CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Artistic >  





FEMEIA CA O FLOARE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ESCAPADA LA VÂRSTA FLORII DE CRIN IMPERIAL 
  
Adrian, soţul meu, este un bărbat bine, chiar frumos şi nu-s puţine cazurile când suntem complimentaţi cu admiraţie de persoane străine. Are o funcţie importantă în branşa lui şi cunoştinţele ne salută cu respect. Dar lumea este aşa cum este. Mulţi ştiu că trebuie să fie mereu plecat la câmpurile de sonde, unde uneori stă cu săptămânile, şi n-au altceva de făcut decât să ne „ducă grija”, că deh…, doar suntem încă tineri! „Pe lângă florile Zambilei plăcut mirositoare, au început să bâzâie tot mai insistent bondarii”. Parfumul meu încărcat de polen şi nectar îl dăruiesc numai soţului. Dar îmi place să fiu admirată şi de alţii… 
  
Avem doi copii de crescut şi de educat. Adrian este tot mai ocupat şi mereu plecat cu treburile de serviciu, care se întind pe trei judeţe. Aşa este serviciul lui, dar şi eu am serviciu, uneori lucrez şi duminica. Pentru treburile casei îmi rămâne tot mai puţin timp. Tata s-a dus la mama şi casa este numai în grija mea. Pentru ajutor, am o bonă, dar eu trebuie să fiu mereu prezentă, sau să mă fac prezentă. Pentru mine, nu-mi mai rămâne timp nici pentru odihnă, dar să mai citesc! Ieşirile împreună la spectacole s-au mai rărit. Bine că mai avem câte o duminică împreună... 
  
Adrian trebuie să plece anul acesta la un curs de conducere, pentru a fi avansat pe un post superior, poate chiar de inginer şef de trust. Băiatul cel mare începe şcoala şi mai multe luni rămân cu bona. Dacă fac socoteala, şi până acum soţul a lipsit cu lunile de acasă. Ce simplu este pentru un părinte plecat departe de casă şi fără obligaţii! Îşi poartă numai grija lui. Îi este dor de casă, vine când poate, îşi schimbă lenjeria, face dragoste cu soţia şi pleacă. Lasă bani de cheltuială şi-n rest... ea trebuie să se descurce. 
  
Ca femeie trecută de 30 de ani, rămasă mai mult singură, cu toate grijile casei şi ale obligaţiilor de serviciu, am devenit Crin Imperial. Mă port elegant, ca o doamnă care se respectă, profitând de toate împrejurările. Îmi fac rochii pe comandă, iar lenjeria intimă este din cea mai scumpă. Atrag atenţia bărbaţilor... şi-mi place!, chiar dacă o fac fără ostentaţie. Bărbaţii de la serviciu, vecinii din cartier şi alţii încep să-mi „ducă grija”. Până şi colegele de serviciu sunt preocupate „ ce face domnul inginer la cursurile de specializare?”, întinse pe o perioadă de atâtea luni. „Ce, dragă, face facultatea din nou?” Erau întrebările puse de doamnele mai răutăcioase. Colegii bărbaţi presupuneau şi-şi dădeau cu părerea despre aventurile lui, ale soţului meu, seara, sau în zilele de duminica, când nu venea acasă. Grav era că prea des şi persuasiv mi le împărtăşeau. În ce scop, oare? Nu cumva erau un fel de agasare, sau de provocare sexuală? Ce tânără eram şi la ce presiuni eram supusă! La 32 de ani, hormonii curgeau în valuri prin mine şi lipsa bărbatului mă incita până la ameţeală şi la pierderea raţiunii. „Trebuie să fac ceva şi pentru mine!”îmi ziceam. Să nu mă mai prefac indiferentă la unele apropouri venite din partea celor din jurul meu! 
  
Seara, acasă, ascult la radio romanţe şi încep să trăiesc unele stări din care sunt compuse textele redate. Uneori mai şi plâng. De ce? Pentru cea care se cântă sau de mila mea, că mă văd şi eu neglijată? M-am hotărât. Nu trebuie să mă izolez de societate. Şi eu sunt tot femeie. Trebuie să mă bucur de ceea ce îmi oferă tinereţea! 
  
Voi accepta invitaţiile celor din jurul meu, în funcţie şi de timpul de care dispun pentru mine, voi ţine seama de unele observaţii primite. „Tu ce vrei, să-ţi pui cenuşă în cap? Crezi că soţul tău este dus la mănăstire?” etc. etc. 
  
