Ulciorul
de Violeta Cîmpan
Fi-voi lut, din el, olarii
Or să facă nişte căni,
Din ele să bea alarii
Să-şi mai vindece din răni!
Şi-am să scriu în testament
Ca să facă şi-un ulcior,
Plătesc cu ultimul cent,
Să-l îmbrace în fuior,
Să-l păstreze până când
Vei căta să cumperi cană,
Când vei întreba la târg
Să ţi-l deie de pomană!
Ca să pui din cramă vin,
Când vei bea să-ţi stâmperi setea,
Ochiului din nou senin.
Gura ta va fi pecetea
,
Peste gura mea, răcită,
Buza mea va fi din lut,
Voi fi tot a ta iubită!
Vei fi dorul absolut!
N-ai să ştii de unde vine,
Acea linişte de lac,
Că bând vin, mă bei pe mine,
Că-n ulciorul tău, eu zac…
N-ai să ştii că toarta lui,
Mâna mea-i nemângâiată;
Cât va sta ulcioru-n cui,
Mâna mea s-o prinzi aşteaptă…
N-ai să ştii că dacă-i plin
Şi te-neci de-amărăciune,
Gurii tale mă închin,
Să te-ajut în rugăciune!
Ţi-am fost dragoste de-o vară,
M-ai uitat, eu am murit…
Din ulcior, pe prispă-afară,
Tu mă bei! Te-aş fi iubit…
De-ai să vrei ca să îl spargi
Şi să nu te mai îmbete,
Ţi-or zâmbi icoane dragi,
Agăţate pe perete…
Îţi rămân ulcior smerit!
Visu-mi frânt mereu vei fi.
Cât de mult eu te-am iubit
Niciodată n-ai să ştii!
Violeta Cîmpan
