CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





    O AMINTIRE DIN VIAȚĂ - ÎNCEPUT DE CARIERĂ MILITARĂ.
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sibiu,15 septembrie 1952  
  
- Atenţiune e e e … drepţi!! ...Tovarăşe colonel , candidaţii participanţi la examenul de admitere sunt adunaţi şi aşteaptă ordinul dumneavoastră. Sunt… și și-a rostit gradul și numele. După terminarea raportului , comandantul şcolii, un individ scund şi gras, însoţit de un alt ofiţer mai înalt, cu faţa osoasă şi puţin mai negricios, s-a oprit în faţa microfonului şi a ordonat: „Toţi cei ce-şi aud numele să se adune la”… şi indică locul, iar restul rămân pe actualul loc de adunare. Multe nume au fost strigate, se trecuse de litera „g” şi al meu nu fusese încă pomenit. Intrasem la idei, că tocmai eu care mai înainte primisem felicitări nu fusesem admis!?  
  
După comandant, „s-a agățat de microfon” însoțitorul său ce-l urmărea ca o umbră, despre care amintesc pentru respectarea adevărului, nu dintr-o considerație ce i sar fi cuvenit. N-avea el treabă cu acordurile gramaticale, dar îşi însuşise bine nişte fraze stereotipe, ce s-au repetat de mai multe ori în timpul preţios ce ni l-a consumat. A încheiat „cuvântarea” cu o lozincă prin care ura prietenia veşnică a poporului român cu popoarele sovietice eliberatoare, iar adunarea, la îndemnul tinerilor ofiţeri, a aplaudat furtunos şi îndelungat.  
  
Era vremea domniei inculturii şi, a impostorilor iar dacă unul mai cerebral pătrundea în rândul politrucilor, se adapta imediat la mediu, sau, dându-şi seama că a greşit, se reprofila în altă armă, mulţi chiar trecând în rezervă.  
  
N-am avut şi n-am nimic împotriva lor, dar, din câţi am cunoscut în armată, unii cu grade foarte înalte, tot „turnători” au rămas , demascaţi de propriile lor fapte, gesturi şi apucături. Majoritatea ocupau funcţii în aparatul politic, unde se „lucra” numai cu vorbe, slogane şi lozinci. Pregătirea de luptă, logistica, tehnica de luptă presupuneau muncă organizatorică, specializare, răspundere, motiv pentru care ei „nu-şi dădeau vânt” spre asemenea discipline.  
  
După o pauză pentru o ţigară, fiecare aveam o raţie de zece ţigări „Militar” pe zi, ne-am adunat din nou şi la microfon a apărut un nou ofiţer cu gradul de maior, care s-a prezentat cu formula: „Sunt şeful Secţiei Învăţământ, ing. maior Popescu Nicolae”.Ne-a cucerit cu logica şi sistematizarea în expunerea ce ne-a făcut-o. Vorbea frumos, la obiect, pe măsura funcţiei ce o avea. Altă „clasă”! Deci aveam parte şi de cadre luminate, de la care aveai ce învăţă! Ne-a prezentat organizarea şcolii, subliniind cele doua laturi: structura militară pe divizioane, baterii, plutoane şi grupe, plus serviciile anexe, şi latura de învăţământ, pe secţii, catedre, laboratoare , săli de specialitate şi atelierele de lucru şi practică. Eram încântat de această parte sistematică şi ardeam de curiozitate în ce specialitate voi fi repartizat, fiindcă nu ne întrebase nimeni unde am dori să fim. În şcoală erau patru secţii de specializări, pe catedre: artilerie antiaeriană, artilerie terestră, muniţii şi armament de infanterie . Materiile teoretice erau comune pentru toate secţiile, cu diferenţa gradului de complexitate şi numărul de ore alocate la diferite discipline. La repartizarea elevilor, s-a ţinut cont de media de la admitere, respectând ordinea de dificultate şi încadrând în procent mai mare dintre cei cu note bune, la secţiile în ordinea enumerată mai sus. Acest lucru l-am aflat ulterior şi eram mândru că fac parte din subunitatea de elită, cu toată complexitatea cursurilor. Am fost repartizat la Bateria a 4-a, Plutonul 2, cu specialitatea armament de artilerie antiaeriană.  
  
Era catedra de elită a şcolii! Un singur exemplu este edificator. Noi aveam cursuri de mecanică tehnică, rezistenţa materialelor, construcţii guri de foc şi de balistică, la care dădeam examene, iar pentru cei de la specialitatea infanterie, erau numai cu titlu informativ şi cu notele de la seminarii. Am învăţat toate tipurile de muniţii şi explozivi, cu susţinere de examene, pe când cei de la muniţii şi armament de infanterie n-au avut parte de acelaşi lucru pentru tehnica de artilerie şi cursurile adecvate. La repartiţie, timpul s-a scurs anevoios. Eram admişi mulţi candidaţi, împărţiţi în aproximativ 18 plutoane pe șase baterii şi trei divizioane. Tot acum ni s-a citit repartiţia pe specialităţi şi subunităţile corespunzătoare lor. Aproape jumătate fuseseră respinşi şi trimişi la Şcoala de Infanterie, cu sediul tot în Sibiu. Din resturile de la şcoala noastră au ieşit ulterior marii comandanţi făcuţi generali, conducători de oşti.  
  