Am plecat cu colegele la o petrecere unde am fost singura fără partener. S-au făcut glume pe seama mea, nu m-am supărat, dar parcă nu-i drept să continui aşa. La întoarcere, eram abătută, chiar necomunicativă. Iar m-am închis în mine. Mi-am zis... mai bine aşa! 
  
  
De ceva vreme, cineva devine foarte preocupat de persoana mea. Este un bărbat frumos, matur, serios şi chiar prea puţin comunicativ. Te ţine la distanţă şi când eşti aproape de el, pentru a primi explicaţiile cerute la întrebările lui, pentru care trebuie să-i răspunzi. Este şeful unei echipe de control de la forul tutelar, venit în verificări la unitatea unde lucrez. Fără să vreau, îl privesc des, dar să nu mă observe. Înalt, suplu, impunător ca bărbat,cu faţă curată şi permanent rasă, păr şaten, puţin ondulat, ochii căprui, nasul drept, voce caldă şi îngăduitor mai ales cu mine, când mi-a verificat lucrările pe care le făcusem. Era cu 15 ani mai în vârstă ca mine şi îi simţeam dominarea. Fizic îl vedeam frumos. Discret, chiar îl urmăream şi mă atrăgea mereu mai mult, ca un magnet. 
  
Doamne, ce-i cu mine? Pur şi simplu tresar când aud vocea acestui domn revizor pe care-l cercetez pe furiş, ca o adolescentă! Şi... surpriză! Simt că-şi face mereu de lucru în biroul nostru și pentru orice lucru mărunt are ceva să mă întrebe şi pe mine. Acum, ştie să zâmbească, e atent cu noi fetele, dar în mod special cu mine. 
  
Am devenit bănuitoare, ce o să vrea să afle despre mine? Ştie că sunt căsătorită. Cred în telepatie şi că i-am transmis că îmi place să fie atent cu mine. El mă tratează cu mult respect şi delicateţe. De ce îl interesează, totuşi, persoana mea? 
  
În scurt timp totul s-a limpezit. 
  
Odată, când eram numai noi în birou, şi-a învins „timiditatea” şi delicat m-a întrebat, „dacă aş accepta o mică plimbare cu maşina, undeva, la iarbă verde”. Nu sunt surprinsă, ba dimpotrivă aşteptam, dar, în faţa faptului realizat, nu ştiu cum să primesc propunerea. Mi-ar conveni o ieşire undeva, ferită de ochii colegilor, dar… Și apoi, copiii! Mi s-au dat asigurări că eu hotărăsc destinaţia şi cât stăm, desigur fără nicio obligaţie. M-a sărutat, strângându-mă în braţe, mărindu-mi emoţiile. Mi-a atins pieptul şi visceral am simţit fiorul atracţiei masculine. O plăcere caldă mi-a străbătut tot corpul, care m-a ţintuit pe loc, în braţele lui. Îmi pierdusem cumpătul şi nu mai raţionam. Eram ameţită şi nu m-am desprins de el, cum s-ar fi cuvenit. Capul îmi vâjâia, iar inima bătea cu putere în pieptul din care ar fi vrut să iasă. Emoţiile mă copleşiseră. Bine că n-a venit nimeni în momentul acela, iar el, prudent, a părăsit biroul. Doamne, ce-i cu mine?! 
  
Şi totuşi, trebuie să recunosc că după acest eveniment, deşi doream o escapadă, mi-a fost greu să mă hotărăsc. Am acceptat în cele din urmă, mi-am zis că nu fac nimănui nici un rău, dar în maşina cu care ne deplasam mi s-au schimbat gândurile. Deşi acceptasem deliberat, am trăit acel sentiment de necinste, primeam ceva ce nu mi se cuvenea. Pe drum, la ducere, am fost necomunicativă, dădeam răspunsuri scurte la glumele lui. Am mâncat la un camping şi, în afară de faptul că mi-a pus mâna, mângâindu-mă delicat pe picior, nu s-a întâmplat nimic, în afară de câteva sărutări vibrante şi fierbinţi. Deşi ajunseserăm să ne adresăm cu numele de botez, prietenul meu Sandy cred că a rămas dezamăgit. Eram sigură şi-mi părea rău că l-am pierdut definitiv, că nu-i acordasem ce dorea şi că în viitor n-o să mă mai cunoască. Dădusem un test al unei escapade, chiar neîncheiată cum ar fi dorit prietenul meu aproape intim, fiindcă-i acceptasem sărutările lui pasionale, la care răspundeam cu aceeaşi afecţiune, fiindcă pe mine mă linişteau. Dar pe el?! De acum, am prins şi eu mai multă îndrăzneală, nu mă mai deranjau aluziile altora, ripostam prompt de fiecare dată, îmi deveniseră indiferente răutăţile lor. 
  
