CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Artistic >  





Mini capitol din nuvelă „Din prea multă pasiune”
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prima zi la serviciu, ca ofițer  
  
Când s-a prezentat la unitatea unde fusese repartizat, locotenentul Pantelimon Vasilescu era încă imberb. Pe obrajii cu pielea întinsă îi mijeau câteva firișoare de păr, în special pe sub nas unde bărbații poartă mustață, dar la Bebe, că așa îl alintau colegii, îi numărai firile. Cu toate acestea, ca să se arate că și el îi bărbat, săptămânal se bărbierea și o făcea cu multă plăcere și interes de a se arăta evoluat.  
  
Era la vârsta de maturizare și anii trudnici petrecuți ca elev în școala militară nu-i marcaseră fața cu semne și riduri. Ca flăcău n-avusese parte nici de neplăcuta acnee care strică fizionomia tinerilor, fie ei băieți sau fete, la vârsta pubertății. Era frumușel, stilat și învățase vă fie manierat în comportamentul cu domnișoarele și doamnele, supus șefilor și superiorilor. Întrunea cerințele regulamentare pentru a fi apreciat ca ofițer din toate punctele de vedere prevăzute de cerințele regulamentare în armată. Ce mai..., era un bărbat de toată isprava!  
  
Cu prilejul primei adunări a cadrelor în sala de festivități, comandantul Marii Unității care-i citise caracterizarea de absolvent, îl scosese în fața personalul și vorbise frumos despre el; „este un ofițer de nădejde, bine pregătit și posedă suficiente calități de a se afirma”! vorbe pe care Bebe le ascultase stând în poziția de drepți, cu fața luminoasă întoarsă spre cei care ascultau laudele aduse lui de comandant.  
  
Atunci a văzut că între zecile de uniforme: subofițeri și ofițeri se aflau și trei femei, dintre care una mai tânără care-l cerceta iscoditor. N-a rezistat sclipirilor transmise din ochii ei și Bebe și-a mutat privirea spre șeful lui nemijlocit care, mândru de noul său subordonat, stătea pe primul rând de scaune, locul șefilor de compartimente.  
  
- Locotenent, i-a loc în sală! au fost ultimele vorbe ale comandantului la adresa ofițerului nou venit.  
  
- Am înțeles! A răspuns ofițerul încremenit în poziția de drepți cu mâinile perfect întinse, lipite de vipușca pantalonilor.  
  
În acea dimineață senină de septembrie ca și sufletul lui neprihănit, a văzut o parte numeroasă din personalul comandamentului care îi deveniseră șefi sau colegi de serviciu, și de unitate. Timiditatea îi dispăruse dar cele două steluțe de pe epoleți - în sufletul lui - nu acoperiseră total poziția gradului de elev fruntaș pe care-l purtase aproape trei ani în școala militară. La ieșirea din sala unde s-a ținut adunarea, a așteptat smerit să iese înaintea lui și majurii pe care până mai ieri, le acorda cu respect salutul.  
  
- Vă rog! După dumneavoastră... i se adresă respectuos plutonerul adjutant Spiridon Mihăilescu care din ziua aceea îi era subordonat, fiind încadrat ca șef al depozitului de materiale al serviciului în care amândoi erau încadrați.  
  
- Mulțumesc! Răspunse locotenentul readus la realitate că de-acum datorită gra-dului, are și el o poziție în ierahia militară și a urcat pe prima treaptă în corpul ofițerilor.  
  
*  
  
- Bebe! Ia caietul ăsta și du-te cu el la BDS să ne dactelografieze raportul către armată. Îl dai doamnei aceea mai tânără și-i nu-i spui că te trimesei eu. O cheamă Lenuța Subțirelu și-i dactilografa care bate și pentru noi.  
  
Era primul contact al tânărului ofițer cu doamnele dactilografe din comandament.  
  
