CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Impact > Istorie >  





Zei despre care istoricii nu `încearcă` să amintească! Rezumat despre tot ce aparține trecutului nostru de Gheorghe Șerbănescu la: 21/11/2017
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mitologia tracă-dacă
Despre zeița tracă Bendis, o variantă ...mai nimic!
Însă e greu de acceptat (eu sper a se rezolva!) aceasta, devenită dilemă... trebuie cunoscut că informațiile în legatură cu Astronomia, Cosmogonia sau Medicina vin de la poporul vechi "TRAC" și sunt împrumutate de poporul nou "GREC"!
Vechimea acestor popoare se poate dovedi studiind "Iliada! Homer (secolul IX i.Hr.)! Acolo s-a pomenit despre traci și despre imensitatea neamului lor: Frigieni – Din informațiile ce ne sunt astăzi disponibile, aflăm că frigienii erau văzuți, cel puțin de unii autori greci precum Herodot, drept urmași ai brigilor, un popor trac ale cărui teritorii, înainte de sec. XII î.e.n, se învecinau cu Macedonia. În ale sale Istorii (7.73) Herodot susţinea că frigienii au fost, de fapt, traci brigieni care au trecut strâmtoarea Dardanele (anticul Hellespont).
Acest lucru pare să se fi întâmplat în secolul al IX-lea î.e.n., când a fost fondată capitala Gordion.
Bithini – Bitinia / Bithynía a fost o regiune veche, regat și provincie romană
din nord-vestul Asiei Mici, alăturată Mării Marmara, Bosforului și Mării Negre.
Mirmidoni - myrmidones – numele unei populații din Tracia.
Dardanii - Populație antică din Pen. Balcanică, de origine preponderent iliră, pe teritoriul de astăzi al Macedoniei, supusă în sec. I î.Hr. de
romani. Teritoriul locuit de ei devine, în vremea împăratului
Dioclețian, provincia romană Dardania.
Cât despre greci, marele aed nu pomenește, ci doar despre ahei!
Așadar, grecii încă nu existau în perioada aceea, în timp ce tracii existau deja ca popor.
Din punct de vedere istoric, zeița Bendis se clasează în perioada matriarhatului (aproximativ. 1900 i.H).  
  
Zeița sud-tracică, o zeiță a căsătoriei care veghea asupra legăturilor Matrimoniale. Numele ei este derivat din indo-europeanul bhendh-, “legătura”.
"Din secolul al V-lea a. C., Bendis era obiectul unui cult statal în Atena. În ceremonii numite Bendideia aveau loc două procesiuni, una formată din atenieni, alta din tracii bogați din Pireu. Templul zeiței, Bendideion, era situat pe dealul Munychia. La începutul secolului al II-lea a. C., un templu consacrat lui Bendis sau Mendis exista pe țărmul vestic al Hebrului. Ulterior, alt templu este menționat lângă Ptolemais, în Egipt. De asemenea, cultul ei este atestat în Asia Mica, în Bithinia."
Pe reliefuri și statuete mici, Bendis este reprezentată purtând veșminte trace și cu un coif ascuțit (frigian). Adesea are o Sulița în mâna stângă și o cupă sacrificială în mâna dreaptă. Însă pe diverse monezi ea apare fie ținând două sulițe și un pumnal, fie purtând două torțe sau o torță și o paternă. A fost identificată cu Artemis sau cu Hecate.
Cultul Dianei la soldații romani din Dacia și din sudul Dunării nu are în mod necesar vreo legătura cu Bendis.
Bibliografie:
La divinité suprême des Thraco-Daces by Ph D Historian Sorin Paliga Sorin Paliga Dialogues d'histoire ancienne: 1994, Paris.
Notă:
"*cozmogoníe f. (vgr. kosmogonia, d. kósmos, lume și gónos, generatiune, rasă). Sistema creatiunea universuluĭ: cozmogonia luĭ Moĭse în Geneză. V. onto-și filogenie și teogonie."
Vă propun o “scurta” incursiune;
Poporul trac, era dupa cum spune Herodot "neamul cel mai numeros dupa inzi", si ocupa un spațiu vast din centrul si estul continentului european. Din marea familie a tracilor se evidențiază dacii, numiți, tot de Herodot, "cei mai viteji și mai drepți dintre traci".
Mitologia tracă-dacă este una matură, bine închegată, cu un panteon restrâns, zeii fiind puțini, dar cu responsabilități bine definite.
Dacii venerau un număr de 4-5 zei majori:  
  
