CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Artistic >  





MINI FRAGMENT DIN ROMANUL „MAIA”
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Urmare Ediția 2380/07.07.2017 
  
Furioasă pe Nicolae, Ioana ajunse la poartă să vadă pe acel cineva. Nicolae sta în poartă și-n dreptul lui, dincolo de podișca de peste șanț, era un necunoscut, ce părea un om ca lumea, îmbrăcat elegant, ca la oraș. 
  
- Tu îl cunoști pe el? zice că-i lăietele Trifu - o întrebă direct Nicolae pe nevastă-sa. 
  
- Lasă-mă, omule, în pace cu glume d-astea! Eu l-am văzut astă-vară pe lăietele Trifu, când se uita chiorâș spre casă, da’ ăla era țâgan sadea. E drept că a fugit de mine să nu-i văd fața, dar l-am mirosit că-i țâgan venit cu intenție să dea vro spargere. Tu nu vezi că ăsta-i român neaoș și nu vorbi așa cu om străin, mai ales dacă nu știi cine-i! Nicolae, ești beat!... și lăsați-mă în pace cu glumele eștea, că să grăbesc muierile ălea să plece. Pe cumnata o cam doare capul. Le prinsă noaptea aici ca stătură să mă ajute pe mine. 
  
- Mărgăreta mai este aici?... întrebă străinul cu o voce caldă ca un vânticel primăvăratic ce vestește vreme bună. 
  
- Doamne, ia-mă tu pe mine, asta-i comedie mare! grăi dodica Ioana, crucită de ce auzea. Nicolae, nu glumiți cu mine! Spune-mi cine-i străinul ăsta care stă aici și care ne cunoaște toate neamurile? 
  
- Vezi, de aia te chemai și tu zâsăși că mă îmbătai. Îmi spuse și numele lăiețelor cu care tu te-ai pupuit toată vara aici, în bătătura asta! îi reproșă Nicolae muierii sale ce rămăsese stană de piatră. 
  
- Spânzul pe care vi l-a dat Marița, l-ați folosit? Dacă nu, să îl păstrați bine uscat că e bun și la anu’, grăi străinul din marginea drumului care zicea că-i lăietele Trifu. Băgați-mă în curte că am multe de vorbit cu voi. Ioană, spune Mărgăretii să nu plece, …că am și pentru ea niște vorbe. 
  
Ioana, înmărmurită, începu să se închine și să se minuneze de ce îi era dat să trăiască. 
  
„O fi vreo minune de la Dumnezău, să avem parte de vreo veste ce ne-o aduce străinul ăsta, care văd că mă știe și pe mine cum mă cheamă.” 
  
- Hai, intră omule, cine ai fi și băgați-vă în casă, porunci hotărâtă ca o stăpână și plină de curiozitate dodica Ioana. Nicolae, strânge ce mai e în neorânduială, așezați-vă la masă până vă încălzesc friptură de ied, că rămasă destulă! 
  
În sufletul ei, dodica Ioana se gândea cu bucurie „că nu-i plecaseră rudele și nu rămăseseră singuri, numai ea cu bărbatu-su să șeadă sara în casă cu un străin venit pe capul lor.” 
  
- Nicolae, să nu te îngrijorezi că eu îl citii. Îi om bun și venim să-l ascultăm ce ne spune! grăi Ioana s-o audă și călătorul venit, și intră să termine treaba din cuhnie. 
  
  
-…Făă, ne găsâră năbădăile! zise Ioana celor două femei care așteptau nerăbdătoare să le spună de ce o chemă bărbatu-su la poartă și ce fu acolo, de întârzie așa de mult. Veni unul bine îmbrăcat ca la Târg și zâsă că-i Trifu! Trifu, lăietele, care a stat toată vara cu cortul, la gura satului vostru. Zâsă că-i omul lăiețelor ălea frumoase care au venit pe la mine și pe la voi. Da’, eu cred că nu-i Trifu, că nu samănă cu țâganul ăla, și-i îmbrăcat domn, ca la oraș. Ne știe pe toți. Te cunoaște bine și pe tine Mărgăretă și era bucuros când auzi că nu plecarăți. Parcă știa că sunteți aici, că vrea să vorbească și cu voi. 
  
- Cine să fie? întrebă Domnica nedumerită. 
  
- Trimisu’ lu’ tact-tu din ceruri! glumi Mărgăreta și tot ea râse de vorba ei. Poate-i vreunul de-al lu’ Petrică de la București și o fi venit cu vreo scrisoare și cu un pachet, că n-a mai scris nici ăla de când a plecat, ș-a trecut atâta vreme! continuă ea să-și dea cu presupusul. 
  
