  
Daria se ridică încet, sleită de puteri, după atâta suferință și se reașeză pe scaun. Continuă să-și privească, cu tristețe și neputință, fiica. 
  
- Draga mea, prin ce chinuri ai fi trecând!... Oare pe unde umbli acum?... Scumpa mea, nu ne părăsi! 
  
O mângâie pe frunte. 
  
- Fie-ți milă de părinții și bunicii tăi și întoarce-te! Mai rezistă doar câteva zile și mama ta va face rost de bani pentru operație. Atunci voi avea parte din nou de zâmbetul tău drăgălaș și de zburdălnicia ta. 
  
Deodată, fetița scoase un geamăt, se mișcă și icni câteva sunete nearticulate. Mama tresări și se ridică. 
  
- Mămicuța mea, unde ești? întrebă Maria. 
  
- Aici lângă tine, îngerașul meu! îi răspunse Daria, ștergându-și repede lacrimile cu dosul palmei și dregându-și cât de cât glasul. 
  
Maria încercă să se ridice în șezut; mama o ajută și îi ridică perna. 
  
- De ce plângi? 
  
- Ți se pare... Mi-a intrat o musculiță în ochi și abia am scos-o. 
  
- Nu mă minți? 
  
- Cum să te mint eu pe tine?... Cum te mai simți? 
  
- Bine. Nici nu mai simt greutatea trupului. Nu mă doare nimic. Parcă plutesc! Abia aștept să ies la joacă cu copiii din cartier! 
  
- Așa vei face, scumpa mea! o încurajă mama. 
  
- Mami, nu vreau să mor! Să nu mă lași! 
  
Mariei începură să-i curgă lacrimile pe obraji. 
  
- Nu te las, fetița mamii!Tu ești comoara cea mai de preț a lui tati și mami! Ești îngerașul familiei noastre! 
  
- Nu vreau să fiu înger! Vreau să trăiesc! 
  
După un timp, cu zâmbetul pe buze, parcă plutind de fericire, Maria adormi. 
  
După vreo oră, timp în care Daria vărsă șiroaie de lacrimi și o imploră pe Maica Domnului din icoană să se roage fiului său să-i salveze fetița, Maria se trezi iarăși. Surâsul de pe buzele sale și chipul luminat dintr-o dată o făcu pe tânăra mămică să-și recapete speranțele. 
  
- Puiul meu, ai un surâs de primăvară! 
  
- Plutesc, mami! Am avut un vis așa de frumos! 
  
- Ce vis scumpa mea, o sărută pe frunte și o ajută să se ridice în șezut. 
  
- Se făcea că zburam pe deasupra câmpiilor pline cu flori, apoi pe deasupra pădurii și ajunsesem chiar deasupra norilor. Așa de frumos se vedea de acolo de sus că nu-mi mai venea să mă întorc. Zburam, zburam, zburam către cerul albastru și pământul se vedea din ce în ce mai îndepărtat! 
  
Tocmai atunci pătrunse în salon Darius. Își sărută fetița pe frunte și încercând să-și disimuleze durerea întrebă: 
  
- Ce face micuța mea prințesă! Stă la povești cu mami? 
  
- Îi povesteam mamii ce frumos zburam către înaltul cerului. Acum nu mă mai doare nimic! Tati, așa că mă iubești mult și vei face rost de bani pentru operație? 
  
- Promit! Voi face apel și la guvern. 
  
- Iubitule, salvează fetița noastră! Fă tot ce-ți trece prin cap. Cerșește! 
  
- Voi merge la poarta Parlamentului! Sunt în stare să ajung un simplu cerșetor, să le cad în genunchi, să le cer milă ca să-mi dea de pomană fiecare, cât îl lasă sufletul! 
  
- Dar, oare, ei au suflet? zise încet ca pentru sine Daria. N-am auzit să propună vreunul vreo lege prin care să fie alocate fonduri speciale pentru salvarea copiilor... 
  
