“Suntem exmatriculați din viață, culmea, de către cine? 

De către noi!” 

Să nu îți fie frică de întuneric, însă nu de orice fel de întuneric, ci de cel în care trăiești, cu voia lor și nepăsarea ta! 

Trăim într-o societate întunecată. 

Ne ispitesc, nu numai ei guvernații! 

Căutăm vinovaţi în stânga şi-n dreapta când de fapt totul se găseşte în noi; dar nu avem curajul şi, de ce să nu recunoaştem, inteligenţa necesară să admitem că totul porneşte de la un singur lucru: omul în sine. 

Dacă am fi nevoiţi să facem o balanţă între ce ne-a oferit pământul pe care trăim şi ce am dat noi înapoi am ajunge, bănuiesc, cu toţii la aceeaşi concluzie: trăim fără a ne implica. 

Oamenii, în naivitatea lor, nu fac altceva decât să creeze un babilon trist, o lume zbârcită şi plină de negură, să adauge un plus de urâţenie societăţii care oricum pare urmărită în orice clipă de ghinioane (voite de mai marii miliardari)! 

Am amintit de multe ori: cine nu are ceva de spus să tacă din gură. 

Se pare totuşi că puţini stăpânesc această artă. 

Restul, fac ce fac demult: se împing singuri către o avalanşă invizibilă, alunecă cu toții sub aceiași formă, marionete înfricoșătoare ce vor atinge un sfârșit întunecat. 

Cert e că viaţa a devenit un maraton după ocaziile pierdute. Pe care, deşi îl repetăm la nesfârşit, vom continua să îl pierdem. 

Este în natura omului să piardă startul. 

Suntem exmatriculați din viață, culmea, de către cine? 

De către noi!