CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Paradisul va fi atunci când, îndrăgostiţi, vom uita lângă noi iadul ce ne înconjoară (XVI)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tata a fost negustor de vinuri, îmi povestea mama uneori cu nostalgia propriei copilării în priviri. Cu mâinile făcea de regulă altceva, obişnuia să croşeteze, să coasă flori, să împletească lucruri din lână trasă în fir gros. Mă aşezam lângă ea, mai ales dacă afară era iarnă şi zăpada aşezată peste caldarâm ajungea până la genunchi. Iarna sporea cheful meu de poveşti şi amintiri, mai ales că ziua era mai scurtă şi eram izolaţi de lume, legaţi de cer cu fuiorul fumului cenuşiu care ieşea alene pe horn.  
- Aveam vii multe, continua. Mergeam la legat şi la tăiat lăstari câte-o săptămână. Dormeam acolo, pe câmp, când era timp frumos.  
- Şi nu vă era frică?  
- Nu, că aveam un câine care stătea de pază. Era permanent acolo şi aveam grijă să îi ducem şi lui de mâncare şi de băut. Încropeam un acoperiş deasupra capului şi ne culcam pe un aşternut.  
Amintirile mele completau imaginea cu sunetul greierilor. Totdeauna când mergeam la Perşunari mă fascinase, noaptea, pulsul sonor al dealurilor dimprejur. Umplea aerul, îţi dădea sentimeantul că efectiv respiri cântec de elitre, că întunericul este ţesut din găuri mici în care câte o gânganie adâncită îşi strigă singurătatea.  
- Daa, tu prindeai greieri?  
- Nu, mamă, nu prindeam!, îmi răspundea uşor uimită de întrebare. Eram obosiţi, că nu e uşor să stai aplecat o zi întragă cu foarfeca în mână. Mai veneam la cules, dar atunci era şi mai frumos. Căruţe întregi cu struguri aduceam acasă.  
Numai pe tata, când îl întrebam, îl găseam tăcut. Nu, ai lui nu cărau nimic, că erau săraci! El nu avea nimic de povestit. Nu reţineam decât o singură imagine din amintirile lui, că aveau o masă rotundă şi joasă în jurul căreia stăteau toţi pe nişte scăunele să mănânce. În mijloc, Frusinica trântea o mămăligă pe care o tăia cu aţa!  
Asta observasem şi eu la Tanti Celica. Reţinusem gestul firesc şi precis cu care trecuse un firişor alb pe sub muntele galben şi aburind, decupând bucăţi ca feliile de portocală. Nu mai văzusem. În primul rând că la Teişani nu prea mâncam mămăligă şi mama avea un cuţit de care se folosea când trebuia să taie. Îmi plăcea să stau la masă cu Tanti Celica. Aşezată, privită de la brâu în sus, era şi ea un om ca toţi oamenii.  
- Păi... Şi unde puneaţi toţi strugurii aia?  
