CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Traditii >  





AM CUM SĂ N-AM, DAR N-AM ÎNCEPUT PUTINICA (Fragment de nuvelă)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Partea I. 
  
Operația de icter 
  
…………………………………………………………………. 
  
Din femeia tânără, dolofană și frumoasă, cu ochii albaștri ca florile de nu mă uita și obrazul persiciu, rămăsese doar o umbră, de se fereau până și copiii ei de ea. Nu trecuse mult de când spunea că o doare burta și dintr-o dată s-a ofilit ca o floare neudată, a slăbit de nu mai stăteau opregele pe ea, nu mai avea vlagă nici măcar să se scoale din pat, iar obrazul și pielea de pe mâini îngălbeniseră ca lămâia. Era clar… Era bolnavă rău! spusese Opregoanea moașei Mitoioanea, cu care s-a întâlnit pe drum, când se întorcea spre acasă. 
  
- Mărie, așa o chema pe Mitoioanea, să știi că nepoată-ta îi bolnavă rău. Eu i-am descântat, zise cu îndoială în glas vrăjitoarea Opegoanea, dar mi-e frică de mai rău. S-a ofilit de tot, și-i numai os și piele. Vezi, dacă te duci pe la ea, să le spui ălor ei să-l cheme pe Luță să-i taie sub limbă că, altfel, muierea moare. 
  
Până în seară, Dumitru, tatăl Vetii, a plecat la Vișoi să-l cheme pe Luță, omul priceput la toate. Luță n-avea decât patru clase primare, dar făcuse armata la cavalerie, unde învățase multe lucruri bune, de care se folosea și acum, la bătrânețe. În comună, făcea pe agentul veterinar fără vreo recunoaștere oficială, dar era apreciat de toată comunitatea care, când avea nevoie, pe el îl chema. 
  
A doua zi, pe un ger de crăpau pietrele, descălecă la poarta Gugioanii, de pe o iapă în păr roib, Luță, care era renumit în jugănirea taurilor, scopirea armăsarilor și a tuturor animalelor de pe bătătura omului. Se dusese buhul, ca de popă tuns, că și-a scopit, ca pedeapsă, cocoșul porumbac, care fusese oprit de la tăiere pentru prăsilă și care o vară a călcat găinile degeaba, că din ouăle clocite n-au ieșit pui. 
  
  
…Focul mai ardea în sobă în dimineața aceea. Soacră-sa zăcea într-un pat,ea în altul. Copiii, Gore și Lora, noaptea dormeau pe jos. Ion era la târg la liceu și sta cu tat-su. 
  
Stătiana, mamă și cuscră, încă nu plecase de la ea și era venită decuseară, să facă curat și ce mai trebuia de mâncare, știind că vine Luță și-i rușine să fie primit cu casa în neorânduială… 
  
- Ce face fata, Stătiano?, o întrebă Luță pe mama Vetii, când ea îi descuie poarta să intre în bătătură, ținându-se la câine, să nu sară la om. 
  
- Rău face, Păntilie!, că așa îl chema, Luță fiind porecla. Toată noaptea le-am păzit. Ea într-un pat, soacră-sa în ailalt. Mi-e c-o pierdem! Așa s-a prăpădit și Stanca lui Pomaje, care avea tot gălbinare, ca și Veta. 
  
- Dacă mă chemau la Stanca, eu o făceam bine, dar n-au vrut și a murit! Pe cine am operat eu, pe picioare l-am pus în două săptămâni! Ai văzut ce bine ți-am jugănit pe Prian și ce smerit a stat când l-am prins de coaie și i le răsuceam. Mai scotea el limba, dar se făcuse blând ca mielul, iar voi nici la car nu puteați să-l înjugați. 
  
Luță băgă iapa în obor, o priponi de mărul de la poartă și îi spuse Stătienii: 
  
- Adă-i o pală de fân să roadă până facem treaba, că altfel n-are astâmpăr, că-i a dracului și asta, de n-are pereche! …zise Luță supărat pe iapă. După ce-mi face un mânz, o scopesc eu cum știu, că era să mă arunce din șa pe la Vișana, când săriră cânii după noi. 
  
- I-o fi venit de armăsar, că văd că nu-i bătrână! La iepe le vine de goniță și iarna, nu-s ca vacile, remarcă Stătiana diferența între o vacă și o iapă, apreciere valabilă și pentru femeile de la țară. Intră în casă, să nu stai în frig până vin eu, că mă sui să iau fân de pe pătuiagul din oborul vacilor. 
  
  
Luță intră în casa cu două bolnave. Soacra, Măria Gugioanea, se ridică din așternut în capul oaselor, dar nu coborî din pat. Răspunse la binețe și se plânse că n-a dormit toată noaptea și crede că n-o mai duce. Dar îi păcat de Veta, că-i tinără și are trei copii. Îl mili pe Costăin, fi-su, că rămâne văduv și o să fie vai de capul lui! Eu măcar îs bătrână și nu-mi pare rău, că mi-am trăit traiul!… 
  
Veta, întinsă cu fața în sus pe patul ei, schiță doar un surâs șters și îngăimă ceva parcă de mulțumire pentru cel venit, în speranța că nea Păntilie va fi vindecătorul ei. La spital, nu rezolvase nimic și fusese trimisă acasă, Opregoanea îi descântase degeaba, așa că ultima nădejde îi era în Luță. 
  
