CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





CATEDRALA DIN CARPAȚI - CRONICĂ DE ȘTEFAN DUMITRESCU (USR)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am citit cu plăcere cartea talentatului reporter Ion Nălbitoru, reluând de mai multe ori pasaje întregi, întârziind cu bucurie pe paginile cărții, având tot timpul sentimentul că privesc România de sus, iar priveliștea pe care o văd ochii mei este frumoasă, îmi este dragă, o descopăr în sufletul meu știută și totuși nouă, are în ea multă iubire și-mi trezește o imensă melancolie. Iar după lectura cărții te convingi că inginerul Ion Nălbitorul este un scriitor talentat, are în codul său genetic dragostea de cuvânt și de imagine.  
Dacă o carte este valoroasă și importantă atunci când simți că te regăsești în ea, când îți trezește amintiri și te face să îți pui întrebări și să-ți dai răspunsuri, și dacă îți merge la suflet, atunci cartea domnului Ion Nălbitorul este o carte și valoroasă și importantă. Mă regăsesc în paginile acestor reportaje pentru că fraza cărții este frumoasă, bogăția imagistică te impresionează, dar și pentru că scriitorul Ion Nălbitoru vine în literatura din spațiul cultural al Vâlcii, care se întinde peste văile Cernei și ale Oltețului, un spațiu cultural bogat cu rădăcini adânci în istorie, din care vine și autorul acestei Prefețe…Mai toți scriitorii care își trag seva din vatra vâlceană au venit în literatură cu un patos și cu o dragoste nefiltrate, dublate de un aer de sacralitate ! Reportajele domnului Ion Nălbitoru sunt într-un plan mai subtil o dragoste mărturisită de pământul natal, de moșii și strămoșii noștri, de folclorul și de tradițiile în care a crescut, un imn exprimat prin amintiri, priveliști, metafore, prin captarea acestui filon muzical vechi care răzbate din istorie în universul cultural românesc.  
Reportajele domnului Ion Nălbitoru sunt atât de veridice, de vii încât ai impresia că îl însoțești pe autor în pelerinajele sale de documentare, că ești cu el de față când privește peisajele, drumurile, orașele, locurile pe care le descrie... Și nu în ultima instanță cartea este un excurs spiritual în peisajul atât de drag nouă al României contemporane, de ieri și de azi. O excursie de care ne era demult dor…  
În această excursie de suflet autorul pornește din inima țării, adică din capitala României. Pe care o vede de sus, așa cum se văd desenele de la Nazca, ale cărei imagini din trecut și de astăzi le suprapune și le alternează efectul fiind acela de peisaj în mișcare:  
 
„Bucureşti, capitala României, a fost şi este în continuă schimbare. De la metropola cu trăsuri şi maşini de epocă, alintată cândva „Micul Paris”, a ajuns în zilele noastre un oraş modern cu un mare aflux de populaţie, dar şi de autovehicule. Centrul istoric abia mai păstrează amintirile din epoca trecută, modernismul acaparând aproape totul. Ceea ce este de remarcat în comparaţie cu alte capitale ale lumii, Bucureştiul rămâne o citadelă cu spaţii verzi de invidiat. El este străbătut de două râuri, Dâmboviţa şi Colentina, cu un şirag de lacuri amenajate pentru agrement în perioada estivală cu ştranduri, bărci şi vaporaşe, înconjurate de parcuri unde atât localnicii, cât şi turiştii se refugiază în linişte de tumultul citadin. Pe râul Colentina se desfăşoară lacurile Herăstrău, Floreasca, Tei şi Colentina, fiecare dintre ele fiind înconjurate de parcuri împodobite cu arbori, alei ce le străbat de la un capăt la altul ca un adevărat labirint şi spaţii verzi cu flori de sezon. La patrimoniul spaţiilor verzi se mai adaugă parcurile: Cişmigiu, Tineretului, Alexandru Ioan Cuza, Carol, şi nu în ultimul rând Grădina Botanică, cea mai mare din ţară.” (Capitolul „Metropola”  
Așa după cum vedem autorul deține știința alternării imaginilor din trecut cu cele din prezent. Este remarcabilă imaginea văzută de sus a Bucureștiului : „. Ceea ce este de remarcat în comparaţie cu alte capitale ale lumii, Bucureştiul rămâne o citadelă cu spaţii verzi de invidiat. El este străbătut de două râuri, Dâmboviţa şi Colentina, cu un şirag de lacuri amenajate pentru agrement în perioada estivală cu ştranduri, bărci şi vaporaşe, înconjurate de parcuri unde atât localnicii, cât şi turiştii se refugiază în linişte de tumultul citadin”. ( Din capitolul „Metropola”)  
 