Sunt invitată din nou, într-o altă împrejurare, pe când eram la un instructaj la sediul departamentului, din alt oraş. Acasă la mine, luasem măsuri şi lăsasem asigurat totul pentru copii. De data aceasta, sunt hotărâtă şi accept totul. „Eul” meu a fost cucerit. „Cetatea” nu mai era inexpugnabilă! Cunoşteam dinainte programul şi-mi convenea. La terminarea misiunii, colegilor le-am spus că mai rămân să-mi vizitez neamurile de care ei ştiau. Trebuia motivată desprinderea de grup. Masa şi distracţia erau dinainte aranjate. Am mers la un hotel de lux, cu restaurant la parter, un local de epocă, am mâncat şi am băut, izolaţi într-un separeu , unde am simţit privirea „tăioasă” a ospătarului ce mi-a înmânat meniul, ca să aleg ce doresc să comand. Bravam, încercând să fiu degajată , dar m-a marcat postura în care eram şi puteam fi considerată, cum de altfel eram, adică frivolă . Se observa totuşi uşor diferenţa de vârstă dintre noi, parteneri intraţi în acest spaţiu dosnic. M-am gândit că ospătarul s-ar putea să îl cunoască pe Sandy, domnul revizor, care azi avea o altă damă de companie. Masa a fost selectă şi „asezonată” cu coniac şi un vin Murfatlar. Atmosfera se relaxase şi ne „pierdeam unul în ochii celuilalt”. Nu mai eram eu aceea care îl adora şi pe Adrian. Fiecare în parte, acum amorezaţi, gândeam la ce o să se întâmple peste scurt timp. Parcă eram în noaptea nunţii, când aştepţi deflorarea. Sandy intra definitiv în intimităţile mele, cu voia mea, dar cu grijă, cunoscându-mi capriciile, să fie cât mai delicat. 
  
Am urcat în hotel unde ne aştepta o cameră cu pat dublu şi frumos aranjată. Baia avea şi bideu, exact de ceea ce aveam nevoie. Au fost multe ore de vis. Am beneficiat de un preludiu emoţionant. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul, nu îndrăzneam să-mi dau jos şi furoul, acel elegant furou alb, făcut pe comandă, cu dantele discrete mult admirat de Adrian, dar Sandy, cu delicateţea lui, m-a încurajat să renunţ şi la acest accesoriu şi apoi ne-am dezlănţuit ca doi îndrăgostiţi ce eram, acordându-ne tot ce era de așteptat. Corpul meu era la dispoziţia bărbatului amant, pe care-l dorisem. După prima împlinire..., am simţit nevoia să fumez o ţigară. Aveam în poşetă un pachet de ţigări pentru diferite ocazii. Nu eram fumătoare pasionată, dar, de fiecare dată, la cafea aprindeam o ţigară „Virginia” verzi. În mod obişnuit nu trăgeam fumul în piept, decât parţial. De data aceasta, fumul mergea până la ultima alveolă pulmonară şi mă simţeam beată! Dacă de alcoolul servit la masă eram ameţită, de fericirea de acum, eram chiar năucită. În timpul repausului, când complet dezbrăcați, leneveam pe pat acoperiţi formal cu un cearşaf, l-am întrebat de familia lui şi mi-a spus că are o soţie economistă, mignonă, brunetă, care este o femeie bună şi înţelegătoare, o doamnă. Împreună au o fetiţă destul de mare, studentă la facultate şi duc o viaţă armonioasă. 
  
Din Crinul Imperial, care eram eu, un coleopter dorit şi de mult aşteptat, cu crisalide argintii, culesese polenul din staminele încărcate darnic de natură şi cu trompa lui delicată supsese de două ori nectarul din pistilul florii discret parfumate, dăruit şi de mine, cu multă şi nebună pasiune. 
  
Punându-mi hainele pe mine şi privindu-mă în oglinda limpede de cristal a băii, mi-am văzut şi studiat faţa răvăşită, care, în loc de o veselie normală în urma plăcerilor petrecute, exprima o nelinişte confuză, ca după un delict grav,tocmai săvârşit. Pierdusem examenul fidelităţii şi regretele deja au început să apară... 
  
