DANSUL VULPILOR  

A început să ningă.  

De mult voiam să mă bucur de zăpadă!  

Pământul înghețat aşteaptă şi el ninsoarea. Pomii bătrâni ai grădinii caută cu ramurile lor goale, prin cer, cuibul fulgilor de nea. E spre înserat. Tata a terminat de băgat nutreţ la vite, în grajd. Mirosul plăcut al fânului umple aerul rece. Păsările şi-au mâncat boabele şi s-au cuibărit mulțumite. Căţelul, vesel, mai trage o raită prin grădină, pe lângă gard, în rondul lui normal, de seară. Pisicul se strecoară diplomat, în casă, lângă sobă, unde arde un foc grozav, având în vedere frigul de-afară.  

Tata îi spune mamei că va trebui să se repeadă până la pădurarul Tăsică, să-i ducă bani pentru nişte lemne. Trebuia să facă mai demult asta, dar n-a făcut-o și treaba nu mai suportă amânare. Ştie că îl găseşte la canton, în pădure, mereu. Scoate maşina din garaj. Bunicul se uită pe afară şi ne previzionează că va fi viscol. Are el semnele lui. Într-adevăr, în scurt timp, vântul începe să bată, spulberând zăpada. Îmi place să stau afară şi să văd dezlănţuirea naturii. Sunt bine îmbrăcat.  

— Vezi să nu înţepeneşti cu maşina pe drumul din pădure ! Mai bine ia-l şi pe Marius cu tine! Te poate ajuta în caz de ceva, spune mama.  

Cum aud una ca asta mă şi arăt bucuros să-l însoţesc pe tata. Mă arunc în maşină şi pornim.  

— O !ho !ho ! ce mai viscol o să fie ! Să-i dăm bice mai repede, să nu ne prindă nămeţii prin pădure sau pe câmp, zice tata.  

Într-adevăr, şi cerul, şi pământul se unesc prin noianul de zăpadă. Ajungem repede, fiindcă e aproape cantonul de sat, cam 4 kilometri. Plătim, luăm chitanţa, mai stăm un pic de vorbă şi plecăm. E noapte de-acum. În lumina farurilor se vede întunericul sfâşiat de săgeţile îngheţate ale viscolului. Îmi place ce văd. Simt fiorul grandiosului. Ieşim din pădure cu greu și cu atenție şi o pornim pe drumul de pe câmp, care pare un tărâm fantastic, misterios, într-o negură albă…  

Doar noi în pustiul nopții…  

Deodată, prin întunericul adânc, văd sclipind mai multe luminiţe mici, parcă rotindu-se într-un cerc la sol. Îi atrag atenţia lui tata.  

Doamne, ce să fie noaptea, în plin viscol, la marginea pădurii și să lumineze cu intermitență, ca niste licurici mai mari?  

Înfioraţi de surprinzătoarea imagine, oprim maşina. Privim atenţi, dar nu pricepem ce poate fi. E o beznă.. albă… şi linişte. Tata are ideea de a orienta maşina cu farurile în direcţia luminiţelor și, ușooor, chiar asta face…  

Nu credeam că voi avea vreodată ocazia să văd aşa ceva: dansul vulpilor !  

Tata îmi spune că atunci când e viscol, sunt, într-adevăr, rare ocazii când vulpile se întâlnesc şi se aleargă în cerc, într-o goană ameţitoare. Ochii lor sclipesc în noapte!  

Îmi pare nespus de rău că nu am camera de filmat la mine. Cine ar fi crezut că pot asista vreodată la aşa ceva !  

Un cerc larg, în care, poate zece-douăsprezece vulpi se învârt…  

Tata spune că ştie tot de la bunicul, brigadier silvic timp de 42 de ani, pensionar acum, că în astfel de situaţii e foarte uşor să împuşti vulpile. Dar ce vânător adevărat, cu respect pentru natură și vietățile pădurii, s-ar gândi să facă un astfel de gest, profitând de un asemenea moment unic, în care vulpile trăiesc bucuria răscolitoare a iernii și a viscolului?  

Acum, probabil, uită de ele, își uită vigilența, pierdute în euforia cosmică stârnită de vânt și lacrimile înflorite ale cerului- fulgii albi…  

Stingem farurile ca să mai putem privi acest spectacol inedit. Cum sclipesc ochii lor în noapte ! Sunt, în câmp, la marginea pădurii… Mă bucur că pădurea noastră mai are vulpi, căprioare, mistreţi, iepuraşi, fazani, bursuci… Nu ne vine să mai plecăm acasă. Totuşi, mama s-ar putea îngrijora dacă am întârzia. Ne depărtăm şi eu privesc în urmă, să pot vedea cât mai mult timp această imagine rară.  

Mi-e dragă pădurea, îmi place vântul şi ploaia, ninsoarea şi viscolul…dezlănțuirea naturii…  

Ajungem acasă şi nu ştiu cum să anunţ alor noştri cât mai enigmatic cele văzute. Se cam neliniştiseră ei din cauza întârzierii noastre… Viscolul, pe câmp, oricând te poate fura şi duce într-o lume necunoscută…  

Le spun:  

— A meritat întârzierea. Am văzut dansul vulpilor !  

Prof. Georgia Landur Vintilă  

Notă:  

Întâmplările aparțin realității.