CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Paradisul va fi atunci când, îndrăgostiţi, vom uita lângă noi iadul ce ne înconjoară-partea a X-a
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La Seciu mi-am dat seama că era mult haos. Teoretic exista o supraveghere strictă, se vorbea cu teamă de nişte ofiţeri ai securităţii care ar umbla prin curtea fabricii, mulţi se suspectau între ei, dar eu n-am văzut pe nimeni care să nu aibe tot două picioare, două mâini şi o ţeastă deasupra umerilor. Se zvonea ceva despre balauri care au mai mulţi ochi decâte capete, scot flăcări pe gură şi au gheare ascuţite, însă eu simţeam mai degrabă presiunea zvonurilor decât vreo suflarea fierbinte în ceafă. Eram totuşi precaut. Din perspectiva mea, de punct negru figurat la talpa lui Boc, dacă priveam în sus, sus de tot spre turla bisericii, peste şoldul subinginerului şi peste umerii celor care erau deasupra lui, zăream o pupilă mare albastră, înflorită spre sine însăşi. Nici un unghi al pereţilor nu rămânea în afara îmbrăţişării imperceptibile. Peste tencuiala rezistentă, un strat de lac fin cu miros înţepător fixa fiecare contur la locul său şi-i atribuia o strălucire nefirească. 
  
Dar teama mea se diminuase din prima zi. Îmi închipuisem că se fac verificări minuţioase la intrarea şi la ieşirea din fabrică, că voi fi întrebat cine sunt şi ce caut acolo, dar am constatat că se presupunea că n-aş fi fost vreun tâmpit să urc dealul fără treabă. Puteam intra şi ieşi când voiam, fluierând. Am descoperit apoi că existau scurtături pe diferite direcţii care treceau pe sub opreliştile de beton. Nici nu mai trebuia să te deranjezi prin faţă, pe la portar! Era clar, sistemul nu se temea de indivizi. Dacă exista, el era îndreptat împotriva unor fantome, a unor făpturi fără consistenţă fizică. El se lupta cu ideile, cu mintea şi cu ochii oamenilor, nu cu braţele şi picioarele lor. 
  
După câteva zile, când am observat cât de complicat era să vin cu trenul şi apoi cu autobuzul, din colţul halei de producţie plecam pe aleile betonate, ieşeam pe o potecă ce brăzda curtea imensă pe care o invadau buruienile şi mă îndreptam direct către Olteni trecând pe sub o spărtură strategică din gard. Scurtam cel puţin doi kilometri faţă de traseul regulamentar. Teoretic se mai făceau controale, se mai reparau găurile, dar după două zile totul revenea la starea de dinainte. Dealtfel curtea era plină de poteci prin care muncitorii veneau şi plecau în zonele învecinate. 
  
Singura parte a fabricii în care se făceau verificări adevărate la acces era Sectorul. Acolo ştiam că se folosesc explozibili, că muncitorii mânuiesc muniţii de război şi că în ateliere lor existau nişte bazine cu apă unde s-ar fi putut salva în caz de incendiu. De unde priveam eu nu se vedea nimic, doar nişte clădiri joase de beton cu multe ferestre. Nici nu mă interesa foarte mult, noi eram ocupaţi cu flanşele noastre ca nişte sâni de femeie. Grămăjoare de piese brute aşteptau să le rotunjim formele, să le slefuim suprafeţele, să le îndulcim marginile tăioase. Nimeni nu ne întreba nimic. Nici când venim, nici cât stăm, nici dacă suntem sau nu mulţumiţi. Boc era ocupat doar să-şi facă planul lui la leafă şi să se asigure că noi, aştialalţi, avem ceva de făcut. Treaba noastră cât facem! Cât muncim, atâta suntem plătiţi! 
  
Mi se părea nedrept totuşi să fiu normat aiurea! Executarea unei piese la strung era considerată la fel ca şi operaţiunea de găurire. Puteai lucra o oră să aduci cât de cât modelul turnat în cotele de pe proiect, dar îţi trebuiau două minute să apeşi burghiul după o ştanţă la maşina verticală. Aici lucra numai soţia. Practic, restul echipei furnizam materialul pentru încasările familiei, alegându-ne totuşi şi noi cu ceva. Nu mă simţeam motivat deloc. Mă întrebam cum de suportă Mau situaţia asta, dar am observat că Boc avea grijă de el. Din când în când atelierul primea comenzi de mare precizie şi de ele se ocupa specialistul. Se pare că asta îl sălta şi pe Mau la venituri. 
  