Un merit deosebit al autorului este acela că în curgerea reportajelor el introduce informații utile, pe care orice turist le poate folosi.  
Cum în țara noastră drumurile duc către capitală, ele și pornesc din capitală. Reporterul ne ia cu dânsul și ne conduce pe frumoasa Vale a Prahovei.  
„Cea mai renumită staţiune montană din lanţul carpatic al meridionalilor de pe Valea Prahovei este Sinaia, supranumită şi Perla Bucegilor. Valea Prahovei este străjuită de o parte de Masivul Bucegi, iar de cealaltă de Munţii Zamora. În zona munţilor, din aval spre amonte, se desfăşoară staţiunile Sinaia, Poiana Ţapului, Buşteni şi Azuga. Din Sinaia se poate ajunge în aşa zisul „platou Bucegi”. De aici se ramifică trasee turistice, dar şi şosele auto în direcţii diferite, care urcă în masiv. Unul dintre aceste obiective este Zănoaga cu lacul şi cheile sale în care predomină un tumult continuu produs de revărsarea Ialomicioarei în zeci de mici cascade. În aval de lac, se găsesc barajul şi spectaculoasele chei ale Orzei. În amonte, după ieşirea din cheile Zănoaga, se află barajul şi Lacul de acumulare de la Bolboci. Cei care vin doar pentru o plimbare relaxantă şi tonifiere cu aer montan urcă din Sinaia la Cota 1500. Alţii mai îndrăzneţi, cu rucsacul în spate se îndreaptă către Piatra Arsă, de unde aleg ori să coboare pe Jepii Mari şi să treacă la Cascada Urlătoare, ori să urce la Babele. Cei care poposesc în Sinaia este păcat să nu viziteze unul dintre cele mai frumoase monumente din ţară, Castelul Peleş”. (capitolul 2, „Bulevardul din Carpați ”  
 
Cartea „România, Catedrala din Carpați ” deși aparține literaturii, reportajul fiind o specie a genului epic, ea este totodată un ghid foarte detaliat realizat cu măiestri artistică de către autor după care turistul care vrea să facă Bucegii se poate orienta foarte bine. Aceiași privire de sus ne face să vedem ca și cum am privi o hartă în relief a Văii Prahovei. ” Valea Prahovei este străjuită de o parte de Masivul Bucegi, iar de cealaltă de Munţii Zamora ”. Apoi vedem lanțul stațiunilor de pe valea Prahovei : „În zona munţilor, din aval spre amonte, se desfăşoară staţiunile Sinaia, Poiana Ţapului, Buşteni şi Azuga.” Din Sinaia de jos autorul ne conduce către Platoul Bucegilor, de care autorul acestor rânduri își aduce aminte cu dra., „ Din Sinaia se poate ajunge în aşa zisul „platou Bucegi”. De aici se ramifică trasee turistice, dar şi şosele auto în direcţii diferite, care urcă în masiv. Unul dintre aceste obiective este Zănoaga cu lacul şi cheile sale în care predomină un tumult continuu produs de revărsarea Ialomicioarei în zeci de mici cascade”. (Capitolul 2. Bulevadrul din Carpați”) Iar de aici dl Ion Nălbitoru ne poartă asemenea lui Calistrat Hogaș pe potecile Bucegilor, descriindu-ne cu talent de pictor frumusețea peisajelor, măreția locurilor, „De aici se ramifică trasee turistice, dar şi şosele auto în direcţii diferite, care urcă în masiv. Unul dintre aceste obiective este Zănoaga cu lacul şi cheile sale în care predomină un tumult continuu produs de revărsarea Ialomicioarei în zeci de mici cascade. În aval de lac, se găsesc barajul şi spectaculoasele chei ale Orzei. În amonte, după ieşirea din cheile Zănoaga, se află barajul şi Lacul de acumulare de la Bolboci. Cei care vin doar pentru o plimbare relaxantă şi tonifiere cu aer montan urcă din Sinaia la Cota 1500. Alţii mai îndrăzneţi, cu rucsacul în spate se îndreaptă către Piatra Arsă, de unde aleg ori să coboare pe Jepii Mari şi să treacă la Cascada Urlătoare, ori să urce la Babele. Cei care poposesc în Sinaia este păcat să nu viziteze unul dintre cele mai frumoase monumente din ţară, Castelul Peleş”. (Capitolul 2 „Bulevardul din Carpați”)  
 