Coborând scările hotelului, după atâta stare de extaz, încep să-mi revin şi încet, încet, apar şi complexele. Iar devenisem abătută. Am trecut absentă pe lângă recepţie, fără să mă uit şi să răspund la salutul recepţionerului, care ne-a urat „Drum bun şi mai poftiţi pe la noi!” 
  
Simţeam stigmatul pus damelor de consumaţie. „Sunt şi eu o femeie ca toate celelalte, am încălcat cel mai frumos jurământ făcut partenerului meu de viaţă” . Nu m-a liniştit nicidecum faptul că bănuiam şi încercam să mă încurajez că şi soţul meu, tânăr, frumos şi apetisant pentru multe femei, are viaţa lui intimă şi face la fel, pe unde umblă. 
  
„Ce am câştigat eu azi, c-am rămas aici cu acest bărbat, ce-i drept manierat, frumos şi inteligent, pe care l-am dorit, dar care acasă este aşteptat de o soţie drăguţă?! Ce dacă mi-a spus că mă iubeşte! De ce n-am încercat să mă abţin în a-i da speranţa că-l iubesc şi eu? M-am comportat ca o hoaţă!” 
  
În taxiul cu care m-a condus până la gară, n-am scos un cuvânt şi, la despărţire, l-am lăsat doar să-mi sărute mâna. Aveam impresia că toată lumea de pe peronul gării se uită la mine cu dispreţ, ca şi cum ar fi ştiut ceea ce făcuserăm.... 
  
...Către miezul nopţii, am ajuns acasă. Călătoria a durat mult, într-o atmosferă apăsătoare şi a fost cu mult grea decât ar fi fost o povară dusă în spate. În tren, privirile vecinilor de compartiment mi se păreau că mă suspectează, că ştiu de unde vin. La mine acasă, copiii dormeau – ce bine - şi pe ce puneam mâna mi se părea că murdăresc totul. Am adormit spre ziuă şi am avut un coşmar legat de soţul meu. În zilele următoare, ca o pedeapsă, parcă toate îmi mergeau pe dos. Unul din copii s-a îmbolnăvit şi peste tot aveam numai neplăceri. Aşa-mi trebuie! 
  
Dar, cu toate acestea, pe parcurs, după ce m-am liniştit, lucrurile s-au estompat şi, în nopţile mele de veghe şi singurătate, trăiam momente contradictorii, asociate cu clipele acelea de emoţii proaspete, petrecute cu Sandy. Îmi aminteam de vorbele şi de mângâierile primite cu atâta delicateţe, de extazul trăit în compania lui, pe care nu-l mai realizasem aşa de mult, dar şi cu teamă că mai poate şti şi altcineva ceea ce am făcut. Oare, cum arată soţia lui, din dreptul căreia am furat sentimentele iubirii? Eram frământată de ideea „dacă acest partener de ocazie” a vorbit serios, dacă mă iubeşte cu adevărat, aşa cum a spus, că mă simpatizează mai de mult, mă va mai respecta de acum înainte, cum a făcut-o până acum, sau dacă mă uită şi o să spună doar formal lucruri insignifiante, ca toţi bărbaţii după ce au pătruns în tainele femeii? Greu de răspuns! 
  
Mi-am impus să fiu tare, să mă prefac că sunt aceeaşi, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi ,când va mai apărea, să nu-l mai bag în seamă, să nu-l mai cunosc, fiindcă aşa cred eu că este bine. Pentru viaţa mea, sunt singura responsabilă, trăiesc cum consider că merit şi nimeni nu trebuie să sufere din pricina mea. Cei dragi merită ce-i bun. 
  
Consider că m-am maturizat şi nu mai pun la suflet orice mârlănie din partea oricui. Ripostez şi bine fac! De ce să sufăr numai eu? Cu trecerea timpului, m-am liniştit şi, spre consolarea mea, Sandy şi-a făcut de mai multe ori drum în interes de serviciu, dar eram sigură că mai mult pentru mine. Mă iubea tot aşa ca înainte şi după cele petrecute în camera hotelului, iar intimităţile între noi s-au repetat de mai multe ori. Era un domn şi constituia secretul sufletului meu. Oare s-o fi prins cineva de această dragoste desăvârşită, împărtăşită cu iubitul meu şi dusă până la capăt? Era întrebarea care nu-mi dădea pace. 
  
Fragment de nuvelă 
  
Ion C. Gociu 
  
Referinţă Bibliografică:
FEMEIA CA O FLOARE / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2962, Anul IX, 09 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!