- Parcă nu-i potrivit mumă, ca tocmai azi, când se vorbi la masă de tata să zici și mata așa ceva despre el. Și popa în biserică îi pomeni pe toți soldații morți în războaie. Vezi că-i târziu, că să înnoptă demult și Vasile intră la idei că n-ajunsărăm acasă. Îl ști bine cât îi de supărăcios, mai ales azi, când fu lipsă de la împreunarea cu toate neamurile. 
  
  
Când cele trei femei, Ioana, Mărgăreta și Domnica, au întrat în odaie cu mâinile încărcate de străchinile pline cu mâncare și beutură, străinul a început să plângă. Tremurând, s-a ridicat în picioare de unde sta și s-a apropiat de Mărgăreta, care-l privea înmărmurită. A prins-o de umeri și uitându-se în ochii ei, plângând i-a zis: 
  
- Mărgăretă, dacă mai poți, iartă-mă! 
  
- Da’ ce vrei de la mine, omule? Pentru ce să te iert eu, că nu mi-ai făcut niciun rău. Ba mai mult, mi-ai dat un clopot pentru vacă și o căldărușe de aramă spoită, dacă zici că dumneata ești Trifu sau cum te-o chema și acum te îmbrăcași altfel. 
  
Domnica, privindu-i, încremenise. În mâini ținea un taier cu ceștile și sticla de rachiu care avea legat de gât dopul de plută de la o sticlă de șampanie, vechi de peste 35 de ani. 
  
- Ia te uită!... zise străinul printre lacrimi, când văzu ce avea Domnica în mâini. Și pe astea le-ați păstrat, parcă anume să mă răpuneți pe mine când le-oi vedea. Glaja cu dopul de șampanie din care-mi dădeai tu, Nicolae, să beau când veneam pe la casa în care m-am născut, străchinile și ceșcuțele făcute de mine!!... Mărgăretă, Nicolae, Ioană, voi nici acum nu vă dați seama cine sunt? Domnica n-are de unde să mă cunoască, fiindcă era mică atunci când am plecat, dar voi…, voi nu mă recunoașteți nici acum când mă vedeți de aproape, în carne și oase, uitându-vă în ochii mei? Doamne Dumnezeule, iartă-mă și dă-le sănătate, că, înainte de a muri, avusei puterea să mă întâlnesc aici cu cei ce mi-au fost dragi și pe care, disperat, ca să nu mor, i-am părăsit!... 
  
Recunoscându-l, dodica Ioana și Mărgăreta, prinse una în brațele celeilalte, începură să țipe, Nicolae, ca trăsnit se răsturnă în pat. Domnica contrariată de situație, cu glaja plină de rachiu și ceșcuțele de pământ puse pe un taier, rămăsese mută și nemișcată în picioare. Cu privirea senină, se uita la bărbatul care zicea că-i tatăl ei. Auzise de el și îl știa doar din povestirile mumă-sii. Îl avea înscris în pomelnicul casei la morți și în fiecare duminică era pomenit în biserică. Îl mai văzuse în poza îngălbenită de vreme pe care o ținea la un loc cu actele încredințate de maică-sa spre păstrare, în care părinții ei, Trifon și Mărgăreta, se țineau de mână stând cu spatele la un perete de pânză neagră cu flori albe. O făcuseră la bâlciul de la Sânpetru, la un an după ce se căsătoriseră. Pe spatele pozei, tatăl ei pusese data și semnase. Scrisese cu un creion chimic și era un scris caligrafic. Acasă, când era copilă, o privea mereu, dar în poză părinții erau tineri. Mumă-sa avea pe cap cârpă lungă de borangic cu flori și avea prinsă în păr o chită de mușcate, așa cum se purta și știa de la ea că-s mușcate, iar el era un băiat frumos, cu freză bogată, având o floare de trandafir în buzunarul de sus de la haină. Acum, avea în fața ei un bătrân cu părul vâlvoi, încărunțit, fără cărare pe mijlocul capului și cu obrazul vălurit. 
  
„Omul acesta nu seamănă nici pe departe cu cel de odinioară, dacă o fi acela, cum zice el!” gândea Domnica, vădit emoționată de eveniment. 
  
(Va urma) 
  
Ion C Gociu * 
  
Referinţă Bibliografică:
MINI FRAGMENT DIN ROMANUL „MAIA” / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2387, Anul VII, 14 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!