Gebeleizis, Bendis,
Derzis, un zeu al războiului, asemanator zeului grec Ares, căruia nu îi știm numele și probabil încă un număr restrâns de zei minori.
De la apariția profetului Zamolxis în Dacia, religia dacica devine monoteistă, acest profet fiind divinizat dupa moarte și considerat zeul suprem.
Obiceiuri și ritualuri
Dacii se considerau nemuritori, pentru ei moartea fiind doar o trecere de la lumea materială, la cea spirituală, cea a morților, peste care guverna, zeul lor, Zamolxes. De aceea, înaintea unor războaie, sau în timpul secetelor, ei trimiteau pe cel mai viteaz dintre tinerii daci, ca sol la Zamolxes. Tânărul era ales în urma unor competiții.
Istoricul Herodot povestește despre ritualul de trimitere al solului, astfel: "...câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, aducându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl arunca în sus peste vârfurile sulițelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai este în viata."
Se mai știe de asemenea despre daci, că atunci când este o furtuna, tună și fulgeră, ei trag cu săgețile spre cer pentru a-și amenința zeul.
Zei daci
Despre zeii daci se știu destul de puține lucruri, datorită faptului că înaintea cuceririi romane, pentru grecii antici și latinii, cultura și chiar existența poporului dac constituiau un mister. Vitejia ieșită din comun a daco-getilor, i- a făcut pe unii greci să elaboreze ipoteza că zeul elen al războiului, Ares s-ar fi născut în Dacia.
Ce cunoaștem despre Zeii daci? Gebeleizis (sau Nebeleizis)  
  
Era zeul fulgerului și al orizontului la daci, probabil versiunea dacă a zeului trac al furtunii, al tunetelor și al fulgerelor, Zibeltiurdos. Era reprezentat ca un bărbat chipeș, uneori cu barbă. Fulgerele și tunetele erau manifestările sale. În perioadele mai târzii ale existenței dacilor, Gebeleizis pare să fie confundat cu Zamolxis, ca zeu suprem.
Bendis (Béndis, Mendis)
Zeița sud-tracică, probabil zeița căsătoriei care veghea asupra legăturilor matrimoniale. Numele ei este derivat din indo-europeanul *bhendh-, „legatura”.
Am început această expunere cu prezentarea Zeiței...
Derzis sau Derzelas (sec. V î.Hr. și în veacurile următoare)
Este zeul traco-dac al sănătăți cu trăsături grecești. Numit și "Zeul cel Mare", el apare în mărturii epigrafice, numismatice, în izvoarele arheologice de la Histria și Odessos (Varna). În această ultimă colonie, dar și pe pereții de la Limanu (jud. Constanța), Derzelas este reprezentat călare, asimilat cu Cavalerul trac.
Un templu dedicat acestuia a fost construit la Histria - o colonie greacă pe malul Mării Negre în secolul III î.Hr. Derzelas a fost zeul dac principal în timpul vieții înaltului preot al lui Burebista, Deceneu Sacerdot, care a devenit mai târziu rege. Derzelas și principalul zeu dac Zalmoxis au fost asemănați în final într-un singur zeu.
Zamolxes (sau Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) este considerat de unii ca fiind zeul suprem din panteonul geto-dacic, de unde concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor care ar fi facilitat convertirea acestora la creștinism, idee ce se află în opoziție cu opinia conform careia religia geților ar fi fost una politeistă, precum erau religiile celorlalte popoare indo- europene. Alții îl considera doar patronul lumii subpământene, al împărațiilor morților, având, astfel, caracter htonic, iar alții l-au identificat cu Gebeleizis, despre care am amintit, zeu geto-dac al furtunii, al trăsnitelor și al fulgerelor. Pe lângă impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o în lumea antică, Eliade observa și coerenta legendei relatate de Herodot:
“Grecii din Hellespont sau Herodot însuși integrase tot ce aflaseră despre Zalmoxis, despre doctrina și cultul sau într-un orizont spiritual de structura pitagoriciană. Or aceasta însemna căci cultul zeului geto-dac comporta  
  