E o plăcere să însoțești pe drumuirile pământului românesc un reporter talentat ca domnul Ion Nălbitorul. Bucegii ne aduc aminte de studenție, când am făcut multe excursii în spațiul sacru al Sfinxului. Iată-ne împreună cu reporterul ajunși lângă Babe și lângă Sfinx. „Pe aşa zisul „Platoul Bucegilor” paşii te poartă către acele stânci neclintite de furia stihiilor naturii, numite Babele şi Sfinxul. Cam impropriu spus „babe”, căci cele de aici înfruntă vitejeşte dezlănţuirea stihiilor naturii pe orice anotimp. Este regatul lor şi sunt neclintite de milenii. Stau la taifas ca nişte „bunicuţe”, vara depănând amintiri sub soarele strălucitor, iar iarna înfruntând viscolele năprasnice. Puţin mai sus domină „Sfinx-ul” ca un colindător solitar al înălţimilor sterpe, veşnic visător, poet anonim, ca un luceafăr al Bucegilor. De partea cealaltă se află Hotelul Peştera, unde se poate coborî pe traseul turistic marcat, sau mai simplu cu telecabina. De aici se poate face o incursiune până la Padina şi coada lacului de acumulare, dar şi la Peştera Ialomicioara, precum şi la schitul de călugări din zonă.” (capitolul 2 „Bulevardul din Carpați”)  
Ne place să batem cu piciorul fiecare metru pătrat al locurilor fantastice și să pipăim cu privirea priveliștile încântătoare și mărețe. Aproape că nu am mai pleca din acest spațiu mirific : „Printre stânci şi arbuşti, pe piatra cenuşie urci spre meterezele acestei cetăţi şi ajungi într-o şa în apropiere de vârful Bucura. De aici se desfăşoară un spectacol inedit în dreapta, unde se deschide gura uriaşă a Văii Cerbului cu fascinaţia şi enigmele sale, iar în stânga ameţitoarea vale Gaura. În câteva minute se ajunge la Vârful Omu, ce tronează deasupra Bucegilor. De jur împrejur zările se deschid, contopindu-se la orizontul îndepărtat cu bolta cerului. Aici vântul domină înălţimile peste crestele muntelui, iar norii parcă se rostogolesc peste stânci la vale. Printre ei caprele negre ţopăie nepăsătoare dintr-un ţanc pe altul. De la Omu traseul turistic duce pe lângă staţia meteorologică spre culmea Bucşoiu, apoi coboară prin Hornurile Mălăieşti către Diham şi Pârâul Rece…  
Când cobori spre Râşnov privirile îţi alunecă pe versantul masivului Postăvarul, unde se află Cetatea Râşnov. De la Râşnov se deschid mai multe rute, una spre Braşov, alta prin Zărneşti către Făgăraş, dar cea mai spectaculoasă este spre sud către trecătoarea Rucăr-Bran şi vestitul Castel Bran. Şoseaua şerpuieşte pe pantele muntelui până sus oferind ochilor panorame şi privelişti de basm, apoi coboară spre sud la Câmpulung Muscel unde se află una dintre cele mai interesante mănăstiri, Nămăieşti, aflată într-o stâncă prin care iese turla şi câteva ziduri. Din cochetul orăşel de munte se ramifică o serie de trasee turistice spre Masivul Iezer-Păpuşa sau spre culmile dantelate cu abrupturi stâncoase ce lucesc în soare ale Masivului Piatra Craiului. Şoseaua şerpuieşte pe pantele muntelui până sus oferind ochilor panorame şi privelişti de basm”. (capitolul 2, „Bulevardul din Carpați”)  
 