- Vetă, tu ce mănânci? o întrebă doftorul pe bolnavă. 
  
- Aproape nimic, că nu-mi priește! răspunse cu glas stins femeia. 
  
- În armată, la bolnavii de gălbinare le dam numai pâine, poame, lapte și urdă, preciză el ca laudă, că de atunci știe să trateze boala de gălbinare. 
  
- I-o-a, de unde să avem noi acum așa ceva? Nici coricove n-avem! Poamele - așa se numeau fructele uscate pe aici - le-am mâncat chisăliță pe postul Crăciunului, iar vaca n-a fătat. Ce să fac? N-am decât să mor… Aseară, mi-au dat zeamă de varză îngroșată, că n-am voie la carne și ouă, și am crezut că mor azi-noapte de dureri de burtă. Azi, beau un ceai din frunze de gutui, până s-o termina puținul de zahăr ce-l mai am. 
  
  
Din chimir, cu un gest larg, Luță și-a scos o cârpă în care ținea bisturiul, un brici de bărbierit, odată marcă de prestigiu, Solingen, moștenit de la tată-su și acum destinat operațiilor de tăiat sub limbă, și două sârme lucitoare, frumos arcuite. În șapte sate numai Luță făcea acest lucru! Totul era să-l chemi și să ai încredere că te face bine, dar de frică mulți mureau până se hotărau să apeleze la el. 
  
Când Stătiana a venit în odaie, Luță pregătea instrumentele. Le-a șters, le-a trecut prin flcăra unei lămpițe cu spirt și, cu ele în mână, fără a le mai atinge de ceva, aștepta ca bolnava să se ridice din așternut. Știa starea de spirit și emoțiile care puneau stăpânire pe pacient și de aceea se grăbea. După ce termina, stătea la taifas, bea și o oală cu vin și dădea sfaturi pentru ce mai trebuia făcut. Acum, totul trebuia făcut repede. 
  
Tremurând de slăbeală și emoții, cu ajutorul mamei sale, Veta s-a ridicat și s-a așezat pe marginea patului și asculta smerită ceea ce spunea vraciul. Si-a clătit de mai multe ori gura cu apă dintr-o ulcea adusă de la bunar și a scuipat-o în postăvița trasă de sub pat. Apoi a trebuit să bea multă apă, fiindcă o zi, poate două n-o să mai poată, că i se umflă limba cât o broască de-a mare. 
  
Între timp, apăru și Dumitru, tatăl Vetii, care primi poruncă de la muiere să stea lângă bolnavă, ca să nu se miște la operație. Veta, încadrată între mamă și tată, se închină resemnată, iar când zise Luță ea deschise larg gura, întorcând limba cu vârful înapoi, sub care, de boală, se vedeau două vene proeminente, înnegrite de sângele acumulat în ele. 
  
- Dacă ești cuminte, merge repede, dar să nu te miști că nu doare! zise Luță, ca s-o încurajeze. Apoi spuse Stătienii să aducă o cotovaică unde să scuipe sângele al rău, care iese din tăietură. 
  
Lori, fetița numai de trei ani care stătea pe o pătură în cotul sobii, când l-a văzut pe Luță cu brifta la gura mamei sale s-a speriat și a început să țipe, că-i taie limba! Doar Veta îi băgase în cap fetii ei, în postul Crăciunului, că dacă nu ține post și mănâncă de dulce, popa-i taie limba! Acum fata vedea spectacolul real cu tăiatul limbii și de spaimă a începuse să țipe ca din gură de șarpe! 
  
- Dumitre, ia fata și du-o la Măria Bălașii, că ajungem de pomina lumii! 
  
Operația se mai amână până la întoarcerea lui Dumitru. Noroc că vecina Măria Bălașii sta la poartă de vorbă cu Tomița lui Nicolae și luă pe dată fata de mână și intră cu ea în obor, în țipetele disperate că Luță taie limba lu’ mămica!... 
  
Vestea cu Luță ajunse repede până în capul satului, și la deal, și la vale, dusă de Tomița, care plecase până la soru-sa, Victoria, să-i dea trei caiere de fuior de in pentru pânza din război, pe care nu avea cu ce s-o mai facă, fiindcă terminase și ultimul ghem. Cu cine se întâlnea, la acela spunea: Ce jale o să fie la Gugioanea că și ea, și noru-sa sunt pe moarte! 
  
……….(Va urma) 
  
Ion C. Gociu 
  
Referinţă Bibliografică:
AM CUM SĂ N-AM, DAR N-AM ÎNCEPUT PUTINICA (Fragment de nuvelă) / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2868, Anul VIII, 07 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!