- A.. Păi aveam tocitori, mamă. Cu scara te urcai până sus. Aveam zdrobitor, teasc, tot ce era nevoie. Bietul tata, cât a suferit când au venit comuniştii şi a trebuit să le dea. Nu înţelegea. Bă, veniţi să vă dau pământurile!, luaţi-le!, veniţi după vasele mele!, luaţi-le!, dar şi căruţa cu caii, mă!? La ce le trebuie lor caii mei? Avea ciudă pe Stalin, că ăla e capul răutăţilor. Era să o şi păţească, că în gară la Mizil, când a fluierat locomotiva, tata s-a apucat să zică în gura mare: Să-i fie de cap lui Stalin! ...şi l-a auzit careva. Au venit să îl caute acasă, că ce-a vrut să zică!? Nu ştiu ce-o fi spus, că a scăpat până la urmă...  
Nici eu nu înţelegeam prea bine, cum adică: să-i fie de cap!? Ce-o fi vrut bunicul meu cu mustăţi de cotoi să spună? Şi, cine era Stalin?!  
- Şi voi cum vă jucaţi?  
- Cu păpuşi din cârpe... Dar când am mai crescut am început să fac prostii, că eram cam zvăpăiată. Alergam pe câmp, călăream, mergeam la furat de pepeni...  
- Te duceai la bostănărie, intervenea şi tata. Toţi voiam să luăm pepeni d-acolo, dar era ăla al dracului. Trăgea cu puşca cu sare după noi. Pe noi ne prindea mereu şi ne fugărea...  
- Să fii tu sănătos! Câţi pepeni n-am mâncat eu de acolo! Că ne şi băteam joc de ei, îi spărgeam şi nu mâncam decât miezul. Găsisem o metodă să îl păcălesc pe paznic. Mă furişam dinspre partea pe lângă care curgea apa, luam bostanul cu tot cu curpene şi pleosc!, îl aruncam în apă. Mai la vale, altcineva îi culegea. Veneau pepenii rostogolindu-se şi mai erau şi răcoriţi bine când îi mâncam.  
Tata se uita la ea cu admiraţie.  
- A dracului, Cotoaica! Nouă nu ne-a dat prin cap!  
Îmi închipuiam miezul roşu şi zemos cu sâmburi negri. Ce păcat!, eu nu văzsem niciodată o bostănărie. Oare cum arăta?  
- Era ca o grădină, mamă. Că pepenii cresc ca dovlecii, stau pe pământ şi fac frunze.  
Dovleci mai văzusem. Creşteau prin porumb şi printre curpenii de la castraveţi, pe care tata îi punea încăpăţânat în fiecare an în acelaşi loc, deşi mama îl certase că nu mai face şi el rotaţia culturilor. Ce să rotească? Era o palmă de loc, erau mai mulţi bolovani la noi în curte decât spaţiu pentru zarzavat.  
- Vreau seminţe de dovleac!  
- Cum să nu! Îţi pune mama la cuptor, să se coacă!  
Se ridica iute, lăsa de o parte treaba care cerea atâta migală şi într-o tavă îmi punea seminţele mari şi albe pe care le uscase din vreme. Avea o pungă mare din care lua câţiva pumni. După un sfert de oră în cameră începea să miroasă a toamnă târzie, a flori putrede şi a struguri zdrobiţi. Căldura din sobă plutea în valuri prin aer şi cu capul pe pernă, lângă poala mamei, adormeam.  
 
