-Doamnă doctor, numele meu este Diana, știu, îmi aduc aminte. cândva, aveam paisprezece ani, am întâlnit un înger, un bărbat îmbrăcat în alb care a vrut să mergem într-o pădure...Era Crângul Căprioarelor...El nu știa că vârsta mea era așa de mică și a încercat să se folosească de mine.Cum? Un înger? Nu se poate...Și Diana izbucni în hohote de plâns ca la moartea cuiva.
-Și ce-ai făcut atunci, draga mea? continuă Ana pe un ton egal, calm și echilibrat, de parcă pacienta ei nu avea niciun fel de probleme emoționale tocmai acum.
-M-am așezat în genunchi , aveam un tricou și o fustă roșii ca macii, am început să mă rog lui Dumnezeu să mă ierte că hainele mele probabil l-au provocat, l-au făcut să i se frângă aripile de înger pe care eu le văzusem prin straiele transparente.Mă rugăm cu voce tare , ca la un spectacol de teatru. Ca prin farmec acel om necunoscut m-a ridicat și , punându-mi mâinile pe creștet, m-a întrebat:
-Cum te cheamă, fato?
-Diana, am răspuns speriată.
-Nu, Virginia, așa să știi că te cheamă. M-a condus apoi spre casă , mi-a plătit autobuzul și eu mă simțeam de parcă îmi plătise serviciile pe care el nici nu mi le ceruse , nici nu mi le obținuse...Nimic nu avusese loc...''Diana iar plângea ca o bocitoare, cu hohote mari, înecându-se în cuvinte:
-Murdărie peste tot, clisă galbenă pe fusta mea roșie...imaculată Virginia acum e stigmatizată .
-Oare de ce, doamnă doctor?
-Pentru că nu știi să spui nu, Diana! răsunau cuvintele ca pietrele aruncate asupra femeii evreice.Cele două fantome dispăruseră,era singură în patul imens și rece ca o Antarctică; somnul o cuprindea iar.
Pe latura dreaptă a patului, pe perete, o oglindă își aduna apele reflectând chipul tras al legumei, altădată o adevărată zeiță.Cum de ajunsese aici? Amnezie după un accident rutier și nu-și amintea decât numele mic, la început le-a spus că o cheamă Dalia, Gherghina, apoi Diana.
Dacă îi studiai atent trăsăturile, vedeai că semăna destul de bine cu portretul înrămat al doctoriței șefa de secție. Ana Adam, așa o chema.O clonă nereușită, o soră geamănă mai firavă, mai anemică și mai căruntă...
Bărbatul din visul Dianei se numea Bazil, o zărise pe fată de când traversase scuarul mic din fața hotelului, era fermecat de silueta ei de vis,cu formele transparente aproape...Părul bogat, cu șuvițe blonde prin castaniul natural, ochii negri ca două lacuri adânci străjuite de umbra unor gene dese și lungi ca umbrele brazilor de munte, fruntea eminesciană și întreaga figură enigmatică, un amestec ciudat de Gioconda delicată și Madona pură...
Totul încânta în înfățișarea ei, era o surpriză a naturii, o necunoscută dezorientată.
Tânăra asistentă medicală luase din sertar jurnalul Dianei și îl deschisese la întâmplare, era o povestire de șine stătătoare despre o plimbare cu taxiul a tinerei: într-o jumătate de oră șoferul îi povestise toată viața lui și ea a crezut tot și a căpătat încredere în oameni în general pe măsură ce omul s-a marturist; nu a avut nicio clipă vreun sentiment de teamă, ea a ascultat doar... Tânărul om, cu o constituție robustă, te-ai fi speriat privindu-l, i-a spus că avea doi băieți din două casatorii, că a fost patron de restaurant și de sală de bingo, că s-a despărțit de prima soție după ce a pierdut tot, chiar și libertatea pentru două luni, acuzat de cea care îi fusese soție, cea pe care o iubea și cu care avea un fiu, dar s-a păstrat vertical, nu a început să bea, nu a mers la femei ușoare, a avut oroare de relații întâmplătoare în care e musai să folosești cauciucul acela umflat, a fost corect întotdeauna față de angajații lui, la un moment dat avusese în subordine 30, o, Doamne, există oameni morali!....
Asistenta încă se gândea la cele citite, o înșiruire rapidă de întâmplări, desigur reale...
Diana era leoarcă de sudoare, se trezise din somn, a cerut cu voce stinsă apă, i s-a adus, a băut că prin vis și a început să povestească:
-Am avut două vise cu același personaj în ele, în primul vis era un bărbat înalt, frumos, suplu, care suna la ușă casei mele cu un buchet de flori în mână, îi deschideam și , recunoscându-l, îl îmbrățișăm și ne sărutam în neștire, apoi el dispărea fără urmă, dintr-o dată...În al doilea vis același bărbat venea grăbit, o așeza în pat și apoi o privea goală și pleca, iar ea rămânea ca o fântână părăsită , golită de orice sentimente...
-De ce povestești așa Diana? o întreba medicul Ana.
-Dar cum, vă rog frumos?
-În primul vis ești tu, povestești la persoană întâi, în al doilea vorbești despre tine la persoană a treia deși el, bărbatul , spui că era același...
-Nu, nu cred că era același, era o clonă a celui dintâi, sau poate era un om foarte moral și eu nu am înțeles nimic...
