CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Artistic >  





ROMANUL „MAIA”  - (II) '  Iași, iunie, 1941
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
.................................................................................................  
  
Aaron Zimmerman, soţia Raşel şi fiica lor Maia fuseseră şi ei urcaţi cu forţa într-un vagon dintr-un tren al morţii. Pe drum, după două zile insuportabile, Aaron moare subit, proptit de soţie şi, după el, de disperare, tristeţe şi neputinţă, moare şi ea, sub ochii îngroziţi de spaimă ai fiicei lor. La una din opririle de pe traseu, morţii au fost aruncaţi din vagoane, uşile închise, trenul pus iar în mişcare, în aceeaşi direcţie necunoscută de nefericitele fiinţe sortite să trăiască iadul pe pământ.  
  
Maia, la numai 16 ani, rămasă singură pe lume, rezistă până la o altă oprire. Într-o gară necunoscută, profită de neatenţia poate voită a celor care scoteau morţii din vagoane şi coborî. Furişându-se pe sub tren, trecu printre mai multe garnituri staţionate şi ajunse la peron. Pe o tablă imensă, prinsă la vedere pe peretele clădirii, citi numele gării: CIULNIŢA. Auzise de această gară, dar nu-şi aducea aminte pe care cale ferată este. Pe aici nu călătorise niciodată. Nu ştia de unde vin şi unde se duc trenurile. Parcă picase în altă lume.  
  
Maia, deşi era acum o domnişoară frumoasă, mignonă, cu faţa prelungă, ochii mari, căprui, nasul drept, cu părul negru, strălucitor, pe care îl purta cu cărare pe mijloc, lăsat pe umeri în două bucle care-i încadrau obrajii măslinii, scoţându-i în evidenţă gingăşia inocentă, arăta în acel moment ca o fiinţă năucită! Lângă ea îi muriseră ambii părinţi, fără ca măcar să poată spune ceva şi tot în prezenţa ei fuseseră aruncaţi din tren şi lăsaţi undeva, pe-un câmp. În prezenţa lor, casa din Iaşi în care s-a născut şi au locuit le fusese devastată după ce fuseseră scoşi în stradă, luate bunurile şi escortaţi până la gară. Nu mai avea pe nimeni şi era disperată! Nici măcar nu ştia unde se afla. Îi era sete şi foame… De aproape două zile nu mâncase nimic.  
  
S-a aşezat pe o bancă. Cu capu-n poală, sprijinit pe palme, îşi plângea de disperare părinţii şi soarta. Când lacrimile i s-au terminat, au început să-i vină în minte evenimentele pe care le trăise.  
  
Pe când erau duşi spre gară, lui taică-su dintr-un buzunar ascuns, după ce a fost perchiziţionat şi pălmuit - că-i avea ascunşi - i s-au luat toţi banii pe care-i pusese acolo, precum şi ceasul de la mână, marca Tellus, cu cadranul de aur, iar mamei sale îi luaseră cerceii din urechi şi colierul de aur de la gât, un lanţ pe care erau înşiraţi nouă galbeni mari, austrieci.  
  
 
  
Acasă la părinţi avusese un trai pe măsură, îmbelşugat, chiar dacă autorităţile, în pregătirile de război, le rechiziţionaseră o parte din mărfuri şi bunuri. Nu simţise niciodată răul de foame. În Iaşi avea multe prietene evreice şi românce. Între băieţi, prietenul cel mai bun, de care-i plăcea, fusese un elev român.  
  
Învăţa bine şi era în clasa a şasea de liceu. Mai avea doi ani şi-l termina.  
  
Acum, nu ştia încotro s-o ia. Îi era sete şi foame. Trebuia să bea apă şi să mănânce ceva. De unde şi ce? Pe cine să întrebe şi cui să-i ceară bani, că nu avea măcar un leu să-şi cumpere un covrig? Trenul din care coborâse, după ce morţii fuseseră aruncaţi din vagoane, se pusese din nou în mişcare şi plecase din gară. Unde?... Poate tot înainte, în altă direcţie, sau înapoi, ca să-i deruteze pe cei cărora, încă în agonie, le mai pâlpâia în inimi un licăr de speranţă.  
  
 
  
*  
  
Pe peron, sub comanda unui gradat, a apărut o grupă de soldaţi mergând în pas cadenţat. Zgomotul strident al potcoavelor şi ţintelor de la bocancii loviţi de caldarâm i-a declanşat o spaimă, precum cea de acasă, atunci când au venit jandarmii să-i ridice. Crezu că pe ea o caută. Se ridică din locul unde stătea şi, încet, fără să atragă atenţia, plecă în sens opus. Trecu iar pe lângă şirurile de vagoane şi ajunse la marginea staţiei. Acolo, pe o poieniţă, era aşezată în trei corturi o şatră de lăieţi. Şaorii, cum o văzură, veniră spre ea să cerşească. Mergea împleticindu-se, îi auzea, dar nu-i mai vedea. În spectacolul real, visa că pluteşte într-un abis, că dincolo de el se află limanul norocos al făgăduinţei, un pustiu confuz de unde un Rabin sau un Moise, cu toiagul în mâini, îi făcea semne să se apropie. Şatra i se păru a fi un trib izraelit în pustiu, aşa cum şi-l imagina ea când asculta povestirile tatălui său, în zilele de Pesah. Simţi că nu mai are aer şi se prăbuşi fără cunoştinţă, sub arşiţa fierbinte a soarelui necruţător.  
  
