să nu te mai apropii de-al meu somn
te culeg de pe poteci pierdute,
din gânduri rătăcite peste zări,
din toamne oarbe, pline de tristeţe,
din florile uitatei primăveri;
te mângâi ca un orb cu palmele prin ape,
prin aer, desenându-ţi iar conturul
şi murmur un descânt căzut din ceruri
din alte lumi, sunând ca psalmii biblici;
să nu te mai apropii de-al meu somn,
ca umbra unei dulci stafii pierdute,
nu te blestem, căci tu eşti cerul meu
iar eu pământul ce aşteaptă ploaia,
deltă de Nil în care Faraonii
şi-au cultivat iubirea ca pe-o floare
şi i-au cântat în muzici şi fanfare
tainele ei ce-s pline de mister.
să nu te mai apropii de-al meu somn
că te visez petală peste suflet
o pasăre ce zboară în neant,
lăsând în urmă doar tristeţi pribege,
să nu te mai apropii de-al meu somn…
joi, 11 iunie 2015