În sfârşit, nu-mi prea păsa de aranjamentele lor. Eu aveam ţintele mele, urma să plec în scurt timp dintre ei şi nişte bănuţi amărâţi mai primeam şi eu. Cred că subinginerul rotunjea puţin în favoarea noastră, a celorlalţi, căci de fiecare dată luam mai mult decât m-aş fi aşteptat, însă totdeauna sub venitul minim al încadrării. 
  
Uneori însă mă revoltam, mă simţeam înşelat şi într-o zi mi-am exprimat punctul de vedere deschis în faţa naşului lui Boc, când l-am prins în biroul în care călca foarte rar. Statura micuţă a subinginerului cu faţă de om bun s-a chircit a neputinţă. Acuma vii şi tu cu problemele tale, nu le am eu destul pe ale mele?!, păreau să spună umerii lui ridicaţi. Taman cu finul vrei şi tu să te pui?! N-ai minte!? A îngăimat totuşi pentru urechile mele ceva cu o să vedem... Ştiam că mare lucru nu pot aştepta de la el, dar nici multe nu aveam de pierdut! 
  
Spre surprinderea mea, a fost o tăcere adâncă vreo cîteva zile. Mă aşteptasem la explozii, la scântei, la discuţii, dar nu se întâmplase nimic. Aproape că uitasem totul când mă trezesc cu Boc, la sfârşitul săptămânii, că mă anunţă cu o voce oficială: 
  
- Vezi că o să lucrezi în schimbul de noapte, de luni! 
  
Am făcut ochii mari. Uite că la asta nu mă gândisem. 
  
- Păi, se fac schimburi în secţia noastră?! 
  
- Da! De săptămâna viitoare! 
  
- Şi cine vine, eu singur!? 
  
Cred că la întrebarea mea nu se aşteptase. A rămas câteva secunde blocat. Mă privea mimând nepăsarea şi imparţialitatea. Evalua, da, era prea de tot să fiu singur în toată hala! 
  
- O să fii cu Daniel! Veniţi amândoi în schimb de noapte, că dimineaţa trebuie să avem producţie finită pentru livrare! 
  
Am dat din cap că am înţeles. N-avea rost să mai insist. În fond, nu sufeream că n-o să-l mai văd. Daniel era un flăcău vesel, mai nepriceput ca mine, tare simpatic! N-avea de ce să ne fie rău împreună. 
  
Ce m-a uimit pe mine cu adevărat a fost altceva! Când am venit în seara de luni în hala pustie, eu şi cu Daniel nici nu ştiam de unde să aprindem luminile! Ni se auzeau vocile întoarse din tavanul înalt, din pereţii de beton, de piepţii de oţel ai maşinăriilor adormite în beznă. A trebuit să cuplăm nişte manete imense pe care ni le-a arătat un electrician plictisit şi mirat că ce dracu căutăm noi pe-acolo!? şi abia atunci tavanul a înflorit sub pasta tuburilor cu neon. 
  
Mă uitam la colegul meu şi mi se părea că sunt într-o poveste fantastică. Un ochi uriaş plutea deasupra noastră şi noi intram şi ieşeam dintr-o fabrică de bombe pe sub gard, deschideam singuri un atelier cu utilaje de milioane de lei, ardeam curent de câteva sute de lei, totul doar ca să facem câteva flanşe nenorocite de câţiva lei, să fie şi Boc mulţumit! 
  
... 
  
Pur şi simplu nu aveam cu cine să merg la film în gărdina de vară. Nu cunoşteam în Bucureşti decât pe fratele meu Adi, pe soţia lui şi o vecină de lângă uşa lor. Îmi lărgisem cercul cunoscuţilor cu Nicu şi cu George, dar până şi eu îmi dădeam seam cât e de puţin. George dispărea uneori cu zilele. Zicea că se mai duce pe acasă, că nu stătea departe de oraş. Nicu era tot timpul absorbit de preocupările lui care n-aveau pic de imaginaţie. Aşa că mintea mea frământa tot probleme de viaţă de la Teişani. Singurele fete de care îmi puteam lipi ochii minţii rămâneau tot cele adunate în serile de sâmbătă şi duminică seara pe lângă pereţii Căminului Cultural. Avusesem o prietenă în lumea de acolo şi era singura pe care o purtam în suflet. 
  
