Într-o clipă s-a cutremurat pământul
Și din adâncuri neîmblânzite s-a ridicat și vântul
Ploaia s-a revărsat, puhoaie înarmate
Cu fulgere și tunete și a adus în lume noapte.
Într-o clipă de nedorită soartă
Te-ai ridicat și ai ieșit pe poartă
Uitând răgazul unui ultim bun rămas
În praful ce-a acoperit din tine urmele de pas.
Într-o clipă de necuprinsă teamă
Atotputernica din mine s-a transformat în rană
Și acum, în asfințitul acestui infinit
Aștept un semn să știu că n-am greșit.
Stau agățată de semnul întrebării
Și tremur în bătaia renunțării.
Din tot ce-am fost nimic n-am mai rămas,
Sunt așteptarea răstignită peste urma ta de pas
Și o simplă clipă ce n-o credeam în stare
Mi-a prins pe umeri în piroane lăstar de jale
Și prinsă în capcană între lacrimă și sânge
Îndur durerea care urma ta o frânge.
Cui după cui, din mine mușcă depărtarea.
Oricât te strig tu nu îmi mai auzi chemarea.
Cad în prăpastia ce ascunde în amăgiri
Promisiunea unei neîmplinite regăsiri.
Aș vrea să pot dar nu știu dacă mai ajung
La clipa care mi-a pus stavilă la drum.
Aș vrea să știu în răstignirea cărei cruci
Pe rana mea cu rugăciune o să plângi
Și cărei clipe din povara acestui timp
Să-i pun în spate rana prinsă în copci de plâns
Când adunate, clipele din urmele lăsate
Nu fac cât clipa în care tu m-ai dus în brațe!
18.04.2019
