Am învăţat în România Mare
Cât de mici suntem noi şi bolnavi,
Cât de repede îngenunchem c-o -nmiresmare
De-a fi-mbuibaţi, burtoşi, hulpavi...
Doar ne va da aşa, ca din senin, din cer
Vreo halcă din pământ desţelenit,
Doar ne vom îneca în mâl aurifer
Având putere absolută pe zenit,
Am învăţat că cei mai mari duşmani
De care să fugim, suntem chiar noi,
Noi înşine, inculţi, nevolnici veterani
Ai confruntărilor induse de moroi,
De ce-i mai rău, corupţii noştri fraţi
Strigând nebunii că sunt patrioţi
Având pe şleau vocale-n dumicaţi
Şi conturi în America ca hoţi...
Pun laba –ncet pe mintea noastră oarbă
Zicându-ne cuvinte dulci, de lemn,
Sunt mieii sfinţi ce-şi numără în barbă
Averile c-un gest frumos, solemn,
Am învăţat din ce-a fost uneori
Că trebuie să plângem ca orice insurgent
Cu lacrimi false şi în trei culori
Ţinând de umeri întregul regiment...