O cunoscusem într-o duminică de primăvară când mă lipisem de grupul de amici ai lui Tini, vecinul meu de peste drum. Am plecat să colindăm alte discoteci din zonă şi gaşca s-a urcat veselă în trenul de opt seara, aproape pustiu de călători pentru că navetiştii aveau alte ore. Îi întâlneam mai ales când mă întorceam târziu de la liceu în cursul săptămânii, cu trenul de zece şi îi preferam pe şahişti. Mă uitam absorbit cum mânuiau rapid piesele de plastic pe tabla de carton murdar şi observam că primele zece mutări le făceau automat, fără să stea pe gânduri. Abia apoi se opreau şi studiau. Începea strategia. În tot timpul ăsta vorbeau desprea altceva, făceau glume nesărate, todeauna aceleaşi perechi, că deja îi recunoşteam. 
  
Trenul de duminică noaptea era pustiu. Numai nişte flăcăi fără treabă, din loc în loc, dădeau rost ditamai namilei de oţel. Coborâsem la a treia staţie spre Măneciu fără chef, căci nu prea eram mare doritor de călătorii. Pe Horaţiu nu l-ar fi convins nimic în lume să facă o astfel de aventură, el era rezervat, prefera să asculte muzica lui, să aşeze laolaltă gândurile, nu să umble prin locuri necunoscute. Doar pe mine ce mă împingea dorul! Un dor teribil de a cuprinde între coaste un trup de femeie! 
  
De cum am coborât, se auzea muzică. Salonul luminat era foarte aproape de gară şi ne-am topit imediat printre ceilalţi. Era bine!, mă simţeam în largul meu printe siluetele tinere şi mă agitam după un ritm care îmi venea mai mult din cap decât din sunetul care lovea în ureche. Trăiam minunea de a rupe convenienţele, de a sparge bariera sexului, de a topi străinătatea. Mi se părea firesc să zâmbesc şi să primesc un zâmbet drept răspuns. 
  
Alina a rămas în braţele mele câteva secunde după ce muzica încetase, chiar şi când acorduri iuţi de chitară electrică ghemuite în boxele mari se aruncau precum panterele aspra antilopelor din savană, ştergând vraja melodiei de dinainte. Doamne, ce prăpastie eram! Trupul ei mic şi delicat s-ar fi prăbuşit în mine ore în şir prin bezna coastelor, ar fi atins mătasea de deasupra ficatului şi ar fi aterizat în pernele din splină. Între picioare simţeam un munte de piatră. 
  
Într-un târziu, ne-am desprins unul de celălalt şi am rămas împreună! 
  
Trăiam pentru ea. Drumurile peste dealurile către fabrică şi înapoi aveau chipul ei. Strunjeam sânii ei ascunşi în metalul cenuşiu acoperit din loc în loc cu zgură. Abia aşteptam serile de sfârşit de săptămână, să merg trei staţii cu trenul obosit şi să cobor în gara visurilor. Ea mă aştepta. Era a mea! O învăluiam în fantasme, îi povesteam gânduri, îi dăruiam cuvinte. Însă ochii ei verzi mă fixau neîncrezători. Cine era flăcăul ăsta brunet cu păr zbârlit care o iubeşte?! Era el temelia speranţelor, avea el duritatea oţelului care taie pâinea, era el un aventurier care mâine va căuta o altă zână?! Simţeam că lumile noastre se pipăie, se caută, dar se şi resping. Coastele mele se deschideau hulpave să o înghită şi ea se furişa în lături chicotind. Mai lasă-mă!, mai lasă-mă!, spuneau genele ei arcuite, nu vreau!, nu vreau!, spuneau buzele ei care se topeau între buzele mele. Eram ameţit în jocul de-a atracţia şi respingerea şi rămânem cu foamea din suflet şi cu hrana neatinsă. Eram supărat! 
  
