CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Ecouri >  





PASAJ DIN ROMANUL „COPILUL NEDORIT”
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
BUBUITURI ȘI TRĂSNETE CE 
  
PREVESTESC FURTUNĂ 
  
După nouă luni și mai bine de sarcină, Vetuța Găvănescu, ca de fiecare dată la ea acasă, o adusese pe lume pe Cornelia. De acum aveau șase fete și un băiat și atâția copii îi dădeau de cap. Fetele cele mari și băiatul plecaseră la licee și le trebuiau de toate. Din timp se cumpărau uniforme pentru fiecare, dedesubturi de schimb potrivite vârstelor, locuri de găzduire și multe din celelalte necesare existenței: demâncare pentru nouă luni, lemne de foc pentru o iarnă, lenjerie și plapome pentru paturi, bani de buzunar să aibă pentru rechizite și diferite cheltuieli mărunte, săpun de rufe și de față, pastă de dinți și pentru o gogoașă în recreație și câte toate altele. Noroc cu feciorul care era internist la Școala Normală din Severin. Pentru el cheltuielile erau mai mici. 
  
Vremurile se schimbaseră și rând pe rând asupra familiei dascălului au început să se abată greutățile. Situația politică se modifica de la o zi la alta, prim-miniștrii se schimbau după cum bătea Crivățul, (vântul dinspre răsărit ce prevestea o vijelie năprasnică). 
  
Era anul 1937 și la votările din toamnă, Partidul Național Liberal pierduse alegerile iar dascălul Găvănescu o grămadă de bani. Regele Carol al II-lea, un aventurier afemeiat și nesătul de putere, se amesteca nejustificat în viața politică, iar în perioada 1938 – 1940, prin lovitura de stat, numește un guvern interimar și a modificat Constituția cu consecințe dezastruoase pentru Țară. Liberalii fuseseră dați la o parte și apariția curentelor extremiste au ușurat legionarilor ascensiunea. În anul 1940, cu acordul lui Antonescu, legionarii, de la care și el a primit sprijin, s-au înscăunat în fruntea Țării. Basarabia, Bucovina Ardealul de Nord și Cadrilaterul fuseseră răpite României prin umilirea armatei, care a fost oprită de a acționa să-și apere Glia Strămoșească, motiv ce l-a determinat pe generalul Ion Antonescu să-i ceară regelui abdicarea și înscăunarea, în locul său, a fiului Mihai I. 
  
Învățătorul Ion Găvănescu, care avea pe Livretul militar înscris gradul de sublocotenent de vânători de munte în rezervă, este concentrat și trimis la o unitate nou înființată la Sfântul Gheorghe, lăsându-și soția cu toate grijile familiei. Situația Vetuței devenise aproape imposibil de suportat și numai vizitele făcute de doam-nele care-i treceau pragul o mai înviorau. Boier Alexe pierduse din capital și nu mai avea de vânzare marfa căutată de cumpărători, fiindcă și furnizorii lui pățiseră la fel. Pe cerul Țării se învolburau norii grei ai unei mari furtuni, războiul. 
  
De o vreme, prin casa dascălului, în diferite împrejurări, mai intra și Gheorghe Rasoviceanu, dascăl tot la Școala primară din Armeniș. Și el era ofițer și a participat cu regimentul din care făcea parte la toate luptele duse de Armata I-a în Primul Război Mondial, dar acum datorită vârstei era trecut în retragere. Inspectoratul școlar, fiindcă fuseseră mulți dascăli tineri concentrați, l-a trecut, pe cererea către Centrul militar, să fie mobilizat la locul de muncă. 
  
Din când în când, în colindările sale se abătea din drum s-o vadă și cât poate s-o mai ajute pe Vetuța, idila curată din tinerețe, rămasă doar în scrisorile de dragoste de pe vremea când aceasta era elevă la pension și el ieșise învățător, scrisori păstrate de fiecare, în pachețele legate cu fundiță de mătase roză, în locuri dosite. N-a fost să fie cum ar fi vrut ei, fiindcă Alexe Grofu, care hotăra totul pentru viitorul fiicei lui, deși fetei i-a plăcut mai mult de Georgel, cum îi plăcea ei să-l alinte, l-a preferat ca să-i fie ginere, pe noul și mai tânărul Ion Găvănescu, institutor, venit și numit în scurt timp director al Școlii primare cu șapte clase din comună. 
  
