Îşi aduse aminte că la 22 iunie, ziua Sfântului Grigore Dascălu a anului 1941, în puterea nopţii, au început să bată clopotele bisericilor. Sătenii speriaţi din somn s-au îmbrăcat sumar şi au ieşit din case, adunându-se după cum le era obiceiul pe această poiană. Auziseră de mai multă vreme că-i primejdie mare, dar parcă nu le venea să creadă că va fi iar război ca-n 1916. Omului de ce îi e frică nu scapă! 

Crăcănel, cântăreţul de la biserică, aduse vestea că a început războiul pentru eliberarea provinciilor ocupate de ruşi. În noaptea aceea, Mareşalul ordonase: „Ostaşi, treceţi Prutul!” 

Bărbaţii buni de armată care mai erau pe acasă rămaseră încremeniţi şi, duşi cu gândul la ce-i aşteaptă, începură să se închine. Femeile, deznădăjduite şi îngrijorate de neprevăzut, gândindu-se la „ce se vor face singure cu copiii!”, se puseră pe plâns. Era o zi tristă, ca un bocet nesfârşit ce se întrecea cu dangătul clopotelor. 

Tăcut, cu imaginile de atunci în minte, Petrică socoti din cap: „Aveam nouă ani şi terminasem cu premiul întâi clasa doua la şcoala primară.” 

Îşi mai aduse aminte de reacţia celor din casă, când tatăl său a primit ordinul de mobilizare. Toţi plângeau… iar mumă-sa era disperată. Îşi smulgea părul din cap de deznădejde! Pătulul era gol, porumbii de-ai vechi erau pe terminate, iar anul nu se ştia cum va fi. Urma cea de-a doua praşilă şi ploaia întârzia. Comuna se golise de toţi bărbaţii tineri. Aproape toţi dintre ei fusese încorporaţi, mobilizaţi şi repartizaţi la unităţile ce se pregăteau să plece pe front. 

În imaginea păstrată în memoria sa mai văzu prima şi ultima scrisoare trimisă de taică-su, o carte poştală ce avea şi o ştampilă dreptunghiulară „CENZURAT”, din care a reţinut că-i scria mamă-sii: „Mărgăretă, să ai grijă de copii, că de-acum sunt numai în seama ta… Dumnezeu să-ţi ajute!”. 

Şi atât. 

Îi veni în minte şi ziua când factorul poştal a adus certificatul de deces al tatălui său. Era într-o zi din postul Crăciunului, friguroasă, dar cu soare. Printre sughiţurile care-i înfundau respiraţia, poştaşul l-a citit, fiindcă ea, mumă-sa, era aproape leşinată şi toţi vecinii care se adunaseră în bătătura casei, să audă nenorocirea, ţipau cu palmele la ochi. 

- „Fruntaşul, Mogoş Trifon , născut la data de 1 februarie 1911, în comuna Valea Mare … contingentul… şi a început şi el să plângă de n-a mai putut citi oprindu-se un moment, …a murit în lupta de respingerea atacului bolşevic la 2,5 km. vest de localitatea Suha Balca din Transnistria”... În acel document, îşi aduse aminte că mai scria …că a fost avansat post-mortem la gradul de caporal şi decorat cu Medalia Virtutea Militară. Era semnat de comandantul regimentului din care făcea parte. Certificatul era păstrat cu sfinţenie de mamă-sa la un loc cu mai multe scrisori, acte şi poze, toate îngrămădite în sertarul mesei din odaia bună. 

…S-a văzut apoi în clasă, la şcoală, când toţi copiii şi dascălii l-au primit ca pe un fiu de erou căzut la datorie pentru Patrie. Pentru jertfă, lui taică-su i s-au adus laude ce l-au făcut pe copil să fie mândru că-i fiul lui. Plânsese destul acasă în seara şi noaptea aceea, aşa că aici, în faţa tuturor, a vrut să arate că ştie să fie bărbat şi nu i-a curs nicio lacrimă, în timp ce toate fetele, colegele lui, plângeau cu lacrimile înnodate sub bărbiţe. 

Ion C Gociu