CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





O MICĂ PARTE DIN SERVITUȚIILE PE CARE LE-AM SUPORTAT CA SĂ AJUNG OFIȚER (Anul 1952)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mârșăviile „micilor comandanți” 
  
„Dacă vrei să ştii cine este un om, 
  
dă-i o funcţie de conducere.” 
  
(Robert Brasillach) 
  
Rangul de „mici comandanţi” le dădea înlocuitorilor unele drepturi pe care nici instructorii nu le aveau. Am avut asemenea „mici comandanţi”, deci nu instructori cum ar fi fost normal să se numească, adevărate fiare şi nu exagerez când îi numesc aşa, cărora li s-au achitat adevărate poliţe la terminarea şcolii, când conturile se încheiaseră; toţi aveam acelaşi grad şi ne despărţeam pentru totdeauna. Unora li s-a dat drumul înainte de ziua despărţirii, tocmai pentru evitarea unor incidente şi ca să se preîntâmpine evenimente neplăcute din partea celor umiliţi o perioadă atât de lungă. Am meditat mult asupra acestui sistem, care există şi în alte armate, dar poate la alţii sistemul acesta nu ţine decât o perioadă scurtă. Altfel, indivizii de tipul acestora sunt prima ţintă în care, la prima ocazie, slobozi arma şi n-o faci cu regret! 
  
Primul meu comandant de grupă fusese militar în termen, la un regiment de infanterie, unde făcuse doi ani stagiul militar. Cred că era cu doi/trei ani mai în vârstă decât mine. Se numea Mocanu Gheorghe, avea faţa stacojie, mustaţă neagră, după ce-şi rădea faţă, părul de sub piele îi dădea nuanţe albăstrii. Era un dobitoc notoriu! A rămas repetent după primul an şi a fost trecut în rezervă. Dar ştia să comande! Când te chema la el, şi asta o făcea când avea chef să se distreze, îţi găsea imediat un cusur: că nu te-ai prezentat cu voce tare, că n-ai salutat corect când ai ajuns în faţa lui, că n-ai întins degetele de la mână cât trebuie, că n-ai ţinuta aranjată pe corp, sau nu te-ai mişcat „milităreşte”. Dacă la acestea nu găsea greşeli, precis l-ai jignit cu privirea şi te întorcea pentru a relua prezentarea sau te punea la suplicii ca flotări, târâş marş, servicii peste rând, până se sătura în plăcerea lui absurdă! 
  
Înlocuitorul comandantului de pluton, Bunea Ion, de prin părţile Blajului, ne privea cu dispreţ, ca un grof față de argaţii de pe moşia lui. Era venit tot de la trupă, iar ca intelect era un mediocru. La învăţătură, rar lua un FB, predominând cu note de bine şi satisfăcător. Dar ne comanda şi pace! Trei ani nu a realizat nici o prietenie, iar la despărţire nu l-a băgat nimeni în seamă. Am auzit că a fost trecut în rezervă la câţiva ani după ce a ieşit ofiţer. În primul an de şcoală, şi el a avut un comportament sadic, dar pe parcurs, fiind eclipsat la note de cei fără funcţii, s-a domolit, fiindcă nu mai era băgat în seamă. Deveniserăm şi noi militari în mişcări şi vocabular. Mitul li se ştersese, unii fuseseră schimbaţi şi zelul se mai potolise. Dar încă mai am de spus despre ce-a fost în anul întâi. 
  
…Elevul sergent Bunea comanda plutonul când lipsea comandantul de pluton. Deplasările se făceau numai în formaţie, chiar dacă distanţa între două locuri era doar de câţiva metri. Până la uşa pavilionului, ne deplasam în formaţie de grupă. Acolo se dădea adunarea şi, până sala de curs, meditaţie etc. mergeam în formaţie cu plutonul. Aşa se creau condiţii de instrucţie disciplinară. Motivul era „pentru că a vorbit unul în formaţie”, sau nu s-a ţinut cadenţa, sau s-a cântat fals şi câte şi mai câte. Răspunderea era categorică: unul pentru toţi şi toţi pentru unul! Ce-i plăcea lui Bunea era să ne găsească un mic cusur, ca să ne culce taman în cea mai murdară baltă de prin curte şcolii, şi bălţi erau destule! 
  
Nu pot uita o seară de toamnă din primul an, cu o ploaie pătrunzătoare şi rece, când în deplasarea de la sala de mese, la dormitor, fiindcă „n-am cântat cu vlagă”, acesta a fost motivul, ne-a alergat tot platoul de instrucţie, care depăşea suprafaţa unui teren de fotbal, până ne-a extenuat cu urmări determinând îmbolnăvirea unora dintre noi. Nimeni din rândul ofiţerilor nu ne-a întrebat vreodată despre comportamentul micilor comandanţi, ca nu cumva să li se raporteze vreo neregulă, iar profesorii nu se amestecau în structura de comandă. 
  
Fuseserăm lăsaţi să înţelegem că „micul comandant” avea cuvântul de decizie în lipsa titularului şi ordinele lui trebuiau executate fără şovăire, aşa cum se stipula în regulament. Câte strângeri din dinţi şi câte sudălmi răbufneau înăbuşit, în poziţia culcat, cu pântecul în noroi, poziţie controlată de Cerberul nostru, care, dacă observa că burta unui elev nu-i aşezată corect în mocirla lipicioasă, îl apăsa cu talpa cizmei lui pe şezutul „obraznic”, care încerca să mai salveze de la apă şi noroiul rece ceva din parte ventrală a corpului, sleit de prea multă oboseală! 
  