credința în imortalitatea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. Dincolo de raționalismul si evhemerismul lui Herodot, sau a informatorilor săi, se ghicește caracterul misteric al cultului. Acesta este poate motivul pentru care Herodot ezita să dea amănunte (dacă -ceea ce nu e însa sigur- cei de la care aflase acste lucruri i le spuseseră cu adevărat): discreția sa apropos de Mistere este bine cunoscuta. Dar Herodot recunoaște că el nu crede în istoria cu Zalmoxis sclav a lui Pitagora, și că, dimpotrivă, el e convins de anterioritatea daimonului get, și acest detaliu este important.”
Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade, urmând studiile lui Linforth, face o precizare esențială în înțelegerea cultului zalmoxian, anume ca áthanatizein nu înseamnă "a se crede nemuritor", ci "a se face nemuritor". Aceasta "imortalizare", dupa termenul folosit de Eliade, "se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecesti si eleniste". Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indica, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții (ocultare) și reîntoarcerii pe pământ (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a "reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei", constituind, astfel, o "repetiție simbolică a întemeierii cultului", similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Caii Crucii în creștinism.
Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori antici, precum și de către mulți savanți moderni, care l-au pus pe acesta în relație, pe de o parte, cu Dionis si Orfeu, și, pe de altă parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate, a căror trăsătură principală era fie o tehnică șamanică, fie mantică, fie coborârile în Infern. Mircea Eliade, însă, vede în relatările lui Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente ce îl apropie pe zeul dac de Mistere.
De citit: (Mircea Eliade-Istoria credințelor si ideilor religioase, vol II)
zeița focului vetrei, a focului sacru, deci înzestrată cu atribute asemănătoare celor ale Vestei la romani
Un zeu al războiului (echivalent lui Ares sau Marte), căruia- dupa mărturia lui Iordanes - geții îi jertfeau prizonierii prinși în război, "socotind că zeul războaielor trebuie împăcat prin vărsare de sânge omenesc"
Dabatopienos - zeul metalurgiei;  
  
Eitiosaros - despre care nu se știu prea multe informatii;
Hestia - zeiță a focului vetrei, a focului sacru, zeiță prezentă și la eleni,
înzestrată cu atribute asemănătoare celor ale Vestei la romani
Zeii traci
Bendis, zeița a pădurii, prezentă și la daci
Kotys sau Cottyto - zeița-mama
Heros - zeul lumii morților
Zibelthiurdos - zeul furtunii
Sabazios - reînnoitorul în ciclul anotimpurilor și stăpânul ceresc al lumii, analog la greci cu Dionis, zeul vinului
Semele sau Zemelo - zeiță a pamântului
Religia dacilor
Religia geto-dacilor pare să fi fost henoteistă sau monoteistă, centrată in jurul zeului suprem Zalmoxis. Din cele 160 de nume sacre ale tracilor atestate de greci si latini, numai unul este specific tracilor nordici (geto-dacii). Există și opinia că religia lor ar fi fost politeistă fiindcă izvoarele se referă la mai multe nume de divinități, exemplu:
Zalmoxis / Zamolxis
Zalmoxis (numit de către unii dintre ei si Gebeleizis era zeul suprem. El a fost numit de diferite surse de-a lungul timpului: reformator mitic, profet, mare pontif, rege, medic, zeu Grecii l-au numit chiar și „șarlatan”, sclav al lui Pitagora. Întrucât Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora, potrivit lui Herodotus [4], întâlnirea lui Zalmoxis cu Pitagora nu pare să fi fost posibilă.
Potrivit surselor din antichitate și Zalmoxis și Deceneu au călătorit in Egypt de unde au primit învățăturile religioase. Pitagora a primit și el învățături de la preoții egipteni iar similaritatea doctrinelor i-a făcut pe grecii antici să susțină o apropiere Zalmoxis-Pitagora
Religia geto-dacilor se caracterizează prin urmatoarele:  
  