Prăsim cu mare greutate cărările și priveliștile care ne-au fascinat din jurul Platoului Bucegilor urmându-l pe reporter. Acum domnul Ion Nălbitoru ne conduce tot pe cărări de munte către locuri și mai sălbatice, care-ți dau fiori, te emoționează și te încântă. Este vorba despre Transfăgărășan, despre care mai multe agenții de turism și reviste turistice afirmă că este unul dintre cele mai sălbatice și mai frumoase locuri de pe această planetă:  
 
„Din Braşov, urmând drumul naţional paralel cu Oltul, traversezi cochetul oraş Făgăraş cu cetatea sa, apoi în dreptul localităţii Cârţa, la sensul giratoriu se ramifică un drum la stânga spre masivul muntos. După câţiva kilometri pătrunzi într-o vale răcoroasă pe lângă râu, apoi drumul se desfăşoară în serpentine spectaculoase până la Bâlea Cascadă. Aici turistul poate face un popas la restaurant, dar şi o plimbare pe poteca turistică până aproape de cascadă. De undeva de sus, de pe stânci, un puhoi de apă se revărsă în gol, creând în jur o zarvă asurzitoare, ce se înălţă către crestele care plutesc printre norii de ceaţă. Curentul de aer format de deplasarea masei de apă în gol, rostogolirea acesteia pe stânci, precum şi stropii purtaţi de curent te revigorează cu noi energii. Este un spectacol fascinant oferit de mama natură pe scena munţilor.” (Capitolul 3 „Transfăgărășanul și splendorile sale”.)  
 
Frumusețea imaginilor ne copleșește. Descrierile sunt atât de frumoase încât reporterul se întrece pe sine : „La Bâlea Lac privirile îţi sunt delectate de peisajul de un pitoresc aparte, dar şi de apa străvezie a lacului din vârful muntelui. Turişti de toate naţiile fac fotografii, filmează, admiră hăul ce se deschide pe partea nordică cu şerpuirea şoselei printre stânci şi palele de ceaţă ce se caţără pe abrupţi ca nişte adevăraţi alpinişti. Pe partea de răsărit lacul este străjuit de crestele sterpe ale masivului muntos. Aici este un hotel, dar şi un restaurant mai aparte, care pătrunde în apele lacului ca o lacustră. Prin apele limpezi cu nuanţe verzui se zbenguie păstrăvul indigen. Aici, la hotarul dintre crestele dominante ale munţilor şi albastrul infinit al cerului, adesea vremea devine capricioasă şi rafalele vântului, vuietul său, urletul văii, ecoul tunetelor, fulgerele ce se preling ca nişte şerpi luminoşi pe stânci, nori fioroşi ce revarsă ploi torenţiale vara sau viscole năprasnice iarna, descriu tablouri de la incantaţie la groază. Alteori, când cerul este senin, astrul zilei pare mai aproape de frunţile de piatră ale masivului.  
 
De la Bâlea Lac se trece din Ardeal, pe sub muchia muntelui printr-un tunel, în partea cealaltă către Argeş. Şi aici eşti întâmpinat de vârfurile pleşuve şi conturul dantelat al crestelor. Masivul Făgăraş este cel mai mare din ţară şi cu vârfurile cele mai înalte, Moldoveanu şi Negoiu dominând ţinuturile dintre cele două principate, Transilvania şi vechiul regat, Ţara Românească. În depărtare, piscurile munţilor se înalţă deasupra norilor. Nori albi sau cenuşii, perdele de ceaţă printre care se observă bălticele albastre ale bolţii cereşti, fascicolul de raze ale astrului zilei ce penetrează prin perdeaua norilor, toate acestea creează imagini feerice în împărăţia Făgăraşilor. Aici, sus, la un pas de cer, totul este complex, un conglomerat de nori, ceaţă, stânci, arbuşti şi cer, creează prin neuniformitatea lor o imagine plină de armonie. La coborâre eşti întâmpinat de cascade al căror tumult se propagă în unde sonore către creste, în timp ce şuvoiul de apă se loveşte de pintenii stâncoşi. (capitolul 3, „Transfăgărășanul și splendorile sale”)  
 