Nu-i aşa, dragă cetitorule, că-i greu de crezut?! 
  
Încheietorul de baterie, cel care îl înlocuia pe comandantul bateriei, i-au conferit gradul de elev plutonier. Era un „boss” la care cu greu se ajungea, mai ales pentru cei din celelalte plutoane ale bateriei. Bateria avea trei plutoane, dar plutonul din care făcea el parte avea unele privilegii, faţă de celelalte. Era primul care intra la masă, la îmbăiere, la tuns, la acordarea drepturilor materiale, la primirea ţinutei etc., Şi, ca să nu se strice regula, tovarăşul elev plutonier Rotaru Vasile era el însuși un morman de prostie, dar era cel mai vârstnic elev, venit după stagiul militar de trei ani. Scund şi îndesat, avea o faţă osoasă şi ridată, cu ochii mici duşi în fundul capului şi umbriţi de nişte sprâncene stufoase, păros ca o maimuţă şi negru la suflet ca un drac. Nu făcea parte din plutonul meu, dar aveam parte să-i văd mutra posacă zilnic şi mărturisesc că nu l-am văzut niciodată zâmbind. Nu făcea baie cu ai săi colegi, nu participa la înviorare ca executant, ci numai ca observator, avea această dezlegare, se culca ultimul şi se scula primul. Sforăia şi treaz, nasul şi urechile îi erau veşnic pline de păr şi la masă era primul servit, „ca să poată supraveghea subunitatea când mânca”. Comenzile lui erau dure când le da, parcă te loveau în suflet. Poate de aceasta a fost ales, după plecarea prin trimitere la trupă a predecesorului său, care n-a stat în şcoală nici un an. Elevul serg. Bărbulescu Eugen, aşa se numea, era inteligent faţă de acesta, dar predispus la brutalitatea oferită „generos” de mediu şi de comandantul bateriei. Era un golănaş de fel din Sibiu şi avea ceva pe la dosarul politic, cel puţin aşa s-a zis. 
  
După regulament, micii comandanţi nu aveau dreptul să acorde pedepse, gradul lor fiind onorific, dar, cu toleranţa comandanţilor, că, vezi doamne, aşa-i în şcoală?!!, li se acordase acest drept de care şi acum mă mir. Intr-o duminică, Rotaru m-a trimis la arestul şcolii, fără documentul de pedeapsă, pe motiv „că l-am privit ironic” când m-a întrebat o chestiune care n-avea nici o legătură cu şcoala sau serviciul de zi. Am stat de duminică dimineaţa, până luni dimineaţa la arest, c-a vrut Rotaru – Moşul -, că aşa era poreclit de elevi- Motivul? Că m-am mirat de tâmpenia de care m-a întrebat şi eram în anul al treilea de învăţământ. Arestul era la corpul de gardă şi efectivul gărzii era format din elevi cu care m-am delectat în cele aproape 24 de ore de penitenţă, jucând şah. 
  
Lui „Moşu’, la terminarea şcolii, după ceremonialul de încheiere, foştii lui colegi de pluton, având complicitatea unuia care avea cheile de la magazia subunităţii, pe nume Popa Vasile, coleg cu noi, iau plătit „poliţe” dure, prin cuie bătute fără floare prin talpa cizmelor care aveau şanurile în ele, deci nu se mai putea încălţa. Apoi, i s-a cusut şi deteriorat al doilea costum de haine, ca să nu mai fie nici acesta bun de folosit!... L-am mai întâlnit o dată, întâmplător, în poligonul Capu Midia şi l-am tratat cu dispreţul ce-l merita. Dorea să lucreze ceva la atelierul pe care-l conduceam. M-am făcut că nu-l cunosc şi i-am refuzat cererea. Nu ştiu dacă el m-a recunoscut, dar mi-a vorbit reverenţios şi umil, crezând că mă înduplecă. N-a participat nici la întrunirea organizată de noi, la 30 de ani de la absolvire, şi nimeni n-a mai ştiut nimic de el. „Pierise… ca măgaru’ în ceaţă!” 
  
Multe răni foarte dureroase au rămas în sufletele noastre tinere, provocate de aceşti torţionari, toleraţi de comandanţi, într-o instituţie militară de învăţământ, bulversată de concepţii străine elitei militare române, azvârlită într-o degringoladă haotică. 
  
Precizare: 
  
Plutonul avea 36 elevi. Dormitorul era mic, cca. 250 mc. Paturile metalice erau suprapuse câte două, lărgimea într ele era sub 1 m. Lenjeria de corp (iarna, cămașe și izmene) se schimba odată pe săptămână, când făceam baie. Ziua, îmbrăcat în ea,, seara era pe rol de pijama. 
  
La Jilava tot așa o fii? … 
  
Dacă va plăcut și sunt peste 250 cititori, mai public și alte comedii. 
  
Ion C. Gociu 
  
Referinţă Bibliografică:
O MICĂ PARTE DIN SERVITUȚIILE PE CARE LE-AM SUPORTAT CA SĂ AJUNG OFIȚER (Anul 1952) / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2729, Anul VIII, 21 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!