Câteodată, în zilele de sărbătoare, uneori seara, pe verandă, când vremea era frumoasă, sau în salon pe timp friguros, la lumina petromaxului, în prezența copilelor mici care se hârjoneau fără astâmpăr și a Diei care le aducea mâncarea pentru cină, Vetuța și Georgel discutau îngroziți de timpurile care o să vină; poate și de dragostea lor neîmplinită, dar niciodată ceva mai mult. Nici pe boier Alexe nu-l deranja vizita acestui dascăl a cărui prezență era marcată de calul și cabrioleta cu care venea. Animalul rămânea priponit la poarta casei și rodea lacom dintr-o pală de fân, adusă de Gore. Tuțu, cum îi zicea Vetuța lui taică-su, îl cunoștea bine pe primul pretendent la mâna fiicei sale, îl admira că era frumos și respectuos, dar el hotărâse să o mărite cu Ionică, fiindcă Rasoviceanu dorea s-o aibă de soție numai la casa lui, departe de comuna Măru Roș. Nu-l deranja prezența din când în când în casa fiicei sale a acestui bărbat serios, de aceeași branșă cu Ionică. În vremurile de liniște, de multe ori Rasoviceanu era invitat cu soția sa Veronica, la petrecerile de sărbători chiar de gine-rele său. Fiică-sa, mamă a atâtor copii, rămasă tristă și singură pentru o vreme, nu-și mai vedea capul de treburi și simțea nevoia unor vizite din partea persoanelor cunoscute și dragi. 
  
Totuși, Vetuța n-a scăpat de vorbele dușmănoase scoase de Buduruca, femeia vrăjitoare și rea din cale afară, ce a defăimat-o la lume cu vorbe de ocară, „că n-o mai veni el, vânătu ăla, să-i spun eu tu, tu, tu, tot… ce face ea când îi sângură!” Dascălul Ionică era un bărbat arătos; brunet, cu mustață și părul negru ca pana corbului și Buduruca îl alinta numindu-l vânătu, ca să nu-i zică țigan, cum de altfel lăsa să se înțeleagă. 
  
După o bună vreme de concentrare sub arme, sublocotenentul Ion Găvănescu este avansat la gradul de locotenent și trimis condiționat în permisie acasă, dar nu se știa pe cât timp. Totul depindea de situația politică internațională. La plecare din unitate, a fost avertizat că „la primul semnal de mobilizare, din proprie inițiativă, în maximum 24 de ore să se prezinte la unitate.” Beneficia de această învoire pe termen limitat fiindcă era tată a șapte copii și soția le ducea singură de grijă. Așa raportase Comandantului unității, pentru a obține această permisie. 
  
  
Când germanii și sovieticii încheiaseră Pactul la 23 august 1939 apoi la 17 septembrie 1939, rușii ocupaseră Polonia, desființând-o ca stat. Pentru țara noastră s-a creat o situație destul de gravă. La 6 septembrie 1939 s-a declarat mobilizarea generală, și în teritoriu, conform planului, s-a trecut la chemarea sub arme a rezerviștilor și punerea în aplicare a planului de completare materială prin achizițiile și rechizițiile ce se făceau de la populație. Locotenentul Ion Găvănescu a primit ordin de chemare și a plecat de urgență la unitate. 
  
Caii învățătorului și ai altor cetățeni din comună, au fost luați de armată, rămânând cu grajdul gol. Gore plângând și stăpâna lui oftând asistau la întocmirea documentului de predare-primire a animalelor. Reprezentantul armatei i-a dat un act în care caii Puiu și Liza erau descriși cu toate semnalmentele pe care le prezentau de la sex, culoarea părului și a coamei, pete de altă culoare, înălțimea la greabăn, numărul de dinți și alte amănunte. Spre a fi ușor identificați, fiecărui cal pe copită și pe gât, în partea stângă, cu cifre de metal înroșite în foc, i s-a pus câte un matricol trecut în înscris. Documentul făcut în două exemplare era un act asigurator „că la terminarea misiunii vor fi înapoiați, iar în caz de…Doamne ferește, vor primi alții asemănători.” Când au fost scoși pe poarta oborului, fetele mici ale Vetuții realizând că le sunt luate animalele, au început să plângă în hohote de li se înnodau lacrimile sub bărbițe. 
  
„Unde o duc pe Liza!?” Lola, fata mijlocie a familiei, striga cu disperare după iapa care se lăsa mângâiată și gâdilată pe sub burtă, de mânuțele ce-i trăgeau de țâțe. Atmosfera era disperată și nu trecuseră multe zile de când tăticul lor era mobilizat și plecat de acasă. Gore a fost și el concentrat. Cine mai făcea treburile în gospodărie? 
  
Cu sufletul cătrănit și privirea înnourată, Vetuța era disperată de situație. Gândurile negre se abătuseră iar asupra ei. Se vedea văduvă. Tuțu, era și el distrus. Nemaiavând caii de tracțiune, nu mai avea cu ce aduce marfă pentru prăvălie, nici măcar de la Târg, că de la Brăila, de unde se aproviziona cu pânzeturi și coloniale, pierduse orice speranță. Atunci, din ce o să trăiască o familie atât de numeroasă, din care patru copii erau elevi la licee, departe de casă? Aveau de-ale gurii, dar se simțea lipsa banil 
  
_________ 
  
Ion C Gociu 
  
Referinţă Bibliografică:
PASAJ DIN ROMANUL „COPILUL NEDORIT” / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3015, Anul IX, 03 aprilie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!