19.Ogrădeasa 

Ogrădeasa e taina pășunii pe unde oile-ți aduni peste fire de iarbă , pe mușchi și priviri , până în umbră , când pașii îți zboară în ochii oilor , pe muchiile firului de iarbă . 

Ogrădeasa e mersul prin iarbă în frunte la turmă când soarele arde și vara toridă fruntea îți moaie cu gândul la oi , cu gândul la turmă , printre ele să te strecori , până la apă să le conduci , ca toate în voie să beie , așa cum doresc. 

Din Zgleamăn pân la Halauă Ogrădeasa sentinde cu iarba cea bună , cu iarba de soi , ce este bună azi pentru oi . Părăul , și astăzi se scurge , și astăzi apa o duce la vale printre cele două râpi uriașe, două prăpăstii fiind și azi între Ogrădeasa Bogății de Jos și cea a Vadului cusută cu spini . 

Rămâne pășunea , iarba rămâne , să fie păscută de oi pe muchia timpului până în soare apune , până în umbră , mioarele toate sătule să fie ca lapte. 

De departe , în fruntea turmei de ești , Cetățuia Vadului mișcarea-ți surprinde , să știi . 

Și Măgura Vadului e aproape , iar Zgleamănul , mâna-ți întinde cu turma să urci și iarba să-i vezi , cum turma o paște . Pașii-ți aleargă , și ochii-ți spre Măgură fug , până-n sprânceana dealului . 

Mi-aduc aminte cum am pus pe firul apei ce vine printre Zgleamăn și Ogrădeasa un halău din floarea soarelui , făcând apa prin el să se scurgă ,și apoi să cadă de la înălțime în locul pe unde trecea . 

Pe la Ogrădeasa mi-am păscut oile , acolo am fost și eu un păstor cu anii puțini , căci eu doar un copil turma-o pășteam și o hrăneam până înspre Halauă, pe Imașul din Jos . 

Acolo era un păr la umbra căruia poposeam uneori cu turma , cu oile mele . 

Pe acolo , păstoru e-n față la turmă , și oile cu grijă îi pasc pân la picioare, auzindu-le suflul și pașii. Ogrădeasa e cântecul oii ce vine-n pășune , chemarea la apă-n părău , din umbră oaia să bea să-și stâmpere setea . 

Acolo , oile-și cântă cântarea , cântarea ierbii, cu pașii în grabă , până pe muchia staului cu găleata cea plină ce ochi-ți încântă și te îmbie gustu să-i simți, până-n izvoare adânci . 

La Ogrădeasa un pat mi-am făcut de mușchi din pădure , de lângă pădure, la umbră ca-n vis când ochiul deschis, la turmă privește . 

Și era așa de pufos și de moale , arareori cum atingi vreunul ca el ,de parcă acolo eram pe plapuma moale dint-o altă lume adusă pe aripi de vânt , când vântul obrajii-ți mângâie , până pe apele vremii din ceața subtilă pe dealuri ce umblă ca floarea-n izvoare . 

Oile-mi pășteau iar eu mă odihneam în patul făcut cu mâinile mele , în farmecul acela de pășune ardeleană , ce ochii ți-i fură . 

Cântecul ierbii pe mugurii zilei când turma-i aproape cu sete s-o pască . e Ogrădaeasa în floare de raze , când soarele arde de sus , cu mii de raze mângâindu-ne ochii , iar pașii te duc pe firele ierbii , cu umbra cusuți. 

Cântarea oilor pe măgura întoarsă a zilei , și nu pe a Vadului ,aici doar se cântă, la Ogrădeasa-n pășune când oile vin până la tufe la umbră să pască, să răsufle puțin . 

Ogrădeasa ochii ți-i plimbă sub aripi de vânt, până pe aripa zilei , ce-ți cântă și mersul și pașii , 

când ciocârlia spre cer se înalță , spre soare cântând cântarea pășunii , a zborului său în vara cea caldă cu raze țesută , în melodia ce-ți umple auzul , pe alte tărâmuri parcă fiind , pe alte meleaguri de vise . Visul curat când oile-și cântă cântarea ,cântarea ierbii , iar vântul răzbate până în umbră pașii pe ploaie , pe firele ierbii luându-te-n zbor , e visul pe ape ce umblă , pe palmele timpului în izvoare de raze, e visul ce ochii-ți străpunge , până pe măgura zilei în picuri de rouă ; Ogrădeasa numit . 

Acolo florile cântă , și umbra și pașii , și apa-n pâraie ce curge , ca firul de iarbă ce urcă spre cer din tufele Ogrădesei . 

În tufe , acolo , pe patul de mușchi , savuram norii și cerul , tufele și umbra, parba și oile-n turmă la umbră când pasc . 

Era o plăcere pe patul acela moale , norii pe cer cum zboară să-i vezi , pe când cerul albastru , albastru-albastru , în urmă rămâne. 

Pășteau oile liniștite la umbră prin tufe , iar eu pe patul de mușchi , mă delectam cu norii , cu umbra și cu cerul până departe , departe , dincolo de orice hotar cunoscut pe pământ . 

În foițe de rouă cu ochii spre nori , clipele ni le înveleam cu cerul albastru , pe urmele oilor cu gândul pășind , ca într-o noapte din basme spre stele când zbori , Ogrădeasa și Zgleamănul lăsându-le departe în urmă , prin spice de nori . 