 
  
*  
  
 
  
 
  
Când deschise ochii, nu a realizat unde este. Visase? Se întâlnise cu Moise în pustiu şi acum era într-o şatră de lăieţi ce se mişcau haotic în jurul ei? Visul ei devenise o altă realitate. Capul îi era aşezat în poala unei ţigănci vioaie, care o freca pe la tâmple cu o fiertură de oţet amestecat cu plante ce aveau miros plăcut şi înţepător, rostind cuvinte neînţelese de ea.  
  
- Te trezâşi, domnişoară? Mânca-ţi-aş curul, frumoaso ce eşti, că tare ne mai spăriaşi! De atâta vreme ne tot chinuim să te trezim şi nu credeam că o să-ţi mai revii. În cărţile babei, ieşi că n-o să mori şi ai să trăieşti mult şi bine! O să te măriţi cu un bărbat frumos, dar mai copt decât dumneata, ş-ai să-i faci mulţi copii. Dumnezeu să-ţi ajute! Dă şi la baba un crăiţar, ca să se izbândească şi să-ţi aducă noroc!  
  
Maia, încă ameţită, nu pricepu ce vrea să zică femeia care o ţinea cu capul în poala ei şi, frământându-şi buzele uscate, ceru să-i dea apă să bea. De unde să ştie lăiaţa ce hram poartă această domnişoară de rumân, frumos îmbrăcată şi leşinată de spaimele şi grozăviile sorţii.  
  
- Măă, Gheorghe, mă! Adă repede un ibric cu apă răce, să bea fata asta, că-i friptă de săte. Hai, că-şi reveni! Că nu mai credeam că este vreo nădejde, după cât fu ea de fleşcăită!  
  
Fusese salvată de la pieire de nişte ţigani borâţi, dar cu suflete de aur adevărat!  
  
 
  
*  
  
 
  
Revenită din leşin, Maia văzu că între corturi era o vatră, atelierul de lucru, unde trebăluiau trei oameni. Doi din ei băteau fiarele înroşite în foc, pe nicovale ce sunau ritmic. Un altul, cu ambele mâini, manevra două foale făcute din piei de capră, suflând printr-o ţeavă în cărbuni, ca să fie mereu încinşi.  
  
Nu departe, la un alt foc, pe o pirostrie mare, se pregătea cina care împrăştia un miros deosebit de plăcut. Într-o căldare imensă forfotea mămăliga, iar într-o tingire mare de aramă se prăjeau câteva bucăţele de carne amestecate cu ceapă, mulţi cartofi şi alte legume. Mâncători erau destui, dar şi vasul în care se pregătea era pe măsură.  
  
Seara veni repede. Vremea se mai răcorise. Înainte de a se întuneca, ţiganii, ca la o comandă, se adunară să cineze la masa întinsă pe jos. Erau trei familii, neamuri între ei, iar corturile adăposteau 15 suflete. Toţi puradeii erau sub zece ani, iar baba, care era cea mai bătrână, avea, după spusele ei, 35 de ani.  
  
Când mâncarea fu împărţită în trei talere de tablă şi mămăliga răsturnată pe un cârpător şi tăiată cu o aţă în porţii pe numărul de mâncători câţi erau, starostele rosti rugăciunea, se închinară şi se aşezară pe jos să mănânce.  
  
- Da, bine, Brio! se răsti Gheorghe de unde sta pirandei lui. Pe fata aia n-o chemi, că se uită în gura noastă. E suflet şi ea, fă! mai spuse ăl bătrân către babă.  
  
Bria, nevastă-sa şi doftoroaia care prin descântece şi leacuri o pusese pe picioare, se sculă şi se duse s-o aducă pe domnişoara, să mănânce cu ei, iar Gheorghe numără iară bucăţile de mămăligă. Pentru domnişoară nu era socotită porţia şi tăie dintr-a lui o bucată, că era cea mai mare. Maia, negustată de atâta timp, pierduse reflexul mâncatului, dar mirosul prăjelii o trezise din agonie. Foamea o făcu să uite de regulile în care crescuse, privind cu nesaţ alimentele, care şi cum se mănâncă.  
  
(Va urma)  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ROMANUL „MAIA”  - (II) '  Iași, iunie, 1941 / Ion C. Gociu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2331, Anul VII, 19 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Ion C. Gociu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Gociu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!