CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Istorie >  





3 mai 1848 - Adunarea Naţională de la Blaj
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Conferinţă cu tema:  
 
3 mai 1848 - Adunarea Naţională de la Blaj  
 
Profesor Gheorghe Șerbănescu,  
 
Astăzi, 03/15 mai 2017, se împlinesc 169 de ani de la "Marea Adunare de la Blaj" în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul "Revoluţiei române din Transilvania", "Petiţiunea Naţională”. Pe câmpul de lângă Blaj, care de atunci poartă numele de Câmpia Libertăţii, a avut loc "Mare Adunare a Românilor din Transilvania", la care au participat circa 100.000 de oameni, majoritatea covârşitoare fiind iobagi.  
 
Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai - 5/17 mai 1848 (în funcție de calendarul vechi sau nou) a fost una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în Transilvania. La Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 1848, au participat circa 100.000 de români de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. În primele ore ale dimineţii de 3 mai 1848 a avut loc ceremonialul de constituire a Adunării Naţionale: alegerea celor doi preşedinţi Ioan Lemeni, episcop greco-catolic și Andrei Şaguna episcop ortodox, vicepreședinți fiind aleși Simion Bărnuțiu, preot greco-catolic și George Bariț, istoric, fiu de preot greco-catolic. Secretar al adunării a fost canonicul greco-catolic Timotei Cipariu.  
 
Guvernul maghiar al Transilvaniei nu a oprit oficial ţinerea acestei adunări naţionale, însă a încercat dezbinarea românilor pe criterii religioase, permiţându-le acestora să se adune în cadrul a două întâlniri, una ortodoxă, cealaltă greco-catolică, cu menţiunea ca una să aibă loc la Sibiu, iar alta la Blaj. Episcopii români Şaguna şi Lemeni au ignorat însă aceste ordine ale guvernului şi au organizat o singură adunare românească, la Blaj, care avea să înceapă la 3/15 mai 1848.  
 
Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj - d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta.  
 
Împreună cu episcopul ortodox Andrei Șaguna a prezidat Adunarea de la Blaj, din 15 mai 1848, care l-a desemnat drept președinte al delegației care să prezinte Dietei de la Cluj hotărârile Adunării de la Blaj.  
 
Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române.  
 
Pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Blaj a avut loc mai ales la Sibiu, unde se adunaseră intelectualii români. Aici venise de peste Carpaţi August Treboniu Laurian, de la Blaj canonicii Cipariu şi Sereni, care împreună cu alţii au discutat planul de acţiune pentru viitoarea adunare. Propunerea lui Simion Bărnuţiu, aprobată de toţi cei prezenţi, a fost ca la Blaj să se realizeze următoarele trei puncte:  
 
Naţiunea română să se declare pe sine de naţiune liberă şi independentă  
 
Să se depună jurământ de fidelitate împăratului austriac  
 
Să protesteze împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria  
 
Cu toate că Marea Adunare Naţională era programată să înceapă luni, 15 mai 1848, românii au început să se adune la Blaj încă de vineri, 12 mai. Sâmbătă, 13 mai, a sosit la Blaj de la Sibiu episcopul ortodox Şaguna, însoţit de intelectualii români din Sibiu şi Braşov. A acceptat invitaţia greco-catolicilor şi s-a aşezat la curtea episcopală din Blaj. Tot sâmbătă, spre seară, au sosit din Ţara Moţilor, Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moţi) şi Ioan Buteanu, iar de pe Câmpie Vasile Macariu Moldovan, însoţiţi de mii de români. Andrei Mureşanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deşteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian...  
 
Tribunii au continuat să înveţe poporul până la începerea liturghiei, ţinută în biserica din Blaj. După terminarea acesteia, cei doi episcopi români au trecut prin mulţime la braţ, în semn de unire între românii ortodocşi şi cei greco-catolici.  
 
Marea Adunare Naţională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul denumit ,,Proclamaţia de la Blaj’’ revendică, în cele 16 articole, următoarele:  
 
dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;  
 
dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;  
 
emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;  
 
desfiinţarea iobăgiei;  
 
desfiinţarea breslelor; a vămilor  
 
libertatea cuvîntului şi a tiparului;  
 
asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;  
 
înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;  
 
libertatea industriei şi a comerţului;  
 
învăţămînt de toate gradele în limba română;  
 
impozit proporţional cu veniturile;  
 
abolirea dijmei  
 
Tot la această adunare s-a protestat împotriva 'uniunii” forţate a Transilvaniei cu Ungaria.  
 
Ideea centrală a programului Marii Adunări Naţionale de la Blaj era “Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…“.  
 