- Tati, poate au și ei copii sau nepoței și vor înțelege situația mea... 
  
- Dragostea mea, în curând vei merge în Italia la operație! 
  
- Doctorii italieni știu și limba noastră? 
  
- Toți medicii din lume au un limbaj comun. Au un jurământ pe care trebuie să-l respecte, o liniști mama. 
  
- Și cu ce voi merge? 
  
- Cu avionul, îi zise tatăl. 
  
- Ce bine! Voi zbura! Ce frumos trebuie să fie să privești pământul de acolo de sus! Voi fi cât mai aproape de cer, așa cum eram în visul meu!... Poate că de acolo îl voi vedea și pe Arhanghelul Mihail, care iubește nespus de mult copiii! 
  
- Liniștește-te, draga mea! Trebuie să te odihnești pentru ca organismul tău să-și recapete forțele și să poată lupta cu boala, adăugă blajină mama. 
  
Maria întinse mânuțele și-și îmbrățișează părinții. 
  
- Vă iubesc mult, mult de tot!... Să nu mă uitați niciodată! Eu vă voi privi de acolo, de sus, iar când vă va fi dor de mine, vă aștept în împărăția arhanghelilor! 
  
- Ce vorbe-s astea, micuța mea? tresări Daria speriată. 
  
- Delirează. Fug după medic! rosti Darius disperat și ieși în fugă din salon. 
  
Daria o strânse cu disperare în brațe. Ochii fetei priveau undeva în gol, parcă dincolo de tavanul încăperii. 
  
- Iubito, ce se întâmplă cu tine? 
  
- Mămico, unde ești? Nu te mai văd... 
  
- Sunt aici, puiul meu! Ce se întâmplă cu tine? 
  
Daria nu știa ce să facă. Tremura disperată. 
  
- Unde mă aflu? 
  
- Ești în brațele mele! 
  
- Parcă plutesc... Mi se înțețoșează privirea... Plutesc!... Zbor cu adevărat!... Și parcă am o somnolență adâncă... Ce flori frumoase cu parfum amețitor și ce fluturași colorați!... Ba nu, parcă sunt copilași cu aripioare, care zboară din floare în floare... M-au văzut! Vin la mine și mă prind în jocul lor... Sunt îngeri!... 
  
  
Este noapte. Pe cer steluțele lucesc. În grădina din fața casei, o femeie se plimbă pe alee cu o păpușă în brațe. 
  
- Nani, nani, fetița mea! Tot mică ai rămas. De ce nu vrei să mai crești? De un an nu mai vorbești cu mine... Ești tare supărată!... 
  
Alături, stă pe o bancă, un bărbat cu barba albită de necazuri și galben ca ceara. Acesta ridică privirea spre bolta înstelată 
  
- Unde ești, fetița tati? De ce nu ne vizitezi? Sau ești steaua aceea strălucitoare care, noapte de noapte, licăre ca și cum ar vrea să-mi transmită un mesaj pe care nu-l pot înțelege? 
  
Femeia se oprește în dreptul bărbatului și întreabă nedumerită: 
  
- Tu cu cine vorbești, străine? 
  
- Cu fetița noastră! 
  
Daria, căci ea este, tresare. 
  
- Avem împreună o fetiță? Înseamnă că ne cunoaștem.... 
  
- Tu ești soția mea, rosti bărbatul. 
  
- Hm! Și eu să nu știu!... Fetița e în brațele mele! Cred c-a adormit... 
  
Darius, căci el era, arătă cu mâna către o stea. 
  
- Fetița noastră ne face semne, de acolo, din ceruri! 
  
Daria ridică privirea și scapă păpușa din brațe. 
  
- Steluța mea strălucitoare, dorul de tine ne topește! Vom veni la tine! 
  
Şi cei doi se pierdură pe aleea întunecată, urmând din priviri steluța ce licărea neobosită... 
  
Referinţă Bibliografică:
DREPTUL DE A TRĂI / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2529, Anul VII, 03 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!