Nu-i povesteam niciodată despre armată. Petreceam mult timp dincolo de salonul unde era discoteca şi ne plimbam pe străzile pe care eu nu le cunoşteam, dar care ei îi erau familiare. Vibram pe dinlăuntru şi eram rece pe dinafară. Mă lua în braţe şi simţeam că şi-ar fi dorit să fiu eu acela, dar că ceva din lumea asta ne era piedică. 
  
Mă simţeam revoltat că mâinile ei frumoase, atât de subţiri şi de tandre se pregăteau să devină utile patriei în nobila meserie de strungar. Nenorocitele licee din zona noastră nu mai ştiau să facă altceva?! Îmi povestise că are o soră mai mare care lucrează ca sudor! Doamne, cum să pui un înger între fiare!? Înţelegeam să mi se frângă mie visele, să mi se întărească mie pielea palmelor în uleiuri murdare, să mi se ardă mie carnea cu şpan încins, dar nu şi lor! Mi-o închipuiam pe sora ei aplecată peste ţevi ruginite şi acoperindu-şi faţa frumoasă cu masca de sudor şi mă scuturam revoltat. 
  
Ce viaţă aveam noi? Ce puteam eu să îi ofer acelui corp firav care făcea să crească trupul meu? Dintr-o dată i-am simţit teama. Gândurile mele erau toate despre plecare! Îi povesteam despre filme şi despre facultatea de drept, despre poezie şi lumi fantastice... Ce legătură aveau toate astea cu viitorul ei? Termina liceul şi nu exista decât perspectiva de a lucra într-un atelier mecanic. Părinţii ei nu ar fi gândit altfel decât o făcuse Baronul pentru mine! Mi se părea nedrept pentru amândoi! Nu puteam să fiu sincer cu ea şi cu mine în acelaşi timp. Cât de searbădă era muzica disco din salonul luminat în care ne întorceam. Venea dintr-o cu totul altă lume, o lume care nu producea numai strungari şi sudori. Ce rost avea atâta veselie!? 
  
După un timp, pe măsură ce înţelegeam, căutam să schimb perspectivele. Îi hrăneam gândurile cu speranţe, o motivam să se pregătească pentru vreo şcoală de asistente medicale. Trebuia să fie pe la Ploieşti o posibilitate. Nu se putea opri din zbor! Să dăm împreună din aripi! Da, asistentă medicală aş fi văzut-o, nu strungăriţă! Putea apoi să se facă doctor, să se pregătească pentru medicină! Cât de bine i-ar fi fost! 
  
Numai că uneori simţeam că rămâne în urma mea. Ceva din viaţa ei pe care eu nu îl cunoşteam îi atârna de picioare. Poate lipsurile de acasă, poate rigiditatea părinţilor, poate inflexibilitatea convenţiilor sociale, poate pur şi simplu teama de a depăşi marginile firii. Rămâneam singur, vorbindu-i despre poezie. O poezie care nu ar fi putut niciodată să ne facă să fim împreună! 
  
A din a sau A din alb 
  
L lăuntric în afară 
  
I înaripat şi dalb 
  
N născut întâia oară 
  
A din a ...sau primăvară 
  
A din a sau A lin a 
  
L rostire circulară 
  
I un început de stea 
  
N un cenuşiu de seară 
  
A lin a ...din alb coboară 
  
Rămâneau doar versurile. Drumurile noastre se despărţeau. Ale mele duceau către oraş, către zidurile de beton între care dospeau visuri, pe când drumul ei căuta un liman, un suflet de bărbat care să o ţină în braţe şi să fie fericit cu atât. 
  
Aroma buzelor fierbinţi încă îmi ameţea creierii în cămăruţa îngustă în care aterizasem. Desluşeam în jurul meu contururi. Desluşeam o masă de lemn şi pe ea o coajă de pâine care aştepta demult pe cineva să o mănânce. În patul opus, un flăcău tuns scurt citea absorbit prin sticlele groase ale ochelarilor de vedere. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Paradisul va fi atunci când, îndrăgostiţi, vom uita lângă noi iadul ce ne înconjoară-partea a X-a / Ion Mihaiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2711, Anul VIII, 03 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion Mihaiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Mihaiu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!