În ciuda contextului destul de apăsător, găsirea unor convergenţe de idei şi de năzuinţe era imposibilă şi că apărarea fiinţei naţionale înseşi impunea o poziţie activă împotriva tendinţelor promovate de ei, conducătorii mişcării revoluţionare româneşti considerau că realismul şi luciditatea mai pot învinge dacă revendicările populaţiei majoritare româneşti vor fi fixate cu toată claritatea şi în sprijinul lor se vor ridica masele poporului român. Acest cumpăt a dus la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj şi la Hotărârea adoptată de către uriaşa mulţime de ţărani, meseriaşi şi intelectuali români, care va deveni pentru multă vreme programul politic fundamental al românilor din Transilvania.  
 
Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth – in imagine, Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849  
 
Pe acea "Câmpie a Libertăţii", Avram Iancu s-a adresat în principal oamenilor de rând care sufereau crunt de pe urma iobăgiei. Pe atunci, românii suportau cu greu statutul în care erau obligaţi să trăiască. Pe lângă faptul că aurul şi lemnul Apusenilor se scurgeau spre Pesta, erau obligaţi să muncească fără bani pe moşiile nenumărate ale grofilor. Moţii care posedau car şi vite de jug trebuia să plătească taxe foarte mari, la fel şi dreptul de a folosi moara din sat. Românii nu aveau voie să pescuiască sau să vâneze. Dreptul de a vinde băuturi alcoolice aparţinea tot domeniilor nemeşeşti. Moţii care voiau să crească porci sau să se ocupe de stupărit, trebuia să plătească anual o taxă peste puterile lor. Astfel că Avram Iancu se adresa participanţilor la Marea Adunare spunând: "Uitaţi-vă pe câmp, românilor suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari". La Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 1848, au participat circa 100.000 de români de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Potrivit aprecierii învăţatului sas Stephan Ludwig Roth, inimile ardelenilor au început să bată puternic, la unison, cu inimile româneşti de la Bucureşti şi Iaşi. În primele ore ale dimineţii de 3/15 mai 1848 a avut loc ceremonialul de constituire a Adunării Naţionale: alegerea celor doi preşedinţi Ioan Lemeni, episcop greco-catolic și Andrei Şaguna episcop ortodox.  
 
Revendicări  
 
A doua zi, Adunarea a adoptat "Petiţia Naţională", program al Revoluţiei Române din Transilvania: "Naţiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde indipendinţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca naţiune română, să-şi aibă reprezentanţii săi la dieta ţării în proporţie cu numărul său, să-şi aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi militare în aceeaşi proporţiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislaţiune, cât şi în administraţiune. Ea pretinde în tot anul o adunare naţională gene¬rală". Adunarea de la Blaj a contribuit decisiv la desăvârşirea programului revoluţionar comun al tuturor românilor. Cele 16 articole ale sale cuprindeau printre altele: naţiunea română se declara independentă şi cerea reprezentare proporţională în Dieta; se proclama independenţa Bisericii române şi egalitatea ei cu celelalte Biserici din Transilvania; se cerea desfiinţarea iobăgiei, fără nici o despăgubire din partea ţăranilor iobagi; se hotăra formarea unei gărzi naţionale a românilor; alte revendicări solicitau drepturi şi libertăţi democratice; românii protestau şi faţă de "uniunea" Transilvaniei cu Ungaria.  
 
A urmat la tribună August Treboniu Laurian, care după ce a rostit un discurs, a prezentat punctele din petiţia naţiunii române adresată împăratului austriac:  
 
Proclamaţia de la Blaj  
 
PETIȚIA NAȚIONALĂ ADOPTATĂ DE ADUNAREA DE LA BLAJ PRIN CARE SUNT EXPRIMATE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR TRANSILVANI  
 
"Punturile naţiunii române transilvane votate în Adunarea Naţională de la Blaj în 3-5 Mai c.v. 1848".  
 
1. Națiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independenţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.  
 
2. Națiunea română pretinde ca beserica română, fără distințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).  
 
3. Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și desființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.  
 
4. Națiunea română poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țehurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.  
 
5. Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor - care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței - , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.  
 
6. Națiunea română cere desființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.  
 
7. Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.  
 
8. Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; niminea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.  
 
9. Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.  
 
10. Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.  
 
11. Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.  
 
12. Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.  
 
13. Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei universități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).  
 
14. Națiunea română pretinde purtarea comună a sarcinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea privilegiurilor.  
 
15. Națiunea română poftește ca să se facă o Constituțiune noă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici noă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.  
 
