La primul contact vizual cu portretul asociat acestui demers, aproape că nu l-am recunoscut pe titularul imaginii, pe "Ceahlăul" literaturii noastre. Curios să aflu cauza acestei distorsiuni, am căutat detalii pentru identificare. Și am aflat motivul probabil care l-a determinat pe pictor să denatureze în așa măsură expresia notoriului său model, încât să-i ascundă identitatea.  

 

Portretul e opera pictorului Aurel Băeșu, care, conform Profirei Sadoveanu (în „O scrisoare”), fiica personajului portretizat în tablou, a executat două portrete avându-l ca model pe celebrul ei tată. Doar unul se păstrează în copie fotografică, anume chiar portretul cu pricina acestei contrarieri. Cauza care explică intriga e o poveste romantică, cu absența happy-end-ului  

 

E neîndoielnic că pictorul Aurel Băeșu, fălticinean ca și Mihail Sadoveanu, a cunoscut bine familia scriitorului care timp de două decenii a locuit în celebrul târg moldav. Faptul că Aurel Băeșu semnează portretele membrilor familiei Sadoveanu, ale fetelor și tatălui lor, e argumentul suprem al filiației sale cu clanul familial din „Ulița Rădășenilor”. Dar legătura pictorului cu familia scriitorului poate fi dovedită doar de pe când familia Sadoveanu s-a mutat la Iași, în "Casa cu Turn" din Copou, cladirea cumpărată de la un baron austriac, în asociere cu fratele scriitorului, Vasile Sadoveanu. Acolo, aflăm de la Profira Sadoveanu, au fost făcute portretele membrilor familiei sale.  

 

Fetele celebrului prozator care au fost portretizate de Aurel Băeșu sunt Despina-Lia, Theodora și Profira, deduc din fotocopiile aflate pe Internet. În una apare și Bogdan, împreună cu Profirița.  

 

Fetele scriitorului erau, firește, educate în spiritul gustului pentru artă. Cel puțin două știm că interpretau compoziții ușoare la pian. Între fiicele scriitorului care-i pozau portretistului, Lia era de vârstă apropiată de a pictorului, un bărbat atrăgător, dacă ne bizuim pe autoprezentările sale plastice. Inima tânără a pictorului nu putea fi nesimțitoare la prezența chipului diafan, pironit locului zile la rând în fața șevaletului său. Și, sub un impuls uneltit de Eros, avu "nesăbuința" (calificarea aparține Profirei) să se îndrăgostească de Lia, chipul delicat dezvăluit nouă prin intermediul penelului îndrăgostitului. Mai mult, la un moment crezut propice, amorezul îndrăzni să o ceară tatălui de soție.  

 

Nu știm ce condiții avea de impus tatăl aspirantului la mâna fiicei sale, dar știm că răspunsul a fost negativ și, cu probabilitate mare, exprimat în termeni care l-au marcat puternic pe cel care cutezase o asemenea aroganță.  

 

Să fi avut refuzul drept cauză condiția materială precară a candidatului la însurătoare? Ori e vorba de o nepotrivire fizică, un minus pentru tânăr, care nu se deduce din autoportretele sale? Căci știm că Aurel Băeșu avea o constituția firavă și se clasa în categoria bărbaților scunzi. Dar oare prezența fizică a fetelor maestrului respecta într-o anume măsură tiparul biologic al monumentalului lor tată? Știm sigur doar despre Profira că, din contra, ea nu moștenea zveltețea tatălui său, ci talia scundă a mamei, doamna Ecaterina.  

 

Cert e că refuzul scriitorului de a-l accepta ca ginere pe zugravul fălticinean cu nume în branșă, căci fusese onorat cu un premiu al Academiei Române, va fi produs tânărului ofensat o stare de adâncă frustrare. Acest afront conjunctural asupra orgoliului său îl va fi determinat pe pictor, conștient sau prin lucrarea subconștientului, să transfere operei sale, anume portretului din care nici fetele nu-și recunoșteau tatăl, tot naduful său. Dar până la urmă fetele care-și idolizau tatăl - deși uneori văzuseră și ele chipul ieșit din penelul și starea lăuntrică ale zugravului - au acceptat totuși că tabloul conține chipul tatălui lor. Au făcut-o ca pe o concesie oferită autorului și umorului lor juvenil, atribuindu-și și licența pentru titlu: "Tata Sângerosu".  

 

Tabloul va fi fost acceptat și de cel zugrăvit pe pânză, căci opera aceasta cu temă insinuată “...a stat întâi pe zidul dinspre miazăzi din Odaia cu stele, în stânga mesuței de cafea. Apoi, s-a mutat în salon, de unde a urmat a căuta cu ochii pe cel ce îndrăznea să ceară pe fata împaratului de soață. Acesta însă dispăruse de la Curtea lui. Plecat în luminoasa Italie, să uite nourii-balauri de pe cerul vânăt al Copoului , avea curând să se destrame în trecut, de parcă nici n-ar mai fi fost. Doar Zimbrul din tabloul lui avea să-l urmărească mereu, căutându-l prin veacuri cu privirea-i cruntă, cerându-i parcă socoteală că l-a trezit din sihle de păduri afunde – codrii merei ai unei mărețe și sălbatice Moldave.” (Profira Sadoveanu) E aici, în finalul citatului, aluzia la destinul tragic al pictorului, căci acesta a murit de tuberculoză, după ce abia împlinise 32 de ani.  

 

Gheorghe Pârlea