credința in Zalmoxis
aniconism (include si interdicția scrisului religios rolul important al muzicii
resurectia ciclica a zeului suprem
ritualuri privind "imortalizarea"
initierea (a se vedea Eliade, Istoria Religiilor)
Chiar și ritualul de a trimite „mesageri” la Zalmoxis confirmă credința in viața de dincolo, mesagerii urmând a-l intâlni pe Zalmoxis. Ritualul se presupune că se desfășura în incinta sacra circulară din Sarmizegetusa, la fiecare patru ani. Sacrificații erau aruncati în trei sulițe îndreptate cu vârful în sus, iar mesajele destinate lui Zalmoxis erau incredințate cât timp mesagerul mai era în viață.
Zalmoxis i-a instruit pe geto-daci in medicină. Discipolii săi sunt menționți de Platon care relatează concepția zalmoxiana "nu poți să vindeci trupul fără a ține seama de suflet”. Învățăturile cuprindeau și cunoștințe profunde și complexe de psihologie, (astronomie, matematică și medicină).
Iamblichus a spus ca Zalmoxis a lăsat invățături discipolilor, în formă scrisă. Jordanes în Getica afirmă și el existența legilor și a invățăturilor scrise la geto-daci, atribuindu-le lui Deceneu.
Despre Zalmoxis legenda spune că s-a retras într-o peșteră (sub ceasul solar din ceramică de la Sarmizegetusa se presupune că ar fi existat o grotă, apoi, în Peștera Pahomie, numită și Peștera lui Zamolxis sau Peștera Polovragi) unde ar fi stat timp de patru ani ca sihastru.
Legendele din Valea Oltețului susțin că Peștera Polovragi, aflată in inima muntelui și a cărei lungime depășește zece kilometri, ar fi făcut legatură cu Transilvania, în apropierea sanctuarului de la Sarmizegetusa. În acele timpuri din antichitate existau oameni care își trăiau viața izolați de ceilalți, în condiții aspre, într-o stare de meditație și curățenie morală. De altfel și dacii se rugau în liniștea și întelepciunea munților suri, trecerea lor lăsând dovezi vizibile și în zilele noastre (Ceahlău, Grădiștea Muncelui, Munții Apuseni). Retragerea în sânul naturii poate fi interpretată ca perioadă de refacere  
  
psihică și fizică a lui Zamolxe, după ce și-a dus misiunea la sfârșit, și nu metodă de a se face divinizat.
Sarmizegetusa, capitala statului geto-dacilor, a fost totodată sanctuar, centru spiritual, necropolă și altar al zeului suprem.
Simbolul lupului
Lupul, simbol al inteligenței, dreptății și nesupunerii, apare foarte des în viața dacilor. Ei foloseau capetele de lupi și șerpi pentru steagurile de luptă, sunetul produs în timpul alergării amplificând rezonanța sonoră. (Un tip de stindard similar era răspândit la sarmați, de la care l-au preluat diverse unități militare romane, de cavalerie, începând din secolul II d.Hr. sub denumirea „draco” (dragon, balaur); purtătorul de stindard tip draco se chema „draconarius”.
Confuzia de etnonime geți-goți și apoi daci-dani, întâlnită în lucrări din antichitatea târzie și evul mediu timpuriu, a avut de asemenea urmări fericite, au îmbogățit uneori informațiile asupra culturii spirituale dacice, însă despre aceste aspecte într-un material viitor.
 
  
 
Referinţă Bibliografică:
Zei despre care istoricii nu `încearcă` să amintească! Rezumat despre tot ce aparține trecutului nostru de Gheorghe Șerbănescu la: 21/11/2017 / Gheorghe Şerbănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3787, Anul XI, 14 mai 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Gheorghe Şerbănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Şerbănescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!