16. Națiunea română cere ca conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate.  
 
Cei prezenţi au scandat "noi vrem să ne unim cu ţara", dar, din păcate, unirea tuturor românilor într-un singur stat încă nu era posibilă. Pe data de 5/17 mai 1848 s-a format Garda naţională a românilor, iar adunarea s-a încheiat în entuziasmul tuturor, după ce se hotărâse formarea a două delegaţii, care să prezinte împăratului habsburgic şi Dietei din Cluj revendicările românilor Transilvania.  
 
Din punct de vedere ideologic, acţiunile anului 1848, din Transilvania, constituiau un răspuns la încercările de realizare a ţelurilor naţionale maghiare de restaurare a graniţelor Ungariei istorice. De aceea, în spaţiul românesc, cea mai importantă mişcare pentru autodeterminare a izbucnit în Transilvania, unde populaţia autohtonă era cea mai numeroasă, iar intelectualii români şi clerul dobândiseră un înalt nivel de conştiinţă naţională. În acest an a triumfat ideea de naţiune, iar românii din Transilvania, Banat şi Bucovina au militat chiar şi pentru unirea românilor într-un ducat autonom.  
 
În aceste acţiuni, ale anilor 1848 şi 1849, s-a implicat şi episcopul Andrei Şaguna. Cu siguranţă, episcopul transilvănean a fost categoric figura dominantă a deceniului cinci din secolul al XIX-lea, fiind recunoscut ca atare de ortodocşi şi de uniţi, atât în Transilvania, cât şi la Curtea din Viena.  
 
Simion Bărnuțiu (n. 21 iulie 1808, Bocșa, Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almașului) a fost un om politic român, istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania  
 
A fost unanim acceptat faptul că dacă Simion Bărnuţiu a fost teoreticianul Revoluţiei româneşti de la 1848 din Transilvania, iar Avram Iancu, eroul ei militar, atunci, episcopul ortodox al Ardealului a fost diplomatul ei. De aceea, putem evidenţia activitatea lui Andrei Şaguna sub mai multe ipostaze, datorită cărora episcopul ardelean a câştigat de facto recunoaşterea sa de către Curte drept conducătorul naţional al românilor.  
 
După alegerea ca episcop, Şaguna s-a îndreptat în grabă spre eparhia sa. Sosit în Transilvania a înţeles dorinţa poporului pe care îl păstorea, intuind mişcarea ce avea să urmeze. Ca atare, a preluat mişcarea politică, începută de Simion Bărnuţiu şi alţi tineri înflăcăraţi. Încă de la sfinţirea întru episcop, în cuvântarea sa menţiona că îi revine sarcina "de a-i trezi pe românii din Transilvania din somnul lor adânc şi de a-i conduce spre tot ce este adevărat şi bun".  
 
În legătură cu participarea şi implicarea sa în evenimentele de la Blaj, Andrei Şaguna a fost acuzat de o serie de intelectuali că în declaraţiile publice şi mai ales în scrisoarea pastorală din 16 mai 1848, s-a adresat doar credincioşilor ortodocşi, că n-a pomenit numele de "naţiunea română", dar şi faptul că punea accent pe respectarea legii. Cu siguranţă, aceste critici treceau cu vederea faptul că Şaguna îşi îndeplinise sarcinile sale de conducător spiritual al ortodocşilor, pe care le considera drept responsabilitatea sa principală. În acelaşi timp nu încerca să ascundă greşelile sistemului, fiind bine informat, de pildă, despre măsurile luate de guvernul Transilvaniei faţă de ţăranii nesupuşi.  
 
Andrei Şaguna la Innsbruck  
 
La 23 iunie 1848, episcopul transilvan se afla la Innsbruck, înaintând regelui Ferdinand dorinţele românilor, folosindu-se însă o versiune revăzută a celor 16 puncte blăjene. Memoriul înaintat de Şaguna împăratului a fost determinat de rezultatul negativ obţinut de delegaţia română, care, în lipsa ierarhului ortodox, înaintase, la 30 mai 1848, împăratului cererile Adunării de la Blaj.  
 
Şaguna a arătat relele care vor decurge pentru români în urma sancţionării politice a Transilvaniei cu Ungaria, împotriva căruia a simţit că trebuie să protesteze solemn prin respectivul document, în care insista şi pe dreptul românilor la egalitate cu celelalte naţiuni din Transilvania. Întârzierea cu care a ajuns Şaguna la conaţionalii săi nu trebuie să surprindă. După terminarea lucrărilor Adunării de la Blaj, el s-a îndreptat spre Cluj pentru a depune jurământul de fidelitate faţă de guvern, potrivit regulilor din Imperiu. La Cluj, şedinţa condusă de contele Teleki a fost convocată cu câteva zile întârziere, fapt ce a atras după sine amânarea deplasării. În acest timp a dezminţit şi acuzaţiile guvernatorului Teleki şi a altor persoane oficiale, potrivit cărora comitetul permanent ar fi o organizaţiei legală angajată în "subversiune".  
 
