CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





Valorificarea elementelor de mitologie autohtonă în romanul contemporan - Ion Nălbitoru, Urmașul lui Dracula - de Prof. Dr. Mihaela Rădulescu
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mitologia autohtonă reprezintă încă din literatura veche, o sursă de inspirație valoroasă, al cărei conținut simbolic este inepuizabil, scriitorii găsind semnificații dintre cele mai intense, fiindcă imaginarul mitologic românesc are o zonă de încărcături semantice nebănuite. In literatura contemporană întâlnim acest spațiu al mitologiei inserat în text sau în subtext, ca moment de amplificare al mesajului, de dublare a semnificațiilor, și implicit, de necesitate a interpretării plurivalente. Ei bine, la Ion Nălbitoru, revigorarea elementului mitologic are o substanță motivațională aparte: recuperarea valorii mitologiei naționale, a regândirii simbolurilor și a restabilirii sensului mitului în contemporaneitate.  
 
Romanul Urmașul lui Dracula este o carte în care fantasticul, miraculosul și realismul coexistă, se suprapun, se intersectează. Dimensiunea temporală și spațială are o evoluție interesantă în firul epic, deoarece în prima parte a romanului putem identifica o geografie și o datare evenimențială reală, iar în a doua parte observăm un cadru general, ce se prelungește într-un final cu ecou atemporal și aspațial. Scriitorul are ca punct de plecare o realitate istorică românească pe care o cunoaște îndeaproape, perioada istorică în care a domnit Vlad Drăculea, un voievod cu personalitate puternică, generând astfel, o serie de legende și mituri. În literatura best-seller, mitul lui Dracula a fost proiectat în dimensiunea fantasmagorică, cu aspecte horror, atenuând simbolicul poveștii, anulând tâlcul legendei și al imaginii voievodului.  
 
La Ion Nălbitoru povestea capătă consistență, mitul este reînviat prin prisma valorilor românești, Dracula devenind personaj de legendă, și totodată, păstrându-și semnificația istorică, imaginea fiind cea a voievodului care a apărat neamul prin puteri nebănuite, cu implicații magice. Romanul debutează sub semnul realismului magic, personajul Paloș fiind un brav luptător în oaste, apărând cu vitejie meleagurile românești de invaziile turcești. Întâlnirea cu Prințesa (ființă care aparține unei alte lumi, a vampirilor, fiica lui Dracula) se face într-un cadru încărcat de semnificații ascunse, într-un decor magic, iar atracția inexplicabilă dintre cei doi este semnul unei iubiri care transcende timpul. Dincolo de scenele de dragoste pătimașă, cartea se remarcă prin proiectarea sentimentului iubirii într-o altă dimensiune, sentimentul dintre cei doi fiind un fior al sublimului, al universului, al unei povești de dragoste prelungite în spațiu și timp.  
 
Atracția dintre cele două personaje implică desigur, renunțarea lui Paloș la lumea muritorilor, el alegând benevol viața de vampir. E un gest sacrificial, izvorât din dragostea necondiționată, eternă. Scriitorul știe să redea momentele-cheie ale acestui cuplu (întâlnirea cu Dracula, instalarea la castelul din munți, nașterea urmașului, uneltirile, balurile date de vampiri, masacrul vampirilor), captivând prin tehnica ritmului accelerat, dinamic, energic. Episoadele au o succesiune logică, firul narativ având o evoluție firească, naturală, subiectul fiind explorat cu resurse stilistice mânuite atent. Planul real al lumii omenești (Vodă și boierii inamici care îl trădează) și planul fantastic-mitologic (lumea vampirilor, castelul lui Dracula, zborurile și călătoriile nocturne ale vampirilor) se intersectează, se completează, printr-o înlănțuire perfectă a ideilor și evenimentelor relatate. Acest lucru e posibil prin modul ingenios al derulării narative, autorul inserând atent pasaje, idei, ceea ce atestă abilitate și talent narativ.  
 
Romanul își urmează evoluția, personajele diversificându-se, firul narativ derulându-se prin prisma mai multor generații ale voievodului Dracula. Fiecare urmaș din acest neam voievodal are o aură misterioasă, se individualizează în spațiul căruia aparține, prin agerime și istețime ieșite din comun. Ei amintesc de marele Voievod, prin trăsături specifice de caracter și printr-un temperament puternic. Din neam în neam, din om în om, din poveste în poveste, identificăm urmașul lui Dracula. De la voinicul Prințișor ajungem la Mircea (ultimul urmaș al voievodului), trecerea aceasta realizându-se cu stil, cu eleganță, cu arta unui povestitor experimentat. Portretele personajelor sunt bine dimensionate în registrul firului epic, narațiunea fiind dinamică, devenind vie prin personajele bine creionate. Autorul e un fin analist psihologic, prelungind acțiunile personajelor dincolo de decor, trăirile fiind resursa inepuizabilă a tensiunii epice. Din punctul de vedere al tehnicii narative, cititorul asistă la comprimarea evenimențială, care conferă o densitate aparte simbolicului textului. Narațiune complexă, cu substrat mitologic și istoric, romanul are o construcție amplă în ceea ce privește planul simbolurilor, acțiunea propriu-zisă fiind doar un resort în analiza arealului legendar din subsidiarul cărții.  
 
Romanul valorifică acel specific mitologic românesc, în care istoria și fantasticul înscriu conștiința poporului în dimensiunea eternității. Ion Nălbitoru reactualizează mitul lui Dracula, dar nu în linia fantasmagoricului sau al fanteziei pure, ci e un roman încadrabil în literatura realist-magică, unde mitologia este o extensie a semnificațiilor legendei istorice. Prelungirea adevărului social-istoric în linia magiei duce la o mitologizare a personalității și faptelor, voievodul Vlad Dracul fiind astfel receptat și prezentat într-o formulă originală, intuitivă și totodată, convingătoare, unde verosimilul se îmbină perfect cu povestea-legendă.  
 
Prof. dr. Rădulescu Mihaela  
 
Referinţă Bibliografică:
Valorificarea elementelor de mitologie autohtonă în romanul contemporan - Ion Nălbitoru, Urmașul lui Dracula - de Prof. Dr. Mihaela Rădulescu / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2314, Anul VII, 02 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!