- SURPRIZA CARE I-A NĂRUIT SPERANȚELE
Un scrâjnit prelung de roți i-a atras atenția că trenul în curând se va opri. Peronul era aproape gol și puține persoane coborâră din vagoane. De la impegatul care, cu un lămpaș, dădu trenului semnalul de plecare, confirmând că toți călătorii pentru Slatina se urcaseră sau coborâseră, luă informația precisă unde era adresa iubitei lui. „Ce mare srpriză o să-i fac, mai ales când îi vor arăta și scrisoarea cu averea ce o vom avea!”…gândea Petrică cu gândul dus la scenele de iubire săvârșite la întâlnirea anterioară, în apartamentul său din București.
- Ieșiți în spatele gării și luați un taxi care vă duce până acolo în cinci minute! Asta ca să nu orbecăiți dumneavoastră printre blocuri, că ați ajunge repede și pe jos. Cu cinci lei vă descurcați, că la ora asta n-au clienți! îl asigură ceferistul pe Petrică.
- Mulțumesc, domnule șef, și serviciu plăcut!
- Și eu vă mulțumesc și să aveți o noapte frumoasă! Vreau să zic cum o preferați dumneavoastră și, cu mâna dusă la chipiu, îi dădu un salut ca la armată.
*
- Am ajuns, domnu’! Acela-i blocul pe care-l căutați și i-l arătă întinzând braţul spre el.
- Cât mă costă? întreba Petrică pe șofer.
- Pentru dumneavoastră zece lei, că vă văd și străin pe la noi.
- Nu-i prea scump? întrebă Petrică. Ceferistul îi spusese cinci lei și acum la destinație acesta îi cerea dublu.
- Ziua este mai ieftin, dar noaptea atâta pretindem. Benzina s-a făcut șase lei litru, taxa de asigurare și impozitul au crescut!
- N-aveți prețuri fixe?
- Nu, că eu nu-s de stat! Sunt și eu un amărât de particular care, ziua, lucrez pe șantier și, ca să mai scot un ban, noaptea la sărbători mai fac taximetrie. Am patru copii și cheltuielile sunt mari la asemenea familie. Dacă mă întrebați, vă spuneam de la început, dar crezui că știți cum merge piața noaptea.
Fără să mai zică ceva, Petrică scoase din portmoneu o hârtie de 10 lei și o întinse șoferului. Dădu bună seara și coborî din mașină. Nu făcu trei pași și fu preluat de doi câini care începură să-l latre ca pe un străin ce era. Încercând să-i domolească, începu să le vorbească prietenos.
- Cuțu, cuțu, hai fiți cuminți, că nu vă fac nimic!... Era bun un codru de pâine să le dau, ca să mă lase în pace, gândi Petrică.
Animalele înțeleseră și ele că au de-a face cu un om pașnic și se retraseră la culcușurile de unde fuseseră deranjate.
Ajuns în scara 1 a blocului B2, Petrică fu înmărmurit de spectacolul deplorabil în fața căruia fu pus. Ușile grele de metal erau deschise și aveau geamurile sparte. Când intră, un dulău ce dormita pe hol la ușa unui apartament, speriat, năvăli pe lângă el schelălăind. Pe scări, numai la etajul doi era aprins un bec de putere mică și iradia o lumină pală. Pe fiecare palier erau câte patru apartamente și la etajul patru, unde locuia Vio, la nicio ușă nu era etichetă cu numele locatarului.
Ajuns în capul scării, pe întuneric, stătu un moment să se orienteze. Din interiorul unui apartament se auzeau râsete, semn că acolo era petrecere. Pe pipăite apăsă pe butonul soneriei, dar acesta nu declanșă nici un semnal care să fie perceput. Pe casa scărilor nicio mișcare și se hotărî să ciocănească în ușa apartamentului de unde se auzeau vocile unor oameni cheflii. Bătu insistent de două ori și abia a treia oară, dinăuntru i se puse întrebarea:
- Cine-i? se auzi o voce de femeie.
- Un domn pașnic! răspunse Petrică din casa scărilor.
Când ușa se deschise, în lumina puternică din interior, în fața lui Petrică apăru Elvira, care, văzându-l, rămase mută.
- Ce-i cu tine, și de unde vii tu acum? îl întrebă cu vocea-i voit stinsă, fiica nașului Cârlogea de la Valea Mare.
- Am auzit de petrecerea voastră și am venit și eu la ea. Voi n-ați venit la mine, la Sântămărie? Acum v-o întorc!
*
Provocat de larma dinăuntru, de atitudinea fâstâcită a Elvirei, simțind că se petrece ceva necurat, aproape impulsiv, Petrică intrase în garsoniera confort I a iubitei sale. La o masă plină cu bunătăți – mâncăruri și sticle cu băuturi alese - într-o poziție indecentă, mai mult dezbrăcată, între doi bărbați, cu capul plecat pe umărul unuia mai brunet și cu părul vâlvoi, râdea tot într-o veselie iubita lui. Cu mâna pe sub blatul mesei acesta o gâdila unde îi făcea ei plăcere. Văzându-l în fața ei pe Petrică, instictiv, Viorica se ridică în picioare încercând zadarnic să-și coboare la locul ei fusta rămasă ridicată. Bărbatul de lângă ea, iritat de prezența intrusului, se ridică și el în picioare și o trase posesiv spre el pe femeia la care venise.
- Vio! Cine-i individul acesta care veni să ne strice nouă seara?
Bulversată de neprevăzut femeia încercând să se scuze, îi răspunse:
- O cunoștință mai veche de-a mea.
- Și ce caută tocmai în seara asta aici? L-ai invitat tu!?
La orice poate să se aștepte un bărbat care intră pentru prima dată în casa femeii pe care o crede iubita lui, dar un asemenea spectacol inimaginabil lui Petrică, într-o asemenea împrejurare, este greu de acceptat.
Scuzându-se pentru deranjul făcut, cu pălăria în mână, Petrică salută cu „distracție plăcută!” și ieși din garsonieră. Până să ajungă la parter, pe scări, huruind, cele două femei alergau după el clămpănind papucii. Viorica înainte și după ea Elvira, sperând, …în ce? Șocate de situație nu știau cum să se justifice și dacă era cazul, cum s-o facă să fie mai bine. Imperturbabil, cu pălăria pe cap și valiza în mână, Petrică ieși din bloc și pe drumul bănuit se îndreptă spre gară. Rugămințile lor printre lacrimi, care un timp merseră în spatele lui încercând să-l înduplece și să se explice, nu au fost luate în seamă. Vorbele lor pline de scuze nu-l mai interesau. Doi locatari răzleți și întârziați cu care se întâlni pe alee îl salutară. Petrică le răspunse binevoitor și așa se îndepărtă de femeile care, disperate, încercau zadarnic a-l împăca.
… În cinci minute totul se terminase!
Și Viorica și Elvira primiseră din partea lui epitetul care credea el că li se potrivește cel mai bine: curve ordinare!
Ion C. Gociu
