Iubire nebună
Transpiră cearșaful sub noi
Ca otava pe câmpuri în zori,
De cazne și gemete scurte
Ca apa-n cascade la munte.
Pe cergă plâng fire de maci
De milă, când greu te dezbraci.
Eu te doream din pruncie,
Dar refuza vremea să-ți să vie !
O stare buimacă ne prinde
La ora de taină, fierbinte;
Ne-nvăluie roi de fiori,
Care dispar până-n zori.
E o nebună iubire
Încătușată în mine
La cumpăna de noapte;
Deci, să o-mplinim! Se poate.
*
Săvârșind animalicul sex
Trecem nevrând prin beciul domnesc
O vreme. Legea o spune.
Ce rușine față de lume !
Viață fără iubire nu e;
Viața curge din femeie.
Iubiți ! ne-ndeamnă Preasfântul;
Un fel - de-a-mpărăți Pământul.
Răbdăm durerile iubirii;
E o virtute-a omenirii,
Care ne duce-n infinit,
Cât este Soare-n Răsărit.
Ion Părăianu