De pe Transfăgărășan coborâm și o luăm la stânga pe sub poala munților și ajungem în mirifica și sacra vatră a Vâlcii, populată în antichitate de tribul burilor, unul dintre cele mai viteze triburi dace. Aici pe acest pământ sfințit de sângele dacilor și al românilor, căci pe Valea Oltului s-au dus lupte crâncene în toată istoria pentru apărarea pământului strămoșesc, s-au înființat primele tiparnițe, de sub care s-au scos cărți care au înnobilat universul spiritual românesc. Dl Ion Nălbitopru îl descrie și îl cinstește cum se cuvine :  
 
„Judeţul Vâlcea este situat în nord-estul Olteniei cu reşedinţa la Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care au fericita ocazie să treacă prin acest oraş cochet, le-aş recomanda un popas de câteva zile în împrejurimile acestuia, precum şi în zona de nord a ţinuturilor vâlcene. Cu siguranţă vor fi încântaţi de splendorile geografice întâlnite, atât pe spectaculosul defileu al Oltului, Valea Lotrului până la barajul Vidra, cât şi mai departe până la Obârşie, Valea Latoriţa, dar şi Munţii Căpăţânii şi Muntele Cozia. La toate acestea se adaugă numeroasele staţiuni, printre care amintim Olăneşti, Govora Băi, Călimăneşti-Căciulata, Voineasa…” (Capitolul 4, „Vâlcea - Altarul monahismului românesc„)  
 
Cu o răbdare prietenească și cu încântare dl Ion Nălbitoru îl conduce pe cititorul și pe turistul care îl însoțesc pe la mai toate mănăstirile ridicate în vatra acestui adevărat Athos românesc:  
 
„Vâlcea este judeţul cu numărul cel mai mare de mănăstiri şi schituri din România, iar în municipiul Râmnicu Vâlcea se află seminarul teologic şi Arhiepiscopia Râmnicului. Voi începe enumerarea lăcaşurilor de cult cu Mănăstirea dintr-un Lemn, a cărui bisericuţă a fost construită acum câteva secole din trunchiul unui singur stejar secular. Şi acum se mai află în incintă câţiva stejari de sute de ani. De acolo se poate ajunge la mănăstirea Surpatele şi la Govora sau, pe sub poalele Munţilor Căpăţânii, la complexul monahal Horezu, la Mănăstirea Bistriţa, unde se află moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, iar la intrarea în spectaculoasele chei ale Bistriţei, Arnota. Apoi pe lângă munte spre Olăneşti, Mănăstirile Pătrunsa, Jgheaburi, Sărăcineşti, Iezer, unde se află moaştele Sfântului Antonie şi undeva, mai sus, în surplomba abruptului stâncos se găseşte Schitul Pahomie. Toate aceste palate ale creştinismului ortodox românesc cu istoria lor sunt construite într-un cadru pitoresc care îţi încântă privirile şi-ţi aduc linişte sufletească. Este necesar de amintit biserica din adâncul Salinei de la Ocnele Mari în care pereţii acesteia îl constituie chiar masivul de sare în una dintre cavernele subterane. Urmând cursul bătrânului Olt, undeva pe munte, intrând prin localitatea Muereasca, descoperi două mănăstiri, una de femei şi alta mai sus, de bărbaţi. Ultima este Sfânta Mănăstire Frăsinei, ctitorită de Sfântul Calinic de la Cernica, unică în România de acest fel, funcţionând după legea din Sfântul Munte Athos, în ea fiind interzis accesul femeilor.”  
 