...  
 
Nu ştiu ce experienţe o fi avut soldatul Gigi în după amiaza sosirii lui întârziate. Poate i se explicase regulamentul, poate trecuse rapid prin etapele de iniţiere pe care noi deja le parcursesem, cert este că eu l-am mai văzut abia a doua zi dimineaţa, la apel. Era mai înalt cu un cap ca noi şi ţeasta-i albă, acoperită de răni ici şi colo, avea spre ceafă smocuri de păr. Părea că trebuise să se radă singur şi, normal, nu avea şi ochi la spate!, făcuse şi el ce putuse.  
Arăta ca o pisică intrată la apă, când dintr-o dată se descoperă că scheletul este mult mai mic pe sub blana flocoasă. Coama creaţă îi ascunsese până atunci fruntea bombată care acum domina sprâncenele, sub ele ochii aveau expresia unui om speriat. Nimerise o pereche de pantaloni strâmţi şi pulpele abia îi încăpuseră, iar mânecile vestonului abia treceau cu câţiva centimetri peste coate. Boneta îi venea ca o bomboană pe colivă, lăţită pe creştet. Doar bocancii păreau în regulă, potriviţi cu mărimea corpului. Atât ne-a zis, că toată noaptea nu dormise!  
Devenise imediat celebru. Până şi Balaurul, după câteva scheme de-ale lui, când eram încolonaţi pe trei rânduri pe aleea de beton, ne întreabă amuzat:  
- Care eşti mă, Gigi?!  
Linişte de mormânt. Nu zicea nimeni nimic. Lângă el nu era caporalul cu mustăcioară din ziua anterioară, era altul cu o faţă plăcută, de băiat bun.  
- Soldat Gigi, mă faci să repet întrebarea! Vă pedepsesc pe toţi, dacă nu răspundeţi! Bă, aici totdeauna veţi răspunde toţi pentru unul şi unul pentru toţi!  
- Ordonaţi!, s-a auzit vocea sfârşită a colegului cu un cap mai înalt. Dar să ştiţi, că nu mă cheamă aşa!  
- Permiteţi să raportez, trebuie să spui, soldat, când te adresezi superiorului!  
- Dumneavoatră aţi întrebat.  
Completarea lui Gigi a avut darul să îl enerveze pa caporal, care, fără să mai stea pe gânduri, urlă din tot sufletul:  
- Culcaaat!  
Toţi ne-am lăsat uşor pe burtă, încurcaţi şi de faptul că eram înghesuiţi unii în alţii.  
- Şi de unde eşti tu, măi Gigi?, a continuat netulburat Balaurul cu o voce mieroasă.  
- Din.... A... Permiteţi să raportez?... şi rămase în aşteptarea confirmării, aşa cum era culcat printre camarazi  
- Spune, mă, ce-ai rămas aşa!?...  
- Permiteţi să raportez?, a mai întrebat încă o dată accentuând ideea că el aşteaptă totuşi o confirmare...  
- Pizda mă-ti! Dacă eu te întreb, nu trebuie să răspunzi!?  
La care Gigi, siderat de cât de complicat era dialogul cu superiorii, spuse repede:  
- Din Satu Mare!  
- Da? Păi şi ceilalţi cum au ajuns, mă, la timp şi tu nu!? Ştii că puteam să trimitem poliţia militară după tine?  
- Am avut o problemă!  
- Problemă, zici!? Păi, probleme n-avem, mă şi noi destule aici!? Ia să vezi tu nişte probleme! Caporal!  
- Ordonaţi!  
- Ieşim din cazarmă! Mergem să le arătăm la balauri frumuseţile patriei!  
- Am înţeles! Plutooon, drepţi!  
La prânz am ajuns abia târându-ne. Îmi pierdusem cizmele de câteva ori şi avusesem parte de tratament special din cauza asta. Tot ce reţinusem pozitiv era că iarba are un miros plăcut, proaspăt, că printre copaci, în pădure, era un pământ cleios îmbibat cu resturi de frunze şi crengi, că ţara noastră are foarte multe dealuri.  
Doar cu o zi înainte, Gigi trecuse nepăsător pe lângă noi cu mersul lui de cămilă civilă!  
 
...  
 
Găsisem la Teişani şi un manual vechi, jerpelit, pe care scria Gramatică. Era de pe vremea fraţilor, că mi-l aminteam de copil, când răsfoiam cărţi şi mă uitam doar la poze. Atunci nu-mi plăcuse deloc, o dădusem la o parte pentru alta groasă, cu coperţi tari şi ilustraţii multe: Istorie universală. Priveam figurile bărboase (unii aveau coif pe cap), statui, săbii ruginite, scene de luptă şi pierdeam ore în şir cu ea în faţă, trântit pe burtă în patul din salon. Chiar mi-o însuşisem, n-o mai pusesem la loc de unde o scosesem (dintr-un corp de bibliotecă jos, cu o oglindă deasupra înaltă cât un om), ci o strecurasem sub şifonier, pitită după piciorul de lemn. Acolo era una dintre ascunzătorile mele.  
Altă carte care îmi plăcuse pe atunci şi pe care o mai răsfoisem şi după ce începusem să cunosc literele, era una pe care scria Limba latină. Avea pe copertă un animal cu multe ţâţe şi sub el doi copii mici care părea că vor să sugă (asta mă atrăsese imediat). Din interior nu mă lămurea nimic ce e cu cei doi. Ştiu şi acum cum sunau primele cuvinte, pe care le silabisisem într-o zi: In patria nostra multe silvae sunt. Asta aproape că pricepeam şi eu... Mai departe nu înţelegeam nimic, dar îi găsisem şi ei un loc la mine sub şifonier. Din loc în loc avea poze care mă fascinau.  
Gramatică... Ar fi trebuit să-mi fie de folos, aşa că am pus-o grijuliu în bagajul cu care mă întorceam la Bucureşti, printre hainele pe care mama mi le spălase.  
(Va urma)  
 
Referinţă Bibliografică:
Paradisul va fi atunci când, îndrăgostiţi, vom uita lângă noi iadul ce ne înconjoară (XVI) / Ion Mihaiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2771, Anul VIII, 02 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Mihaiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Mihaiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!