…Întâmplarea a făcut să am coleg de pluton pe acel candidat cu care am venit de la gară în prima zi, pe nume Luca Gheorghe, originar din Lugoj, căruia îi datorez primele mele noţiuni despre instrumentele muzicale, despre muzica de factură clasică şi compozitorii Enescu, Grieg, Vivaldi, Ceaikovski, Haidn etc. Era absolvent al Liceului de Muzică din Lugoj şi, probabil, n-a avut suficient talent să continue în acest domeniu.  
  
…Întâmplarea a făcut să am coleg de pluton pe acel candidat cu care am venit de la gară în prima zi, pe nume Luca Gheorghe, originar din Lugoj, căruia îi datorez primele mele noţiuni despre instrumentele muzicale, despre muzica de factură clasică şi compozitorii Enescu, Grieg, Vivaldi, Ceaikovski, Haidn etc. Era absolvent al Liceului de Muzică din Lugoj şi, probabil, n-a avut suficient talent să continue în acest domeniu.  
  
- Ți-am spus, colega, că noi vom intra! mi s-a adresat el intempestiv, scoţându-mă din „rumegarea” gândurilor mele. Şi a continuat. Vrei să fim în aceeaşi grupă? Dacă da, am să vorbesc cu tovarăşul locotenent care organizează plutonul, a continuat el insistent şi sigur pe sine de reuşita acţiunilor sale, la care eu nici nu mă gândisem. Era cu trei ani mai vârstnic decât mine.  
  
- Desigur! Mai ales că ai fost primul cu care am împărtăşit aici primele câteva idei. Dar te rog, pentru liniştea noastră, să nu mai abordăm în discuţii probleme care ne-ar pune în pericol prezenţa în această şcoală, am replicat eu.  
  
- La ce te referi? mi-a răspuns el.  
  
- La unele aprecieri, la tot ceea ce ne înconjoară, la condiţiile în care vom trăi de-acum încolo…  
  
- Vai de mine, dar cum poţi crede aşa ceva? Şi a încercat să se justifice, anume că atunci era cu totul altă situaţie că de-acum suntem militari şi că atunci „l-a enervat imbecilul acela de analfabet”, pe care nu l-a mai văzut…  
  
- Te rog, opreşte-te, că nu-i locul nici momentul, da?!  
  
După o scurtă, dar densă discuţie, am convenit, dacă se poate, să facem parte din aceeaşi grupă. Ulterior, am înjghebat o prietenie care a durat tot timpul şcolii şi recunosc că am avut multe lucruri bune de învăţat de la el, în special în domeniul muzicii, mai puţin cunoscut sau aproape necunoscut de mine. Împreună participam la concertele-şcoală, unde-mi descria instrumentele orchestrei şi rolul lor, deosebirea dintre operă şi operetă, vocile de femeie şi de bărbat, părţile unei opere, aş spune tot, fiindcă nu ştiam nimic. Opera din Sibiu avea ca dirijor un erudit sas cu studii la Viena, căruia îi lipsea un antebraţ. Era o personalitate în acest domeniu, iubit în Sibiu şi recunoscut în toată ţara.  
  
Dar și Luca a avut parte de ajutorul meu. Eram mai îndemânatic în lucrările de laborator, în însuşirea mecanismelor tehnicii, la desen tehnic şi în schemele cu principiile de funcţionare a mecanismelor, care erau destul de complicate. El avea urechi, eu aveam ochii. Aici, memoria mea vizuală se dovedea mai valoroasă, iar notele ne diferenţiau substanţial. Ulterior şcolii, unde ne-am înţeles minunat, ne-am mai întâlnit o singură dată, la aniversarea a 30 de ani de la absolvire şi, spre deziluzia mea, din colegul şi prietenul meu, abia dacă se mai „vedea” ceva din ceea ce fusese el. Era agasant de vorbăreţ, repeta mereu aceleaşi idei, dovadă a unei timpurii sclerozări, avea gesturi necontrolate, făcea aprecieri porcoase la adresa doamnele prezente, multe soţii ale colegilor noştri, căsnicia propriei i-se destrămase; după spusele lui, „numai din vina ei”.  
  
Gigi, fiindcă aşa-i spuneam în şcoală, se schimbase atât de mult, că în loc de bucurie pentru revedere cum era normal, mi-a creat o mare tristeţe.  
  
P.S. „Nu condamn niciodată tăcerea unei persoane, dar toată lumea se plânge de cei care vorbesc prea mult!”  
  
Ion C. Gociu, 1 oct. 2017  
  
Referinţă Bibliografică:
    O AMINTIRE DIN VIAȚĂ - ÎNCEPUT DE CARIERĂ MILITARĂ. / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2503, Anul VII, 07 noiembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!