Dl Ion Nălbitoru „scanează” realitatea pe care o descrie prin doi ochi, prin ai artistului, ai scriitorului, ai pictorului și prin ochiul obiectiv, de inginer care dorește să ne dăruiască un ghid turistic cât mai complet. Așa a făcut de la începutul cărții așa face și acum când ne află în ținutul mirific al Vâlcii. Cine ne putea dărui o imagine-viziune mai completă decât un artist care a trăit și a lucrat în nordul Județului Vâlcea. Haideți să vedeți cât de detaliată și de frumoasă este viziune ape care o vedem de sus prin ochii reporterului Ion Nălbitoru :  
 
„Râmnicu Vâlcea este o atracţie pentru mulţi străini, fiindcă de aici se deschid drumuri spre zone turistice de vis. Aici există nu numai o civilizaţie şi o cultură, dar şi cea mai bună echipă de handbal feminin din România. În centrul oraşului se află Arhiepiscopia Râmnicului. Spre poalele Masivului Căpăţânii turistul îşi poate continua pelerinajul către Olăneşti, oraş şi staţiune cu numeroase izvoare cu ape minerale pentru tratament. Dar nu trebuie omis nici oraşul Ocnele Mari cu cea mai mare salină din ţară, care datează de pe timpul romanilor. Acolo este amenajat un fel de orăşel subteran. În adâncul pământului, în imensa cavernă străjuită de pereţii de sare, se află terenuri de sport, locuri de joacă şi delectare pentru copii şi chiar o bisericuţă cu tavanul şi pereţii străjuiţi de masivul de sare. Aerul sărat de aici este chiar recomandat celor cu probleme de astm.  
 
Şi dacă turistul se află în zonă poate alege şi staţiunea Govora, dar şi oraşul Horezu cu vestitele ateliere de ceramică şi locul unde anual se ţine festivalul „Cocoşu de Hurez”. Din municipiul Râmnicu Vâlcea drumul european se îndreaptă către nord şi înainte să pătrundă în Defileul Oltului, te întâmpină staţiunile Călimăneşti-Căciulata cu vestitele sale izvoare de tratament, apoi mănăstirile Cozia, Cozia Veche şi Turnu. Staţiunea este străjuită la nord de lanţul muntos al Carpaţilor Meridionali. De undeva, dintre nori, se ridică semeţ Muntele Cozia cu tainele sale şi pe ţancurile căruia creşte floarea de colţ şi cimbrişorul de munte. Pe plaiurile localităţilor Călimăneşti, Sălătrucel, Berislăveşti şi Brezoi se află Parcul Naţional Cozia cu o floră şi faună bogată din care nu lipsesc ciuta, cerbul şi ursul carpatin”. ( capitolul „Un plai de vis din nordul Olteniei”  
 
Apoi domnul Ion Nălbitorul ne ia de mână și ne conduce pe sub munții Olteniei încântându-ne și ochiul și sufletul cu imaginile superbe ale locurilor pe unde ne calcă pașii. În defileul Jiului ochiul și sufletul nu se mai satură de concretețea frustă a verdelui, a pereților munților, de cascadele făcute de Jiu sărind peste pintenii pietroși :  
 
„În Defileul Jiului şoseaua este străjuită de o parte de pereţii stâncoşi, iar de cealaltă de valea adâncă a râului ale cărui ape se rostogolesc zgomotos peste pintenii de piatră în mici cascade. Verdele brazilor, cenuşiul stâncilor, licărul apei şi adierea vântului cu pletele-i mătăsoase te cuprind în vraja munţilor. Alături numeroase tuneluri ale căii ferate străpung muntele. Când munţii eliberează valea din strânsoarea lor eşti întâmpinat de sfântul locaş de cult, Mănăstirea Lainici, a cărei biserică are o arhitectură aparte. În continuare zările se deschid şi mai la sud, pe malul stâng al Jiului se află cocheta capitală gorjeană, municipiul Târgu Jiu. Într-o promenadă pe aleile parcului de pe malul Jiului asculţi doinele şi şoaptele duioase ale apelor sau te opreşti fascinat în faţa operelor marelui sculptor român Constantin Brâncuşi: „Masa tăcerii”, „Aleea scaunelor” „Poarta sărutului”. Din centrul oraşului paşii te poartă la statuia marelui pandur Tudor Vladimirescu. În partea cealaltă a cochetului municipiu gorjean, spre soare răsare descoperi „Coloana fără de sfârşit”. În metropola gorjeană se află şi renumitul ansamblu „Doina Gorjului” care cu spectacolele sale a înconjurat nu numai România, dar şi întreaga lume. Din Târgu Jiu pelerinajul nostru continuă cu o escală la Mănăstirea Tismana, aflată la intrarea în munţi într-un cadru mirific, iar de acolo se îndreptă spre ţinutul severinean.”  
 