- Sărut mâinile! ...folosi Bebe pluralul când intră în încăpere. Ținu ca salutul lui să fie adresat la toate trei, care, de-odată se opriră din țăcănit, să-l vadă mai bine pe cel mai tânăr ofițer al comandamentului. Auzindu-l, Lenuța Subțirelu sări ca arsă de pe scaun luând după ea și perinuța pe care ședea și preluă caietul copertat care conținea ciorna, atingând voit mâna întinsă a ofițerului. Fără să-i ia în seamă purtarea, Bebe îi mulțumi și, cu voce scăzută ca să nu deranjeze pe celelalte doamne care reluseră lucru, o rugă să-i spună când să se întoarcă să-l ridice, „fiindcă azi Raportul șefului trebuie semnat de comandant și expediat la București”!  
  
- Peste o oră! îi răspunse dactilografa, parcă nemulțumită, că gestul ei nici nu-i fusese băgat în seamă de tânărul ofițer.  
  
- Mulțumesc! …Și locotenentul părăsii biroul în care intrase pentru prima oară.  
  
- Lenuțo, vezi că ai și tu bărbat tot ofițer cu care ai și un copil! o atenționă cu vorbă apăsată doamna Cercel, angajată de peste 20 de ani în Marea Unitate și iertată demult de Dumnezeu.  
  
- Da, ce făcui tanti Ioană?  
  
- Tu crezi că nu se văzu? Speriași copilul ăsta că plecă d’aci, ca din pușcă. Sau îl văzuși că-i crud? Te pomeni c-o fi spân, că nu i-a crescut nici barba, săracul de el!  
  
- O să aibă și mustață, că nu-i timpul trecut! interveni Mioara, încadrată cu sarcini de dactilografie pentru Statul Major care acum bătea la mașină Bilanțul aplicației cu unul din regimentele subordonate. Da’ știți de ce ofițerii din armata regală purtau barbă și mustață?... I-a zi tu, Lenuțo! Continuă să vorbească Mioara, cea de-a treia dactilografă a acestui birou.  
  
- Păi! ...eu cred că le purtau, - ca să-și gâdile amantele pe unde le plăcea lor mai mult!  
  
- Făă! lăsați-le Dracu de prostii, zise tanti Ioana, că, ...ouau, vai de mine! Uite greși și bătui aiurea auzind prostiile voastre. Scrisei, că în fața clubului unde se țin activitățile culturale trebuie adus barbă în loc balast, și mă omoară „Nea Nică” dacă se prinde! Da’ șterg cu lama că rezistă hârtia asta! se consolă tanti Ioana Cercel, șefă și ea peste celelalte două.  
  
Nică era maiorul de la Consiliul Politic care-i dăduse manuscrisul, politruc pe cât de redus intelectual pe atât de misogin.  
  
Lenuța, roti tamburul și scoase din mașină foile de hârtie pe care le dactilografia până atunci, și introduse două coli veline, speciale pentru șefi. Grijulie le suprapuse cu indigo nefolosit între ele, pentru a scrii Raportul către Armată adus de cel mai tânăr ofițer al comandamentului. Pentru șeful lui, pe care nu-l suferea, n-ar fi făcut-o nici bătută.  
  
În curând ceasurile arătau ora 11.00, lucrul înceta și se lua pauza de gustare, fiecare mâncându-și conținutul pachețelului adus de acasă.  
  
În acest timp care dura 30 de minute, pe holuri era un du-te vino. Ofițerii superiori, unii uitați din armata veche cum era și șeful lui Bebe, nu veneau cu pachete de acasă și serveau gustarea la „Doi colonei” bufetul de peste stradă al TAPL care se numea „Mureșul”, unde Nea Ghiță gestionar și ospătar, zilnic de dimineața și până seara, cunoscându-le obiceiul la domnii ofițeri, le aducea și câte un țoi de Secărică.  
  
Locotenentul Vasilescu rămânsese singur în birou. Avea sarcina să răspundă la telefon, cu precizări clare pentru discuții cu subordonați sau pentru vreun șef de la eșalonul superior. În principiu se cunoștea programul și în acest timp nu se suna. Rar câte un uituc mai făcea telefonul să zbârnăie. Dar, pentru orice eventualitate prezența trebuia să fie asigurată continuu.  
  