La Ogrădeasa viața-i o floare , o floare pe aripi de vânt , cu pași de cristal , pe urmele ploilor din ceruri ce vin . 

Ogrădeasa , e picurul ploii în iarbă ce vine , când vântul ochii ți-i mângâie ca roua pe flori dimineața . 

Nu știu de ce , dar de tufele de la vârful Ogrădesei nu-mi aduc aminte nimic ,de parcă nici nu existau , când pașii pe acolo-mi umblau . 

Totuși , Ogrădeasa e-o floare , o floare ardeleană ce-ți fură și ochii și pașii , în palme de aur luându-ți privirea cu farmecul ei pustiu și ciudat , ciudat de plăcut cu pașii în floare , cu firul de apă ce ochii ți-i zvântă până-n prăpăstii adânci , cu umbră și tufe , cu oi și cu pași , cu iarbă și vise . 

Pe măguri de raze acolo oile cântă , cântă-n pășune surâsul păscutului viu , până la părul a cărui umbră ne răcorea , când pașii sub el ni se opreau , sub părul acela în spice de vânt și de răcoare când vara toridă ochii îți moaie , și pașii te-mbie doar pe la umbră . 

La Ogrădeasa , spice de raze îți mângâie ochii , ca roua în vis prin iarbă când umblii. 

Pe acolo s-au dus anii copilăriei mele , pe strunele timpului, pe la Ogrădeasa , prin Zgleamăn , prin Dosul Răcii , la Bortă , pe Dălina , pe Valea Târgului , prin Rupturi , în Podu Lacului , prin Goroni la Bogata de Sus . 

Pe frunze atunci am zburat, pe fire de iarbă , când glasul ciocârliei plutind înspre cer , inunda văzduhul și Ogrădeasa în note sublime , pân” la Halauă , pe Imașul din Jos . 

O floare Ogrădaesa mi-a fost , o floare aprinsă în joc de lumini , cu raze tivită , cu picuri de apă ce curg în părău la umbră prin tufe . 

Acolo păscând , turma îmi văd , cu pașii în rouă iarba călcând ,până pe muchia dintre un azi obosit , și-un ieri ce zboară pe aripa vântului , prin Ogrădeasa și Zgleamăn . 

Pașii oilor rămân în memorie , prin iarbă , prin tufe , cu-al lor behăit până la ape , când izvoarele 

cântă spre soare țâșnind să stâmpere setea , și mie și oilor . 

Un vis trăit mai demult Ogrădeasa e parcă , un joc de amintiri c-un tău plin de apă , pe margini păiuș cu-o libelulă albastră ce zboară rapid , ca cerul ce zboară , nici umbra s-o prindă, nici pasul, nici mâna. Din urmă norii acolo te prind , iar timpul ți-e reazim până sub pașii de ploaie și vise , în ochii oilor așternuți . 

Mi-aduc aminte cum dam oile-n strungă , oamenii să le mulgă, dar nu la Ogrădeasa , și nici în Zgleamăn , căci sataulul niciodată acolo n-a fost . După ce toate oile cu lapte au fost alese și separtate într-o parte a staului cu roșteie de celelalta parte despărțite , și prevăzute cu strungi spre scaunele oamenilor ce le mulgeau , eu le mânam pe fiecare la strungă , pe acele ce nu voiau să intre prin strungă să fie mulse , până când eu le dădeam pe toate iar oamenii le mulgeau pe fiecare în parte , și sclipea laptele în găleți cu albul acela scump și atât de prețios . 

Dar, la staul venea și noaptea , când oile toate în staul erau , iar noi după ce serveam masa , în general în colibă , aprideam focul să ardă în întunericul nopții de vară , când stelele sclipesc în înălțimi . 

Ne aprovizionam cu lemne din bună vreme , și noaptea aveam din belșug să punem pe foc . Ardea flacăra , jucând pe aripile vântului ce adia ușor în nopțile senine , de se vedea până departe în întunericul nopții . 

Câinii ne erau pe aproape , de strajă , lupi să nu vină , iar flăcările focului , jucau ca pe niște valuri ascunse de ochii noștri , tăind întunericul și împrăștiind lumina pe măgura clipei , uneori țesută cu scântei , ce e înălțau spre cer . 

Apoi , după o vreme ne culcam și noi în colibă, 

în aerul acela atât de curat din mijlocul naturii , și somnul mă prindea destul de repede , căci tata veghea , până într-un târziu ce se culca și dânsul , de rămâneau câinii mai departe de pază, prin întunericul nopții . 

Însă Ogrădeasa rămânea departe , în întunericul nopții , iar noi ne înveleam cu frunze de vis în izvoarele nopții. 

Pașii prin iarbă așternuți , când roua îți cântă sub ochi și oile-s aproape , în raze de soare ce-ți zvântă privirea e Ogrădesa în floare pe muchia zilei . Pe ici pe colo , mai găseam pomnițe de pădure, mai găseam căpșuni, însă destul de rar . 

Îmi amintesc de tufele de la Ogrădesa dinspre părău dar nu-mi amintesc nimic de tufele de la vârful Ogrădesei , nu știu , n-au fost atunci deloc , ori am uitat eu dar ele erau acolo , căci anii s-au dus ca frunza pe ape , ca libelula din tăul de la Ogădeasa . Pe atunci parcă părăul avea mai multă apă, nu ca și azi , când un firicel mic de apă doar curge . 

11 aprilie 2015