Coborâm în jos către Turnu Severin bucurându-ne de fiecare pagină a cărții. Am stărui mai mult asupra locurilor descrise de reporter dacă Prefața nu ar deveni prea mare. Mărturisim că toate imaginele pe care ni le dăruiește dl Ion Nălbitoul cu fiecare pagină sunt frumoase, au prospețimea și veridicitatea care ne fac să credem că ne găsim împreună cu autorul chiar în acele locuri pe care le privim încântați. Îl însoțim așadar în continuare pe dl Ion Nălbitorul prin defileul cazanelor, oprindu-ne în fața priveliștilor care ne taie răsuflarea. Ajungem în Banat și de aici urcăm înspre nord, către Maramureș. Nu putem să nu ne oprim ca să respirăm aerul curat al Munților Apuseni și să ne lăsăm încântați de priveliști:  
 
„Din Turda se poate ajunge pe spectaculoasele Cheile Turzii. Apoi paşii ne poartă pe meleagurile de la Tarniţa. Şoseaua şerpuieşte pe conturul lacului, pe lângă versanţi către vestita Ţară a Moţilor. La fiecare curbă, pe fiecare vale sau după fiecare stâncă descoperi ceva deosebit. Coada lacului se prelungeşte mult până se contopeşte cu râul, iar pe versantul de vizavi apare câte o casă răzleaţă. După ce traversezi râul, drumul se desfăşoară în serpentine către înălţimi. Toamna foioasele şi coniferele îţi oferă o multitudine de culori, iar albastrul cerului este intens. Cu cât urci către pisc, cu atât eşti mai fascinat de panorama ameţitoare ce se deschide deasupra văii şi a culmilor mai joase. Ajuns pe culme te trezeşti pe un platou presărat cu brazi răzleţi, apoi dominant devine golul alpin. Case răzleţe, căpiţe cu fân, ţarcuri, cai păşunând în voie întregesc tabloul din ţinutul moţilor”. (capitolul ”Țara moților - Ținutul înălțimilor ”)  
 
Apoi ajungem în ținutul cel mai nordic al Țării, în Maramureș, unde vedem alte splendori…De aici reporterul ne poartă în Moldova, descriindu-ne frumusețile și obiectivele industriale și turistice al Moldovei lui Ștefan cel Mare, ca să ajungă apoi în ținutul mirific, de basm al deltei… Îl lăsăm pe cititor să se bucure de toate splendorile pe care ni le dăruiește în cartea sa dl Ion Nălbitorul, Prefața noastră dorindu-se a fi doar o fereastră către frumusețile cărții, destul de largă, o pregătire a cititorului pentru excursia pe care urmează s-o facă începând cu Primele rânduri până la ultimele rânduri ale cărții.  
În mod deosebit ne-a emoționat ultimul capitol al cărții, lăsat intenționat la urmă ca un fel de cântec de lebădă. Este capitolul intitulat „Zătreni-filă de amintiri” în care ajuns acasă după periplul prin toată țara scriitorul își evocă părinții, copilăria, tradițiile, momentele frumoase trăite în primii ani ai vieții, școala, frumsețea locurilor pe unde și-a purtat pașii înainte de a pleca în lume.. Este capitolul care ne-a emoționat cel mai mult pentru că autorul acestei Prefețe, fiind din aceste locuri, și-a regăsit copilăria lui, vatra satului, oamenii cunoscuți în copilărie , acum plecați în lumea celor drepți..  
În final mărturisim că ne-a făcut o deosebită plăcere excursia făcută prin Țară împreună cu talentatul reporter Ion Nălbitorul, că ne-am dori, măcar la bătrânețe, să mai mergem odată pe urmele acestui excurs deopotrivă literar, istoric, geografic și turistic. De aceea recomandăm cu toată căldura această carte cititorilor, urându-i autorului sănătate și putere să ne mai dăruiască și alte reportaje.  
 
Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor  
 
Referinţă Bibliografică:
CATEDRALA DIN CARPAȚI - CRONICĂ DE ȘTEFAN DUMITRESCU (USR) / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2274, Anul VII, 23 martie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!