Rezoluţia împăratului, dată ca răspuns la cererile lui Şaguna din 23 iunie, asigura, cel puţin la nivel teoretic, că naţionalitatea română va primi drepturi printr-o lege specială. Era consemnată menţiunea că se vor înfiinţa şcoli româneşti subvenţionate din bugetul statului. Acesta a fost un al doilea succes politic al episcopului Andrei Şaguna, după desfăşurarea Adunării de la Blaj.  
 
După reîntoarcerea de la Innsbruck, Andrei Şaguna a rămas, alături de alţi reprezentanţi, la Pesta şi a stăruit, în diferite cauze, pe lângă miniştrii unguri, în favoarea românilor.  
 
Când am citit „Marx despre români” ce însumează traducerea celor patru manuscrise autografe ale lui Karl Marx despre români, păstrate în Arhiva „Marx-Engels” a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam–Olanda, am selectat și ce vă prezint acum.  
 
Aflăm că Marx, ultimul de la care ne-am fi aşteptat, a scris adevărul despre repetatele invadări, anexări şi jefuiri a principatelor române de către ruşi.  
 
Citind ceea ce s-a scris în acest volum ce a dispărut imediat din librării, nu-ţi vine să crezi că este scris de acelaşi Marx, părintele comunismului, la acea vreme eram îndoctrinaţi din şcolile primare până în facultăţi.  
 
Acelaşi Marx ce a scris despre capitalism şi dictatura proletară şi căruia românii îi purtau tabloul şi-i scandau numele la manifestările unde erau duşi cu arcanul.  
 
Avem confirmarea că pe Marx l-a interesat şi s-a informat despre români, despre soarta lor socială şi istorică.  
 
În scrierile sale despre români Marx nu trece cu vederea nici agresiunea de dominare a ungurilor asupra românilor transilvăneni. “După legea ungară – până la 1848 – românii din Transilvania, asimilaţi cu grecii, evreii, slavii, armenii, ţiganii erau consideraţi, pe propriul lor pământ „naţiune tolerată”. Românii sunt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă de pânză fină. Ei erau numiţi "plebea vagaboandă”, deşi formau 2/3 din populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii formau numai cealaltă treime.  
 
Un naționalist ardent precum Alecsandri n-avea cum să stea deoparte atunci când spiritul revoluționar a cuprins Țările Române.  
 
Fraţilor, nădejde bună! fiţi cu toţi în veselie!  
 
Cerul însuşi ocroteşte scumpa noastră Românie!  
 
Azi e ziua de-nviere a românului popor,  
 
Care singur îşi urzeşte dulce, mândru viitor.  
 
Priviţi cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată;  
 
Priviţi soarele ce-aruncă o lumină înflăcărată;  
 
Priviţi văile-nflorite, codrii, munţii înverziţi!  
 
Cerul, soarele, pământul astăzi sunt împodobiţi;  
 
Căci e ziua mult dorită, căci e zâna mult măreaţă,  
 
Unde falnic se ridică România îndrăzneaţă!  
 
Fraţilor, nădejde bună! azi, sub cerul fără nori,  
 
Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmpi de flori  
 
Ş-înnoiesc în faţa lumei a lor vecinică-nfraţire  
 
Dup-o lungă, dureroasă şi fatală despărţire.  
 
Fraţilor, nădejde bună! Viitorul ce urziţi  
 
Va fi vrednic de trecutul a stămoşilor slăviţi!  
 
Bărbăţia şi unirea între voi de-acum domnească,  
 
Şi strigaţi în libertate: România să trăiască!  
 
Bibliografie:  
 
Berindei, Dan - Revoluția română din 1848-1849, Editura Enciclopedică, București, 1998, ISBN: 973-45-0241-7  
 
Păcăţian, Teodor V. - Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, volumul I, ediţia a II-a, Sibiu, Tipografia Iosif Marschall, 1904  
 
Volumul Marx, despre români apărut în 1964 la Editura Academie Române – Bucureşti. Traducerea celor patru manuscrise autografe ale lui Karl Marx despre români, păstrate în Arhiva Marx-Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam – Olanda.  
 
Referinţă Bibliografică:
3 mai 1848 - Adunarea Naţională de la Blaj / Gheorghe Şerbănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3673, Anul XI, 20 ianuarie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Gheorghe Şerbănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Şerbănescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!