Din buzunarul mantalei de ploaie agățată pe cuier, Bebe scosese un pachețel: două felii de pâine neagră unse cu unt și gem de prune făcut de maică-sa, învelite într-o hârtie de ziar. N-apucă să-l desfacă bine și auzi bătăi discrete în ușa biroului.  
  
- Da, intră! Zise ofițerul mirat că cineva la ora această în loc să mănânce vine la el.  
  
În cadrul ușii, cu buzele rujate și parfumată apăru Lenuța țimând în mână caietul cu manuscrisul și cele două exemplare ale raportului. Față ei veșnic veselă, exprima o candoare remarcabilă și o atracție deosebită.  
  
- Am venit să-ți aduc caietul și să-ți spun - că atunci când ai nevoie la mine vei găsii întotdeauna bună-voiță. Or cât oi avea de lucru, niciodată n-am să te refuz și vei fi primul servit!  
  
- Sărut mâna! Sunteți foarte amabilă și drăguță cu mine, doamnă!  
  
- Am în plus un măr Domnesc adus de acasă! Lenuța băgă mâna în buzunarul halatului, oferindu-i-l. Fructe din soiul acesta se găsesc mai rar în orașul nostru. Mămica le-a adus de la Vâlcea unde a fost invitată la o plenară raională. Mama mea este activistă și lucrează la partid. Tatăl meu a făcut parte din grupul lui Doncea, dacă-ți spune ceva acest grup care în vara anului 1944 a fost parașutat în munții Parâng! ...se lăudă tânăra dactilografă mândră de originea ei sănătoasă, de care toți care o cunoșteau țineau seama.  
  
Înmărmurit de gestul acestei ispititoare femei care îl transpusă în mitologie, se văzu un Adam în grădina Edenului. Și-aduse aminte că citise ceva și a găsit în două capitole ale Genezei, de unde - deși a rămas confuz - înțelesese că Adam și Eva au păcătuit în Paradis încălcând porunca Divină. Adam s-a lăsat ispitit primind oferta șarpelui care i-a întins un măr. Pentru el, după trei ani de trudă și dorința de ascensiune, venirea în acest comandament constituia aspirața vieții lui. A înnoda o relație cu această femeie soție de ofițer și dacă se afla, constituia o abatere gravă de la prevederile regulamentare. Se vedea trimis în fața Consiliului de Onoare, riscând trecerea în rezervă, postură echivalentă în mitologie, cu alungarea din paradis.  
  
Discuția fu întrerupă de alte ciocănituri în ușa biroului. Era ajutantul Spiridon Mihailescu, un rotofei respectuos și blând, care venise de la magazia unde își avea biroul, cu Fișele de evidența analizelor chimice ale pulberilor de la muniția din depozitul său. Înainte de a deschide bine ușa, val vârtej, pe lângă el ieși Lenuța care nu mai apucase nici să-și ia la revedere de la ofițerul care o atrăsese ca un magnet.  
  
- Dactilografa îmi aduse caietul cu raportul pentru Armată, justifică locotenentul prezența ei, cu ton scăzut în glas, afectat de o ușoară vinovăție după momentul tensionat avut.  
  
- Da’ ce-o fi apucat-o, că șefului nu i l-a adus-o niciodată!? Dimpotrivă! Când tovarășul maior are de scris ceva la mașină, îl mai și amână până aproape de terminarea programului. Motivează tot timpul „că are alte lucrări primite înainte!”, remarcă, cu zâmbetul pe buze, bătrânul subofițer care știa ce-i poate pielea acestei mândre și căreia șeful lor i-ar fi propus ceva. (VA urma)  
  
Ion C. Gociu  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Mini capitol din nuvelă „Din prea multă pasiune” / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2565, Anul VIII, 08 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!